O aniversare ca o poveste

E o zi de sambata dimineata, ca oricare alta si totusi este o alta zi, cu farmecul ei, cu emotiile ei, cu temerile ei.

Sa va povestesc ca ne-am facut rucsacii de cu seara, ca am umplut termosul cu ceai dis de dimineata… stiti cum este, cunoasteti cu toti senzatia aceasta.

Am sa va povestesc cum ne-am pornit la drum din Ploiesti spre Targoviste cu mult timp inainte de ora intalnirii, cu teama ca vom da iar peste cosmarul soselei bombardate (plina de gropi adica….). Dar ce sa vezi, surpriza ! Nici urma de asa ceva, in fata se intindea o sosea neteda ca-n palma. Uite ca se poate !!!

Am mers incet de teama sa nu fie decat o pacaleala, un capat de drum, dar teama noastra avea sa nu fie intemeiata.

Si uite asa cu un colind si voie buna ajungem la Fieni, unde urmeaza sa ne intalnim cu Ileana Bocanciu, pe care o cunoscusem doar de la telefon si cu membrii Chindiei urmand sa plecam impreuna spre Centru de Vacanta "Cerbul" Bratei din Muntii Bucegi.

Desi ne vedeam prima data ni se parea ca parca ne cunosteam de o vesnicie.

Drumul pana la „Cerbul” Brătei merge paralel in multe portiuni cu banda rulanta care transporta materie prima din inima muntelelui pentru fabrica de ciment din Fieni.

Fabrica Fieni a fost fondata in anul 1914. Aceasta dispune de o capacitate de productie autorizata de 1,65 milioane de tone de ciment pe an, iar banda transportoare are o lungime de peste 13 Km fiind cea mai lunga din Europa iar in anul realizarii (1970) acesteia eforturile au fost considerabile avand in vedere relieful pe care il strabate.

Ileana (daca imi este permis sa o tutuiesc) o femeie, un zambet… sub care se ascunde insa multa seriozitate si responsabilitate.

Daca mi-ar cere cineva sa-i fac o caracterizare i-as spune simplu si cu usurinta: "suflet" si nu o spun cu scopul de a o maguli (nu ar avea nevoie) ci cu multa sinceritate.

Cei care o cunosc mai bine cred ca imi vor da dreptate.

Vorbeste putin despre ea si realizarile ei. Povesteste cu mult drag despre membrii Chindia, despre performantele lor, despre bucuria de a trai frumos in armonie cu natura si muntele. Vorbeste cu mult drag despre copii; ai ei dar si despre ceilalti. Si ce poate sa fie mai frumos decat sa doresti sa lasi in urma prin copiii tai o lume mai buna.

Timpul zboara si iata-ne ajunsi la destinatie. Ne luam in primire camera in care focul trozneste usor in soba iar in fata geamului se deschide o priveliste de vis.

 

 

Dupa o jumatate de ora se aude fluierul si ne strangem cu totii in curte pentru o scurta drumetie pana la pestera Ratei si Cheile Ratei.

  

Alt grup mai temerar plecase deja la drum spre varful Leaota.

Poteca este presarata cu zapada si gheata. Alunecam usor dar nu ne dam batuti.

 

Andra (Bocanciu) si Alex (Dudescu) s-au imprietenit si sunt in fruntea plutonului.

Ii urmam indeaproape noi cei mari si copiii cu obrajori imbujorati si sclipiri in ochisori; parca desprinsi dintr-o poveste.

Cel mai tanar membru al asociatiei Chindia (il puteti privi in fotografia de mai jos) ne-a insotit ca un voinic temerar peste tot.

 

Si chiar daca natura nu ne mai rasfata acum cu frunze de primavara si aripi de gaza zumzaind, nu ne ramane datoare si ne asteapta cu zvelte

candelabre de gheata si stropi de pudra pe florile ramase fara grai.

 

Copiii se bucura de zapada prospat cazuta. Dar cum niciodata pentru ei nu exista destula zapada isi doresc incontinuare sa ninga.

Privesc frumusetea formelor care ne inconjoara: copacii, norii, pietrele si incerc sa le ascult linistea, sa ma contopesc cu ele, sa ma simt o particica mica din aceste forme pentru a putea sa le inteleg mai bine frumusetea.

