O PIATRA, un "suflet", un weekend, un anotimp, un grup MARE (Muntii Piatra Mare)

o PIATRA, un "suflet", un weekend,un anotimp, un grup MARE

Sustin ca pentru a scrie din suflet ceva trebuie sa ai si starea de spirit adecvata. Si sincer dupa un weekend petrecut in munti aveam o stare perfecta de a scrie si de a-mi exprima sentimentele si clipele pe care le-am petrecut in acele locuri. Insa ca deobicei cand vin dintr-o tura sunt prea obosit pentru a mai scrie si prea expus tentatiei de a dormi ! Asfel s-a intamplat si dupa aceasta tura. Insa exista momente cand acea stare se poate rentoarce. Asfel s-a rentors in aceasta seara starea de a scrie despre “tura de initiere” organizata de Mihai (mihaiburo), stare provocata de meciul de fotbal Romania-Argentina (3-2) din 1994 din cadrul unei competitii mondiale. Batai ale inimii mai intense, clipe de suspans, clipe de bucurie, de curiozitate, doar cateva sentimente comune a celor doua evenimente (meciul si tura pe munte).

Am sa incerc sa tin cont si de sugestiile de la primu jurnal si sa-mi exprim sentimnetele traite intr-un stil cat mai simplu. Exact cum am vazut eu aceasta tura.

Totul incepe de la dorinta de a ajunge din nou la munte dupa o pauza de cateva luni, dorinta de a vedea muntele in haina de primavara timpurie. Unde ? Taman la Piatra Mare! De ce zic taman la Piatra Mare? Pentru ca este singura zona care am vizitat-o de cele mai multe ori dintre drumetiile mele pe munte. Dar asta nu conta pentru mine. Pur si simplu sa fiu plecat, pur si simplu sa socializez cu persoane straine, pur si simplu atat de tentant suna sa dorm la cort in aceasta perioada. Da pentru mine era ceva extravagant sa fac acest lucru, sau mai bine zis un sport extrem, l-as putea asocia cu saritu cu cordelina. E la fel de extrem saritu cu cordelina ca si dormitu la cort pe zapada. Sustin asta in cazul in care se doarme in sacul meu de dormit (sac caracterizat de unele persoane intr-un jurnal de-al lor ca fiind din coji de ceapa, intradevar era atat de subtire incat orice tip de lanterna putea sa vada prin sac). Dar totusi saritul cu cordelina ramane un sport extreme indiferent de cordelina, iar dormitu pe zapada a devenit un sport normal odata cu primirea unu-i sac de dormit serios (multumesc e prea putin zis).

Intalnirea era la ora 10-30 la Timisu de Jos (10.04.2010). Rapid pe google mersul trenurilor si cautat rute Cluj-Timisu de Jos. Am incercat sa gasesc un tren “ardelenesc” sa mearga catinel sau ”daca-i musai cat mai incet” dar nu am gasit decat unul “oltenesc” (fusei rapid trenu asta incat pana la Brasov nu avut intarziere) care ajungea la 5 in Brasov. Iar de acolo pana la Timisu de Jos “n” variante (ruta de 17 km (sursa google/harta rutiera)), trenuri aproape din ora in ora, microbuze tot asa, masina de ocazie la tot pasul chiar si mersul pe jos. Varianta cea mai sigura si mai lenta era: mersul pe jos. De ce ? Am ajuns la 5 in gara Brasovului, si trebuia ca acei 17 km sa-i fac pana la ora 10,30 cand venea lumea din Bucuresti. Asa ca a inceput distractia, am tras matza de coada prin gara, am asteptat sa apara lumina soarelei si apoi la drum, am traversat pe la treceri, am cautat toate semafoarele de culoare rosie sa astept verdele, am admirat cladirile, magazinele (inchise). Cu toate astea aproximativ pe la 9 am fost la Timisu de Jos. Ce sa fac ? Despachetez, ma schimb, mananc, impachetez, caut locuri la soare precum reptilele dupa o ploaie de vara si astept. Intr-un final ne vedem cu totii. Facem cunostinta, schimbam o vorba, dam “autografe” si pornim increzatori spre cabana Piatra Mare.

