Muntii Grohotis – Itinerariu în necunoscut (Muntii Grohotisului)

Anul 2009, ziua 18 din luna a 7-a.

Statul doar printre betoanele orașului amplifică starea generală de disconfort; verdele muntelui pe timp de vară însă ne redă libertatea cotidiană necesară.

Prin urmare 15 drumeți iau atitudine și confirmă setea de libertate redată de această dată de un traseu, mai puțin văzut de ochii lumii, prin Munții Grohotiș.

Așadar traseul propus cu intrare în masiv din Pasul Bratocea situat la granița între județul Prahova și Brașov urma a se finaliza în Slănic Prahova, asta teoretic…

Prima zi de la bun început se anunță cu evenimente interesante, începând cu mine ce venii în premieră la ocazie din Brașov cu ia-mă nene cât mai de dimineață cu gândul ca nu care cumva să întârzii în cazul în care nu reușeam să găsesc pe careva să își facă milă și de un amărât.

Rătăcind pe drum deja câțiva kilometri buni un domn culmea chiar din Cheia trage pe dreapta de mă ia și pe mine.

 

 

Locația de întâlnire o știam doar pe hartă însă nu și vizual, din fericire șoferul fiind din acele împrejurimi cunoștea bine zona unde trebuie să mă lase. Bucuros că am ajuns la locul stabilit dau telefon lui Mihai ce mă informează că rezervarea lor spre Cheia s-a dus pe apa Sâmbetei, șoferii se făceau că plouă și cel cu rezervarea avea telefonul închis, ba mai mult de atât așteptarea mea avea să fie de durată întrucât una din mașinile cu care veneau s-a defectat și a trebuit să fie preluați de o alta.

Puțin după ora 12 grupul se întregește la Pasul Bratocea și lăsându-mă “să îmi trag sufletul” după atâta așteptare ne pornim la drum pe traseu marcat cu bandă roșie ce ține doar până la ieșire din pădure.

 

 

După 45 de minute de mers din Pasul Bratocea vine prima pauză de alimentare cu apă rece de izvor pentru al nostru rezervor.

 

 

Privind înapoi după ce ieșim din pădure vedem în depărtare creasta munților Ciucaș în adevarata ei splendoare.

 

Chiar dacă ne uităm în urmă după umbra ce am avuto, traseul de acum se continuă fără umbrela de soare oferită de verdele pădurii.

 

 

După minute bune de mers fără de pauză găsim un “stufăriș” considerat umbrar de lux în mijlocul deșertului verde.

 

Mersul în plan orizontal se finalizează cu o trecere accentuată în ascensiune.

 

În speranța că nu ne vom întinde cu timpul propus pentru parcurgere Dan alături de Nicolae țin trena întregului grup stimulându-ne și pe noi restul.

 

 

A ne feri de măgăruș sau a nu ne feri de măgăruș ? Aceasta este întrebarea…

 

 

Traseul este lung, soarele îl face și mai lung. Încercăm să avem grijă pe cât cu putință să nu ratăm izvoarele cu apă ce ne ies măcar fix în drum chiar dacă apare după 3 ore și 20 minute de la izvorul din începutul traseului. Acesta este întâlnit pe curba de nivel, ce ocolește prin dreapta Vârful Grohotișul, într-o întăritură a malului stâng cu pietre și sârmă. Însă cu 50 de metri înainte de această întăritură, de pe partea stângă, cobori 20-30 metri în dreapta (spre vale) și e izvor bun de tot ... apă rece și debit bun.

 

 

 

 

Un uliu brăzdează văile Grohotișului în căutare de pradă.

 

 

O fi viperă n-o fi viperă ? Sigur Ileana va cauta răspunsul la acestă întrebare ca doar nu degeaba a sărit ca arsă când a văzut că este chiar lângă ea…

 

 

Grupați în șir indian ca la clasa 1 primară ne continuăm drumul. Traseul parcurs este marcat pe hartă, pe teren însă marcajele lipsesc cu desăvârșire.

 

 

După aproximativ 8 ore de mers de la intrarea în traseu din Pasul Bratocea cumulat cu încă două ore parcurși din Cheia stabilim că e timpul să campăm în șaua dintre Vf. Radila Mare (1490 m) și Vf. Moasa (1432 m), lângă o nouă sursă de apă (la 50 metri distanță într-o vale împădurită din dreapta noastră). Distanța față de cea anterioară specificată din teren a fost cam de 3 ore și 30 minute. Sursele de alimentare cu apă au fost deosebit de importante, mai ales pe acea caldură, consumându-se cred în jur de 3-4 litri de persoană (eu cel puțin am cam fost setilă și am ajuns la acest consum). Soarele a fost nemilos iar cremele cu factor de protecție realmente deosebit de îndrăgite.

 

 

După o supiță facută “ca la mama acasă” Răzvan pune în aplicare amenințările din timpul turei, va face clătite la primus; mare ne-a fost mirarea când și-a pus planul în aplicare și dus până la sfârșit. Nu de alta însă avea un obiectiv clar, iar noi a trebuit să ne conformăm fără să știm că el împlinea anii chiar sub cerul înstelat: “La mulți ani, Răzvan să fii sănătos și plin de viață în fiecare zi din viață !”

