O drumetie reusita pana la varful Omu, prin Valea Cerbului - incepatori (Muntii Bucegi)

Fotografiile despre drumetia povestita, le puteti vedea aici: http://mybookofadventures.com/albumx.php?o=147&u=63

Majoritatea oamenilor au tendinta sa refuze calatoriile pe munte, motivand fie ca ei nu pot sa mearga atat de mult, fie ca nu au timp, este prea cald, prea frig sau ca urmeaza sa ploua in zilele alea, deoarece asa au auzit ei la meteo.Vreau sa incep prin a spune ca noua nu ni s-a intamplat nimic din toate acestea in drumetia pe care am facut-o vara asta, in muntii Bucegi. Cu toate ca prietenii si colegii m-au avertizat ca se poate sa ma manance ursii prin padurile alea, iar parintii mi-au spus ca pot sa cad in vre-o prapastie cum au vazut ei pe la stiri, m-am urcat in masina incantat, cu gandul la calatoria ce urma sa inceapa a doua zi dimineata.Vineri seara am ajuns la Busteni si, dupa ce am ratacit cateva stradute, am gasit drumul care ducea la camping-ul din Valea Cerbului. Se  inoptase deja si prietena mea s-a panicat cand am ajuns acolo si a vazut ca erau numai 5 corturi in toata poienita. Sincer, nici pe mine nu ma incanta gandul, aveam impresia ca suntem intr-o padure parasita si ca putem fi atacati oricand de cine stie ce animal salbatic.Cu toate astea, am dormit excelent, respirand un aer curat, in timp ce ascultam murmurul apei care curgea la numai cativa metri de noi.Mare ne-a fost surpriza a doua zi, cand am plecat  si am realizat ca de fapt pusesem cortul cu vreo 500 de metri inainte de zona turistica, iar putin mai incolo erau zeci de rulote, corturi si paturele de picnic, oameni intinsi la soare si grupuri galagioase adunate in jurul gratarelor cu mici.Am inceput urcarea la ora 10.00, urmand semnul cu dunga galbena incadrata de doua dungi albe. De jos muntii pareau foarte inalti si imposibil de urcat. Cel mai frumos iti dai seama de acest lucru cand ajungi in Poiana Costilei, de unde cat vezi cu ochii in sus sunt numai stanci. Incat trecusera deja 2 ore bune de cand urcam prin padure, in poiana mentionata ne-am intins patura si am facut prima pauza, bine-meritata. Am mancat cate ceva din ce aveam in ghiozdane, dupa care am admirat frumusetea peisajului din jurul nostru. I-am spus prietenei mele ca indiferent ce s-ar intampla, ne putem opri oricand sa facem popasuri si sa ne odihnim in felul acesta. Timpul trebuia sa ne ajunga, incat traseul era marcat la inceput cu o durata de 5-6 ore, iar pana la inserat mai erau inca 12.Astea fiind spuse, am plecat increzatori printre stancile care incepusera sa inlocuiasca padurea de conifere. In timp ce mergeam, ne-am dat seama ca era foarte liniste in jurul nostru, se auzeau doar sunetele pasarilor si ale greierilor, nu mai vazusem oameni de cand iesisem din camping. In drumul nostru am gasit doi puisori de vrabiuta, care inca nu stiau sa zboare si topaiau pe potecuta. Am hotarat sa nu le dam de mancare, pentru ca le va fi de ajutor mai tarziu sa se invete cum sa se descurce singuri. La scurt timp am intalnit si primul grup de turisti care coborau muntele. Stateu pe loc, adunati in timp ce se uitau la un tufis, de parca le-ar fi fost frica sa treaca pe langa el. Dupa ce ne-am apropiat, mi-au spus ca au vazut un sarpe intrand in acel tufis. I-am intreba daca vin de la varful Omu si, ce ma interesa pe mine, cat timp le-a luat sa ajung pana aici. Mi-au spus ca au plecat cu 3-4 ore in urma, dar ca nu s-au grabit deloc. Trecusera deja 4 ore de la plecare si am hotarat sa mai facem o scurta pauza. In mod surprinzator, nici eu si nici prietena mea nu ne simteam obositi. Cu toate ca in oras te lasa puterile dupa ce umbli 2-3 ore pe-afara, aici ne simteam de neoprit. Poate ca aerul isi facea efectul sau, poate ca simtul aventurii pusese stapanire pe noi. Din locul unde ne-am oprit se vedea in departare o portiune alba de stanci sau de... zapada. Am facut pariu ca e zapada, in timp ce prietena mea credea ca este un grohotis sau o adunatura de stanci. in timp ce ea se odihnea, am plecat alergand intr-acolo, ca sa demonstrez ca este zapada. Totusi, era sfarsitul lui iulie si foarte cald afara, dar am avut dreptate. Cand m-am apropiat am realizat ca zona era umbrita de munte si ca temperatura scazuse brusc. De fapt era un bloc mare de gheata, de sub care pornea un parau mic si rece. Deja se zbarlise parul pe mine de frig, asa ca am plecat grabit cu o bucata de gheata in mana, ca dovada.Dupa 5 ore de mers, un baiat care cobora ne-a spus ca mai avem inca o ora pana sus; chiar ne-am bucurat. Dupa inca 30 de minute, un alt grup ne-a spus ca mai avem inca o ora pana sus; ne-am bucurat din  nou, insemna ca suntem aproape. Dupa inca 30 de minute, un alt grup ne-a spus ca inca mai avem o ora de mers pana sus; incredibil ! incepusem sa ne panicam, eram obositi, ne dureau picioarele si soarele ne incalzea prea tare. Am urcat asa inca 2 ore, pana am ajuns la cabana. In total am facut 7 ore de la camping pana la varful Omu.Sus era frig si batea un vant cum nici nu ne-am imaginat. Hainele noastre erau subtiri, de vara, asa ca am mers grabiti sa ne ocupam camera. Patul in care trebuia sa stam era de fapt o saltea pusa pe dusumeaua din podul cabanei, printre alte 6 saltele. Nu mai conta nimic decat sa ne incalzim la momentul respectiv, ca inghetasem complet. In comparatie cu cele 39 de grade din Bucuresti, ni se parea ca am ajuns la Polul Nord. Am tremurat sub paturi vre-o jumatate de ora, dupa care am coborat la cantina cabanei. Mancarea a fost delicioasa, vinul bun si ceaiul cald. Am stat acolo pana tarziu, de vorba cu alti turisti, in timp ce am baut cateva pahare de vin si am mancat pe langa masa mai multe dulciuri. A fost o seara placuta si linistita. Apusul ne-a fermecat si am mai stat afara vre-o jumatate de ora, cu toate ca ne era frig. Noaptea a trecut repede, iar a doua zi m-am trezit la primele raze de soare. Peisajul de afara era extraordinar, fapt pentru care am facut foarte multe fotografii. Drumul de intoarcere a fost scurt, dar foarte solicitant. In patru ore si jumatate eram jos, la masina in timp ce prietena mea deja intindea patura pentru masa. A fost o drumetie reusita, si chiar va recomad sa petreceti un weekend in muntii Bucegi. Traseele sunt potrivite pentru oameni obisnuiti, nu trebuie nicidecum sa fii sportiv sau sa ai vre-o pregatire ca sa ajungi pana sus. Chiar de iti va fi greu sa faci asta, sa stii ca odata ajuns acolo, o sa fii de parere ca a meritat din plin.

Sâmbătă, 5 octombrie 2013 - 21:56 
Afisari: 1,425 


alin_alex