Am fost de atatea ori pe acel traseu insa nu stiu sa relatez ce marcaj am urmarit, insa stiu ca pana la canionul 7 scari urcarea a fost una domoala si priteneasca, asemeni vremii (un soare caldut ). Ajunsi la canion, sfatul organizatorului era sa ne imbracam pentru ca inauntrul canionului era racoare si umed de la vaporii de la apa care se lovea de toti peretii in caderea ei. Asfel pregatiti de urcare in sir indian asteptam ficare sa urce cate o treapta prin canoane. Pentru mine doar oamenii erau noi ( nu toti ), dar si asta poate sa de-a unui loc familial o tenta de necunoscut. Asfel, am avut ocazia sa umplu 2 giga de memorie filmand.

Traseul prin canion a durat aproximativ o jumatate de ora timp in care s-a putut admira acele locuri restranse ca vizibilitate dar impresionante (cel putin pentru prima data ). Ce a urmat dupa iesirea din canion? Stiam un singur lucru, se v-a urca serios. Timpul ? Intreba lumea in dreapta in stanga (pe organizator si pe cine a mai fost ), citeau pe pancarde si raspunsu era aproximativ doua ore. Eu atat am putut rapsunde ca am fost ture cand ma facut 3 ore implinite, uneori chiar doua ore, dar si 45 de minute, deci linistit puteam face si 4 ore. Urcam o jumate de ora ca aceeasi intrebare sa apara (cat a mai ramas?), unii ramanad indignati de raspunsu ca doua ore (acelasi raspuns ca si acum o jumatate de ora?). Timp in care vremea calda de dinaintea canioanelor s-a transfomat in ploaie. Rapid echiparea cu pelerine si tot tacamul specific acestui tip de fenomen natural. Insa viteza de mers “parca” aceeasi era, iar panta de urcare se marea considerabil. Urcam mai sus ca sa constantam ca ploia are tenta de lapovita ca nu dupa mult timp si spatiu (drum parcurs) lapovita sa se transforme in fulgi de zapada. Fulgi mai mari, mai mici, mai pufosi mai aposi, iar pe jos pamantul era de domeniul trecutului(totul devenise alb in jurul nostru). Un zambet larg si ganduri multe ma cuprind, oare nu am putu sa-mi iau “cauciucurle” de iarna, sau macar lanturile? mda …… deja imi faceam planuri cum sa schimb sosetele (norocul a fost ca am avut multe “reserve”). Suprizator pana sus nu s-au udat foarte tare. In ciuda vremii (oricum am fost foarte bine protejati si de padure) pofta de urcat si viteza, nu s-a pierdut in nici unu dintre participanti la tura. Asa se vedea din afara. Insa cred ca lumea deja se gandea la mancarea de la cabana, ceaiuri fierbinti, vin fiert…. a da si la pusu cortului …. ma tot gandeam, cum sa dormi pe zapada, ei na, fie si cu o gramada de saci de dormit ….. era gandul ce ma batea mereu, eram atat de curios – fricos si friguros - incat m-am imbarbatat cu 4 cani de ceai cu ROM cand am ajuns la cabana. Miros de vin fiert, de omleta, ciorba fierbinte si hopa gandu cu miros de slanina si ceapa rosie. Pofta ce-am poftito eu. Ajuns la cabana primu lucru schimbare, dar iara m-am dovedit a fi un dezastru. Intru in cabana doar doau persoane (o tipa draguta cu pritenul ei ) odihnindu-se si absorbind caldura teracotei. Caldura ? hop si eu iar in viteza si cu miscarile incontrolabile dau peste domnisoara, o calc peste picioarele goale fara papuci, apoi reusesc sa dau jos haina ce atarna pe teracota impreuna cu niste sosete. Imi pare rau , scuze si ma asez undeva sa nu mai fac si alte victime sau rani!