 

 

 

 

Adunați cu toții în jurul focului timpul fuge ca nebunul. Discuțiile sunt pline de voie bună antrenate cu succes de Adela și Goe, înțepate în mod plăcut de cei din jur și stimulate cu diverse arome savurate cu plăcere cu un plus “față de capătul de linie”.

 

 

 

Dimineața pe răcoare pornim la înaintare, știm că ne așteaptă o zi nouă cu mult soare…. Cel puțin dimineața…s-a mers pe Moasa, Trifoiul și puțin pe Plaiul lui ăerban Vodă.

 

 

Ajungem să facem o mică plimbare și prin pădure unde dăm de primul marcaj cu bandă albastră de data asta și totodată de un pâlc de ciuperci “Piciorul căprioarei”. Cam în maxim o oră și jumătate după pornirea de dimineață la drum întâlnim în partea dreaptă a noastră față de direcția de mers (imediat după copacul singuratic frânt la mijloc, în apropierea unei stâne oarecum interesante având ca acoperiș niște afișe electorale, așa îmi păreau a fi), un izvor cu debit mare amenajat de ciobani.

E bine să nu fie ratat acel izvor, următorul a fost abia la birt în sat…

 

 

 

 

În partea finală a traseului după încercarea de a afla drumul corect până la Slănic ajung la concluzia că ciobanii au destule în comun cu pescarii și vânătorii… Câte capete atâtea păreri…

Drumul ne duce mai apoi din nou prin pădure unde consultăm harta nu de alta, dar din acest moment începe și o mocănească ușoară.

 

 

 

 

Cu gândul la Slănic fac ultimele poze la panorama din zonă și cu interes așteptăm confirmarea că acele case una lângă alta formează punctul final din traseul propus la început.

 

 

 

 

 

Era cât pe‘ci să nimerim unde trebuie chiar prima literă ne ieși asa cum trebuie S… de la Slănic… în fapt a fost de la Schiulești.

Traseul parcurs de noi se finalizează la 2 kilometri distanță de Mânăstirea Crasna după aproximativ 5 ore și 30 minute de mers, lipsa marcajelor pe teren și-a spus cuvântul. Dacă rețin bine pe tot drumul parcurs am întâlnit marcaj cu bandă roșie cel mult o oră de la intrarea în Pasul Bratocea până la ieșirea din pădure pentru ca mai apoi a doua zi în partea finală a traseului să întâlnim 2 marcaje cu bandă albastră unul pe o piatră și altul pe un copac, acesta din urmă specificat am reușit și eu să îl prind în cadru.

Astfel și cu ajutorul dat de “pescarii” noștri din traseu, “reușim” să ieșim în Schiulești, sat distanță de Slănic Prahova la 15 km pe șosea și drum de potecă doar o oră de mers după cum spun localnicii. Am ratat la mustață traseul ținând prea mult drumul spre stânga.

Primirea a fost deosebit de entuziastă, în față ne-a ieșit chiar reprezentantul de seamă al satului. Oarecum cei din jur surprinși de prezența și aventura noastră, localnicii ne ajută găsindu-ne un transport de seamă pe măsura ispravei noastre pentru a putea ajunge în Valenii de Munte să luăm trenul către Ploiești.

Prin urmare taxiul de lux ( am mers cu basculanta ! ) a fost mană cerească pentru mine mai ales că stăteam cu ochii pe ceas ca pe butelie, timpul trecea și tare îmi era că instalam cortul în gara Ploiești de pierdeam trenul spre Galați.

 

 

 

 

“Capăt de linie” și gașca începe să se despartă în Ploiești, fiecare la casele lor nu înainte în cazul meu de a avea ceva palpitații tocmai la final… femeia de la casa de bilete îmi spune că trenul spre Galați are întârziere vreo 15 minute ceea ce îmi conferă destul timp să mai pot schimba o vorbă de final. Din instinct rup o strângere de mână la prieteni urmate de urările de bine și mă deplasez către peronul unde ar trebui să îmi aștept trenul să sosească după întârziere…când ajung la peron aud fluieratură de tren gata de plecare… puls accelerat cu o premoniție sumbră în minte alerg către acel tren, norocul meu controlorul era în ultimul vagon…ce tren e asta ?… Galațiul… la naiba, casiera m-a mințit cu întârzierea și trenul deja ușor se punea în mișcare iar eu eram jos….văleiii 5 secunde de mai întârziam și mergeam la pas… Bine că l-am prins, cred ca îmi instalam cortul pe peron de pierdeam trenul…

Concluzii de final ? Nu știu dacă își mai au rostul, cu toții ne-am simțit bine, oricât am încerca să negăm nu am putea.

O tură completă în munți necunoscuți, cu evenimente pline de bună dispoziție coroborate cu peisaje pe alocuri rupte din rai ce cred că îmi confirmă ale mele cuvinte…

Statul doar printre betoanele orașului amplifică starea generală de disconfort; verdele muntelui pe timp de vară însă ne redă libertatea cotidiană necesară.

 

În rest… stimă și respect pentru cei ce au avut bunăvoința de a citi și urmări cele prezentate de mine în al meu prim jurnal. Drept răsplată vă răsfăț și cu un film de seamă, în rolul principal, buna dispoziție. ­http://www.youtube.com/watch?v=kAl6FjUIc58

Vă salut și numai bine !

­

Duminică, 26 iulie 2009 - 15:18 
Afisari: 8,402 


alex_sandrin..