O tura lunga pentru o zi scurta (Muntii Bucegi)

17.11.2012 - 4:55 Alarma telefonului suna si nu imi vine sa cred ca trebuie sa ma trezesc. Mai atipesc putin si suntem deja contracronometru sa prindem personalul de 6 spre Busteni. Afara e frig. Reusim sa prindem trenul si asteptam sa ajungem la destinatie pentru a porni intr-o tura pe care doream sa o facem inca de acum doua saptamani. Dupa un telefon de vineri din Muchia Dragusului sincer ma manca serios sa mergem acolo dar...

Esenta planului era Valea Gaura pe care nu o mai strabatusem de cativa ani buni. Asa ca am urmat urmatorul traseu: Busteni - Valea Cerbului - Plaiul Fanului - Poiana Costilei - Pichetu Rosu - La Prepeleac - Cabana Malaiesti - Hornul Mare - Valea Gaura - Simon - Bran (BG-TR-BA-CR-TG)

La putin trecut de ora 7 Busteniul este pustiu si pornim din gara spre Gura Diham incercand sa intindem pasul mai mult pentru a ne incalzi. Era ceata dar pe drum apar primele gauri prin nori semn ca sus este frumos. Trec doar vreo 2-3 masini si intalnim 2 tipi exact la intrarea traseului banda galbena spre Plaiul Fanului pe unde hotaram sa mergem si noi. Poteca parca arata mai rau decat o stiam dar panta este numai buna sa ne reglam temperatura si sa ne simtim bine. E liniste si racoare, nu se aude nimic iar padurea parca asteapta plapuma alba.

Inainte de Poiana Costilei ceata incepe sa se sparga in peretii scaldati in soare. A trecum peste o ora de la plecare si nu mai sunt sigur ca vom reusi sa parcurgem tot traseul pana la caderea serii dar asta nu ne face sa ne grabim si ne bucuram de peisajul din jur. In marginea poienii albe de la bruma groasa cazuta peste noapte facem stanga pe triunghi rosu spre Pichet.

Poteca insorita pe alocuri este o placere iar dupa o usoara coborare mai accidentata ne scoate in micuta poienita de la Pichetul Rosu, loc de ramificatie al traseelor spre cabanele Diham, Poiana Izvoarelor si Malaiesti. Stam la soare si mancam o punga de prune confiate. Inaltimile sunt scaldate in soare lasand versantii expusi razelor calde fara putina zapada cazuta.

Pornim la drum si zonele sunt deja  mai umbrite dar cu perspective extraordinare spre Postavaru si Piatra Mare. Mergem constant, las un gand la proaspata bancuta din Poiana Bucsoiului in memoria celui disparut in viitura din aceasta vara si ne mai oprim din cand in cand pentru a ne mai minuna de panoramele ce ni se deschid in fata ochilor.

Iesim La Prepeleac in creasta cu zade iar de aici traseul avea sa fie pudrat cu ceva zapada si o chiciura groasa insa nu avea sa ne puna nici o problema desi optasem pentru bocancii de vara pentru a beneficia de o deplasere mai rapida si mai comoda. Poteca este minunata dar nu mi-as dori sa o parcurg in perioada zapezilor mari iar crucile de pe traseu te fac sa te gandesti bine daca iti doresti o asemenea aventura.

Ajunsi la Malaiesti constatam ca suntem singuri prin zona si ne asezam la bancutele insorite pentru a lua pranzul, vreo 2 ceaiuri si de ce nu si o bere. Inca nu stim daca vrem sa urcam pana la Omu sau sa o luam prin Hornu Mare dar cum zice o vorba "toate la timpul lor".

Pornim pe poteca care serpuieste pe vale la inceput prin iarba apoi in serpentine scurte printre bolovani. Castigam altitudine iar Postavarul ramane tot mai mic. In cea de-a doua terasa glaciara parca a venit iarna, iarba fiind acoperita de un strat de vreo 5 cm de zapada. Lasam in stanga poteca marcata cu triunghi albastru spre Bucsoiu prin Brana Caprelor si ne multumim sa ii privim doar parcursul.

Deodata ceva se misca puternic unde in sus, tresar si caut atent cu privirea constatand ca este doar un drapel care se zbatea in bataia vantului. O pata intereseanta de culoare intre atata alb si gri. Pe parcurs hotarasem ca vom urca prin horn si vom renunta sa mai ajungem la Omu. Lasam in stanga traseul spre Omu si pornim atenti pe horn. Sub zapada din loc in loc erau mici portiuni de gheata dar care nu puneau nici un fel de probleme.

incercam sa nu ne folosim prea mult de cablul foarte deteriorat ce prezenta posibilitati majore de intepare si folosim doar betele si din cand in cand mainile. Inca bocancii isi fac bine treaba asa ca ma bucur pentru optiunea facuta. Nu trece mult si in loc sa urmam un cablu incercam sa depasim ultima mica saritoare prin stanga. Niste urme recente aratau ca pe aici se mai chinuisera cateva persoane si toata zapada era bine tasata si slefuita.

