Ocolul Bucegilor in sase zile (Muntii Bucegi)

Daca unul dintre membrii familiei Ghigeanu ar fi intrebat ce a facut in concediul, respectiv in vacanta din vara anului 2010, ar putea raspunde intr-o fraza simpla astfel: "am fost sase zile in muntii Bucegi mergand in acest timp vreo 60 kilometri, urcand peste 2700 metri dar si coborand aproape 2800".

Datele tehnice, cu traseele parcurse zilnic, au fost sintetizate in tabelul urmator:

-----------------------------------------------------------------------------

Ziua    Data                     Traseu                Dist.  Urcare   Coborare

-----------------------------------------------------------------------------

  1   15.07.10     Busteni - C.Gura Diham       5.2      99    

                        C. Gura Diham - C. Diham   4.3     338    

-----------------------------------------------------------------------------

  2   16.07.10    C. Diham - V. Glajariei         1.6                    340

                        V. Glajariei - C. Malaiesti     2.9     740    

-----------------------------------------------------------------------------

  3   17.07.10    C. Malaiesti - Padina Crucii   0.7     240    

                       Padina Crucii - C. Malaiesti    0.7                    240

-----------------------------------------------------------------------------

  4   18.07.10     C. Malaiesti - C. Omu          4.9     785    

                         C. Omu - C. Padina            7.8                    980

-----------------------------------------------------------------------------

  5   19.07.10     C. Padina - C. Bolboci          8.7                     65

                        C. Bolboci - drum forestier    8.9       80    

                         Drum forestier - C. Padina   0.3                     15

-----------------------------------------------------------------------------

  6   20.07.10       C. Padina - C. Piatra Arsa   6.4     425    

                          C. Piatra Arsa - Sinaia        8.3                  1150

-----------------------------------------------------------------------------

                                     TOTAL               60.7km   2707m   2790m

-----------------------------------------------------------------------------

Asadar plecarea a fost joi 15 iulie dupa obisnuitele lucrari pregatitoare, incluzand in primul rand pregatirea judicioasa rucsacilor astfel incat sa nu fie nici supraincarcati, nici sa nu contina lucruri de stricta necesitate pentru o deplasare de aproape o saptamana. In al doilea rand am facut rezervare telefonica la cabana Malaiesti, unde urma sa ajungem vineri, deci la inceput de uichend, si nu in ultimul rand procurarea de locuri la tren pentru ruta Focsani-Ploiesti-Busteni.Traseul a fost intocmit dupa runde de negocieri in consiliul de familie, pe baza a doua principii: sa se vada cat mai mult posibil si sa alterneze zilele de traseu mai solicitant cu cele de relaxare. Atentie insa: de relaxare, nu de plictiseala.Deci in prima zi am ascultat glasul rotilor de tren care a sunat in ritm de vals pana la Ploiesti si in ritm de romanta intre Campina si Busteni, ceea ce inseamna ca trenul mai mult se tara, decat sa ruleze pe calea ferata.Odata coborati in Busteni am urmat catre amonte cursul vaii inferioare a Cerbului, observand atent modul de organizare a taberelor de turisti nomazi - paine buna de mancat pentru reporterii televiziunilor de stiri. Dupa de ne-am delectat privirile cu imaginea acestora, dar si simtul olfactiv cu fumurile inmiresmate a celor cateva gratare care incepusera sa produca, intrucat se apropia ora pranzului, am ajuns la Gura Diham, unde am simtit brusc nevoia sa luam cate un sandwich. Pe care l-am inecat in continutul unei sticle de bere sau de suc, functie de preferinte.

 

Dupa acesta scurta pauza ne pregatim sa ne despartim de lumea "civilizata" si abordam urcusul catre punctul final al zilei de astazi, cabana Diham, unde am ajuns relativ devreme, ne-am cazat, am mancat de pranz, dupa care de voie plaja pe pajistea din fata cabanei si jocuri de cabana: imbinand clasica septica cu mult mai elitistul wist. Totodata admiram decorarea interioara, si in special zugraveala, cu inegalabilul model in V. Ne exprimam unanim regretul ca nu am fost pe aici inainte de a face "curatenie" acasa.

