Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2020
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Octombrie 2020
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Muntii Gilau: Scarita-Belioara. Cheile Rametului. (Muntii Trascaului)


   Peisajul Munților Apuseni este surprinzător cu fiecare pas.

   Străbați păduri înalte de fag, urci din piatră în piatră, traversezi creste de calcar și, când crezi că ai ajuns sus... parcă ești căzut din cer.  Îți dai seama, pe bune, că ai nimerit exact în Grădina Raiului.

   Treci printr-o livadă cu mulțime de roadă risipită pe jos și parcă te astepți ca un șarpe șulfit să te ademenească cu o fructă pârguită.

   Edenul tău se gată pe fugă, și iarăși o padure de fag, de data asta cu izvoare prinse în zgăuc de lemn și vegheate din alt timp de troițe cu sfinți scorojiți.

   Simți că simțurile îți joacă feste. Așa și e, stâncile cenușii pe care la început le zărești pe deasupra frunzișului, odată ieșit în altă poiană, constați că sunt acoperișurile țuguiate ale unor case care și-au trăit demult traiul. Și nici cu mălaiul nu stau prea bine.

   Fânul putrezit de pe paiente pare nefiresc de greu, casele parcă sunt pe jumătate înfipte în pământ, fețele mici ale caselor semănând cu fețele smochinite ale unor mămăițe trecute binișor de suta de ani.

   Și ca uimirea ta să fie ca de om năuc, vezi că din casă iese un bătrânel zâmbitor, care cată să-ți dea el primul binețe, dacă tu îți înghiți gălbenușul mai greu...

 

   Ești în Țara Moților. Și a Moațelor. Vițe vechi de oameni care, cu limba fină de astăzi, s-ar numi ,,hair-stil”-iști.

 

 

   Suntem în ziua de 2Mai. De la pensiunea din Rimetea, Jud. Alba, plecăm cu mașinile pe Valea Arieșului, spre amonte, și în localitatea Poșaga de Jos facem dreapta și continuăm o bună bucată de vreme să mergem spre munte pe un drum local.

   Mai sus valea se strânge și trecem prin Cheile Poșăgii. Cheile sunt săpate deacurmezișul Culmii Vultureasa de către mărunțelul Pârâu al Belioarei. Acesta capătă o oarecare vigoare chiar la ieșirea din chei, unde primește și apa izbucurilor Bujorului și Feredeului.

   În Poșaga de Sus ne pregătim de drum, făcându-ne rucsacii mai mult pe pipăite și cu ochii spre pereții de calcar ai Crestei Scărița-Belioara.

   Suntem în arealul Munților Gilău-Muntele Mare.

 

/Trascau3/img_0447-22.jpg

 

   Înainte de a ajunge la baza impresionantului abrupt, din intersecția de poteci, noi prindem marcajul punct roșu, care ne abate spre stânga cu gând de a ne urca în cele din urmă pe platoul calcaros numit Șesul Craiului.

   Masivul Șesul Craiului-Scărița Belioara este constituit din calcare și dolomite cristaline ce au suferit un puternic proces de carstificare (erodare).

   Astfel Șesul Craiului vom vedea că se prezintă ca un vast platou de înălțime, larg de circa 250-300m.

   Secțiunea estică a acestei creste este mult mai îngustă și ea este acoperită pe alocuri cu rariști de molid și exemplare viguroase de zâmbru.

 

   Încă de la început urcușul e dur, chiar dacă poteca ne plimbă prin pajiști abia înverzite.

 

/Trascau3/img_0455-22.jpg

 

   Luăm repede înălțime și odată ieșiți din pădure cotim brusc spre dreapta, poteca tot mai accidentată îndreptându-se chiar spre cleanțurile de calcar.

   Într-un loc mai deschis facem un prim popas pentru o poză de grup.

 

/Trascau3/img_0462-22.jpg

 

   Apoi din nou la deal...

 

/Trascau3/img_0468-22.jpg

 

   Alte păduri de fag, alte poieni deasupra lor...


/Trascau3/img_0474-2222.jpg


   La a treia ieșire din pădurea de fag se pare că am ajuns la Golul Craiului..

   Câteva sălașe părăsite ne amintesc că în alte vremuri aici oamenii urcau vara cu animalele la păscut.

 

/Trascau3/img_0476-22.jpg

 

   Privim acoperișul din fân, rigidizat cumva cu crengi de copac.

   Laurențiu, care are o firmă de termopane, socotește că nu l-ar costa prea mult pe gospodar să-și tragă niște ferestre chiar cu geam ,,low-in”.

 

/Trascau3/img_0483-jjjjj.jpg

 

   Dacă n-am fi cine suntem, ne-am putea vedea în această fotografie ca niște fii risipitori întorși la origini.

 

/Trascau3/img_0484-22.jpg

 

   La această casă am remarcat că pe partea nordică are ,,Lindabul” puțin cam coclit.

 

/Trascau3/img_0495-22.jpg

 

   După cercetarea zonei cu sălașe ne risipim pe fața înaltă a muntelui.

