Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Ianuarie 2022
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Februarie 2022
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28

Online

Vremea
Varful Cozia (Ciuha Mare
Muntii Cozia

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

O mică aventură la Bârcaciu (Muntii Fagarasului)

O MICĂ AVENTURĂ LA BÂRCACIU


(Acum 16 ani) 


 


Sună ceasul. Deschid un ochi și întind mâna spre el pentru a-l opri. Îl opresc. Este ora cinci.  Mă ridic leneș și mă îndrept spre camera lui Vlad  să-l trezesc. Trebuie să prindem autobuzul de Sibiu. Urmează să urcăm în Făgăraș. Mai precis la cabana Bârcaciu.  


Rucsacurile sunt pregătite de aseară - a avut grijă mama Adela, bineînțeles sub atenta noastră supraveghere. Avem timp. În consecintă, Vlad se mișcă cu viteza melcului. Vlad este băiatul meu, are 14 ani și ne-am înțeles să urcăm până la Bârcaciu, ca ultimă escapadă înainte de începerea școlii. Trebuie să-l zoresc. Sunt deja la vârsta când am impresia că nu ajung la timp, intru în panică etc. Exact ce mă enerva la tata, când eram și eu tânar. De aceea, cred că mă bombăne în barbă și băiatul meu. În sfârșit, ajungem la autobuz în siguranță. După un traseu plictisitor, ajungem la Sibiu, de unde imediat avem tren spre Brașov. Trebuie să coborâm în stația Avrig, unde ajungem în scurt timp. Avem noroc și prindem un ARO care ne duce la ,,Poiana Neamțului’’. Într-un târziu ajungem. Mâncăm, după care ne grăbim să ne echipăm și pornim mai departe imediat, pentru a ajunge pe lumină la Bârcaciu. Suntem totuși în 10 septembrie. Zilele sunt mai scurte și trebuie să ajungem pe lumină, pentru a ne monta cortul.


Pornim, iar după o oră trebuie să ne oprim. Suflu ca un apucat. Îmi iasă țigările pe nas! Ce m-o fi apucat să-i promit fiului meu să urcăm pe munte și încă cu cinci zile înainte să înceapă școala ?! Mai ales că nu eram pregătit fizic deloc. De obicei, înaite să urc pe munte, fac puțină pregătire fizică.


Mă ridic și pornim din nou. Gâfâi tot mai tare. Mi se usucă gâtlejul. Degeaba beau apa de izvor care nu mă satură. Gura mi-e cleioasă. Încerc să ascund toate astea de Vlad, care nu se lasă totuși păcălit și îmi acordă, din milă, un popas de trei minute.


Dupa pauză pornim din nou. Calvarul se reia. Știu că trebuie să ating acel punct mort după care pot urca fără nici o problemă. Simt că acel moment este aproape. Îl aștept. Degeaba. Trecem pe lângă locul numit ,,belvedere’’ de unde, din cauza norilor, nu vedem aproape nimic. Ceața coboară peste noi gârbovindu-ne. Sufăr în continuare. Simt că nu mai pot. Au trecut deja  mai mult de trei ore, dar mie mi se par o veșnicie. Îmi iasă plămânii pe nas, pe gât, pe sub limbă. Când să spun că nu mai pot, că mă opresc, să meargă el până la cabană și că eu îl voi urama imediat ce-mi voi reveni, ce crezi că văd!? Minune! Văd WC-ul de la Bârcaciu. În acel moment era cea mai minunată priveliște ce putea să-mi încânte privirea.


Tot atunci am simțit că am atins punctul acela culminant. Imediat m-am înviorat și cu pas hotarât ajungem pe platou și, după câteva priviri aruncate de jur împrejur, intrăm în cabană.


Când crezi că nu mai ajungi la destinație, când ai pierdut aproape orce speranță, când ajungi aproape la disperare, iată că-ți apare în față cabana, lucru care îți dă aripi, care te face să uiți toate necazurile de care ai avut parte și să-ți amintești doar fazele frumoase. Pentru sentimentul ăsta numai și merită să urci pe munte. Ne salutăm cu cei din cabană, le dăm binețe lui ne'a Petre și lui tanti Mariana, schimbăm doua vorbe, după care ieșim să ne montăm cortul.


