Munții Giurgeului - izvorul geografic al Oltului (23 Decembrie 2018) (Muntii Giurgeu)

A doua zi, după micul dejun luat la pensiune, ne suirăm iar pe roate să ieșim din Gheorgheni (jud. Harghita) spre Lacul Roșu. Undeva, la 4 km de cocheta noastră pensiune se părăsește DN 12 C pe partea dreaptă, pe un pod peste râul Belcina (marcat rutier cu acces interzis), unde a jungem în jurul orei 09h00.

Lăsăm căruța într-un loc viran transformat ad-hoc în parcare, lângă alte asemenea atelaje pe patru roți. Pe jos, un covor de gheață ...

Astăzi vrem să facem tot un circuit, tot pe la un izvor, dar în sens invers trigonometric: KM 4 - PR - Piciorul Fagul Înalt - Dosul Fagul Înalt (1358 m) - Muntele Fagul Înalt / Mogoș Biuc (1418 m) - CR - Trecătoarea Oltului / Pasul Covacipeter (1224 m) - izvorul geografic al Oltului - Muntele Sărăturii - Vf. Șipoș / Arborelui (1568 m) - TR - Muntele Ciser (1371 m) - forestier nm - Dealul Urșilor - KM 4. S-a dovedit a avea vreo 18 km, făcuți în 8 ore, la pas lejer.

Așadar, de la podul cu pricina, unde lăsat-am mașina, pornirăm pe proaspătul (re)marcat PR, taman pe lângă ulucile gardului unei gospodării. Suim printr-o pădure frumoasă, descoperind și o tiroliană bine amenajată. Afară este cald și calm, iar undeva deasupra noastră, ceață.

Odată ajunși pe coama Piciorului Fagul Înalt, poteca suie mai molcom, trecând prin mai multe poiane cu perspectivă.

Plafonul de nori este exact deasupra noastră, blocând razele soarelui.

Totuși, acolo sus îi dă cu suflare ... iar pentru câteva clipe zărim și lumina lui.

Ca și ieri, la început de drum, veșmântul dalb al copacilor este cam subțirel.

Însă pe măsură ce urcăm, devine ceva mai consistent.

Undeva într-o poiană cu două stâne, înaintea vârfului Fagul Înalt, ne-mpresoară negura.

Evident, io mi-s mai mereu la urmă ...

Noroc cu Hana, că mai am și eu cu cine schimba o vorbă.

De-amu, zăpada este din belșug.

Iată-ne și pe vârful Fagul Înalt (1418 m), într-o poieniță imaculată străjuită de brăduți.

De aci, Marcel hotărăște că pe ziua de azi bălăurit-am insuficient, așa că o tăiem la vale, direct prin pădure, la liber și prin zăpadă ... spre Pasul Covacipeter.

Peisajul se deschide, permițându-ne orientarea și favorizându-mi aducerea-aminte ... Acum un an, în vară, mai fusei prin locurile aiestea. Cu Adriana, Cristina și Dorin.

Pe drum intrăm fără să băgăm de seamă pe o proprietate privată împrejmuită ... unde întâlnim trei căluți năzdrăvani și un martinică imaginar.

La Est, Hășmașul Mare este cufundat sub o negură vânturată, dar la Vest zărim din când în când Depresiunea Giurgeului și Munții Gurghiului. Sau Harghitei.

Și când mă gândesc la insistența mea pe lângă Marcel: să fi renunțat la traseul de azi în favoarea unei ascensiuni pe Hășmașul Mare, din localitatea Bălan ... Bine c-a menținut planul inițial, că tare frumos a ieșit !

După ce Adriana reușește să-și ciupească mâneca gecii în sârma ghimpată a gardului ce-a trebuit sărit ... ajungem și-n Trecătoarea Oltului (Pasul Covacipeter).

Trecem pe lângă o bisericuță ortodoxă, aflată într-un loc pitoresc, acum sub dominația zăpezilor.

Și iată-ne și la izvorul cel faimos, unde găsim o familie de localnici, cu trei copii cu bujori în obrăjori, sosită cu un Jimny „înlănțuit” tot din Gheorgheni, dar pe forestierul CA. Schimbăm câteva cuvinte și ne dăm seama că sunt iubitori de natură veniți la un picnic mult mai consistent în raport cu semințele noastre din rucsacuri ...

Ronțăim ceva boabe și niscaiva ciocolată, sorbim din apa cristalină și răcoritoare a Oltului, apoi o luăm la pas peste Muntele Sărăturii.

Tot traseul este marcat. Vizibil. Noi ne plimbăm prin frumusețea naturii iar ceața se cam ține de noi.

Începem să urcăm din nou, dând iarăși de mult omăt.

Este totuși cald, poteca largă ... iar noi singuri pe cele coclauri.

La un moment dat pierdem marcajul, orientându-ne cu telefoanele: încercăm să o luăm pe o scurtătură.

După un suiș de câteva minute regăsim CR și intrăm într-o pădure acoperită de promoroacă și ireal iluminată de o ceață lăptoasă.

În fața noastră se deschide un tărâm de basm. Io unul aș vrea să rămân acolo.

Trecem printr-o poiană minunată, cu zăpadă moale și pufoasă. Pădurea este impresionantă.

Fac ce fac și iar mă trezesc ultimul din pluton ... Dar știu io ce știu ...

Mergem veseli prin magia albă ce ne scoate pe vârful Arborelui / Șipoș (1568 m).

Mă uit cu atenție printre copaci, sperând să dau cu ochii de vreun ... licurici, un spiriduș ceva ... sau cel puțin o nimfă :)

Se lasă seara, vine și ceața, iar noi purcedem pe TR spre a închide circuitul.

Ajunși pe Vârful Ciser (1371 m), lumina mi se pare că prinde altă culoare. Tot acum, parcă se lasă un puiuț de geruleț.

Zăbovim oleacă și mai ronțăim ceva, apoi o luăm din loc prin pădure. Și uite cum scăpăm și de frig. Marcel are iar chef de bălăureală așa că alde Cristi iar scoate GPS-ul: ne lăsăm la vale puțin înspre Nord și dăm într-un forestier (cândva marcat TR) ce ne scoate mai aproape cu vreo doi kilometri de mașină.

Aprindem frontalele și-n  timp ce-i dăm la vale pe cel drumeag înghețat, ne zgâim în noapte spre Gheorghenii iluminați sub o lună timorată.

În cele din urmă ne vedem iar de unde am plecat, bucuroși nevoie mare de priveliștile avute peste zi.

La pensiune, zarvă mare, lume multă ... și bilingvă. Gazdele noastre avură grijă să primenească cel izvoraș de Csiki Sör. Și vai, ce mai curgea drăgălașul de el ...

Miercuri, 2 ianuarie 2019 - 01:02 
Afisari: 1,234 


mihaita_39