Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2020
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Octombrie 2020
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

O călătorie spre Dobrogea interioară (Muntii Macin)


   Asemenea unei fete sărace, care e frumoasă doar în primii ani ai tinereții, Dobrogea e ceva mai proaspătă și mai plină de culoare doar în primăvară.

   În trei zile de la jumătatea lunii mai am ales să străbatem locuri mai puțin știute, dar și așa  așteptările noastre au fost mari de la bun început.

 

   Am pornit din satul General Praporgescu, sat dealtfel foarte vechi, care, înainte de administrație românească instalată în Dobrogea în 1878, se numea Acbunar. Denumire pe care o poartă până în anul 1964.

   Pasul montan din apropiere continuă să poarte un nume turcesc, Iaila, căci noile denumiri românești aveau să se rezume numai la numele localităților, nu și la cele ale denumirilor geografice. Astfel în Dobrogea vom regasi denumiri ca Deniztepe, Altântepe, Caratepe, nume ce se pot traduce ca Dealul Mării, Dealul de Aur, Dealul Negru.

   Și cum Pasul Iaila e tocmai extremitatea sudică a Munților Măcin, călătoria noastră se va desfășura în spațiile mai largi ale Podișului Babadagului și ale Podișului Topologului.

   Din stația de autobuz ne îndreptăm spre localitatea General Praporgescu, sat ce ține de comuna Cerna și care are în jur de 200 de locuitori.

 

/Topolog1/img_8287-j1.jpg

 

   În partea estică a satului, dincolo de lanurile de grâu, vedem cărarea care urcă deacurmezișul dealului. Prin acele locuri va începe călătoria noastră.

 

/Topolog1/img_8290-j1.jpg

 

   Dar mai întâi ne oprim la cișmeaua dinspre margine. Suntem trei: Mircea Bălan din Brăila, Florin Bălineanu și cu mine din Galați.

   Vedetele micului dejun sunt ouăle de gâscă fierte doar atât cât gălbenușurile să fie cleioase, iar albușurile aproape transparente.

   Rearanjăm rucsacii după ce împărțim la fiecare elementele cortului de trei persoane.

 

/Topolog1/img_8292-j1-bun.jpg

 

   Prima casă din sat, dealtfel singura pe lângă care trecem, rămâne destul de izolată în peisaj. Remarcăm tradiționala culoare albastră în care sunt vopsite mai toate casele dobrogene.

 

/Topolog1/img_8294-j1.jpg

 

   Pe coasta dealului suntem întâmpinați de o rariște de pădure, reprezentative fiind exemplarele mai mărunte de cărpiniță.

   Regretul pe care îl voi avea pe întreg parcursul acestui jurnal este că nu pot reda și cântecul zecilor și sutelor de neamuri de păsări cântătoare. Dacă în zona de culturi agricole, ori cea de stepă mai stearpă se aude în principal cântecul ciocârliei, prin păduri corul e cu mult mai cuprinzător.

 

/Topolog1/img_8298-j1.jpg

 

   Mai sus poteca asta de capre e înlocuită cu un drum de pământ care urmează pe o mare distanță limita dintre pădure și lanurile de rapiță înflorită.

 

/Topolog1/img_8310-j1.jpg

 

   Încercăm să prindem imagini cu o cromatică simplă, din cel mult două culori. Culorile calde și liniile orizontale, simple, ne transmit și nouă din calmul și liniștea naturii...

 

/Topolog1/img_8312-j1.jpg

 

   Străbatem locurile în lumina blândă a dimineții. E senin perfect, dar soarele nu a început să dogorească.

 

/Topolog1/img_8314-j1.jpg

 

   În marginea padurii ne iese în cale un cioban care pazește o turmă de capre.

   Mai întâi se se minunează când aude cam unde vrem să ajungem, apoi, după o evaluare a noastră doar din priviri, se mai împacă cu ideea asta de străbatere a Dobrogei.

   Se străduiește să-și amintească de unele repere din teren pe care le vom întâlni pe mai departe: un cimitir părăsit, o cișmea secată...

   Lucruri care ne umplu de optimism...

 

/Topolog1/img_8318-j1.jpg

 

   Venim pe drumul din marginea pădurii, de acolo, de departe...

 

/Topolog1/img_8327-j1.jpg

 

   Ce este-este! Omul avea dreptate. Descoperim cimitirul parăsit de pe malul drept al Pârâului Omurlar.

   Ceva mai jos de cimitir a existat și satul General Dragalina, sat care în vremea turcilor se numea la fel ca apa: Omurlar.

   Se pare că în acest caz schimbarea de nume nu a fost de prea bun augur, satul dispărând încet-încet...