Din păcate, vremea se înrăutățea dramatic cu fiecare secundă. În momentul când am așezat cortul pe pământ, a început o ploaie, de parcă ne-am fi așezat sub o cascadă. Mi-am aruncat fugar privirea spre cabană unde l-am zărit pe ne'a Petre zâmbind îngăduitor. Ne-am adunat în viteză bagajaele și ne-am adăpostit în primitoarea cabană, unde "era cald și bine’’.


Simpaticii și omenoșii cabanieri ne oferă câte o cană de ceai, dar ce ceai, o licoare extraordinară, pe care degeaba încerci să o faci acasă, chiar dacă ai respecta întocmai rețeta, că nu-ți iese decât o lamentabilă fiertură.


După ce am mâncat și ne-am băut ceaiurile, am mai trăncănit despre una-alta, cu cei vreo doi trei turști, la lumina lămpilor de carbid, după care ne-am îndreptat spre locurile noastre. Afară era iadul pe pământ. Ne-am gasit un culcuș pe priciuri, ne-am introdus trupurile în sacii de dormit, în care am adormit instantaneu.


Cam așa s-a sfârșit prima zi.


A doua zi, dis-de-dimineață, când am ieșit afară, am fost izbit de răcoarea plăcută a zorilor. La orizont, dinspre est, soarele se încorda să escaleze bolta cerească, împrăștiind o căldură plăcută.


Sunt primul care m-am trezit. Ceilalți dorm încă duși. Mă spăl la izvor, apoi îmi fac un ness, pe care îl beau tacticos pe mica verandă, contemplând natura prin geamul din fața mea. După un timp se trezesc și ceilalți. Vlad continuă să doarmă dus. Cred că mai trebuie să aștept până să ne continuăm tura. În condiții normale nu îndrăznesc să-l trezesc mai devreme de ora zece. Totuși încerc un truc. Mizez pe foamea de lup pe care bănuiesc că o are după ziua de ieri. Așa că, mă apuc să pregătesc micul dejun. Mă uit în jur și observ că  toți ceilalți turiști au plecat deja. Scot o conservă de "pateu”, niște brânză topită triunghi și comand două cești de ceai, pe care tanti Mariana mi le dă prompt. Ung o felie de pâine și o trec pe la nasul lui Vlad. Cu ochii închiși urmarește traseul pâinii până se trezește. E ora nouă. Mâncăm și ne pregătim de plecare. Conform planului, urma să urcăm până la lacul Avrig și apoi să facem drumul înapoi la cabană.


Ne echipăm cu minimul necesar și plecăm. După ce lăsăm în stânga poteca ce duce  la Negoiu, urcăm prin pădure urmărind puncult albastru. Am abordat un pas sprințar. Sub cupola brazilor seculari mă simt protejat. Mi se umple sufletul de o bucurie inexplicabilă. Am impresia că mi se ridică plamânii în gât și mi se taie respirația. Pășesc aproape țopăind. Este bucuria pe care o simt ori de câte ori mă aflu pe munte (revelația). Mă bucur că și Vlad îmi împărtășește bucuria. Simt asta. În drumul nostru admirăm grandoarea naturii, râdem din orice, ne bucurăm. Intrăm într-o rariște de unde se văd prăvălindu-se la vale apele zglobii ale Auriștei, iar în zare vârfurile Gârbovei, Vârtopului Roșu și Ciortei. La un moment dat coborâm spre valea  Auriștei, pe care, după ce o traversam în apropierea confluenței cu Râul Mare, facem primul popas. Luăm câteva guri de apă și vreo doi biscuiti cu miere. Nu stăm mult. Ne ridicăm și cu aceeași voioșie plecăm mai departe. Trecem de stâna Dintre Izvoare și urcăm de-a lungul Râului Mare. La un moment dat, ne apare în față o multitudine de mici cascade bolborosind simfonii nemaiauzite. Pentru a vedea așa ceva, merită să înfrunți orice obstacol! După câteva minute de contemplare și schimburi de impresii cu Vlad, mergem mai departe. Trecem tot într-o veselie pe lângă Stâna Bună, după care începem urcușul. Și urcăm, și urcăm, și iar urcăm. Bine că mi-am revenit. Mă simt în formă. Dacă nu forțez și urc într-un ritm relativ temperat, dar constant, mă simt chiar bine. Mă cuprinde o stare de bine și un sentiment de libertate.