  

 

Ajungem la gura pesterii Ratei care acum este inchisa si pazita, accesul fiind interzis pentru a asigura protectia sanitara necesara unei captari de apa, cat si deselor vandalizari si poluari cu gunoaie produse de turisti in ultima vreme. Dupa o discutie cu paznicul aflat la post si o scurta pauza de fotografie ne urnim iar la drum si o parte din grup mergem spre Cheile Ratei.

   

Pe masura ce urcam drumul devine mai anevoios si zapada mai consistenta.

 

Odata ajunsi in Cheile Ratei, atat de spectaculoase ne tragem sufletul, admiram muti de uimire frumusetea inconjuratoare si apoi cu parere de rau facem cale intoarsa.

  

Ne-am intors pentru a ne odihnii si a ne pregatii pentru petrecerea aniversara.

Ruga copiilor este ascultata si norii incep sa cearna zapada. Si ce poate sa fie mai maret decat sa asculti tacerea,sa privesti cum cad fulgii…. Se asterne linistea-dincolo de iarna-in sufletele noastre si gandurile alearga aiurea spre creste.

Nu exista o senzatie mai grozava decat sa respiri aerul proaspat si rece sub cerul instelat cand peste tot domneste linistea ca un imens ocean de pace.

Petrecerea incepe.

 

La mese se deapana amintiri. Pe un ecran mare se deruleaza imagini din turele membrilor. Prieteni vechi si noi traiesc impreuna experiente pe care ceilalti nu le pot intelege.Cu un prieten alaturi nici un drum nu este prea greu si prea lung. Si cat este de frumos sa vezi la un loc priteni, unii imbatranind impreuna,un model de respect si toleranta. Visele se amesteca si se contopesc cu oamenii si de aici nu mai este decat un pas pana la implinirea lor.

Si cum nimic nu este intamplator in fata noastra, la masa este grupul tinerilor veniti dupa varful Leaota. Tineri, frumosi, plini de o veselie molipsitoare. E o placere sa-i asculti, glumesc, fetele lor radiaza de bucurie de nici n-ai zice ca abia s-au desprins din munte. Dar au un mare atu in maneca: "tineretea", asa ca oboseala e plecata pe la alte mese.

  

Unul dintre ei are alaturi un Nikon, (pasionat de fotografie) si in scurt timp se incinge o discutie (pe termen lung-boala sigura si incurabila as zice eu) pe aceasta tema cu sotul meu, Andrei.

 

Intr-o pauza de dans,avem parte de un duel intre doi chitaristi,doua generatii: un domn cu o privire blanda si voce calda (cu scuzele de rigoare nu am retinut numele) si un copil Alex (Dudescu), cu vocea usor tremurata dar stapanind bine corzile (de care sunt tare mandra).

 

 

Cu voie buna si veselie noaptea trece repede lasand loc diminetii, care nu vine singura si aduce cu ea cateva raze de soare pe acoperisul cerului. Si cum fiecare secunda aduce cu ea o noua zi, o intampinam cu bucurie.

Cei mai harnici fac scurte plimbari prin preajma.

Timpul s-a scurs si trebuie sa plecam. Si cum speranta nu oboseste niciodata, nu ne ramane decat sa credem in revedere, intr-o revedere care sa fie cat mai aproape.

La Multi Ani Clubului Chindia! si inimosilor oameni care il insufletesc. Si cum Sarbatorile si Noul An sunt in jurul nostru, La Multi Ani!, La Multe Drumetii! va doresc din suflet tuturor celor pe care i-am cunoscut la acest frumos eveniment.

Sa va dea Dumnezeu sanatate si putere sa strabateti carari pline de lumina.

 

Am inchis usa dupa noi,dar in fata noastra se deshidea o alta usa, pe ea scria simplu PRIETENIE. Si cu curaj am pasit dincolo.

Multumim Ileana Bocanciu pentru aceasta aniversare ca o poveste.

Text : Roxana Dudescu

Fotografie : Roxana si Andrei Dudescu

Sâmbătă, 26 decembrie 2009 - 20:47 
Afisari: 3,778 


stephany