 

/Topolog1/img_8338-j1-bun.jpg

 

   Se vede treaba că prin anul 1940 satul acesta încă mai exista, Cristu St. Dumitru fiind înmormântat aici prin ianuarie 1940.

 

/Topolog1/img_8339-j1.jpg

 

   Vedere din zona crucilor de piatră spre amontele Văii Omurlar.

 

/Topolog1/img_8341-j1.jpg

 

   Iată că în luna mai stepa dobrogeană încă mai e plina de viață.

 

/Topolog1/img_8345-j1-bun.jpg

 

   Găsim și exemplare viguroase de Măselariță.

   Cu toate că specia conține alcaloizi toxici, e știut că ea se folosește la tratarea paradontozei.

 

/Topolog1/img_8347-j1.jpg

 

   Trecem peste firul de apă doar după ce dăm cu fundul de pământ, pe noroaiele de la ploaia de ieri.

   Versantul stâng e împădurit și mult mai abrupt. La început urcăm bine printr-o pădure (plantație) de nuci, apoi ne înfundăm cu totul printre tufe de păducel înflorit, cu mirosul lui amărui.

   Sus de tot ieșim pe un loc mai înalt și mai golaș, cu frumoase perspective spre sud.

 

/Topolog1/img_8361-j1.jpg

 

   Spre vest zarea e blocată de dealurile golașe desprinse din Culmea Cernei.

 

/Topolog1/img_8365-j1.jpg

 

   Ținem diercția sud și, după aproape o oră de mers pe terase cu arbuști înfloriți, ajungem în dreptul localității Cârjelari.

   Am trecut prin mii de pânze de păianjen și acum părem ca niște ,,gogoși” ale viermelui de mătase.

   Prin iarba mare am remarcat numeroase găuri și hăuri ale vizuinelor de popândăi și vulpi.

   Denumirea turceasca a satului era Kircealar. Acum el are puțin peste 500 de locuitori și e legat printr-un drum asfaltat de comuna Dorobanțu, de care și aparține.

   În planul îndepărtat al fotografiei am identificat Culmea Ghiunghiurmeș, cea pe care am mers în urmă cu doi ani, atunci când am realizat traversarea Dobrogei de la Dunăre la Mare.

 

/Topolog1/img_8374-j1.jpg

 

   Cârjelariul se întinde mult spre est, pe valea asta adâncă pe care vom fi nevoiți să o travesăm și noi, chiar pe la marginea satului.

   Locuri frumoase, dar neștiute, prin care n-a mai trecut nimeni, niciodată. Ca turist, zic. Pecenegii din 874 și tătarii din 1241 poate că n-ar trebui socotiți...

 

/Topolog1/img_8382-j1.jpg

 

   Satul văzut mai dinspre sud.

 

/Topolog1/img_8384-j1.jpg

 

   Trecem pe lângă o carieră de lut galben, în care și-au săpat cuiburi zeci de prigorii.

   Prigoriile sunt pasările acelea frumos colorate, cu galben, verde, albastru, roșu... dar care sunt spaima apicultorilor...

 

/Topolog1/img_8398-j1-bun.jpg

 

  Dincoace de lutărie suntem întâmpinați de o iapă cu mânz. Când mă apropii pentru o fotografie, iapa începe să dea semne de nervozitate. Se pare ca nu prea suportă paparații...

   ( În astfel de călătorii eu cel mai tare mă tem, nu de câini, nu de urși, ci de tauri. Niciodată nu-ți poți da seama ce e în mintea unui taur care se uită lung la tine...)

 

/Topolog1/img_8404-j1-bun.jpg

 

   O privire înapoi, spre dealurile golașe de pe care venim.

   Mai aproape se vede și un bordei, lucru care ma duce cu mintea la un vechi cântec din vremea lui Anton Pann: ,,Bordeiaș, bordei, bordei...”

 

Bordeiaș fără gârlici,

Tu mă faci să vin p-aici

Desculț și fără opinci.

Bordeiaș întunecos,

Tu mă faci să vin pe jos...

 

Ia ascultați aici:

 

https://www.youtube.com/watch?v=UEHXTG0tYX8&list=PLDDFDF091A1FCB368

 

   Pare a fi muzică dobrogeană?

 

/Topolog1/img_8417-j1.jpg

 

   Dincolo de dealurile mai înalte ale Cârjelarilor pătrundem în capătul estic al Depresiunii Aiorman.

 

/Topolog1/img_8432-j1.jpg

 

   Pentru început hotărâm să depășim ,,obstacolul” ocolind lanurile de grâu mai prin marginea pădurii.

