Nerlingeeeeer, da' ce fata ai! (Muntii Fagarasului)

O faţă nouă, vă zic eu. De chirurgia estetică s-a ocupat Asociaţia Montana Carpaţi http://asociatie.carpati.org/ în colaborare cu Serviciul Public Salvamont Argeş, o nouă etapă a programului „Voluntar în Carpaţi”. Munca efectivă a constat în transportul materialelor de construcţie (nisip, ciment, unelte şi voluntarii cu tot cu ele) de la cabana Capra până la monument, refacerea acestuia şi serbarea zilei de naştere a lu’ Mitza ca bonus în caz de comportament exemplar. Vă daţi seama ce sârguincioşi am fost?

Revenind la obiectul muncii, monumentul Nerlinger din Munţii Făgăraşului, acesta se situează în zona Şaua Vârtopului între Arpaşul Mare şi Arpaşul Mic. Este înălţat în memoria a doi turişti ghinionişti, Richard Nerlinger şi Herta Ruzicka. Ei şi-au găsit sfârşitul pe poteci făgăreşene în 30 iunie 1934. Ceaţa şi ploaia le-au ţinut cununa şi drumul în direcţia greşită. Deşi de atunci echipamentul şi cunoştinţele montane au evoluat mult victime încă sunt destule. Muntele nu trebuie subestimat niciodată, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Oricât de Dancăn Măclaud din clanul lu’ Măclaud eşti.

Tabăra trebuia să fie la cabana Capra dar câteva neînţelegeri au mutat-o mai jos cu câteva sute de metri altitudine sau câţiva kilometri pe şosea, într-o curbă a Transfagarasanului. Eram într-una din primele maşini ce au ajuns la locul faptei aşa că nu am recunoscut locaţia dar pentru următorii am postat un semn pe care nu-l vor uita prea curând. “Voluntar în Carpaţi” ai vrut să fii? Atunci asta vei primi.

Ne-am tot adunat până aproape de miezul nopţii şi apoi am numărat stele. Sau grade. Până de dimineaţă unii. A doua zi ochii erau cârpiţi şi restul fiinţei nedornica de trezire. Totuşi s-a percutat rapid la ordinele procuratorii şi eram strânşi de bagaje şi băgaţi în port-bagaj-ul autovehiculelor mai repede decât spera orice şef de trib. Pecado a fost altul. Cea mai importantă persoană, domnul meşter, nu ajunsese. Era undeva într-o maşină cu mers de croazieră. Important e că a călătorit în siguranţă. Altfel, rinoplastia de monumente nu va mai fi la fel.

Traseul efectiv ne-a început mai sus de Capra, pe triunghi galben. Întâi pe forestier dar nu foarte mult. Suficient cât să surprindem instantanee cu o capră neagră dezorientată şi oxigenată. Ar fi vrut săraca să ajungă la apă dar erau cel puţin două duzini de ochi care o incomodau. După ce ne-am săturat privirea de silueta dânsei am purces la drum. La urcuş mai bine zis.

Vremea ne-a ţinut pe linia de plutire. Era nor şi răcoare. Câteodată prea răcoare. Şi bătea un vânticel în reprize. Când era mai puternic dacă nu te ţineai bine-n botine părăseai creasta instant, pe aripile vântului.  Ar fi fost grea ascensiunea, mai ales pentru băieţii cu cimentul la purtător, dacă ne lovea soarele cu jdemii de grade în moalele capului. Când se ridica ceaţa puteai vedea în toată splendoarea ei Căldarea Fundu Caprei cu Revolverul deasupra ei mărginită la nord de Creasta Arpăşelului, Vf. Vânătoarea lui Buteanu (2507m), Urechile de iepure şi Turnul Vartopel (2385m).

Ajunşi la Fereastra Zmeilor (Poarta Arpaşului) am luat o pauză de reculegere şi regrupare. Trupa s-a împărţit. Cei cu bagaje grele dar şi cei cu frică de coborârea pompieristică pe frânghia de la “Trei paşi de moarte” (eu) au pornit prin căldarea Pietroasă. Pe acolo e al doilea traseu spre Cabană Podragu via lacul Podragel pe cruce albastră (CA). (NA: din punctul meu de vedere traseul prin căldări este mult mai solicitant din cauza diferenţelor mari de nivel. Circuri glaciare străbătute: Căldarea Pietroasă, Căldarea Vârtopului şi Căldarea Podragel.)

