Muntii Piatra Mare – Zile cu 4 anotimpuri (Muntii Piatra Mare)

Anul 2010, ziua 10 şi 11 a lunii a 4-a

---

Obiectiv:

Tură de iniţiere în munţii Piatra Mare cu  patru anotimpuri sub titulatura: iarna nu-i ca vara şi nici toamna ca primăvara. :)

---

Traseu:

Sâmbătă 10 aprilie 2010: Halta Timişu de Jos - Cabana Dâmbu Morii - Valea Şipoaiei - Canionul Şapte Scări - Cabana Piatra Mare

Duminică 11 aprilie 2010: Cabana Piatra Mare - Poiana stânei din Pietricica - Predeal

---

Carpatişti Participanţi:

maddie, alex29, dolphy, shtelica, mariusfm, axuletz, sorincrtr, croco28, istratedaniel, alex_sandrin, gigicepoiu şi mihaiburo(organizator)

---

Căldură mare mon cher! Căldură mare!

E zi de vară plină de soare… dacă e să nu mă iau după zilele din calendar.

Gaşca afară e la tricou şi pantaloni scurţi; mai mai că m-aş fi lăsat îmbiat la o bere rece dacă nu era să plec la munte. Dar cum nu pot întârzia mă echipez şi pornesc la drum. Îmbrăcat de la casa de modă a eschimoşilor, pe stradă sunt vedetă, un adevărat fotomodel; pot spune aşa atât timp cât cei din jurul meu întorceau capul după mine. :)

Dar să revin, că bat câmpii când de fapt ar trebui să bat munţii. :)

La Dâmbu Morii ne întrunim toţi participanţii turei de iniţiere sub îndrumarea lui Mihai.

Ne face capul calendar cu ceva teorie, dăm cu subsemnatul precum că am luat la cunoştinţă cu regulamentul turelor de iniţiere. Chiar dacă am semnat ca primarul trag speranţă că nu m-am angajat la cine ştie ce muncă silnică, măcar să fie part-time vă rog… :P

Cum teoria e finalizată trecem la practică. În primul rând din practică face parte şi capitolul cu referire de a păstra natura curată. Aşa e şi în viaţa de zi cu zi, teoria ca teoria dar practica ne omoară.

Punem rucsacii în spate şi pornim la drum. E destul de cald ca să ne permitem să mergem chiar şi în tricou.

 

 

Ajungem la intrare în canion, o gramadă de lume aici că abia te puteai învârti pe acolo să nu dai peste careva.

Punem pelerinele pe rucsaci şi urcăm prin canion.

 

Parcurgerea canionului este de o frumuseţe extraordinară cum rar întâlneşti indiferent de anotimpul ales pentru traversarea lui iar cascadele de aici rămân la fel de impresionante în orice zi din an.

 

Vara e pe terminate. Graniţa între anotimpuri este dată de ieşirea din canion. Nu ne grăbim să ne dezechipăm. O ploaie de toamnă târzie începe să îşi facă simţită prezenţa.

 

Şi toamna e tot mai pătrunzătoare iar capriciile vremii sunt tot mai impunătoare. Tunete şi fulgere şi din ce în tot mai frig era. Chiar ne gândeam… bine că nu suntem pe vârf de munte să ne gâdile vreun fulger.  :)  

 

Vremea e tot mai schimbătoare şi noi copii cuminţi cum suntem, suntem cu gândul la moş crăciun aşteptând venirea sa. Da, sa vină! Că doar iarna a venit! :)… şi când mă gândesc că acum două săptămâni mergeam  pe munte prin Măcin fără tricou pe mine de cald ce era.

 

 

De ar fi să mă iau după anotimpurile prin care am trecut de la plecare aş spune că până la cabană am fi făcut un an de zile, la aşa depărtare ar fi. Nu a trecut mult timp că după ce ne-am dezmeticit la cabană, afară se oprise din cernit, se înseninase puţin ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

  

 

Paznicul cabanei “ne cazează” în vechea încăpere a cabanei Piatra Mare. Condiţiile sunt excelente. Avem de toate: încălzire centrală prin pardoseală, sistem de aer condiţionat, frigider în cameră şi gheaţă la congelator, o toaletă bine aerisită...  :)

 

Cum cineva nu a închis uşa,  lăsând şi geamul deschis se făcu niţel curent iar la o pală de vânt cazarea fugea la vale, noroc că s-a proptit bine între copaci. :)

După ce ne arenjăm fiecare în cameră coborâm în camera de zi unde ne punem la poveşti . Ceaiul cu rom şi alte arome îmbietoare au fost la mare căutare. Însă nimic nu a întrecut concurenţa acerbă dată între slănina Alexandrei şi a lui Stelică, mare căutare a avut. De comun acord am căzut cu toţii că bună a mai fost. Între timp ni se alătură un nou camarad (dabix) a cărui aventură plină de fulgere ce le simţea de parcă lângă el trosnea pe când era în apropierea platoului de pe Piatra Mare, ne lasă fără de cuvinte.

Timpul trece… seara se lasă iar noi uşor ne retragem la somn, poate vine moş crăciun… doar suntem în plină iarnă nu-i aşa? :)

A doua zi dimineaţa dau să ies afară din camera mea, numai că surpriză, cineva bloca ieşirea. Era zăpada căzută peste noapte. :)

 

Cum spuneam, căldură mare mon cher, căldură mare!