   Dealtfel, în toate aceste trei zile prin Dobrogea orientarea am făcut-o la fața locului, de pe locurile mai înalte încercând să stabilim din ochi traseul pe care îl vom avea de urmat.

Până la urmatorul loc mai înalt. Și asta fără hartă, busolă, gps, ori track...

 

/Topolog1/img_8437-j1.jpg

 

   Un drum care pare că nu duce nicăieri...

   Totuși dincolo de bucățica de stepă ce apare în orizont, pe versantul celălalt, a existat cândva satul Ardealul, fostul sat turcesc Hasanlar. Care n-a supraviețuit nici el vremurilor...

 

/Topolog1/img_8450-j1.jpg

 

   Ajungem în capătul Depresiunii Aiorman și schimbăm din nou cap-compas spre sud, pe marginea ogorului verde.

 

/Topolog1/img_8465-j1.jpg

 

   Alte și alte flori de stepă.

 

/Topolog1/img_8467-j1.jpg

 

   Și o imagine mai idilică cu locurile dinspre care venim.

 

/Topolog1/img_8469-j1.jpg

 

   Mai traversăm un pârâu, poate chiar Aiormanul, sau Hasanlarul și urcăm următorul deal printr-o pădure de mojdrean.

   E surprinzător ca un copac să aiba flori atât de delicate și atât de parfumate...

   Dealtfel, în mai toate imaginile din Jurnal în care apar păduri, acestea sunt punctate de coroanele albe ale mojdreanului înflorit.

 

/Topolog1/img_8478-j1.jpg

 

   Odată ieșiți din pădurea înflorită, nimerim parcă într-o alta lume... O lume aproape impersonală, căci e o lume a uriașilor, cu care nu se poate interacționa.

   Aceștia seamănă izbitor de mult cu uriașii care îl împingeau mereu în luptă și pe Cavalerul Tristei Figuri, ,,Don Quijote” al lui Miguel de Cervantes Saavedra.

   Sau ,,Don Quijote în Est”al lui Octavian Paller, o carte-eseu despre identitatea românescă aflată la răspântie, sau la început de drum, după ce aceasta a fost confiscată de către comunism mai bine de jumătate de secol.

 

/Topolog2/img_8505-j1.jpg

 

   O imagine de pe Podișul Topolog spre înapoi, spre Depresiunea Aiorman, cea situată dealungul faliei geologice Peceneaga-Camena.

   Știm că la sud de această falie se termină cu granitul de Macin și se trece la porfire, șisturi verzi , iar mai în sud la calcare sarmatice.

   Mai în spatele imaginii se vede satul Dorobanțu.

   În stânga lui e satul Meșteru, numit în trecut Canat Calfa, iar mai în stânga se află micuța așezare Luminița.

   Luminița s-a chemat Urumbeico (Urum Beiul) în vremea turcilor, apoi Urumbei sub administrația românească începând din 1878. În 1925 va lua numele de ,,Regina Elisabeta”, iar din 1948 comuniștii îi vor schimba numele în ,,Elena Pavel”, probabil vreo luptătoare comunistă din acea vreme. Ca din 1964 să se cheme mult mai frumos, Luminița, după numele vreunei secretare de primărie?

   Bieții locuitori, una-două erau pe la Evidența populației pentru a-și schimba buletinele...

 

/Topolog2/img_8507-j1.jpg

 

   Turbinele eoliene sunt astfel construite pentru a putea utiliza curenții de aer cu intensități și direcții variate.

   Mai întâi așezarea pe direcția vântului se face prin calculatorul din nacelă, cuplat cu selsinele care mișcă pe orizontală ,,cutiuța” cu elice cu tot.

   La rândul lor palele elicei sunt cu pas variabil, adică înclinarea bordului de atac e funcție de viteza vântului, astfel încât viteza rotorului să fie cât-de-cât constantă.

   Lucruri învățate la elicele navale, unde într-un fel era rotorul la elicea de șalupă de viteză, și în alt fel la elicea remorcherului de manevră, care mai mult stă pe loc.

   Așa că la vânturi mai puternice n-ai să vezi vârtelnițe...

 

/Topolog2/img_8508-j1.jpg

 

   Mergem de o vreme prin Parcul eolian Topolog cu senzația că nu suntem decât niște biete furnicuțe copleșite de peisaj...

   Ne trezește din reverie un paznic coborât dintr-o Dacie Duster cu însemnele parcului.

   Că ,,ce căutăm noi pe acolo?”

   ,,Drumul spre Topolog.”

   ,,Și cu aparatele foto ce facem?”