Acum linistit astept sa vina lumea si admir fiecare miscare din micuta cabana dar primitoare bandu-mi ceaiul fierbinte. S-a umplut repede cu noi plus dupa noi au mai aparut un grup destul de mare ce aveau cazare in cabana. Se anunta o dupa-masa plina pentru gazde (sot, sotie – am dat cu presupusu ). Nu stiu cum au simtit lumea aceste gazde dar pe mine m-a impresionat prin simplitatea si modestia lor. Ma impresionat si simplu sters cu mopu dupa fiecare om care lasa urme (nu exagerez pentru ca am avut timp sa vad fiecare miscare ), mai mult privirea era aceesi blanda si calda, nu privirea acea in care se citesti interjectii de genu of, sau intrebari “tu nu poti sa stai locului”…nu, pur si simplu stergea frumos mereu mereu. (un lucru mare si rar intalnit). Apoi servirea la masa! Lumea simtita se ridica si vroia sa mearga sa-si ia ceaiul comandat, mancarea, … reactia ….nu nu, stai linistit ca va aduc eu la masa. Dar cu aceeasi privire calda. Nu stiu pentru mine lucrile simple fac diferenta (lucrurile simple si sincere). Si acestea se pot citi pe ochi foarte usor. Cand am vazut bunu simt si profesionalismu mi-au venit in minte doua locatii cu care am comparat comportametul de aici. Si imi ziceam in gand si uneori cu voce tare … de ce altii nu pot fi asa? De ce ii asa de greu sa vorbesti frumos cu niste persoane straine? …… urcam cu un prieten - roman venit in vacanta din Austria - la cabana Negoiu. Ajunsi sus incalziti si flamanzi. Suntem intampinati de cabaniera (cred) si intram in vorba una alta si la un moment-dat prietenu are “proasta” inspiratie sa intrebe daca lapte au …. de aici s-a rupt firu …. si vrand sa fie totusi subtila pune o intrebare capcana …”cum a-ti urcat pana aici” …dar eu …. (m-a luat gura pe dinainte ) …usor (bine)…. raspuns gresit …ea spera sa zicem greu … si apoi sa zica cea ce o zis …ce credeti ca aici sunteti in centru sa avem de toate ca noi caram in spate …. vorbe adevarate zic eu , dar spuse razbunator …. nu m-am putut abtine si i-am zis va rog frumos nu va mai plangeti atat ca vi greu ca stiu zone (am zis de Piatra Mare) in care la fel se cara cu magaru mancare si alimentele si nu fac asa de urat …. a fost o intrebare inoncenta daca aveti lapte sau nu ….

Asta ca o paranteza la impresia placuta care mi-au lasat-o gazdele de la cabana Piatra Mare.

Adunati toti, uscati, schimbati, si totusi flamanzi se stabileste ca sa facem corturile si apoi mancarea. Cred ca ce-a mai buna solutie! Am fost oaspetele lui axuletz (Mihai) caruia tin sa-i multumesc pentru gazduire si pentru ca nici nu m-a impovorat cu o parte din cort. S-a ales locul camparii si am trecut la munca. Totul s-a facut destul de rapid si din prisma faltului ca frigul patrundea destul de usor pana la piele (totusi ninsoara s-a oprit ). Asfel s-au ridicat 6 corturi marete. Doua mici (1 loc), doau mijlocii (2 locuri), unu mare (3 locuri ) si unu gol (gol in ideea ca stiu doar ca a dormit o singura persoana in el insa capacitatea lui nu o cunosc). Toate aranjate in jurul unei vechi sobe a vechii cabane. Gandurile ne duceau la un foc, in ideea sa ne tina caldura la noapte sau cel putin impresia. Am avut probleme cu unu dintre corturi, fiind destul de jucaus, crezandu-se zmeu a vrut sa-si i-a zborul. Insa solutia a fost simpla, daca soba caldura nu dadea, macar stabilitate sa ofere. Pilon de sutinere. Totul pregatit asa ca la masa ….. Vorba multa, ceai din belsug, mancare la fel, de-asemeni voie buna, intamplari, amintiri, peripetii, insa eu un gand aveam (gandu la bataia promisa acasa de vin racit din tura ) cum v-a fi in cort (cald ?) …. E ora 22 si deja trebuia sa mergem la culcare …. 22,15 si ne tot porneam, dar la 22,30 am facut pasul cel mare …. Am deschis cortu, sacu si telefonul sa trimit un mesaj …. Apoi am inchis cortu, sacu, telefonul, ochii, urechile si doar narile se bucurau de aer … am adormit … (doar mici probleme tehnice au fost in controlarea sacului de dormit (avea inchidere centralizata cu snur prevazut cu buton, eram obisnuit la sacu meu de dormit cu inchidere manuala, snur cu nod )) … rezultatul …mai vreau sa mai dorm in cort pe zapada … frumos sentimentu …. ma rog oricum am dormit deci nu am avut sentimente in timpul somnului insa idéa de somn pe zapada . Am sa ma intorc la cort pe zapada !

