Muntii Mehedinti (28-29 aprilie - 1 mai 2012) (Muntii Mehedinti)

ZIUA 2 - sambata 28 aprilie

Sunt deja de o zi la plimbari pe valea Cernei, dar abia de azi incepe tura carpatista organizata de Mugurel.

In racoarea diminetii de sambata, ne adunam in parcare toti cei 30 de participanti, azi fiind singura zi in care vom fi prezenti pe traseu in efectiv complet.

Cu cativa dintre ei m-am intalnit inca de ieri seara, insa mare parte au sosit in cursul noptii, asa ca abia acum am ocazia sa-i vad.

Cristina incerca din rasputeri sa ne numere, ca sa corespunda lista....ce ar arata cam asa:

Mugurel (mugurel64), Cristina (siriso21), Laura (lauramatei), Andreea (fiicaploii), Oana (kaas), Diana (mad), Cristina (crissie sau "zana"), Gabi (gaby), Andreia (andreia), Lavinia (llavinia), Florentina (flor), Gabi (gabir), Andreea (cestmoi), Alin (amos), Adi (adi.t_t_r), Radu (rhadoo), Claudiu (conrad), Mircea (micro), Leo (leovit), Ioan, Bogdan (sfinx), Adi (jawa), Sorin (arbiter), Marius (marius.vasilache), Florin (florinpetre), Tiberiu (tiberiu), Florin (ake), Razvan (fromo), George (georgegae).

Pe un coltisor de lista ma trec si pe mine...ca sa iasa 30.

Se ia hotararea sa mergem pe sosea pana la intrarea in traseu....ceea ce nu-mi surade...ieri am mers vreo 12 km pe aceeasi sosea, de ma doare si acum partea dorsala (ca sa nu zic direct fundul).

In dreapta avem lacul, ce nu se mai termina de lung ce e....in stanga peretii de stanca ai Mehedintilor...iar pe sosea isi impart spatiul cei 30 de carpatisti si cele cateva masini ce trec pe aici ridicand praful in aer.

Ajungem dupa mai mult de o ora la crucea ce marcheaza inceputul de traseu, si o luam in sus, pe cararea ingusta ce se adanceste in padure.

Dupa un oarecare efort, iesim la primul punct de belvedere...o stanca ce scoate capul din vegetatia deasa, pentru a ne oferi o imagine de sus a vaii Cernei si a lacului de acumulare.

- Oooo, acum te-am observat ! aud o voce din stanga, urmata de un ras inconfundabil.

Era Zana, cu care m-am luptat in "marile razboaie cu zapada din gloriosul an 2009". Avem o gramada de amintiri impreuna, dar uite ca din vara lui 2009 nu ni s-au mai intersectat cararile pe munte. 

Nu s-a schimbat absolut deloc.....aaa, ba da....acum participa la maratoane.

Drumul continua pe o margine de munte, apoi intra mai mult in padure, pana ajungem la marele izvor, un mare torent, o adevarata cascada....de a durat vreo juma de ora sa umplem cateva sticlute cu apa.

Urmeaza o bifurcatie de trasee, unde se produce inevitabilul: cu un grup de 30 de oameni era si greu sa nu ne despartim putin........trei persoane au luat-o pe drumul de la dreapta. 

Ce-i de facut ? paaaai le trimitem un SMS, dar nefiind semnal la telefon, SMS-ul nostru a fost Claudiu  :)

Ne regrupam in prima poiana...una plina de flori albe.

Anemona Pulsatila adica "Floarea Pastelui" (daca nu fac vreo confuzie)....iar floarea bleu se numeste Sirisos Nefertaris.

Luam o pauza de masa, si ne amuzam citind din cartea lui Marius Terchila....autor ce ne descrie trasee intr-un mod atat de poetic, incat n-ai intelege nici la a 10-a recitire pe unde trebuie sa mergi.

Drumul va continua printr-o padure plata ca de campie.....i-am si zis Zanei: "aici, in dreapta ori iesim la Zoo Baneasa, ori in Pipera"

Urmatoarea regrupare si pauza o facem abia in poiana de la Balta Cerbului, langa cantonul forestier de aici.

Majoritatea se intind la umbra....doar Zana si Mad se pun la plaja, in plin soare.