   Curios e că de fiecare dată când ne strângeam ciotcă, nu o făceam pentru a asculta explicațiile lui Edi, sau ale doamnei profesoare de geografie Smaranda, ci mai mult pentru a ciuli urechile la glumele și observațiile ale unora sau altora.

   Spre vârful muntelui primăvara n-a reușit încă să aducă cu ea și verdele copacilor.

 

/Trascau3/img_0497-22.jpg

 

   Urcăm pe o vale largă, cu înfățișarea unei doline înclinate.

   În spate încercăm să identificăm și șirurile de munți de dincolo de zare, unde ar trebui să fie Bihorul.

 

/Trascau3/img_0501-22.jpg

 

   Ajungem în Șesul Craiului și facem un popas pentru reîntregirea echipei.

 

/Trascau3/img_0506-2222.jpg

 

   Spre nord-est identificăm ușor stațiunea montană Băișoara.

   Din Șesul Craiului o potecă marcată ajunge până acolo în circa 3 ore. Deasemeni mai știm că o altă potecă marcată ajunge la Băișoara pornind de la Cabana Cheile Turzii, de data aceasta în peste 10 ore.

 

/Trascau3/img_0509-22.jpg

 

   Pe platoul vast ne orientăm spre dreapta (est).

 

/Trascau3/img_0510-22.jpg

 

   Flori albastre de Trâmbița ciobanului (Gențiana ciliata) și o altă floricică roz, pe cât de mică, pe atât de parfumată. Acestea sunt peste tot locul și încercăm să nu călcăm pe ele îmbătați de parfumul puternic. Floarea se numește Tămâiță (Dephne cneorum) și se înrudește cu Tulchina, acel liliac sălbatic la fel de parfumat.

 

/Trascau3/img_0533-22-jjj.jpg

 

   Spre capătul Șesului Craiului alegem ca loc de masă un loc însorit și uscat și cu o perspectiva frumoasă spre valea din care am pornit noi la drum.

   Câțiva băieți merg pe platforma unui umăr structural.

 

/Trascau3/img_0541-2222.jpg

 

   Numai bun pentru o ședință foto cu tricolorul.

 

/Trascau3/img_0546-22.jpg

 

   Ne așezăm la masă și de la amintiri din alte ture alunecăm încet-încet spre bancuri.

 

   (Un prieten povestea că a vrut să se facă și el columbofil sportiv, să se ocupe cu porumbei voiajori, și și-a cumpărat pentru început trei bucăți. Cum n-avea mașină, a pus păsările într-un coș, a trecut Dunărea la Galați cu bacul și a luat ,,rata” până la Rachelu. Aici a coborât și a dat drumul la porumbeii din coș. ,,Hâșș!” Numai că marfa lui nu era prea de calitate. Nu zburau.

   Dezamăgit i-a lăsat în plata Domnului și a plecat acasă. A așteptat o zi, a așteptat două a așteptat trei... Apoi și-a luat gâmdul.

   După vreo trei luni de zile, într-o dimineață îi bate cineva la ușă. Deschide și... pe preșul din fața ușii erau porumbeii lui.

   Veniseră pe jos.)

 

   (Un adolescent rus trăiește drama oricărui tânăr din ziua de azi: iubita îl ia scurt:

,,Ai Mercedes?”

,,Nu.”

,,Ai vilă cu două etaje?”

,,Nu.”

,,Doar când vei avea așa ceva să vii și să-mi spui că mă iubești...”

Merge tânărul acasă și povestește toate acestea tatălui său. Pe dată rusalăul cel bătrân  cheamă la el o un ,,om” de-al său:

,,Ivane, mergi iute de vinde Benthleiul și cumpără un Mercedes, apoi rade și două etaje la vilă!...”)

 

(Un american, un rus și un român povestesc depre ziua perfectă a fiecăruia dintre ei. Care a fost ziua cea mai frumoasă de care își amintesc. Americanul zice:

,,Eu îmi aduc în fața televizorului un castron cu hamburgheri, o sticlă mare de cola și urmăresc o finală de superbol.” Rusul zice:

,,Eu sunt mult mai sociabil. Ies cu băieții na gorode, crăpăm în noi votcă până stă limba plută, după care... nu mai am cuvinte.” Românul zice:

,,Mi-amintesc perfect, de parcă ar fi azi... Stăteam cu nevasta la televizor și bifam biletele albastre la Bingo, cănd aud bătăi cu pumnii si șuturi puternice în ușă. Ușa se izbeste de perete și în casă intră două brute, cu priviri pline de ură:

,,Culcat! Culcat! Familia Popescu?”

,,Nu, alături.”)

 

(Doi amanți tocmai se întorc de la cimitir, unde au îngropat pe soțul încornorat. Amantul zice:

,,Gata cu atâta jale, hai în dormitor să ne-o tragem și noi!...” La care ea ezită, plina de durere, după care, într-un târziu, acceptă:

,,Bine, dar scurt și trist.”)

 

   Și din nou la drum spre pereții care știm că se adânces spre sud chiar în dreptul nostru și care bănuim că ne vor lăsa fără grai cât de curând.

 

/Trascau3/img_0549-22.jpg

 

   Exemplare viguroase de pin și de zâmbru.

