Muntii Macin: Culmea Sivrica (Muntii Macin)
Motto:
,,Primăvară,
unde-ai fost?
Iarna n-are niciun rost…
Vară, dacă
iute treci,
Toamnă
ni-i pe veci…”
Iarna în Dobrogea e
ca o rochie de mireasă pe o fată bătrână.
Poate de aceea
primăvara se grăbește aici să dreagă în vreun fel lucrurile…
Doar că graba asta
a anotimpurilor ne poate da planurile peste cap și suntem surprinși mereu pe
picior greșit.
Suntem în ultima zi
de aprilie și deja s-a instalat canicula verii, cu 32 de grade Celsius la
umbră.
În aceeași formație
de șase ca și în tura din Niculițel, (cu Eugenia, Adriana, Florin I., Florin
B., Andrei și cu mine), trecem peste
muchia Chervantului și numaidecât avem în față depresiunea Mangina, o ramură
nordică a depresiunii Cerna.

În ,,fotografia
sălbatică”, după melci, broaștele țestoase se pozează cel mai ușor. Numai sa le
găsești, căci multe au treabă în această perioadă…

Ținta turei noastre
din aceste două zile se află undeva spre nord, dincolo de culmea prelugă a
,,T”-ului care leagă creasta principală a Măcinului cu vârful Iacobdeal și
brațul Măcin al Dunării.
Printr-un peisaj de savană și o căldura
tropicală luăm ca primă direcție vârful Roman-bair.

Cu rucsacii
îngreunați cu apa pentru două zile facem popas la fiecare petic de umbră.
Ne gândim că am
putea tocmi un porter…

Prindem drumul
colbuit de pe valea Mangina. Pe flancuri suntem însoțiți de lătratul câinilor
de la o stână.

Privim atitudinea
de detașare filosofică a ciobanului sprijinit în bâtă.
Cu doua săptămâni
în urmă întâlnisem pe potcoava Delictaș un alt cioban care citea filozofie:
Friedrich Nietzche-,,Om și supraom”.
Eternitatea s-a
născut la stână…

Mai sus valea
Mangina se sfârșește înșelător, fără izvor, într-un platou fără de margini,
umbrit de un stejăriș compact.

Mai mult din intuiție,
fără vreun reper sau vreo cărare, ne abatem spre stânga, în speranța că vom
ajunge pâna la urmă la o culme mai evidentă.

Atunci când am
socotit noi ca ar trebui să fim pe culmea principală a ,,T”-ului în punctual
numit Lifante, cotim spre vest și ne afundăm și mai mult în verdele pădurii.

Pe trunchiul unui
copac descoperim o șopârlă ce stă nemișcată în fața aparatelor noastre, parcă
nevrând să renunțe la raza de soare ce-i încălzea reumatismele cervicale
dobândite peste iarnă.

Ne oprim la umbra unui stejar cu un coronament
cum n-am mai văzut decât prin tablouri.
E ora prânzului și
asta se poate vedea și din forma regulată a umbrei.

Unele minuni țin
trei zile. Altele, numai trei ore.
Lăsăm în urmă umbra
răcoroasă a pădurii de stejar și ieșim la gol pe vârful Pietrele Albe 286m
alt., de unde avem o prima perspectivă apre versantul estic al vârfului
Priopcea.

,,Nalt-îi ceriul,
largă-i lumea
Uite c-a-nvezit
pădurea.”
De pe Pietrele Albe
se deschide zarea spre Cerna.

Urcăm o nouă cupolă
golașă (vârful Boldea 306m) și vedem spre nord localitatea Greci întinsă în
depresiunea de sub Ghinaltu și Călcata.

Din vârful Boldea
se desprinde spre nord culmea Sivrica, un synclinal suspendat, desprins ca un
pinten din culmea Mangina-Priopcea.

Ca aspect culmea
Sivrica se aseamănă cu culmea Pricopanului, dar păstrând unele proporții:
Sivrica are circa 1500m lungime și o altitudine maximă de doar 261m.
Versantul vestic apare
deosebit de spectaculos când îl privim din șoseaua Măcin-Constanța, înainte de
a ajunge în pasul Priopcea. Cu toate acestea nu știu ca vreunul dintre prieteni
să fi ajuns până acum pe aici.

Un picior masiv
desprins din culmea Sivrica spre vest. Lipsa precipitațiilor a lăsat degradarea
muntelui doar în seama vântului, lucru ce a condos la formele de relief greoaie
întâlnite în mai toată zona.
În zare se disting
vârful Iacobdeal și panglica brațului Măcin.

Culmea Sivrica e
formată din patru aflorimente granitice îngropate până aproape sus de propriile
materiale de dezagregare.
Relieful rezultat
se impune mai degrabă prin șeile largi. Efortul de a le depăși e sporit de
căldura înăbușitoare, așa că șeile devin deodata și foarte adânci.

Un copac ne
ademenește cu umbra sa asemeni părului cu fructe zemoase din povestea aceea cu
două fete…
Numai că în cazul
nostrum ,,febra descoperitorului” e mai puternică decât canicula de afară și
decât tentația unei clipe de odihnă la umbră.
Mergem mai departe.

Vedere spre capătul
nordic luată de pe al doilea vârf stâncos.