După o oră și jumătate ajungem la grohotișurile Gârbovei și Ciortei. Din prag urcăm printre stânci, ocolim versantul Vârtopul Roșu, după care poteca devine mai domoală. Ne tragem sufletul. Depășim stâncile "ruginite”. Trecem micul pârâiaș, pe care îl sărim, o luăm spre stânga urcând în forță de data asta. Încă puțin și am ajuns la lacul Avrig unde, frânți dar fericiți, ne trântim jos. Îmi vine să chiui. Mă abțin. Nu vreau să tulbur cu vocea mea păgână liniștea acestui Templu.


În afară de noi, mai sunt câțva tineri și tinere care, pe partea cealaltă, goi pușcă, se bălăceau în lac, fără nici o problemă. Câteva corturi colorate înveselesc peisajul. După o binemeritată odihnă, ne hotărâm să mâcăm ceva și apoi să ne întoarcem. Păcat că nu avem un aparat de fotografiat la noi. L-am uitat.


Cerul a început să-și schimbe culoarea, iar aerul să se răcescă tot mai tare.


După ce ne mâncăm merindele, ne ridicăm și o luăm pe drumul de întoarcere.


Ne grăbim.  Mi-e frică să nu ne prindă ploaia pe drum. Este adevărat că suntem pregătiți bine cu "haine de protecție”, dar, totuși, nu ți-e totuna dacă mergi uscat sau ud. Așa că o luăm sănatos la vale. Parcurgem în pas rapid drumul de întoarcere. Lumina nu mai este aceași, cerul a devenit plumburiu, deci și culorile s-au mai estompat. Frumusețea însă nu a dispărut. Natura este frumoasă chiar și atunci când este furioasă. De aceea trebuie să-i respecți legile nescrise. Dacă le respecți, ea îți va dezvălui frumusețile ei nemaivăzute, unice și de nereprodus. Nici cel mai performant aparat de fotografiat sau cel mai talentat pictor nu va reuși niciodată să redea adevărata frumusețe a naturii în general și a munților în special. Vor reuși doar să se apropie asimptotic de ea, fără să o atingă de adevăratelea.


A început să picure. Grăbim pasul. Suntem deja prin pădure, deci mai avem puțin de mers. La o cotiură apare cabana roșie zâmbindu-ne și parcă desfăcându-și brațele pentru a ne primi în ea. Ajunși, intrăm în cabană salutând pe toată lumea, arborând un aer obosit, dar vesel, neprefăcut. Întrebați, le povestim celor din cabană despre drumeția noastră.


Rupți de foame, o rugăm pe tanti Mariana să ne pregătească o omletă mare și două ceaiuri. După ce mâncăm, ne hotărâm să ne montăm totuși cortul.


Doar picură, așa că reușim să ni-l montăm, după care ne întoarcem în cabană, unde pierdem timpul povestind și ascultând povești nemaiauzite despre aventuri montane. Într-un târziu mergem la culcare. Afară s-a făcut frig. Intrăm în sacii de dormit, unde ne încălzim și în scurt timp adormim.


La un moment dat mă trezesc. Simt că respir greu din cauza că am ceva pe față care îmi astupă nările. Era cortul care se lăsase pe mine. Afară bate un vânt năprasnic, care a smuls câteva ancore. Ies afară, să  ancorez cortul. Afară ninge și zăpada are deja cam cinci centimetri. Vlad doarme de-i pocnesc urechile. Habar n-are pe ce lume este. Reușesc cu greu să ancorez cortul pe vântul ce viscolea zăpada. Intru în cort, mă tupilesc apoi în sacul primitor, unde după ce am ascultat o perioadă de timp natura frematândă, adorm.


