Muntii Tatarului (sambata 4 aprilie 2009)

 

Trenul de Maneciu se misca incet...foarte incet... Peisajul anost de campie lasa loc treptat celui de deal, iar mai apoi, printre dealuri, incep sa se vada varfuri de munte cu mici pete de zapada. Undeva, in partea dreapta, se vad si muntii Tatarului, destinatia noastra de azi.

Putin dupa ora 10, trenul rasufla obosit la capat de linie, in micuta gara din Maneciu, si din el coboara trei carpatisti, usor amortiti dupa doua drumuri de tren.

 

 

Cei trei se intalnesc pe strada de langa gara, cu alti sase carpatisti, veniti cu masina si microbuzul. Ne bucuram de revedere, se fac noi cunostinte, si incet, incet, ne pregatim pentru plecare.

 

O iau inainte pentru a ajunge la baraj (locul oficial de intalnire), la ora stabilita. Ajuns la baraj, am o mica surpriza: alte patru persoane, ce ne asteptau pe noi. Vazusera tura pe site, le-a placut traseul propus, si s-au gandit sa ne insoteasca.

 

...................................................

In jur de ora 11, ne adunam toti pe baraj, si am astfel ocazia sa trec in revista tot grupul. Suntem zece carpatisti: Alexandra (alex29), Gina, Cristina (crissie), Mihaela (frg),

Dan (prepe), Razvan (razvan_ilie), Edi (edo), Mugur (dabix), Bogdan (bogdan_83),

si cu mine (mflorin).

Si noile noastre cunostinte: Radu, Iulian, Gabi, Anne

 

In total 14 persoane, ce au venit sa vada locuri noi, si sa se bucure de o zi superba de primavara.

 

In fata, ne asteapta un drum lung pana la destinatie. Avem de mers pe culmea unui deal foarte lung pana sa ajungem la urcusul propriu-zis. 

 

Odata echipati, pornim cu veselie pe baraj, spre intrarea in traseu.

 

De la capatul barajului, drumul urca pe deal, pe serpentine.

Le urcam destul de repede, si mai privim din cand in cand inapoi, la barajul si lacul de unde am pornit.

 

Dupa serpentine, odata ajunsi pe culmea dealului, facem si primul popas, intr-un loc de unde se vede foarte frumos lacul. Luam o mica gustare, facem poze, ne mai tachinam intre noi, si ne pregatim sa mergem mai departe, caci muntele e inca la mare departare.

 

Vremea este un pic prea calda pentru un inceput de aprilie, ceea ce ne incetineste ritmul de mers. Mergem agale pe acest deal lung si monton, cautand din priviri locuri cu umbra, pentru viitoare popasuri.

Ne departam destul de mult unii de altii, dar nu-mi fac probleme, drumul pe care mergem e clar si larg, nu-l poate rataci nimeni.

 

Pe masura ce ne apropiem de munte, lucrurile incep sa se schimbe, peisajul se deschide, si ne ofera privelisti placute. In dreapta, spre sud, se vede valea cu satele Cerasu si Slon. In stanga drumului, apare o portiune din Ciucas, cu varfuri albe de zapada, nu doar petice timide, cum se vad pe Clabucetul Maneciului.

 

 

Iar in fata, spre est, Mtii Tatarului se vad din ce in ce mai aproape. Ma gandesc cam ce panorama se poate vedea de acolo, asa ca sunt hotarat sa mergem pana pe varf, indiferent de cat timp ne-ar lua.

 

 

Pe drum apare o caruta cu cai, condusa de un batranel, ce ne descurajeaza cu vorbele lui:

"Pe varful lui Crai vreti sa ajungeti ? Pai pana acolo sa tot fie vreo trei ore, daca nu si mai mult ! "

(din fericire, se va dovedi ca n-a fost chiar asa)

.............................

Ne oprim la o fantana pentru a ne mai racori, pozam niste cai ce pasteau linistiti, si ne cautam locul pentru un popas mai mare, caci au trecut deja peste trei ore de cand suntem pe drum.

 

Gasim un loc frumos la umbra, pe iarba, in dreptul unui copac ce crestea in mijloc de drum. Razvan tine cu tot dinadinsul sa-l escaladeze, in timp ce noi il privim amuzati si surprinsi de o asa agilitate.

 

Popasul se prelungeste destul de mult, si ma confrunt cu o problema destul de mare: multi nu vor sa mai continue drumul. Incep discutiile, negocierile, si stabilim sa mai mergem pana la ora 16, urmand ca atunci sa luam o noua decizie.

