Obcina Mestecanisului: Bobeica-Muntele Hrobi-Pasul Carlibaba (Muntii Obcinele Bucovinei)

   Izvoarele Sucevei e un loc parcă desprins din trupul Ţării, într-un fel întors cu spatele spre ea.

   Localitatea ocupă îtregul uluc depresionar în care se naşte Râul Suceava.

   De aici nu poţi ajunge în Ţară decât trecând munţii prin unul din cele trei pasuri înalte: Pasul Pohoniş spre Brodina şi Podişul Sucevei, Pasul Izvor spre Câmpulung Moldovenesc şi Pasul Cârlibaba spre Bistriţa Aurie şi Maramureşul Istoric.

   Mult mai uşor e să o ţii pe vale în jos şi să treci în Ucraina...

 

   E drept că numele locului se explică foarte uşor: Suceava nu are un singur izvor, ci se formează aici din Izvorul Sucevei şi Izvoraşul, numit şi Bobeica, afluent de formare ce vine de sub Muntele Hrobi şi Pasul Cârlibaba.

 

   Aşa arată Suceava la intrare în localitate.

 

 

   Despărţiţi de doar o graniţă omenească, e firesc ca printre muntenii din Ţara de Sus să auzi si grai ucrainean.

   ,,Dobrâi boj!” suntem salutaţi cu naturaleţe.

   ,,Scajite, pajaluista, kuda idiom bez Cârlibaba Selo?” plusez eu.

   Fără a părea deloc surprins, bătrânul mă prinde părinteşte de mână, îmi arată o direcţie incertă, peste apă şi munţi şi continua să turuie neînţeles.

   ,,Spasiba u vas, gaspadin!” încerc eu să-l opresc.

 

   Când ajung la maşina lăsată peste drum de cârciumă văd că sunt asteptat de poliţia de frontieră.

   Cu siguranţă că ştiu deja despre noi că suntem cazaţi la domnul Ionel Zinici şi că nu umblăm după ţigări de contrabandă.

   Notează numele noastre într-o agendă, apoi, fară să întrebăm, ne arată intersecţia cu drumul spre Cârlibaba.

 

 

   Ne facem loc cu greu pe drumul ocupat de trei cisterne mari, din inox strălucitor, sosite aici încă de dimineaţă pentru colectarea laptelui.

   Faetoane lungi, mânate de femei, par că se rup sub greutatea marmitelor pline ce aşteaptă să fie livrate.

 

   Urcăm încet pe drumul prăfuit, încântaţi de peisajele de pe versantul din dreapta, cu casele risipite ale satului Bobeica.

   Spre deosebire de Măgurile Brănene, Obcinile Bucovinei nu au cunoscut, încă, piciorul bucureşteanului invadator.

   Aici eşti scutit deocamdată de infatuarea gipanului tras în faţa vilei cu acoperiş albastru şi de lătratul ca de monstru al mioriticului foarte la modă. De toată acea atmosferă prin care omul se trăduieşte să arate că are.

   Ca de fiecare dată când urcăm spre culmea muntelui, ne temem ca nu cumva pasul spre care ne îndreptăm să nu fie împădurit şi pustiu.

   Tragem maşina în dreptul unei gospodării ce pare a fi ultima din marginea de sus a satului.

 

 

   Ne echipăm de tură şi pornim mai departe pe jos.

   Drumul continuă să urce prin serpentine largi, trece printr-o pădure răcoroasă, apoi ieşim la alte case şi fâneţe.

   Privim în spate Valea şi Satul Bobeica prin care am mers cu maşina cale de vreo 6km.

 

 

   După încă 1km ajungem la culme şi decoperim că Pasul Cârlibaba 1225m alt. e un plai întins, presărat cu case de o parte şi de alta a drumului.

 

 

   Din pas tragem cu ochiul spre stânga (sud) şi sub razele de soare ale dimineţii zărim profilul gârbovit al Muntelui Hrobi.

   Pentru a ne îndrepta spre el prindem o uliţă ce se strecoară printre alte fâneţe şi gospodării.

 

 

   Puţin mai de sus avem o imagine cuprinzătoare a locurilor încântătoare prin care drumul trece peste Obcina Mestecănişului venind de la Izvoarele Sucevei şi coborând în stânga spre localitatea Cârlibaba.

 

 

   Trecuţi dincolo de culme vedem ca suntem în bazinul hidrografic al Bistriţei Aurii.

   Satul Bobeica, sat ce ţine tot de Izvoarele Sucevei, urcă pantele muntelui pâna spre altitudinea de 1500m.

 

 

   Mergem cu soarele în faţă şi abia când ne orim la umbra unor brazi putem privi mai cu atenţie Muntele Hrobi, spre care ne îndreptăm astăzi.