   Am ridicat din umeri, ca prinși asupra faptului: ,,Fotografii.”

   ,,Cu turbinele?”

   Deci asta era...

   ,,Uite, nene, cum stă treaba... Noi trei suntem patroni la firme de fier vechi și am venit aici în recunoaștere, să stabilim unde trimitem țiganii...”

   ,,Degeaba”, zice el, încercând să ne demonteze gluma, ,,turbinele nu sunt din oțel”.

   ,,Asta o să stabilim noi, cu autogenul...”

 

/Topolog2/img_8511-j1.jpg

 

   ,, Mori de vânt și vaci”. Tablou modernist.

 

/Topolog2/img_8515-j1.jpg

 

   După aproape un ceas de mers prin parcul eolian aruncăm o ultimă privire spre înapoi.

   Mamă-nene, de unde venim!...

 

/Topolog2/img_8522-j1.jpg

 

   În capătul de sud-est al platoului ne apare în peisaj și satul Topolog, cu unul din renumitele sale relee.

 

/Topolog2/img_8528-j1.jpg

 

   Noi nu vom coborâ în sat, ci vom ține tot spre est, urmând să traversăm o nesfârșită întindere cu sole abia cultivate, încercând să ajungem într-un sfârșit la DN Tulcea-București.

 

/Topolog2/img_8529-j1.jpg

 

   Urmăm drumul național cam jumătate de km pe direcția localității Ciucurova.

 

/Topolog2/img_8538-j1.jpg

 

   Un indicator maroniu, pe care scrie ,,Schitul Sfânta Cruce 1,5km” ne trimite și mai departe, pe aceeași direcție, spre est.


   Și când ajungem chiar în mijlocul tarlalelor, când ne părăsise și ultima speranță, peisajul se schimba brusc, de aceasta dată în bine: apar pădurile dinspre Ciucurova, iar mai aproape se vede poarta de la schit.

   Era și timpul, căci e deja ora 19 și mergem de aproape 10 ore.

 

/Topolog2/img_8549-j1.jpg

 

   Intrăm în curte și găsim schitul pustiu. E liniște și nimeni nu mișcă pe nicăieri.

   Lăsăm rucsacii în fața bisericuții și pornim să aflăm pe cineva pe la chilii.

 

/Topolog2/img_8554-j1.jpg

 

   Încep să conștientizez sentimentul acela de bază din orice aventură, când nu știi ce ți se poate întâmpla în următoarele clipe. Cine îți va deschide ușa, un călugăr, ori o măicuță? Când nu știi dacă vei fi primit ori nu, și nu ai habar cum îți vei petrece seara și întreaga noapte...

 

/Topolog2/img_8560-j1.jpg

 

   Nu ne răspunde nimeni pe nicăieri. Vedem că totul e construit nou și, după cât de curat se prezintă, înțelegem că va fi vorba de un schit de măicuțe...

 

/Topolog2/img_8556-j1.jpg

 

   Nu găsim pe nimeni pe la chilii și ne întoarcem să ne încercăm norocul și la bisericuță.

   Ușa ușoară, de brad, se deschide fără zgomot și pătrundem într-un semiîntuneric în care abia dacă pot să disting câteva siluiete negre, parcă prăbușite pe podea.

   Iată că doar faptul că stăteam drept, în picioare, îmi dădea un sentiment de vinovăție și nelalocul lui...

   Ascult fără să înțeleg ceva, o voce limpede, parcă fără niciun timbru omenesc.

   După un timp nedefinit mă furișez afară la fel de ușor precum am și intrat.

   Ușa se deschide dupa noi și, la lumina zilei, o măicuță extrem de tânără, o copilă, vine să ne asigure că părintele va sfârși slujba deîndată și va veni să vorbească cu noi.

 

   Părintele ne arată, cu smerenie, că biserica mare e în construcție și ,,casa de oaspeți”, care pare și cea mai veche dintre clădiri, e ocupată de meșterii zidari.

   Dar putem pune cortul în curte, apoi ne arată și cele doua cișmele de unde putem lua apă.

   Cum în curte iarba e proaspăt cosită, ne învârtim care-încotro și decidem să campăm lângă gard, în stânga porții de intrare.


/Topolog2/img_8561-j1.jpg

 

   Când să ne ridicăm de la masă, vedem că părintele vine să ne viziteze și nu cu mâna goală, ci cu o sticlă de vin și cu un coltuc mare de pâine coaptă pe vatra.

   Mai întâi se interesează de noi, de călătoria noastră și în clipele următoare se dovedește a fi un bun ascultător. Dintr-un îndelungat exercițiu al spovedaniei...