Astfel, parasim locul de popas, si incepem urcusul propriu-zis pe munte.

 

Ora 16 ne prinde destul de aproape de varf, asa ca nu mai vrea nimeni sa ne intoarcem din drum. Mai facem un mic popas, prilej cu care o iau putin inainte, pentru a ma urca pe niste movile ce preced varful, si a face poze de acolo.

................

Prima care ma ajunge din urma e Mihaela, apoi urmand Dan, Razvan si Cristina.

 

 

Din punctul in care ne aflam, se vede la mare departare lacul Maneciu, locul de unde ne-am inceput drumul de azi.

 

Ultima portiune de drum trece prin zapada, prilej cu care mai aruncam si cate un bulgare unii in altii.

 

Dupa aproape cinci ore de drum, ajungem in sfarsit sus, unde ne-am propus, si putem zice ca a meritat efortul, caci o priveliste superba ni se deschide in fata. 

 

Ne asezam pe iarba si admiram imprejurimile.

 

Avem in fata o panorama ce cuprinde trei masive: la vest se intind mtii Grohotisului (cu o culme lina, pe care rezista inca portiuni de zapada), in fata avem Ciucasul, inca bine inzapezit, iar spre nord-est se vede o portiune din mtii Siriu.

(pacat ca n-a avut nimeni aparat foto cu trepied, caci ar fi putut face o poza-panoramica perfecta).

..........................

 

sageata din nori deasupra mtilor Grohotis: 

 

Ciucasul, dintr-o perspectiva noua pt noi:

 

o parte din Siriu:

 

binemeritata odihna:

 

Inainte de a incepe coborarea, facem si traditionala poza de grup (cu Ciucasul pe fundal), si pornim apoi prin zapada, pe drumul pe care am urcat.

 

Ne regrupam langa un drum lateral (ce coboara spre padure) - pe care-l observasem inca de la urcare. Pentru a nu ne mai intoarce pe exact acelasi drum, propun sa coboram pe acolo, spre vale. Fiind o decizie importanta, o supunem la vot, si obtinem: 4 impotriva, 2 abtineri si 8 pentru.

 

Si iata-ne, zece dintre noi, coborand prin padure, serpuind drumul printre copaci si desisuri, luand si cateva cazaturi pe covorul de frunze. Dupa zece minute ajungem la un fir de apa, cu un drum forestier ce cobora in vale.

 

Surpriza neplacuta a fost ca acest forestier ocoleste destul de mult, si cu multe schimbari de directie, rezultand un moment de dezorientare. Scoatem busola, ne contrazicem, dar cel mai important, nu intram in panica, ci continuam in acelasi spirit de gluma.

Dupa o scurta portiune, forestierul coboara spre stanga, si ajungem in sfarsit la podul de peste Telejenel, adica in vale, la drumul cel bun.

 

Ocolul (facut cu forestierul) a fost destul de mare, asa ca avem de mers destul de mult pe Valea Telejenel, si oboseala isi spune cuvantul, caci e deja trecut de sapte seara. Avem, deci, peste opt ore de cand am inceput traseul de azi.

...............................

Ultimele raze de soare ne prind la cascada Schinda, pe care raman s-o fotografiez (mai aveam poze cu ea, dar facute iarna, cand era inghetata bocna).

 

Prind repede grupul din urma si incepem urcusul pe deal (caci pe acolo duce drumul inapoi spre Maneciu).

E deja intuneric, aprindem frontalele, dar drumul se vede bine si la lumina lunii. Mai avem de parcurs o portiune de drum destul de mica, dar oboseala atinge punctul maxim.

....................

Norocul nostru cu o pajiste, in stanga drumului, parca perfect facuta pentru un popas. Ne asezam pe iarba si admiram o priveliste inedita: Maneciu vazut de sus, cu mii de luminite licarind in intuneric. Nu ne mai grabim nicaieri, si luam linistiti masa de seara in acest cadru minunat.

 

Coboram si ultima portiune de drum si ajungem inapoi la baraj.

Langa apa lacului e destul de frig, asa ca fac cu Razvan o cursa de alergare pe baraj, pentru incalzire.

Ceilalti se uita la noi ca la nebuni:

"dupa aproape 12 ore de traseu, astora le arde de alergat, !!!"

...............................

Mai avem de mers si pana aproape de gara, unde erau masinile. Ne grupam la masini si pornim pe soseaua aproape pustie, obositi, dar cu gandul ca am mai adaugat o zi la colectia de amintiri.

 

Miercuri, 8 aprilie 2009 - 22:09 
Afisari: 4,828 


mflorin