   Sărim un gard, apoi coborâm la casele din dreapta să cerem nişte apă.

   O batrână merge cu o cană mare la fântână şi ne aduce apă rece. Bineînţeles ca ne întindem la vorbă...

 

 

   Nici pe acest drum nu suntem scutiţi de săritul gardurilor.

 

 

   Ne apropiem de una din culmile mai joase ale muntelui.

   Dacă drumul nostru se va înfunda în curţile gospodăriilor din dreapta, vom căuta să urcăm de aici direct pe creastă.

 

 

   Ne forţăm puţin norocul şi intrăm prin curtea unei case.

 

 

   Oamenii sunt acasă şi copiii anunţă gălăgioşi pe bunica şi pe mama că prin curtea lor trec nişte turişti...

   Ies cu toţii pe prispă şi ne privesc cu uimire. Dăm bineţe şi ne cerem scuze de deranj.

 

 

   Cărarea noastră trece drept prin păienjenişul de garduri...

 

 

   Lasăm pe dreapta o alta gospodărie frumoasa.

 

 

   Un izvor amenajat ca o căsuţă.

 

 

   Privim în urmă la locurile prin care am urcat până sub coasta muntelui.

   E uimitor cum aici casele şi grădinile oamenilor urcă pâna la aceasta altitudine mare.

   Ma gândesc ce feeric trebuie să fie pe aici iarna, după o noapte de ninsoare zdravănă...

   În zare se văd antenele parabolice de la o unitate militara din Ucraina. Pe unde o fi trecând graniţa în acea zonă?

 

 

   Casele printre care am trecut, cuibărite sub coasta celui de-al doilea vârf al Muntelui Hrobi.

 

 

   Ajungem în şaua largă dintre Muntele Hrobi (în spate) şi Muntele Zubriu.

   Vedem cum şi fâneţele urcă până în culmea munţilor.

 

 

   Muntele Hrobi e format din două vârfuri gemene.

   Pe faţa vestică urcă un gard ce desparte cele două vârfuri.

   În drumul spre vârful principal ne oprim des şi privim plaiurile largi din Pasul Cârlibaba.

   Mai aproape, printre brazi şi case, ghicim cărarea pe care am urcat noi pâna aici.

 

 

   Vârful secundar al Muntelui Hrobi are câteva aflorimente cu stânci din conglomerate mărunte.

 

 

   Ajungem pe Vârful Hrobi 1507m alt., al doilea ca înălţime din zona de nord a Obcinei Mestecănişului., după Vârful Lucina 1588m.

   De pe vârf avem o imagine de ansamblu spre capătul de nord al Obcinei Mestecănişului.

   Dincolo de Pasul Cârlibaba aceasta se continuă şi în Ucraina, probabil sub un alt nume.

   Am văzut de aici că mai departe de graniţă, spre nord-vest, Carpaţii se continuă cu munţii mai înalţi decât Obcinile Bucovinei de la noi.

 

 

   De pe vârf facem ochii-roată şi spre est vedem continuarea culmii înalte Aluniş-Pasul Izvor.

   În dreapta se zăresc case din localitatea Moldova Suliţa.

 

 

   Spre vest se ridică golaş Vârful Zubriu 1502m alt.

 

 

   Spre sud-vest recunoastem Vârful Lucina pe care am urcat acum două luni.

   Spre deosebire de pantele sudice, pe care noi am urcat atunci ca printr-o grădina înflorită, feţele nordice ale Lucinei sunt mai împădurite şi mai sălbatice.

 

 

   Spre nord-est se adâncesc văile de unde se formează Izvoraşul, unul dintre izvoarele Sucevei.

 

 

   Trecem şaua înalta dintre cele două vârfuri pereche pentru a admira turnul de conglomerat de sub vârful secundar.

 

 

   De aici ne îndreptăm privirea spre Muntele Zubriu.

   Vom coborî în şaua largă şi dincolo de ea vom urca şi pe acest munte.

 

 

   La coborârea de pe vârful secundar trecem printr-o rarişte de molizi şi, bineînţeles, mai sărim încă două garduri, unul aici şi unul mai jos, la poalele muntelui.

 

 

   Prin şaua largă ca o câmpie dintre vârfurile Hrobi şi Zubriu.

 

 

   Ne apropiem de pantele celuilalt munte şi căutăm să rezolvăm din ochi labirintul de garduri care ne aşteaptă.

 

 

   De aici se vede mai bine cum este alcătuit Muntele Hrobi de pe care tocmai am coborât.

 

 

   Până sub clina Muntelui Zubriu alegem să mergem printr-o fâneaţă cosită, prin stânga gardului care urmăreşte ca o graniţă linia culmii.

 

 

   De mai sus vedem cum Muntele Hrobi se continuă spre est cu Culmea Aluniş-Pasul Izvor.