   Apoi ne povestește și el cum, cu zece ani în urmă, într-un trunchi de copac din marginea pădurii de aici a fost descoperită o cruce.

   Oamenii s-au bucurat de o asemenea minune și, iată, în acest răstimp au ridicat aici acest schit.

   Acum slujesc în acest lăcaș sfânt doar șapte măicuțe tinere, maica-stareț fiind chiar fiica sa cea mai mare.

   Povestesc, la rându-mi, că și la mânăstirea din Moldova Sulița am întâlnit pe părintele Zosima cu întreaga sa familie, fata fiind stareță, iar băiatul preot de mir.

 

   Odată cu înserarea se volatilizează orice adiere de vânt și cele doua ,,vârtelnițe” cu generator stau nemișcate, ca lovite-ntr-o aripă.

   Chiliile sunt stăpânite de întuneric și la doar una din ele se vede prin fereastră lumina punctuală a unei lumânări.

   Cum o fi să-ți petreci astfel toate serile?!...

 

   Cerul se acoperă cu o foiță albastră de nori subțiri.

   Înainte de culcare încerc o fotografie cu asfințitul. ...Care nu e, ca de fiecare dată, îmbujotat, ori ca o vâlvătaie...

 

/Topolog2/img_8563-j1.jpg

 

   După cântările de seară ale mierloilor, noaptea a început cu o perioadă de liniște nefirească.

   Nu știu cât a ținut așa, poate că am adormit, dar mai târziu am atenționat și pe ceilalți din cort că se aud deja ,,miorlăiturile” de șacali.

   S-a pornit să latre și câinele de la mânăstire, iar tabloul sonor, destul de sumbru, a fost desăvârșit de țipetele cucuvelei.

   Am fost trezit din nou de toaca de la schit, la patru fix și după ce a tăcut și clopotul am ascultat o vreme, în sfârșit, și cântecul privighetorii.

 

   Dimineața srângem tabăra în liniște, nu mai vedem pe nimeni la schit și coborâm în firul Văii Slava.

 

/Topolog2/img_8572-j1.jpg

 

   Încă de aseară ne avertizase preotul că pe vale nu vom găsi nici potecă și nici vreun drum forestier.

   Valea Slava se formează undeva mai sus, între drumul național și marginea Pădurii Ciucurova, în dreptul schitului pârâul având doar un firicel de apă.

   Trecem de câteva ori de pe un mal pe altul și încercăm să mergem prin poienile de pe sus. De fiecare dată ne blocăm în tufe de măceș și păducel, dar avem răbdare să fotografiem și florile de stepă.

 

/Topolog2/img_8578-j1.jpg

 

   După ce mai trecem și peste bușteanul din fotografie hotărâm să mergem prin padure, doar pe malul drept.

 

/Topolog2/img_8575-j1-bun.jpg

 

   Suntem învăluiți în permanență de o lumină verde, iar pădurea răsună de cântecul păsărilor.

 

/Topolog2/img_8586-j1-bun.jpg

 

   În zonele mai luminate străbatem o adevărată junglă.

   Slava face o mulțime de meandre, cele de pe partea dreaptă obligându-ne de câteva ori să urcăm pe versantul abrupt.

 

/Topolog2/img_8589-j1-bun.jpg

 

   După mai bine de trei ceasuri de mers prin jungla verde și zgomotoasă, parcă de nicăieri, ne iese în cale un drum care ne duce pe dată în sat.

   Deși are un nume anterior de origine turcească, cum deja ne-am obișnuit, și anume Bașpunar, satul Fântâna Mare a fost locuit chiar și în timpul administrației turcești de o comunitate destul de izolată de cerchezi, veniți, numai Dumnezeu știe de unde.

   Atunci vatra satului era mai spre aval, în locul numit ,,Taca”.

   După prăbușirea imperiului otoman, cerchezii au plecat de aici și în locul lor au fost aduse vreo 50 de familii de bieloruși, care anterior trăiau pe moșia unui turc, undeva, pe la Caugagia.

   ... Iar în prezent o parte din locuitorii din Fântâna Mare sunt haholi, o ramură sudică a ucrainenilor.

    Câte seminții s-au mai perindat și pe pământurile astea!...

 

   Asta îmi place la Dobrogea, că trecutul e învăluit într-o nebuloasă, un văl de negură din care istorie se relevă doar sub formă de poveste...

 

/Topolog2/img_8596-j1-bun.jpg

 

   Numele satului Fântâna Mare ar putea să ne ducă cu gândul la mereu aceeași fântână săpată în stânca dură de cei doi prizonieri turci, personaje de legendă mereu prezenți în ,,povestea locului” din absolut toate cetățile și castelele din Ardeal: Bran, Râșnov, Rupea, Huniazilor etc.