Un bloc de granit
aflat într-un echilibru precar.

Printre stâncile
încinse de sub cel de-al treilea vârf.

O vedere dintr-un
alt unghi spre culmea principală a munților Măcin, cu vârfurile Cetatea,
Ioaneșu și Secaru.

Vârful Sivrica
261m, capătul nordic al culmii.

Urcăm pe ultimul
vârf pe o față estică, acum umbrită.

Paza de vârf de pe
Sivrica.

Refacem traseul
culmii la întoarcere și din șaua ce leagă culmea Sivrica de vârful Boldea
coborâm spre vest, spre locul în care de sus se vedea că ar putea fi un izvor.

În aceste locuri
aspre un izvoraș e o adevărată minune. Mă întreb dacă această minune ține în
cele trei luni de vară…
Ne-a luat ceva timp
până ne-am potolit setae și ne-am găndit la diferența dintre o cămilă și un
moldovean: ,,O cămilă poate munci 7 zile fără să bea, iar moldoveanu poate bea
7 zile fară să muncească.”

Canionul în loess
pe fundul căruia se află izvorașul firav.

La capătul turei de
pe Sivrica și după aprovizionarea cu apă, ajungem la rucsaci și ne dăm seama că
ne încearcă și foamea.
Hotărâm să înnoptăm
la marginea pădurii de pe Boldea și să nu mai urcăm seara Priopcea, așa cum
aveam în plan.
O decizie
inspirată, căci după miezul nopții, când am terminat palavrăgeala și am întrat
în corturi, s-au pornit într-un dialog două inconfundabile privighetori.
Noapte, dă-mi un vis
curat
Ca argintul
strecurat!
Stelele reci de pe
boltă
Cadă-n roua de pe
holdă.
Lângă cortul nins
de lună
Stai tu, noapte,
pază bună!
Dimineața e destul
de răcoare și parcă nici ciocârliile nu și-au scuturat aripile de rouă pentru a
se ridica în zborul lor ciripit către soare.
Cu rucsacii mai
subțiați facem un ocol larg pentru a ocoli câmpul arat dintre Boldea și
Priopcea.

Culmea Sivrica
privită din alt unghi.

Și canionul de
loess ce delimitează clar culmea Sivrica de vârful Boldea.

Începem uecușul pe
coasta Priopcei având în fundal un peisaj ,,iconic” pentru munții Măcinului:
creasta principală și culmea Sivrica.

Spre ultima redută.

În fotografia
anterioară se vede că Eugenia e cu un pas mai în față, sufficient ca ea să fie
cea care vede prima vipera.

Mai sus panta
devine accentuată, soarele mai arzător, iar aerul nemișcat, de parcă toate
lăcustele au sărit să-ți târâie în creieri.

De pe vârful
Priopcea avem o perspectivă de zile mari spre Iacobdeal și Dealul Bijoarelor,
stiva de calcare cu o rezervație fosiliferă.

Poza de vârf de pe
Priopcea 410m alt.
În spate se disting
Balta Iglița, Brațul Măcin și, dincolo de el, popina Blasova.

De pe vârf mai
privim încă o dată, de rămas bun, culmea Sivrica, ținta călătoriei noastre din
aceste două zile.

Ia să vedem și linia traseului din aceste doua zile.

Versantul vestic al
Priopcei, pe care vom fi nevoiți să coborâm până la șoseaua spre Măcin.

Alegem pentru
coborâre o zonă cu mai puțină stâncarie.

Jos, în pasul
Priopcea, staționează un autocar ce așteaptă parapantișii pe care i-a adus aici
pentru zbor.
Înainte ca noi să
ajungem la drum, vedem ,,microbuzul nostru” care tocmai venea dinspre Cerna.
Fluierăm la șoferul
autocarului să oprească el microbuzul… Și fuuugi!...

Cursa picată la fix
ne duce până la trecerea cu bacul de la Smârdan.
La o terasă de pe
malul Dunării comandăm o stivă de mici. Că doar e 1 Mai și micul se înțelenește
tot mai mult în mase ca o tradiție. Și asta la orice sărbătoare.
Tot azi, în zi de
sărbătoare, aflăm că s-a dat ,,dezlegare la pește”, adică s-a suspendat pentru
o zi prohibiția de primăvară la pescuit.
Și se vede că
,,microbul” peștelui e cel puțin la fel de tare ca cel al muntelui, de care
suferim noi.
Și, în inconștiența
lor, pescarii vor deveni în timp clienții clinicilor de boli reumatismale.

Aici eu mă dau
deștept, care, în pozele în care apar, mi se vede bandajul pus la spitalul de
urgență, când mi-au extras căpușa de pe brațul stâng…
Luni, 7 mai 2012 - 16:19
Afisari: 3,900
gigicepoiu
Felicitari si pentru acest jurnal!Pacat ca viata nu ni se infloreste cat am vrea noi, ca-s asa de multe de vazut, ca una nu e de ajuns!...vorba aia, frumosul scurteaza viata,dar uratul o face nedrept de lunga!
Cat despre 7 zile ale moldoveanului, eu zic ca te cam pripesti!Daca as pune mana pe vreo mostenire uriasa sau o renta regeasca, tin mortis sa precizez c-as bea zilnic
Luni, 7 mai 2012 - 17:39