Dimineața - soare și liniște. Nici o undă nu mișcă aerul. Ies din cort. Poienița Bârcaciului era acoperită toată de un strat curat de nea. O splendoare rece. În bustul gol, mă duc să mă spăl la izvor. Întotdeauna mi-a plăcut să mă spăl până la brâu cu apă rece. După ce mă îmbrac, intru în cabană, unde ne'a Petre și tanti Mariana erau deja treziți. Eu comand o cafea, pe care o sorb alene pe verandă, povestindu-le pățania din timpul nopții. Cabana era plină, deoarece au coborât foarte mulți din creastă, din cauza furtunii. Așa că, amfitrionii noștri au de lucru de nu-și văd capul. Afară a început să se încălzească. Se pare că ninsoarea de azi noapte a fost așa, ca o atenționare din partea iernii.


Într-un târziu  se trezește și Vlad, care rămâne mut de uimire când vede zăpada.


Ne hotărâm ca după ce mâncăm, să ne strângem catrafusele și să coborâm. Așa că, după ce am mai pierdut vremea admirând zona și după ce ne-am astămpărat foamea cu alesele și delicioasele bucate pregătite de tanti Mariana, ne adunăm cortul și ne pregătim rucsacurile. Ne luăm rămas bun de la cei din cabană, le mulțumim simpaticilor și primitorilor cabanieri și plecăm.


Cu toate că azi noapte a nins, prin pădure nu este zăpadă, dar pe alocuri s-au format băltoace, iar pe unde poteca are formă de serpentine strânse  coborârea este  dificilă, deoarece este noroioasă și alunecă. Coborâm cu grijă, încet, că doar nu ne grăbește nimeni. Frunzele și ramurile copacilor sunt pline de apă, care la cea mai mică tresărire se scutură peste noi udându-ne. Transpirați și uzi de la picăturile de apă căzute din copaci, ajungem într-un târziu la cabana  Poiana Neamțului, unde facem un popas.


Cerul, de un albastru pur, nu are nici un nor. Soarele a început să încălzească aerul, astfel că ne-am întins hainele la uscat. Mă uit la ceasul electronic de pe mână și observ că este aburit și nu se vede nimic. Așa că ne interesăm la turiștii de lângă noi. Este ora patru după amiază. Mă sfătuiesc cu Vlad și hotărâm să înoptăm pe malul pârâului, iar dis-de-dimineață să plecăm pentru a prinde trenul de zece din Avrig spre Sibiu. Astfel ne montăm cortul, mai pierdem vremea până se înserează, după care ne culcăm.


La un moment dat mă trezesc, deschid fermoarul cortului și arunc o privire afară. Era lumină chiar bine. Îl trezesc pe Vlad și ne apucăm să strângem cortul. Mă uit pe cer și văd o lună mare cât o roată de car. Cum ceas nu mai aveam, am bănuit că este aproximativ cinci-șase dimineața. Așa că, după ce am strâns totul, am plecat. La început vedeam tot drumul foarte bine, dar după aproape o jumătate de oră a început să se întunece și să picure. Luna a fost acoperită de nori. Foarte curios, ar fi trebuit să se lumineze tot mai tare și când colo se făcea tot mai întuneric. A început să picure tot mai tare. Grăbim pasul. Parcă mersul pe drumul forestier este mai obositor decât cel din creastă. Îmi scot lanterna pentru a ne lumina din când în când drumul.


Am trecut demult de Ghiocelul și casele de vacanță ce au apărut acolo ca ciupercile după ploaie. La un moment dat trecem pe lângă o stână ce era așezată nu departe de drum. Am aflat asta după ce vreo trei dulăi ne-au înconjurat lătrând și încercând să ne "sfâșie”. Încerc un fluierat subțire. Știu că fluieratul în tonuri acute îi deranjează pe câini și te lasă în pace. Am auzit că s-au fabricat asemenea fluiere, care scot ultrasunete și care îi alungă pe câini. Acum nu știu dacă acei câini au fost alungați de fluieratul meu sau mi-au auzit ciobanii fluieratul și i-au chemat la ei. Important e că am scăpat teferi, putându-ne astfel continua drumul.