 

 

A doua zi, dupa un mic dejun frugal, sarim parleazul care ne arunca direct din curtea cabanei in hatisurile padurii prin care coboram catre valea Glajariei. Ajunsi aici exploatam din plin locul de odihna si respectam indicatia de a ne aproviziona cu apa, scrisa pe o tabla asezata la loc vizibil.

In acelasi timp ne pregatim psihic pentru a consuma cei peste 700 metri altitudine care ne desparteau de cabana Malaiesti. In scurt timp intalnim intersectia potecii cu cea care coboara catre Rasnov, apoi ajungem chiar pe buza vaii Malaiesti. Aici facem o scurta pauza de hidratare si energizare. Din acest loc drumul isi reduce substantial panta, mai pastrind insa cateva "hopuri" aproape de cabana. Peisajul devine tot mai atractiv, valea fiind flancata de catre Bucsoiu, pe partea stanga, si culmea Padina Crucii, pe dreapta. Traversam apa in zona micii cascade, dupa care vedem hornul fumegand de la bucataria cabanei. Urcam pe terasa pe care este asezata cabana, si ne tragem putin sufletul dupa drum. Privirile rotite de jur-imprejur ne sunt hipnotizate de in peisaj ametitor de frumos. Peretii stancosi par sa se pravale peste noi. Desigur, este doar o impresie. Insa o impresie care ne copleseste.Urmeaza rutina cazarii si pranzul pe mesele facute din busteni despicati in lung si aflate in imediata apropiere.

 

 

 

 

 

 

 

Toate acestea insa nu inainte de a ne spala direct la izvor tricourile purtate pe drum. Cand pranzul era in plina desfasurare isi face aparitia o familie de francezi venita sa-si petreaca vacanta in Romania, cu care reusim sa legam o conversatie intr-o frangleza originala. Erau veniti cu avionul pana la Bucuresti, de unde au inchiriat o masina, cu care au ajuns la Bran, unde rezervasera locuri la o pensiune, prin internet. Totusi, in final am avut satisfactia ca nu am facut febra musculara la maini de la atatea discutii. Dupa-amiaza s-a desfasurat intr-o liniste deplina: nu se auzea decat scartaitul rotii de la roaba cu care cabanierul cara balast, in timp ce fata si nepoata lui vopseau semne indicatoare (banda albastra). Mai apoi, linistea serii a fost tulburata de bazaitul monoton al generatorului, care pompa energie electrica in circuitele cabanei. Suna ca un tors de pisica batrana.Ziua a treia fiind de "relache" a fost dedicata unui traseu dus-intors pana pe Culmea Padina Crucii. Initial acesta cuptindea Lacul Tiganesti (2h 30', cum scrie foarte optimist pe sageata indicatoare). Plecam, nu inainte ca nevasta-mea sa discute despre starea si caracteristicile traseului cu Vladut, baiatul cabanierului. Ca asa este ea obisnuita, sa verifice informatia din trei surse, ca la BBC. Urcam pieptis culmea, din bolovan in bolovan,cararea urmand cu o buna aproximatie firul unui torent. Ajunsi sus, intr-o mica sa, inlaturam "ambalajele" de prisos, si astfel dezechipati ne intindem lenesi la soare. Stand asa, dinspre Valea Tiganesti se aude sunet de talanga. Dupa care, pe poteca din fata noastra trec pe rand doi magari, un caine, si incheind plutonul, un cioban. Acesta din urma, dornic de conversatie cu indivizi din specia umana, se opreste si ne destainuie cate ceva din topografia si obiceiurile locului. In urma discutiei, intentia noastra de a merge la Lacul Tiganesti, prin doua vorbe, este omorata din fasa: "Ce sa vezi la lac? O balta imputita, da-o dracu'!" Dupa ce mai zabovim un timp pe culme, ne hotaram sa coboram spre cabana. Coborarea se dovedeste a fi mai dificila decat urcarea, necesitand multa atentie mai ales pe zonele cu grohotis.