   Aceasta repetare continuă, ca în ,,muncile lui Hercule”, ne face să ne gândim că, mai degrabă cei doi turci nu erau decât prizonierii unor contracte de foraj negociate cam defectuos.

 

/Topolog2/img_8595-j1.jpg

 

   Suntem în miezul zilei de sâmbătă, e mult mai cald decât ieri și satul Fântâna Mare e cufundat în somnul de amiază, ca un sat fără câini.

   Doar gâștele ce mai păzesc, cu gâgâitul lor ,,Capitoliul”.

 

/Topolog2/img_8598-j1.jpg

 

   Biserica din centru satului, a cărui construcție a început în anul 1911.

 

/Topolog2/img_8599-j1.jpg

 

   Casă dobrogeana tradițională, cu ferestrele încadrate cu ,,ciucuri” verzi.

   Nemaipunând la socoteala tufele de liliac mândru-rotat.

 

/Topolog2/img_8600-j1-bun.jpg

 

   A, dar iată și noua școală din Fântâna Mare!...

   Trebuie să recunosc, cu regret, că de departe am confundat-o cu o stație de epurare a apelor...

   Scoala generală la care am învățat eu era înaltă, cu ferestre mari, împodobite deasupra cu arcade de cărămida rosie...

 Ne mai mirăm ca elevii din ziua de azi nu mai pun preț pe școală ,ca învățătură...

 

/Topolog2/img_8603-j1.jpg

 

   Desigur, nici nu se putea altfel, iată și cimitirul părăsit, de deasupra satului.

   Oare ce morminte sunt risipite prin iarba asta neatinsă de om?... Ale cerchezilor, ale bielorușilor, ale haholilor? Dumnezeu îi mai știe!...

 

/Topolog2/img_8605-j1.jpg

 

   O casă mai mare și mai frumoasă. Zidurile de piatră duc cu gândul la casele din satele zagoriene de la poalele Munților Pind, din Grecia.

 

/Topolog2/img_8607-j1.jpg

 

   Râul Slava trece chiar prin mijlocul satului înconjurat din toate părțile de păduri. N-am vazut drumul pe care poți evada spre afară, din acest ochi de pădure.

 

/Topolog2/img_8610-j1.jpg

 

   Sătenii ne spun că la ora asta toate magazinele sunt închise și poate doar la capătul celălalt al satului să mai găsim unul la care proprietarul să iasă să ne servească după ce îl sunăm la ușă...

 

/Topolog3/img_8611-j1.jpg

 

   Ne răcorim cu câte o bere și mai schimbăm și câte o vorba cu localnicii, în marginea drumului plin de colb.

   La sfârșit suntem acaparați repede și cu hotărâre de către domnul învățător Virgil Șapcă.

   Când se prezintă mai adaugă că numele acesta îl face să creadă că strămoșii domniei sale sunt scoborâtori din neamul haiducului Popa Șapcă, din Oltenia anilor 1848.

   E oarecum dezamagit că nu suntem ziariști, totuși ne împărtășește intențiile sale de a scoate o lucrare amplă despre ,,Etnografia Dobrogei de Nord”.

   Un atuu în acest sens ar putea fi și faptul ca este un bun interpret la vioară și acordeon.

 

https://www.youtube.com/watch?v=SGiPHF3kxus&list=PL784C0C56EB576EE8&index=1

 

   Foarte tare, nu!?

 

   Domnul Virgil , după despărțirea de noi.

 

/Topolog3/img_8614-j1.jpg

 

   Plecăm și noi întreaba noastră și în partea de jos a satului ne întâmpină o pădure înaltă și răcoroasă de tei.

   Se vede treaba că până la Mânăstirea Uspenia vom merge pe drum, dar la răcoare.

 

/Topolog3/img_8620-j1-bun.jpg

 

   Lângă o baltă strânsă într-o urmă de tractor vedem o broască țestoasă de apă. E altfel decât țestoasele dobrogene cu care suntem obișnuiti de atâta vreme.

   Nu se poate, frate! Asta e fugită de-acasă, din acvariu...

 

/Topolog3/img_8622-j1-bun.jpg

 

   Ceva mai jos valea Râului Slava se mai deschide și face loc unor întinse poieni. De remarcat mojdreanul înflorit din pădurea din față.

 

/Topolog3/img_8629-j1.jpg

 

   N-ai crede că Dobrogea poate să fie și așa de verde...