Eu imi pun doar capul la umbra, in rest ma bucur de razele soarelui, ce inca e suportabil.... Stau intins pe spate si admir cerul ce se vede printre ramurile de brad....un cer fara pic de nori...o cupola albastra in care sa te poti pierde cu privirea.

Iesim pe niste culmi line, cu vedere spre dealurile de la sud. Aici in sfarsit dam de semnal, asa ca multa lume isi scoate repede telefoanele. Al meu e in rucsac....inchis....si asa va ramane inca 4 zile.....oricum n-am pe cine sa sun perioada asta.

Traversam o culme stancoasa cu o cruce de metal pe ea, unde suntem depasiti de doi biciclisti.....apoi, aproape imediat, incepem coborarea spre valea unde sunt cheile.

Cararea ne poarta prin padurea de un verde crud ce ne incanta privirea.

Dar si mai incantati suntem cand iesim intr-o noua poiana, unde troneaza un imens pom cu flori albe (posibil un cires).

Il luam la rand la pozat, apoi incepem sa facem fel si fel de planuri de ture, in care elementul principal sa nu fie vreun traseu, ci culesul de cirese.

Din nou padure, din nou o poiana, si ajungem in frumoasele chei ale Tasnei, ce ne intampina cu stropi de cascada.

Mergem in partea de sus a cascadei, apoi la baza ei, pentru a fotografia moara de aici.

Peisaje spectaculoase, usor ametitoare, in care elementele principale sunt stancile impodobite cu o specie frumoasa de pin negru.

Cheile au fost mult mai lungi decat m-as fi asteptat, dar si mult mai frumoase. Firava carare te urca pe inaltimi de stanca, te coboara la firul apei, apoi te urca la loc printre stanci...

In partea finala intalnim grupuri de cataratori - (parca a fost un concurs in perioada asta in zona) - apoi cararea incepe o serpuiala prin padure, pana ajungem sa vedem motelul si poiana unde avem intinse corturile.

Dupa 9 ore de traseu, simtim nevoia de racoare, asa ca plec cu Gabi si Andreia sa stam cu picioarele in apa Tasnei. 

Gasim loc langa o micuta cascada, cu destule pietre unde sa stam. Apa rece de parau face minuni pentru picioarele plimbate o zi intreaga prin paduri si stanci mehedintene.

Dupa o cina usoara (oua, vinete cu leurda, chec si placinta cu branza) ne adunam la foc. De data asta fara "mezeluri si copii minune sau de aur". Doar vocile noastre si trosnetul lemnelor pe foc.

ZIUA 3 - duminica 29 aprilie

7 jumate dimineata....soseaua spre pasul Mehedinti.

Stau cu ochii inchisi si incerc sa ma gandesc la cu totul altceva.

Asa fac mereu cand sunt in masina si mergem pe serpentine, ca sa nu ma ia cu ametelala sau vreo stare de rau. 

Ajungem insa destul de repede la locul unde vom lasa masinile, si stam cateva minute pana ne strangem toti.

O panta de iarba, apoi un izvor la umbra, apoi iar o panta inierbata....ce urca pana la baza stancilor.

Ne regrupam, dar uite ca nu iese numaratoarea: lipseste o persoana...Tiberiu.

Se duce Mad in jos pe panta spre stanga...ma duc si eu spre dreapta....il strigam cat putem de tare.....dar...nimic.

Pana la urma trimitem iar un SMS, de data asta in persoana lui Marius. Cand ajungem mai sus, ii vedem pe amandoi urcand in urma noastra, asa ca rasuflam usurati.

Luam o pauza, ca sa ne strangem toti. Stam printre stanci si smocuri de iarba, admirand intinsele peisaje ce se vad spre nord si est, mangaiati de o adiere placuta de aer racoros.

Claudiu si Mugurel isi disputa parerea asupra culmilor inzapezite ce se ridica deasupra celor verzi. 

Sa fie inca parte din muntii Cernei ? Sa fie Godeanu ?

Tu, cititorule, ce parere ai ?  :)

...............................

Eee, si de aici...urcam.

O parte urca direct pe stanca, mergand apoi pe o creasta destul de ingusta.

O parte ocoleste putin, printre stanci, portiuni de iarba, si pietris ce fuge de sub picioare.

Ne reintalnim la baza ultimei stanci mai mari, si de aici ne cataram impreuna. Catararea e destul de usoara...sunt destule prize....nu cred sa fi pus cuiva vreo problema.