Frânți de oboseală, ajungem la fabrica de sticlă din Avrig și încă nu s-a luminat. Ne așezăm pe o bancă din dreptul unei case. Pe partea cealaltă a străzii, pe un stâlp, un bec chior lumina zona. Pe lângă stâlp, doi cetățeni se îndreptau spre fabrică. Îi salutăm și îi întrebăm cât este ceasul. Ei ne răspund că dacă ne grăbim prindem trenul de șase fără un sfert spre Sibiu. Rămânem interziși. Înseamnă că am umblat ca proștii toată noaptea, așteptând să se lumineze.


Ce înseamnă să nu fi precaut, să  improvizezi și să pregătești în pripă o asemenea drumeție. Un mic amănunt poate să-ți aducă niște necazuri mari. Lucruri care par mărunte îți pot da peste cap tot programul și să-ți strice toată distracția. Dacă aveam un ceas bun, nu ne-am fi trezit în  miezul nopții crezând că este dimineață. Acum ce era să facem. Am mărit pasul, ca să prindem trenul de șase fără un sfert, pe care l-am și prins. Apoi totul a decurs normal conform etapelor binecunoscute, până am ajuns acasă, frânți de oboseală și somn, dar satisfăcuți de mica noastră aventură. 


Totuși rămân la vechea mea părere, că nu are rost să vii cu cortul în Făgăraș. În primul rând că sunt multe cabane, foarte bine amplasate și cu cabanieri foarte de treabă, apoi în creastă sunt puține locuri bune de campare și nu în ultimul rând în Făgăraș timpul este destul de schimbător. Și-apoi este extraordinar să faci creasta din cabană în cabană dintr-o parte în alta.



(denumirile locurilor au fost luate din : Val. Bălăceanu; Hedda Cristea- "Făgaraș” colecția Munții Noștri, Ed. Sport-Turisn Buc. 1984)



Vineri, 25 aprilie 2008 - 22:04 
Afisari: 11,482 


Postari similare:





Comentariile membrilor (11)

stefalexe
stefalexe
Busola
 
1
Draguta tura, tata si fiu, cu invataturi de minte trase, cu conditii meteo schimbatoare, ca de obicei si un Fagaras ce ne ramane foarte drag! Carpati.org


Vineri, 25 aprilie 2008 - 22:49  

alexus
alexus
Busola
 
2
Frumos. Mi-ati amintit atmosfera placuta de la Barcaciu, cu povestirile lui nea Petre si omleta cu mamaliguta si smantana sau cafeaua lui coana Mariana.
Aveti dreptate in privinta cortului. Vara trecuta am vazut 4 corturi rupte de vant, la Barcaciu.
Felicitari pentru tura si mai ales pentru descrierea amanuntita, folosind denumirile locurilor.


Sâmbătă, 26 aprilie 2008 - 01:40  

veteranul1
veteranul1
Coarda
 
3
Excelent expozeu! Asteptam si alte relatari!


Sâmbătă, 26 aprilie 2008 - 08:49  

dan
dan

 
4
Da sper sa ajung si eu anul acesta ,sunt 20 de ani de cand am trecut ultima oara .


Sâmbătă, 26 aprilie 2008 - 15:02  

sorin52
sorin52

 
5
Foarte draguta povestirea domnule Dimitriu. Va asteptam si altele cu interes.


Duminică, 27 aprilie 2008 - 18:11  

odin
odin
Rucsac
 
6
Imi aduc aminte si eu de prima iesire cu elevii la Barcaciu.E curios cum tocmai un WC public sa fie cea mai frumoasa priveliste,DAR E ADEVARAT...cand urci pt prima oara prin padurea aceea ti se pare nesfarsita ! De la belvedere in sus e cam aiurea,in sensul ca pe acolo se intampla sa nu mai poti , se lasa noaptea, teava aia de fier atarnata in copac(sa dai alarma) constati ca a furat-o cineva...
Chiar nea' Petre imi povestea ca era sa moara mai jos de WC pe o ninsoare cumplita.Nu mai gasea cabana,plecase dupa provizii,si s-a asezat jos.Atunci a bagat de seama ca era un sant larg in zapada facut de coana Mariana.Asa a ajuns la cabana...