 

 

 

 

 

Ajunsi jos la cabana, am avut o mare surpriza: fiind sambata dupa amiaza, de pe vale, dar si de pe toti muntii au inceput sa curga turisti, de parca erau chemati cu vuvuzela. Fenomenul a continuat pana la caderea intunericului si chiar dupa aceasta, numarul turistilor adunati intrecand orice asteptari. Cabana s-a umplut la capacitate, a urmat cazarea si in refugiul Salvamont, dupa care ultimii sositi, au fost cazati in sala de mese dupa o prealabila organizare a acesteia, prin asezarea meselor si bancilor alaturat, realizandu-se doua "platforme" la cote diferite. Imi stapanesc cu greu pornirea de a face o fotografie, de teama ca nu cumva vreun pumn sa sara direct din sacul de dormit catre blitzul camerei mele foto. Discutiile se prelungesc pana tarziu in noapte la lumina becurilor electrice, a focului de tabara, si in final a lampilor frontale.

Ziua de duminica incepe printr-un mic dejun luat "de la briceag" pe una dintre mesele de langa cabana, dupa care ne luam ramas bun de la gazdele noastre, si pornim pe poteca de vara catre Varful Omu. Datorita zilei deosebit de insorite, si a afluentei mari de turisti, pe traseu intalnim numai o singura capra neagra, pe care o vedem de la o distanta apreciabila. Lasam in urma hornurile, traversam de la vest catre est fundul vaii, dupa care infruntam un urcus accentuat in serpentine scurte, care ne scoate in platou.

 

 

 

 

Ocolind Valea Gaura, ajungem in zona statiei meteo si cabanei de la varful Omu. Luam o pauza pe care o folosim fructuos ascunzand in stomac cate o ciorbita, iar in cazul meu, pentru ca mai ramasese loc, si o bere. Dupa ce ne mai orientam putin, si facem si fotografiile de rigoare, urmarim intrarea pe Valea Ialomitei, traseu marcat cu banda albastra. Ne delectam cu coborarea, care in cateva locuri capata aspecte mai accentuate. Admiram frumoasa cadere de apa de la Cascada Obarsia Ialomitei si ne continuam drumul catre zona Pestera sub spectrul deloc incurajator al furtunii care isi anunta sosirea prin fulgere si tunete al caror ecou rasuna infricosetor. Prin zona statiei de telecabina de la Pestera cad primii stropi. Dupa ce scoatem si imbracam impermeabilele, ploaia se opreste brusc. Cel de sus a vrut sa se joace putin cu noi. 

 

Apoi, in mai putin de o ora, ajunsi in zona Padina, ne indreptam catre cabana. Dormitorul comun de 14 locuri este ocupat integral de catre un grup de turisti englezi, care urcasera din Moeciu, iar acum incercau sa epuizeze stocul de bere din vitrina frigorifica. Evident, nu au reusit, cu toate ca le-am dat si noi un mic ajutor. Am ocupat trei paturi in dormitorul de optsprezece, care era ocupat cam jumatate. Ne lasam lucrurile in camera, dupa care dam o raita pe malul Ialomitei.

 

Arunc papucii pe pajistea deasa ca un covor de Cisnadie (parca astea erau renumite, inainte de invazia "turceasca") si intru in apa cam pana la genunchi, asta fiind adancimea maxima, in aceasta zona. Senzatiile se succed rapid: dupa doua cutite infipte brusc in gambe, urmeaza o durere puternica, dupa care nu mai simt nimic, picioarere amortindu-mi complet. Nu rezist mai mult de cinci minute. Ies afara si ma simt ca nou.