E dimineata !

Intindem oase, scuturam stratu de zapada de pe corturi si impresii despre noaptea cea trecut… si unii inca mai dorm. Cald, cald, in sac, dar teracota din cabana? …. e lux …. cu toata viteza inainte …. pregatim drumu de a doua zi …. mancarea, voia buna si eu cel putin placut impresionat de rezistenta si protectia sacului impotriva frigului. Ora de plecare s-a stabilit ca fiind ora 9 iar in functie de aceasta fiecare a incercat sa se pregateasca. Pregatirile s-au facut relativ in liniste la cabana ramanad doar noi ca celalalt grup deja a plecat pe traseu. Primim ultimile indicatii de drum de la organizator, facem o poza de grup si privim spre ceata care era asternuta peste tot. Urmarim dunga rosie spre Predeal. Incolonati in sir indian fixandu-si fiecare locul in sir pornim intr-un ritm lejer. Cu capul plecat prinvind doar la picioare (si la persoana din fata mea) caci in rest era doar ceata zapada si viscol, cam totul alb, mergeam si eu agale curios de ce ne rezeva viitorul. Si intradevar viitorul era tare alb, presarat cu cateva culori ale imbracamintelor celor care veneau din sens invers. Era tura ce pleacase de la cabana inaintea noastra. “Locomotivele” au oprit inaintarea celor doua “trenuri” si discutau intre ele. La “vagoanele” noastre se auzeau ca vremea este nefavorabila, ca vom ajunge pe platou unde vizibilitatea este drastic scazuta. Intr-un final s-a hotarat sa ne continuam drumul si sa ne salutam cu celalat grup. Hopa, simt cum imi veneau intrebari prin minte…. oare ce v-a fi ? oare ne pierdem ? ….sincer ma gandeam la cate haine uscate mai aveam in rucsac (destule) … ganduri si ganduri, insa se mai vedeau copacii cat de cat … asta pana cand ma iesit pe platou …. Nimic doar noi si semnul de langa noi …. no dute Stelica daca vezi ;)) ….a fost momentul cand ne-am oprit am asteptat si doar doi, trei au mers si au cautat celalat semn …. Au gasit dunga rosie , pornim si noi ….. inepea chiar sa-mi placa ..ei cautau semnul, noi dupa ei cuminti arucandu-ne picioarele in urmele adanci lasate de inaintasi … ce mai, asa si cu urmatorul semn si cu urmatorul (misto cand vezi ca se gasesc semnele ), pana cand un semn nu s-a mai gasit asa usor ….. si cauta si cauta ….. intr-un final l-au gasit si pe “ultimul” caci de-acolo incolo problema vizibilitatii a inceput sa scada, se intrevedeau pomni (chiar si stane parasite ), ce mai, ca pe boulevard cu lumini slabe licarind ….. recunosc prima experienta de genu asta in care sa simt ca is legat la ochi, norocul cu “senzorii” care stiau sa se ghideze si pe ceata. Coborand, era precum privesti in oglinda urcarea din ziua de dinainte, dar nu din punct de vedere al peisajului (asemanarea) ci din punct de vedere al vremii …a poate am sarit putin peste toamna tarzie …… deja gata, vizibilitate 100% atat cat ne dadeau voie padurea …urmaream acum deja crucea rosie, urmand o cruce albastra care ne-a scos (traseu urmat doar de mine si sorincrtr(Sorin)), doar o mica bucla , am reintrat pe traiectoria buna urmand din nou dunga rosie combinata cu crucea rosie …. hopa se vede cunva si bulina albastra ? ….. nu, era doar o iluzie optica …era prea mult sa schimbam atatea semne intr-o singura zi ….. oricum toate drumurile deja duceau jos la Predeal …nu ne mai puteam rataci sau sa facem bucle …. intr-un final noi doi ajungem la gara in Predeal ….. primu lucru, am avut placerea sa prezint colegului de drum gara pe dinauntru, ca apoi sa fac schimbarile necesare …. si incep ….pantalonii plini de noroi, ciorapii uzi, sosetele leaorca, tricoul il puteam stoarce, freza ;))….