Ne facem ordine în camere, punem stomacul la cale, strângem şi plecăm; deja eram ameninţaţi de vreme să o întindem.

Mihai ne face teoria de dimineaţă foarte binevenită. Grupul se porneşte la drum, Gigi primul, îndrumându-ne paşii înspre platoul din preajma vârfului Piatra Mare şi Mihai ultimul ce se va asigura că nu va rămâne nimeni în urmă.

În drum dinspre vârf întâlnim grupul condus de Bogdan (rhoemetalces) ce a plecat înaintea noastră de la cabană. Ne explică faptul că sus pe platou tot ce se poate vedea este nimic, atât… Prin urmare au considerat că e mai bine să se întoarcă. Noi nu ne lăsăm influentati, te pui cu omul încăpăţânat? N-ai nici o şansă!   Ne-am continuat drumul prin ceaţa tot mai deasă îmsă cu mai multă prudenţă.

 

Între timp începe să ningă. Ajunşi pe platou constatăm că nu mai există potecă, marcajele nu se văd iar ceaţa este foarte deasă.

Se pune problema găsirii marcajelor într-o vizibilitate foarte redusă atât de ceaţă cât şi de ninsoarea foarte puternică. În această situaţie modul de deplasare a fost foarte bine organizat.  Alături de  Gigi şi Mihai pornesc în căutarea stâlpilor de marcaj. Restul gaşcă stăteau şi aşteptau la ultimul marcaj întâlnit. Căutarea era anevoioasă, nu vedeam nimic în jur. Ne ghidăm între noi după strigăte fără a ne îndepărta unul de altul mai mult decât nu ne-am fi putut auzi.

Căutarea semnelor a necesitat ceva efort fizic, trebuind să îmi fac drum prin zăpada ce trecea de genunchi şi să nu uit şi de ninsoarea ce îmi bătea direct în faţă.

Găsim pe rând marcajele căutând acul în carul cu fân, iar înaintarea celor din urmă se făcea în direcţia glasului ce anunţa că a găsit următorul stâlp.

Un ultim moment de cumpănă în orientare după ce am găsit marcajul de intersecţie pentru a coborâ de pe tablou a fost cel dinainte de a ajunge la o stână părăsită unde am avut nevoie mai mult de zece minute să găsim stâlpul de marcaj. Evident în situaţia de faţă nu se mai punea problema de a ajunge pe vârf.

 

Trecând prin dreptul stânei, astfel ieşind din golul alpin, nu au mai existat probleme în găsirea drumului.

Ceva mai jos dăm peste marcajul cu triunghi albastru ce urcă spre Cabana Piatra Mare, traseu urmat cu o zi înainte de Mugurel (Dabix), că nu i-a mai trebuit a urca pe platou spre vârf la ce tunete erau :)

Intrăm în pădurea de molid urmând marcajul cu triunghi albastru şi cruce roşie.

 

Aşa cum noi coborâm poteca de munte aşa şi iarna începe să părăsească scena lăsând loc altui actor să îşi joace rolul. Stratul de zăpadă se micşorează apărând primele petice de pământ ce vor deveni tot mai dese şi mai dese.

Din câte îmi aduc eu aminte după iarnă vine primavară. Încă nu sunt sigur de asta dar voi mai studia problema întrucât după ce traversăm marea poiană intrând în pădure confirm găsirea unui frumos  peisaj de toamnă cu multe frunze ruginii şi a unui cerb ce până să fie fotografiat a şi dispărut de parcă nici nu ar fi trecut vreodată pe acolo.

 

Şi totuşi suntem în mijloc de primăvară, nu am pic de îndoială. Clipele sezonului cald scoate la iveală semnele de primăvară.

 

Tura s-a apropiat de final. Nu au existat incidente nedorite. Organizarea a fost bună fiind cu toţii receptivi la modul de desfăşurare al turei datorat condiţiilor meteorologice.

În Predeal spargem gaşca. Înainte de a se sui în tren Marius îşi ia cu el provizii de apă în amestec cu hamei; era necesară această hidratare nu care cumva să îi rămână vreun fornetti în gât şi să se înnece :)

Strângeri de mână şi urări de bine închid 2 zile de iniţiere în cele 4 anotimpuri sub titulatura: iarna nu-i ca vara şi nici toamna ca primăvara. :)

Îmi plac mult aceste întâlniri de grup. Au un farmec aparte. Cunoşti persoane noi, fiecare cu ale lor situaţii sociale şi profesionale în viaţa cotidiană, având totuşi ceva cu toţii în comun: pasiunea către libertate, către dorinţa de a-ţi încânta ochii cu splendorile oferite de natura înconjurătoare.

Deseori am întâlnit remarca de a cuceri un vârf de munte.În acest moment voi folosi şi eu acest cuvânt de a cuceri:

Sunt împlinit că am cucerit două zile de libertate evadând din cotidian.

Cred că asta a fost cea mai importantă realizare pentru noi toţi, o adevărată cucerire.

Vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a citi şi privi cele prezentate de mine.

Vă salut şi numai bine !

Vineri, 16 aprilie 2010 - 08:11 
Afisari: 4,436 


alex_sandrin..