Întâi am coborât accentuat în circul glaciar, a urmat ceva mers pe curbă de nivel şi pe un petec de zăpadă care ne-a dat nişte mici strângeri ca la sfârşit să urcăm înapoi la buza căldării. De acolo crucea albastră continuă în coborâre spre Căldarea Vârtopului. Noi am cotit-o dreapta pe o pantă neprietenoasă în înclinaţie, scurtătură marcată cu punct alb. Joncţiunea cu poteca de creastă s-a făcut cu transpiraţie şi muşchi încordaţi, crăpau pantalonii pe noi de ce picioare lucrate aveam. Numa’ fibră.

Singurul dintre cei cu multe kilograme-n spate care nu a mers pe ruta ocolitoare a fost Tudor. O defecţiune tehnică la un picior l-a făcut să aleagă drumul cel mai scurt, pe creastă, prin zona cu numai numele de ea “La trei paşi de moarte”. Tot pe acolo a mers şi restul trupei. Între două sesiuni de lanţuri au făcut şi pe salvatorii unui biet câine ce rămăsese ochii-n golul alpin, scheunând. Vorba cântecului: Să te întorci înapoi nu ai unde o o o...  Într-o clipă de rătăcire probabil s-a crezut alpinist, rudă îndepărtată a lu’ Laika, doar ca dânsa a ajuns doar pe lună. Eroul nostru in schimb urcase până sus la popârţac si evident că nu a putut coborî partea tip “scară de incendiu” cu toate cele patru labe din dotare. Nici unora cu două picioare si maini dotate cu degete opozabile nu le iese din prima fie vorba între noi.

Revenind la voluntarii nostri bipezi ei au ajuns cu chiu cu vai sus în deal la Nerlinger. L-au găsit cam muşcat de vreme, cerea o operaţie estetică. În urma investigaţiei expertului i s-a aplicat o rinoplastie, o otoplastie, niscaiva lifting şi din când în când injecţii cu colagen cimentos ca să fie cel mai muşchiulos monument din zonă. În traducere liberă în afară de cimentul adus de la Capra la locul faptei s-a cărat apă cu rucsacul de jos din căldare de mai mulţi voinici cu spatele rezistent şi lespezi cât de multe ca să iasă un Nerlinger mai trainic şi mai frumos, cc “podul de piatră s-a dărâmat”.

Deoarece nu prea mai aveam ce face monumentului, el fiind deja pe mâini bune, o parte din noi am luat decizia să coborâm mai devreme. La întoarcere mi-am înfrânt emoţia şi am revăzut lanţurile celor “La trei paşi de moarte”. Au tremurat puţin gladiolele dar am trecut în glorie, cu ele nescuturate.

Seara am fost prea obosită ca să pot socializa şi m-am retras devreme. Prea devreme. Nici măcar “La Mulţi Ani Mitza” n-am putut articula. M-a iertat sărbătoritul din fericire. Am adormit pe fundal muzical, concertul susţinut de Florin Talent Band & Invitaţii săi. Şlagărele au venit unul după altul: “Cu găleata-n mână”, “O vacă a iubit un bou, vacă bou, vacă bou”, “Noi n-avem … plapumă să ne acoperim copiii” şi multe altele. Păcat că maestrul s-a retras prea devreme să cânte lui Moş Ene şi mi-a lăsat visele în grija învitaţilor. Nu zic nu, cântă bine şi ei dar mai au nevoie de niscaiva tuşă artistică. Sau nu eram eu suficient de obosită…

Dimineaţa am făcut ochi târziu. M-au hotărât să ies din cort aburii cafelei. Mi-au adus aminte de o tură faină şi un Ciucaş de noiembrie, cumva ca la Proust şi madeleinele. În căutarea timpului pierdut. Am continuat cu poze de grup, mic dejun cu sufletzelle, împărţiri pe maşini, pupături şi la revederi. Plus o mică tură de duminică unii dintre noi. Dar despre ea altădată.

Mai multe poze cu comentariile aferente gasiti aici: http://aradeanca.com/nerlinger-refacere/

Marţi, 3 septembrie 2013 - 20:02 
Afisari: 6,016 


balbarau