(aici am venit nepragtit si nu mi-am adus piaptan, pentru mine urma un drum destul de lung printe oameni bine aranjati), statea in toate directiile … 99% la suta am schimbat, asta pentru ca am si avut hainele necesare si curate pentru schimb (cam pentru prima data m-i se intampla ca la sfarsit de tura sa am haine curate si uscate) ….. timpul trecea (trenul spre bucuresti era la 15,20 si lumea nu ajunsese in gara, era 15 ) …. eu aveam mai multe variante de trenuri incepand cu ora 15,30 si pana la 20 circulau intr-una …. Dar au ajuns, au ajuns la fix la tren desi, unu era in stanga, unu in dreapta, unu cu bericici in brate, altu cu forneti, atat de debusolat eram inca nu stiam cui sa-i strang mana si daca i-am salutat pe toti …. nu stiu dar asa de rapid s-a petrecut despartirea incat nu am putut zice mare lucru …nu sunt talentat la discursuri, insa vroiam sa mai privesc o data lumea in ochi sa le vad licarirea ochilor si sa le multumesc pentru weekendu pentrecut impreuna … chiar mi-a facut placere sa fiu alaturi de voi … multumesc …ramas pe peron, m-am simti ca si cum niste priteni de o viata au fost la mine acasa (Predeal) pentru un weekend, iar eu acuma i-am condus la trenul spre casa ca pe niste copii … asa a plecat trenul si eu am ramas pe peron doar cu domnu Gigi care de fapt era de-a locului …. ne-am strans mana, urarile de vigoare si mi-am scuipat in san si am zis …la drum cu mine…. ce trenu de 15,33 minute,care avea intarzire 50 de minute …ies la ocazie…scot pancarda de BV si CJ scrise sus la cabana (Piatra Mare) si astept …. Ce vorbe?! “astept” …cu siguranta am asteptat …pentru ca vad imediat o doamna ca se opreste cu masina in fata mea vorbind la telefon …. no, “eu acuma nu ma mai vad “ ….dar nu era nevoie pentru ca, doamna oprise pentru mine …ce fain, sus in masina si pana la brasov, ca acolo sa stau alte 2 minute la ocazie si sa fiu luat pana la sighisoara …pana la sighisoara aveam pancarda …dar din vorba in vorba aflasem ca ma pot duce pana la Iernut, ca pana la urma sa ajung pana la Campia Turzii (orasul meu natal, sau mai pot zice despre acest oras ca fiind cel mai apropiat oras cu spital, caci eram pe drumuri cand m-am nascut(doar m-am nascut in Campia Turzii) ). De acolo sa astept intradevar 3 minute. Opreste un Toyota furgoneta …wow …pai va murdaresc pielea de pe bancheta cu rucsacu …nu-i nimic (zice soferu)…totusi am pus rucsacu in spate, afara … de vis …era 20,30 si am pus picioru in Cluj …

Cineva zicea:

fi bucuros cand ai necazuri, caci dupa necazuri vin impliniri, fi bucuros cand ploua, caci dupa ploaie v-a aparea soarele …. Intradevar a plouat inaite de a pleca in tura, dar precum in zicala, soarele, a fost mereu in preajma sub diverse forme, oameni buni, caldura sacului, performanta tricoului, spatial cortului, ocaziile spre Cluj si multe alte forme.

Maddie, Alex29, Dolphy, Marius, Axuletz, Sorincrtr, Croco28, Istratedaniel, Alex_sandrin, Gigicepoiu, Mihai (organizatorul), Shtelica …..Piatra Mare

Marţi, 20 aprilie 2010 - 00:17 
Afisari: 2,064 


shtelica