   În zare se văd culmile domoale ale Muntelui Hreben Izvor, pe unde am umblat ieri.

 

 

   Minunea ca de tablou a Obcinelor Bucovinei.

   Probabil că pitorescul peisajelor e dat de compoziţia de fâneţe cosite şi necosite, umbrite de rarişti de molid, arbori ce pot fi întâlniţi risipiţi din fundul văilor până pe crestele cele mai înalte, fără a putea delimita aici o lizieră clara a pădurii.

   Fără a mai pune la socoteală căpiţele şi sălaşele...

 

 

   Mai jos am trecut pe lânga adăpostul unei stâne de vaci.

   Din dreapta urcă până spre culme casele şi sălaşele din Moldova Suliţa.

 

 

   Pantele Muntelui Zubriu nu sunt atât de abrupte cum le vedeam de pe Hrobi datorită efectului de perspectivă.

   Urcăm agale în soarele amiezei.

 

 

   Ochim o palma de umbra şi ne îndreptăm spre ea.

   Poienile de pe Zubriu sunt înstelate cu tufe de genţiane de toamnă.

 

 

   Genţiana cruciata, numită şi Fierea pământului, e denumită de medicina populară ,,regină a ierburilor de leac”.

 

 

   Genţiana campestris, cu florile ei roz, e o raritate printre zecile de specii de genţiane albastre.

 

 

   Genţiana asclepiadea, numită şi Lumânarica pământului, e tot o specie din arsenalul ierburilor de leac ale Bucovinei.

 

 

   Urcăm doar câţiva paşi şi ne oprim din nou pentru a ne bucura din plin de pitorescul locului.

 

 

   Ajungem pe culmea Muntelui Zubriu 1502m alt. şi băgăm de seama că el e format din dolomite roşiatice, spre deosebire de conglomeratele vecinului Hrobi.

 

 

   Toata creasta principala e presărata cu ,,bulzuri” de dolomite.

 

 

   De pe marginea dinspre sud a platoului somital vedem Vârful Lucina de care muntele nostru e legat printr-o o şa împădurită.

 

 

   Vârful Zubriu văzut dinspre sud.

 

 

   De pe vârf culmea muntelui Hrobi pare mai joasă decât cea pe care ne aflăm noi.

   În zare se vede Obcina Feredeului.

 

 

   Pentru coborârea de pe Vârful Zubriu alegem sa ne îndreptăm mai întâi spre vest, pe lânga o stâna părăsită.

 

 

   De dincolo de stâna avem o vedere frumoasa spre Muntele Hrobi.

 

 

   Ajungem într-o şa cu fâneţe. Drumul pare că face o buclă mare şi coboară apoi spre dreapta.

 

 

   De aici noi facem dreapta şi trecem gardul pe lângă o căsuţă singuratică.

 

 

   Nimerim într-o poiană necosită, cu iarba până la brâu.

   Găsim exemplare frumoase de sunătoare.

 

 

   Ieşim la un drum de caruţe ce pare că ne scoate mai jos chiar în Pasul Cârlibaba.

 

 

   Poieni cosite, umbrite doar de o zadă singuratică.

   Din nou fac un exerciţiu de imaginaţie şi-mi închipui cum poate fi pe aici iarna, după zăpezi mari...

 

 

   În curtea unei gospodării tocmai s-a ridicat o căpiţă pe prăjină.

   De multe ori am fost şi eu acolo sus, ţinându-mă bine de prăjină când simţeam că fânul joacă sub mine şi ascultând indicaţiile celor de jos pentru a vedea unde pun urmatoare pală de fân.

   Coborârea se face pe o scară din furci înfipte în fânul căpiţei.

 

 

   Faţa nordică a Zubriului. Noi am ocolit prin spate şi am venit pe coama din dreapta.

 

 

   Coborâm pe o alta uliţă decât pe cea care am urcat.

 

 

   Două bucheţele de cruciuliţe prinse pe unul din pereţii exteriori ai casei.

 

 

   Ajungem în Pasul Cârlibaba, punctul final al turei noastre de astăzi şi mai aruncăm o ultimă privire spre casele din Bobeica risipite pe măgurile Obcinei Mestecanişului.

 

 

   Ne întoarcem mai întâi ,,acasă”, la Izvoarele Sucevei.

   Ne luăm rămas bun de la gazde şi, de aici, de la capătul lumii, pornim în lungul drum spre oraşul nostru, care ne va întâmpina cu ţipete de pescăruşi.

 

 

   Coborăm pe drumul dintre Obcine şi gândul îmi zboară la cealaltă margine de lume, unde am început turele din acest an...

 

 

 

 

 

Tak vsio. Dasfidania!

  

  

 

  

 

    

 

  

Luni, 12 septembrie 2011 - 16:43 
Afisari: 8,631 


gigicepoiu