 

/Topolog3/img_8637-j1.jpg

 

   Tot mergând prim marginea poienilor ne înfigem bine într-o malștină fară margini.

   Ne întoarcem pe aceleași urme și încercăm să revenim la drumul din pădure.

   Dar și acesta e inundat. Se pare că un afluent mărunțel de pe drepta și-a blocat singur scurgerea în Slava și acum a inundat întreaga zonă.

   Suntem nevoiți să ocolim mult și sa ne cățărăm pe vresantul din dreapta.

 

/Topolog3/img_8642-j1.jpg

 

   Trecem de apa și de data aceasta drumul e inundat doar de flori.

 

/Topolog3/img_8643-j1.jpg

 

   Este știut ca Dobrogea are cele mai întinse și mai compacte păduri din țară.

   Tocmai de aceea, în multe locuri oamenii au defrișat copacii din zonele mai drepte pentru a le putea cultiva. E vorba de așa-zisele ,,curături”.

 

/Topolog3/img_8660-j1.jpg

 

   După alte trei ore de mers, măsurate de la plecarea din Fântâna Mare, zărim, în sfârșit, turlele bisericii de la Mânăstirea Uspenia.

 

/Topolog3/img_8663-j1.jpg

 

   Mânăstirea lipovenească (de rit vechi) de pe Valea Slavei a fost ridicată în anul 1886, pe locul unui schit și mai vechi.

 

/Topolog3/img_8664-j1.jpg

 

   Chiliile vechi, din lemn, sunt construite cam în aceeași perioadă.

 

/Topolog3/img_8668-j1.jpg

 

   Am mai fost și în alte rânduri la Mânăstirea Uspenia, iar părintele Serghei e o veche cunoștință de-a noastră.

 

/Topolog3/img_8729-j1.jpg

 

   În prezent în mânăstire mai sunt doar șapte calugări. Dacă la aceștia socotim și pe episcopul de Slava al Bisericii lipovenești.

   Doar părintele Serghei și părintele episcop sunt acasă, iar acesta din urma e nevoit să ne refuze cazarea în clădirea cea nouă, locurile fiind ocupate de constructoriicare lucrează la refacerea fundației de la biserica mare.

 

   Stăm mult de vorba la umbră, apoi părintele Serghei ne invită să-l însoțim în biserica mică, unde merge să le arate unor pelerini din Constanța interiorul, icoanele vechi, ceasloavele slavone și toate celelalte odoare.

   În dreapta catapetesmei ne arată icoana arhanghelilor Mihail si Gavril, a căror sărbatorire e și hramul bisericii mici.

 

/Topolog3/img_8724-j1.jpg

 

   În spatele bisericii mari vedem crucile vechi de pe mormintele călugarilor care vor fi trăit aici în alte vremuri.

   Părintele ne vorbește de semnificația celui de-al treilea braț al crucii lipovenești.

 

/Topolog3/img_8728-j1-bun.jpg

 

   Facem și o plimbare pe dealuri, după bujori.

   Aici avem Slava Rusă văzută seara, de pe dealul de deasupra Mânăstirii Uspenia.

 

/Topolog3/img_8686-j1.jpg

 

   Pe înserat ieșim din curtea mânăstirii și punem cortul sub un stejar falnic.

   O alegere cât se poate de bună, căci și în noaptea asta ne-a cântat privighetoarea, chiar deasupra capului.

 

/Topolog3/img_8671-j1.jpg

 

   Dimineața am mers să mă spăl pe față la cișmeaua din curtea mânăstirii, iar când am revenit la cort, cu ochii mai limpezi, am văzut... bujorii.

 

/Topolog3/img_8693-j1-bun.jpg

 

   E prima dată în acest an când vedem bujori înfloriți. Am mai întâlnit bujori și în pădure, dar fiind la umbră, deabia erau îmbobociți.

 

/Topolog3/img_8694-j1-bun.jpg

 

   Cu roua dimineții.

 

/Topolog3/img_8697-j1.jpg

 

   Și mai la umbră, o plantă a cărei floare se aseamănă cu cea de cală.

 

/Topolog3/img_8719-j1.jpg

 

   Drumul de 3km de la Mânăstirea Uspenia și până la Slava Rusă s-a asfaltat mai de curând.

 

/Topolog3/img_8732-j1.jpg

 

   Intrarea în localitatea Slava Rusă, atunci când vii dinspre mânăstire.

 

/Topolog3/img_8741-j1.jpg

 

   Din acest capăt al satului un indicator ne trimite spre săpăturile arheologice efectuate în zona zidului de nord al Cetății Ibida.