Pauza de gustare, sau mai bine zis de admirat imprejurimile. Ne suim pe fel si fel de stanci pentru a face poze cat mai bune, ne mai odihnim, si ne racorim sub briza placuta ce vine dinspre nord.

Urmeaza cele doua varfuri ale lui Stan...dupa cum zicea Mugurel....cel turistic....si cel geografic.

Aici ne despartim din nou...o parte din grup pleaca spre al doilea varf...dar drumul parcurge o imensa mare de stufaris agatator, asa ca nu ma incanta.

Avem timp de o pauza de masa mai lunga (ca dimineata n-am mancat nimic, plecarea in traseu fiind prea devreme).

Grupul se reintregeste dupa vreo 45 de minute, mai stam inca vreo 20, si abia apoi incepem sa coboram spre culmile de sub varf.

Coboram printre stanci si incepem sa intalnim grupuri ce urcau...grupuri extrem de pestrite....fara rucsaci, cu tenesi, nestiind nici ei exact ce cauta pe acolo.

Deviem usor stanga catre un grup de stanci ce ofera un tur de orizont minunat. Stam bine cu timpul, asa ca ne permitem un moment de relaxare si aici, pentru a ne incarca cu imagini de neuitat.

Poiana Beletina ne asteapta cu o portiune intinsa de zapada, pastrata de umbra copacilor.

Ca in filmele mute (in care o singura tarta aruncata provoca un imens razboi cu frisca) - si la noi a fost nevoie de un singur bulgare aruncat, ca sa inceapa o mare batalie. Oana si Diana (mad) au cam nimerit la mijloc.

Zapada se intarea instant, asa ca n-am aruncat nici un bulgare direct, sau cu forta, ca as fi riscat sa fac K.O. pe careva.

La vreo doua minute dupa ce am parasit poiana, m-am trezit cu un bulgare bagat pe spate, si o palma peste el....asa...sa se intinda bine.

M-am uitat in stanga.....era Mad....se razbunase  :)

Cat timp mi-am frecat mainile sa se mai incalzeasca (n-am crezut c-o sa am senzatia asta in aprilie) am strabatut mai multe locuri deschise, iar dupa vreo cateva zeci de minute am inceput sa coboram in Crovul Mare.

Aici o noua pauza, undeva la umbra, admirand cei doi corbi ce se aflau in apropierea noastra. Cand planand cu gratie, intinzand aripile de scrum, cand plimbandu-se cu un aer grav, parand niste domni ce merg cu mainile la spate, adanciti in probleme filosofice.

Sectorul de chei ce a urmat (cheile Tamnei) e mai micut si mai putin spectaculos decat cel din ziua precedenta, dar prezinta si el o incantare pentru ochi. Asta cand ridici ochii de la picioare, unde trebuie sa fi atent cum calci pe pietrisul destul de alunecos.

Evident ca zapada din imagine si-a gasit rostul, in cativa bulgari bine tintiti.

Refacem grupul, la poiana unde se termina partea stancoasa, unde suntem intampinati de doi caini....unul entuziast, cu aer de acrobat...celalalt apatia intruchipata.

Mai privim si in urma, la frumusetea Mehedintiului, cu peretii sai de stanca, pe unde ne-am purtat pasii o zi intreaga, apoi incepem coborarea prin padure, pana la soseaua prafuita.

Aici au fost lasate dimineata doua masini, ca sa le putem recupera pe celelalte, asa ca asteptam la umbra pana ne vine transportul.

Spre seara am simtit nevoia de o baie generala, asa ca am imprumutat sampon de la Andreia, si am coborat la apa rece a Tasnei. Rece, dar merita.....imi place sa ma simt curat.

Cand ma intorc de la balaceala, aud un suav zgomot de boxe cu acel hibrid de populara si manele...si nu oriunde, ci chiar la vreo 10 metri de cortul meu. 

De data asta n-am de gand sa stau degeaba, asa ca ma duc pana la ei....Spre surpriza mea, nu dau muzica mai incet, ci o opresc de tot.

Minunat....pai hai sa mancam....apoi foc de tabara...de data asta putem sa stam putin mai tarziu.Maine ne asteapta muntii Cernei, cu un traseu mai scurt decat cel de azi (pe care jurnalul de fatza il va ocoli, pentru a fi prezentat in celalalt)

ZIUA 5 - marti 1 mai

ziua 5 din plimbarile mele

ziua 3 din muntii Mehedinti

ziua 4 din tura carpatista

ziua 1 din luna mai

....................