Ii asigur un picior Ancai si a si trecut, acum problema este la mine ca dupa o incercare in care bocancii aluneca ma face sa ma simt ca in cizme. Nu trebuia sa fac decat doi pasi insa imi era o teama cumplita ca daca cumva imi va aluneca iar piciorul sigur ma voi trezi pe jos dand cu oasele prin bolovani si nu ma incanta deloc ideea. Betele nu aveam cu sa le folosesc asa ca le aruc deasupra, prize de maini erau numai niste pietre mai mari inghetate in micutul strat de zapada amestecata cu gheata.

Reusesc sa fac primul pas si stau pe un ciot de stanca de vreo 10 cm numai ca mai departe nu imi vine sa calc. Singurul loc unde as putea pasi este puternic inclinat si acoperit cu un strat subtire de gheata iar la un metru sub el un mic tobogan proaspat format inainte. Intind piciorul si tot nu imi vine sa calc asa ca il retrag, ma enervez putin pe situatie si astept sa imi treaca dar nu prea pot. Anca imi asigura ca nu aluneca si ma enervez si mai tare pentru stiam ca nu avea de unde sa stie cum se va comporta talpa bocancului la aceea suprafata si chiar nu imi doream sa ma dau cu rotile in sus asa inutil.

Mainile imi ingheata asa ca trebuie sa ma misc cat mai repede de pe mica suprafata pe care stateam. Pana la urma imi i-au inima in dinti, beneficiez si de o mana de la Anca care statea proptita intre doi bolovani si ca o mata tremuranda din toate incheieturile pasesc si trec. Interesant moment, nu am mai trecut niciodata prin asemenea sentimente de nesiguranta si nu cred ca imi mai doresc.

In 5 minute suntem in Saua Hornurilor unde mancam stafide trase in ciocolata si admiram Valea Gaura care avea jumatatea dinspre Doamnele acoperita de zapada pe cand cealalta parte dinspre Scara pastra un aer autentic de toamna. E ora 15 si avem deja 8 ore de la plecare si doar vreo 30 de minute pauza la cabana iar inainte indicatoarele ne indicau 5 ore pana in Simon si 6 pana in Bran. Pentru ca nu eram prima oara pe acolo stiam ca nu vom avea sa facem atat mai ales daca de la stana din Gaura vom cobori direct in Simon. Marea de nori desfasuta asupra culoarului Rucar-Bran si la sud de Iezer era ca un desert al acestei zile.

Coboram in caldare superioara a vaii pe tapsanele insorite, traversam firul vaii si intram pe zapada. Acum parca nu mai erau asa buni bocancii dupa cele intamplate pe horn si alunecau la fiecare pas parca aveam trase pungi peste ei iar genunchii nu mai erau asa de siguri. Dar usor si cu rabdare trecem si de portiunile mai delicate si iesim in poiana de deasupra Morii Dracului unde intalnim un grup numeros.

Mai facem cateva fotografii si tinem ritmul pana la stana de unde urmam triunghiul galben spre Simon. La inceput poteca este placuta si scaldata in razele blande ale soarelui dar apoi devine din ce in ce mai abrupta si simtim din plin racoarea ce vine de pe vale. Pe la 16:30 iesim in capatul drumului forestier si nu ne mai ramane decat sa dam din bascheti cat putem de repede pentru a prinde un autobuz spre Brasov.

Pe drumul forestier a aparut un monument in memoria accidentului aviatic din 2010 din timpul exercitiului fortelor aeriene israeliene si romane. Lasam un gand si reluam ritmul de mars. Se lasa intunericul si e din ce in ce mai frig dar inca nu este nevoie sa scoatem gecile. Si mergem, si mergem si parca nu se mai termina drumul. Intrebam pe cineva si ne spune ca mai sunt 2 km pana la DN, dupa cateva sute de metrii vrem sa fim siguri si suntem informati ca mai sunt 2,5 km asa ca renuntam sa mai intrebam de teama sa nu creasca iar distanta.

Intr-un final ajungem la intersectia cu DN si asteptam autobuzul de 18:30 care era doar o imaginatie de-a noastra. Aflam ca ultimul a fost la 17:30 si pornim usor spre castel sperand ca de acolo vom avea sanse mai mari la ocazie. Oboseala, vantul turbat si frigul ne face sa dardaim iar langosul fierbinte ne ingheata in mana. Pana la urma apelam la un prieten din Zarnesti care ne duce pana in Brasov. Putin ciudat ca o localitate ca Branul sa aiba o ultima legatura cu Brasovul in weekend la ora 17 dar nu-i bai ca acum stim.

A fost o tura destul de lunguta pentru o zi scurta de noiembrie presarata cu de toate dar care lasa in urma numai amintiri placute. Carceii de a doua zi de la fotbal si raceala care a incercat sa ma doboare apoi au meritat pe deplin aceasta iesire.

Poteci cu soare tuturor!

Doru

Vineri, 23 noiembrie 2012 - 23:44 
Afisari: 2,433 


dorubv