   Aceasta e cea mai întinsă cetate veche din Dobrogea, ea cuprinzând întreg perimetrul actualei localități Slava Rusă, adica vreo 24ha.

   Împreună cu Cetatea Ulmetum (Pantelimon, jud. Constanța) și Cetatea Noviodunum (Isaccea), Ibida asigura și ea drumul roman ce se desfășura chiar prin mijlocul provinciei Sciția Minor.

 

/Topolog3/img_8750-j1.jpg

 

   Revenim în marginea satului și trecem pe lângă o fântână părăsită.

 

/Topolog3/img_8752-j1-bun.jpg

 

   E duminică la prânz, e cald și toată suflarea se trage mai deoparte.

 

/Topolog3/img_8754-j1.jpg

 

   Dacă se poate, mai la umbră.

 

/Topolog3/img_8756-j1.jpg

 

   Trecem prin locuri uitate de lume, așezări omenești în care de mult nu se mai întâmplă nimic. Unde multe dintre case sunt lăsate de izbeliște, părăginându-se fără mâna gospodarului plecat, plecat doar o fugă, pe ,,afară”, sau poate pentru totdeauna, ,,dincolo”.

   Pe multe case pustii, dar parcă nu căzute de tot, stă scris: ,,de vânzare”. Cel plecat sperând că un altul i-ar putea lua locul. Speranțe deșarte. În tot locul.

 

   Poate că nenorocul Dobrogei e că prin aceste colțuri uitate de lume nu și-a aflat (încă) seminția neamului vreun prinț dintr-un Regat Unit...

   Se vede treaba că după Dragalina și Ardeal le va veni și altor sate dobrogene rândul...

   Vinovați de întârziere, poate singurii vinovați, iubitorii de autentic, de eternitate născută la sat, nu vor mai găsi în stepele dobrogene decât ruine și dezolare. Și, în cele din urmă, nimic să mai amintească de oameni.

   Poate doar o gradină plină de buruieni, cu o tufă sălbăticită de trandafir încă mirositor și o viță cu frunze mici, ca de iederă, atârnând de crengile unui prun uscat din-picioare.

   Ca-ntr-o ,,Guernica” a lui Goya...

 

/Topolog3/img_8758-j1-bun.jpg

 

   Într-un sfârșit ne luăm și noi o clipă de răgaz și încercăm să punem punct acestei călătorii de descoperire a Dobrogei din interior.

   Cum altfel, decât la o bere rece și la o vorbă cu localnicii vorbitori (și) de limbă rusă.

   Și ca să nu-i priască omului:

   ,,Vitea, zdesi hleba?!...” (Aicea ți-e pâinea?)

 

/Topolog3/img_8762-j1.jpg

 

  

 

   Dobrogea în mai e ca o casă părăsită, dar a cărui curte, dintr-o obisnuința mai veche, s-a umplut de flori...

 

/Topolog3/img_8733-j1.jpg

 

 

 

  

 

 

  

  

 

 




Vineri, 15 mai 2015 - 17:35 
Afisari: 5,194 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

ad078
ad078
(admin)

 
1
Dobrogea, una dintre zonele ce imi plac foarte mult si unde mereu descoperi lucruri frumoase. Tocmai am facut recent 2 ture cu bicicleta, una pe la nord, una prin sud. Frumos jurnal.


Vineri, 15 mai 2015 - 22:02  

gigicepoiu
gigicepoiu
Coarda
 
2
Multumesc!
Si noi am intalnit un grup mare de biciclisti in Fantana Mare si am fost, si unii si altii, incantati ca ne intalnim in asemenea loc izolat.


Sâmbătă, 16 mai 2015 - 14:40  

edo
edo
Caraba
 
3
O călătorie spre Dobrogea interioară este o căutare a timpului pierdut. Dobrogea, spre deosebire de alte zone din România, este locul unde trecutul își scoate mai pregnant mustățile afară, probabil și datorită stratului mai subțire de prezent.
Felicitări Gigi pentru o nouă călătorie frumoasă și pentru un nou jurnal bine documentat! Am parcurs și eu o parte din locurile din jurnal cu bicicleta, dar nimic nu se compară cu călătoria de aventură și descoperire pe două picioare, bucuria mersului pe jos!


Comentariu modificat de autor!

Luni, 18 mai 2015 - 15:48  

mihaita_39
mihaita_39
Coarda
 
4
O fi ea constanta, viteza luminii, da' iaca timpul ticaie mai altfel pe meleagurile dobrogene !
Felicitari pentru drumetie, multumiri pentru jurnal.


Marți, 19 mai 2015 - 21:09  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0743 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org