Luni, 28 aprilie 2008 - 19:00  

baltarel
baltarel
Busola
 
7
Pentru ca sa umblat la casuta cu amintiri, am si eu o intrebare.
Stiti ceva despre cei doi feceori ai coanei Mariana si nea' Petre?
Cu mare placere i-mi amintesc despre aceata cabana si despre oamenii care o ingrijesc.
Frumoasa poveste, in Fagaras daca nu ploua inainte de a monta cortul, sigur ploua dupa ce-l montezi, am simtit-o pe pielea mea timp de 9 zile de creasta.


Marți, 29 aprilie 2008 - 13:52  

oleg
oleg
Coarda
 
8
Din 2002 nu am mai urcat, din pacate, la Barcaciu. In consecinta nu mai stiu nimic de baietii celor doi cabanieri.
Orcum tin sa multumesc tuturor pentru comentariile facute.


Marți, 29 aprilie 2008 - 16:47  

mike
mike
Rucsac
 
9
Nepretuite amintiri mai ales ca au o vechime apreciabila...dar nimic nu ma convinge sa nu iau cortul in fagaras....literalmente este f dificil sa faci creasta de la un cap la altul fara cort, iar din cabana in cabana e imposibil, mai ales daca ne gandim ca prima cabana intalnita (care e si functionala) e barcaciu sau urlea.....cam departe de inceputul traseului Carpati.org. Cat despre numarul de cabane....Nu mai sunt decat Barcaciu, Negoiu Podragu si Sambata, doar una la 2000 m restul la 500 m sub creasta...pe versantul sudic se exclud cabanele iar balea nu mai e de departe un adapost pt montaniarzi.


Luni, 26 mai 2008 - 19:18  

oleg
oleg
Coarda
 
10
Intradevăr mike, dacă vrei să faci creasta de la un capăt la altul, sigur că fără cort nu prea ai cum. Suru a ars, Urlea este nelocuită, Bâlea mai tot timpul plină de tot felu de ..., in consecință, trebuie să mergi cu cortul. Dar când am făcut prima dată toată creasta (1972) plecând din Suru pâna la Plaiul Foii, peste Comisu, pe la Rudărița , nu era nevoie de cort. Toate cabanele erau funcționale. De fapt pe atunci creasta se făcea din cabană în cabană. Corturi nu prea erau sau erau prea grele. Primul meu cort ,,Cerna 2" cântărea 7Kg. Sigur că până nu demult mergeam foarte des cu cortul, sau numai cu cortul . Dar acum pentru mine este mai comod să urc fără cort și să trag pe la vreo cabană. Pentru voi care aveți muntele în sânge, pe care îl cunoașteți, simțiți că trebuie să fiți mai aproape de sălbăticia lui și cât mai departe de civilizația distrugătoare (așa simțeam și eu, de fapt așa simt și acum) normal să urci cu cortul și să-l montezi exact acolo unde vrei.


Luni, 26 mai 2008 - 20:03  

mike
mike
Rucsac
 
11
Frumoase vorbe si in acelasi timp triste, ati spus domnule Dimitriu....
Stiu f bine povestea cabanelor, pe unele le-am prins inca "in picioare" (urlea), alta am vazut-o invadata de turisti de masina(balea) si in final suru e doar o poveste....ce s-a schimbat intr-atat in oameni incat sa arda/lase cabanele in pierzanie si asa in general, caci noi fugim in munti, cu cortul sau la bivuac in locuri cat mai salbatice, tocmai pt a scapa de nebunie si rautate....va veni si pentru noi momentul cand vom cauta linistea si confortul cabanelor dar deocamdata sangele e cald si ne curge repede din prin vene Carpati.org
cu respect,
mihaela diaconescu


Luni, 26 mai 2008 - 20:45  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,9150 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org