Ziua de luni 19 iulie incepe cu un frumos rasarit de soare, ce isi face aparitia din spatele spinarilor Bucegilor. Programul de astazi cuprinde vizitarea Cheilor Coteanului si Tatarului, a lacului si cabanei Bolboci. Tinem drumul marcat cu cruce albastra care urmareste malul drept al Ialomitei, si in continuare al lacului. Dupa vreo trei ore si ceva de mers lalait ajungem la Cabana Bolboci.

 

 

 

Drumul a fost extrem de relaxant, cu pante si rampe usoare impuse de torentii si paraiele care alimentau lacul. Nu aveam nici un fel de obiectiv legat de timp, asa ca am facut muuulte fotografii si am mancat o gramada de fragi, culesi de pe marginea drumului, sau cu abateri minime de la acesta. In prima jumatate de ora am bagat in fizic la rand fructele fara nici un fel de discernamant. Dupa care ne-am dat seama ca putem mai mult, asa ca ii selectam dupa doua criterii: sa fie mari si foarte bine copti. Am ajuns la Cabana Bolboci, unde am marcat momentul prin savurarea unei cafele pe terasa, timp in care psihicul ne-a fost impregnat de linistea izvorata din calmul lacului de acumulare, aflat in armonie perfecta cu muntii care il inconjurau. Drumul de innapoiere la Padina a fost facut pe drumul forestier (nemarcat) care pleaca de pe malul stang al lacului. Le-am explicat membrilor familiei ca fata de drumul parcurs in prima parte a zilei are avantajul ca are un profil in lung foarte simplu: se urca o singura data, dupa care de asemenea se coboara, tot o singura data. La inceput ideea le-a placut, mai ales ca vedeam alt peisaj. Dar mergand spre coada lacului, respectivul drum forestier se desparte brusc si fara regrete de vecinatatea apei si se angajeaza printre doi versanti muntosi. Acest aspect mi-a atras numeroase critici, care pe alocuri au fost la limita agresiunii fizice. In final, ca timp de mers am ajuns cam tot pe acolo, iar lucrurile s-au mai calmat.

A urmat o noapte destul de agitata, si asta din punct de vedere meteorologic, evenementele principale find tunetele, fulgerele si ploaia torentiala, alternand in reprize repetate. A doua zi aveam de traversat Bucegii de la vest catre est, pentru care existau trei variante principale: Muntele Nucet, Laptici sau Cocora. In final am optat pentru ultima varianta, asa cum era planul initial. Drumul de intoarcere a mers brici, astfel incat cu mult inainte de prinz eram la Complexul Piatra Arsa. In trecere ghidam si un grup de turisti belgieni care voiau sa ajunga la Babele. Ne oprim pentru a sorbi cate un ceai, dupa care urmam marcajul banda albastra catre Poiana Stanii Regale, pe langa care trecem fara oprire, si urmam poteca veche de peste 100 ani (poteca pavata cu piatra, inaugurata in anul 1906, cu ocazia vizitei impatatului Franz Josef in Romania, la invitatia Regelui Carol I).

 

 

 

 

 

 

Intrucat scosesem un timp extraordinar de bun, luam decizia de a nu urma poteca care ne scotea in soseaua asfaltata, si urmam tot o poteca pietruita care trece pe langa Cabana Vulparie, urmand a ne scoate, credeam noi, (dupa soare si directia predominata a vantului) undeva in zona Pelisorului. Dar surpriza: se infunda in zona unui pichet de paza al jandarmeriei, care face parte din sistemul de paza si aparare al Pelesului. Suntem somati sa facem un mic ocol, ocazie cu care vedem si Castelul Peles (numai exterior), dupa care coboram catre gara Sinaia.

Ne procuram bilete de tren, luam si un prinz pe o terasa din oras, apoi luam trenul in care adormim, intr-o succesiune logica. Imediat dupa miezul noptii calcam din nou peronul garii din orasul de resedinta, cu sentimentul ca am lipsit foarte mult.

Miercuri, 18 august 2010 - 22:01 
Afisari: 3,582 


liviu.ghigea..