Ati inteles ceva ?

1 mai muncitoresc...

Era obligatoriu sa facem o defilare ca pe vremuri....doar ca defilarea o executam pe sepentinele ce ne urca spre varful Domogled.

Si ne urca pana iesim din padure chiar in dreptul Crucii Albe.

Poze, regrupare, admirat Herculane de sus....deja rutina.

Mai facem cateva bucle de serpentina, si ne oprim unde o carare micuta se desprinde spre stanca....unde se afla "pestera sub Sarban".

Suntem doar 4 carpatisti pe culoarul ce se ingusteaza dupa cativa zeci de metri. N-am mers pana la capat...cred ca doar tizul meu, Florin, s-a bagat si pe culoarele mai stramte.

Jos, ne asteptau ceilalti, si pornim mai departe, de data asta pe o carare mult mai ingusta, (cararea pisicii) ce isi face loc printre stanci...la inceput micute, apoi deajuns de mari cat sa ne cataram pe ele.

De la iesirea pe culme pana pe varf traversam o adevarata gradina botanica.

Pentru pasionati: Fritillaria meleagris, Orchis morio, Dactylorhiza sambucina

Pentru cei ca mine: "niste flori albe si mov pe care era sa calc''

Ne-am incadrat bine in timp, asa ca am putut zabovi mai mult pe varful Domogled.

Avem totusi micul regret ca soarele bate prea puternic, reducand vizibilitatea spre sud. Abia se vede, cu un contur foarte slab partea sarbeasca a Cazanelor Dunarii.

Pacat, eu aveam pretentia sa admir chiar Mediterana  :)

"Vipeeeera !!!" a strigat cineva pe cararea ce ne coboara de pe varf. 

N-am apucat sa vad nici macar o coada de vipera, asa ca nu pot sa va confirm. Pot sa confirm insa ca baia facuta la izvorul de langa cantonul forestier m-a facut sa ma simt tare bine. Lava ce imi curge prin organism trebuia racita.

Din fericire, urmeaza drum numai pe la umbra.

Din pacate, vegetatia in cheile Jelarau e mult prea mare, iar cheile nu sunt prea spectaculoase. Cred c-am facut o singura poza pe toata portiunea asta.

La iesirea din chei, se face brusc stanga, pe o carare ce urca pana dam din nou de Crucea Alba.

De data asta vedem de sus, undeva intr-o poiana langa Herculane o adunare mare de oameni. Probabil o fi spirala taberei de Yoga.

O adevarata spirala facem si noi, coborand repede pe serpentine, ultima portiune a traseului de azi, si a celor 5 zile de tocit talpile prin aceasta frumoasa parte de Romanie.

.....................

Desi ne faceam probleme ca n-o sa gasim un local unde sa putem sta la masa toti cei 22 de carpatisti, am reusit chiar repede sa ne instalam la o pizzerie in centrul orasului.

Impresii despre tura...glume...mancare...bere rece....iar glume....inghetata.

Cam asa as rezuma cele aproape 2 ore petrecute pe acolo.

Un la revedere mai pe fuga, si lumea se rasfira pe la masini.....eu ramand singurel in fata pizzeriei, asteptand microbuzul ce duce la gara.

Am timp sa "admir" atmosfera de litoral a statiunii: aglomeratie, masini, tarabe unde se vand nimicuri, lume semi-despuiata, si un nesfarsit clampanit de slapi.

Nu stiu cum am reusit sa-mi iau bilet de tren cu loc vecin cu alti trei carpatisti, veniti cu alte ture: Tesla, Stefan Sabin si Andrei - dar intamplarea e binevenita. M-au scapat de plictiseala unui drum lung si monoton.

Dunare....Drobeta....SMS primit de la telefonia din Serbia....3 episoade dintr-un serial, vazut pe laptopul fetei de langa mine....putin somn....si uite ca intram incet incet in intunericul serii, apoi in capitala de beton si praf, de care mi-e un "drag" de nu mai pot.

Cam asta a fost povestirea celor 5 zile de drumetie, povestita in cele 2 jurnale. Pana la urmatoarele va urez: "carari cu soare, dar cu popas la umbra !""

Miercuri, 9 mai 2012 - 17:56 
Afisari: 5,211 


mflorin