   Rezervația Șesul Craiului-Scărița-Belioara a luat ființă încă din anul 1930, acest lucru fiind realizat cu sprijinul profesorului Alexandru Borza de la Cluj.

 

/Trascau3/img_0552-22.jpg

 

   Pentru poza de grup alegem un loc chiar pe marginea potecii de creastă.

   Sus: Laurențiu Popa, Laurențiu Drăguș, Andrei, Ingrid, Mihai, Nicoleta, Cornel, Mariana, Alexandra, George, Sorin, Dan, Cristi.

   Jos: Costel, Iuliana, Edi, Ciprian, Laurențiu Cerchez, Laura, Doina, Marilena.

   Cine lipseste, cine lipsește? A, da: Carmen și Smaranda. Și cu mine 24.

 

/Trascau3/img_0557-22.jpg

 

   De aici nu poți mângâia cu mâna decât văzduhul. Ai putea să îl atingi și cu aripa. Dacă ți-au dat deja penele... Dar mai bine roagă-te să nu-ți crească aripi!...

   Aici nu există ,,în preajma ta”. De aici poți vedea lucrurile doar cu ochii minții. Dealtfel ,,ochii minții” au fost cel mai vechi binoclu. Doar așa puteai vedea până departe.

   Și dacă simți că-ți lăcrimează coada genelor, bineînțeles, doar de la tăria zărilor, ai putea întoarce binoclul și invers. Să privești în tine. ...Și ce crezi că ai să vezi? Simplu: esofagul, duodenul, canalul coledoc, splina, rărunchii...

   Ce nebun și tu!... Să-ți cari cu tine toate mațele până în creierii munților...

 

/Trascau3/img_0563-22.jpg

 

   Pentru asemenea clipe urcăm pe munte...

   Pentru toate celelalte lucruri putem ca doar să dăm o fugă pe la munte.

 

/Trascau3/img_0566-22.jpg

 

   De ce pari mic, când simți ca ești atât de mare?...


/Trascau3/img_0582-2222.jpg


   Pe deasupra pereților de calcar.

 

/Trascau3/img_0583-22.jpg

 

   O brână înclinată prin partea de jos.

 

/Trascau3/img_0590-22.jpg

 

   Când alegi cadrul, compoziția unei fotografi, trebuie ca pe loc să te gândești și la un titlu. O idee care să se regăsească în conținut.

   Dintotdeauna lucrurile s-au petrecut așa: ,,Pietta”, ,,Cronos mâncându-și pruncii”, ,,Lupta lui Hercule cu leul din Nemeea” etc.

   Înainte de a apăsa declanșatorul eu am numit această ,,lucrare” ,,Coco ca cariatidă”.

 

/Trascau3/img_0595-22.jpg

 

   La capătul estic al crestei înguste nimerim într-o zonă cu copaci puși la pământ de o furtună, dar și cu o parte din ei mistuiți de un incendiu.

   Aici fiecare o ia pe cont propriu.

   În plus constatăm că echipei noastre i s-a alăturat și o alta din Cluj, dar nu pentru ca noi am cunoaste mai bine locurile, ci doar pentru a trage cu urechea la glumele noastre, știut fiind ca hăhăiala e la fle de molipsitoare ca și căscatul a somn.

   Ehe, un băiat și o fată se alăturaseră grupului nostru încă din poiana unde am mâncat. Și nu ca să ne ceară puțina sare, ci tot pentru a ciuli urechile la poveștile noastre.

 

   Prin labirintul de copaci căzuți.

 

/Trascau3/img_0599-22.jpg

 

   Chiar de la intrarea în zona cu copaci căzuti oamenii ,,au roit” în doua grupuri: unii au mers după Ciprian, care avea un gps și inspira un sentiment de încredere, că scula tot ne va scoate ea la un capăt.

   Alții, care nu prea paream interesați la tot ce se întâpla în jur, am luat-o după Coco, doar pentru a nu scăpa vreo zicere cu tâlc. Bineînțeles că aici se regăseau și clujenii și perechea pe care o știam de când lumea, de la masă.

 

   Iată că Ciprian și cu echipa care a urmat poteca ne așteapta la marginea de ieșire din doborâtură.

 

/Trascau3/img_0600-22.jpg

 

   Din culmea principală coborâm în serpentine ample printr-o pădure deabia înverzită și ajungem în Poiana Călugarului, presărată cu flori albe, Păștițe din neamul anemonelor.

   Legenda spune că anemonele sunt lacrimile Afroditei, zeița iubirii, la auzul veștii că iubitul său, preafrumosul și preafericitul Adonis, a murit.

 

/Trascau3/img_0609-22.jpg

 

   Din Poiana Calugărului coborâm înspre sud pe Valea Răstoaca, granița dintre zona stâncoasă din dreapta și partea mai domoală și împădurită a întregului munte.

 

/Trascau3/img_0615-22-jjj.jpg

 

   În versantul sudic al Crestei Scărița-Belioara se deschid gurile ale mai multor peșteri: Peștera Belioara, Avenul Coșul Boului, Avenul Fără Fund, Peștera Roșie, P. Lungă, P. Călugarului, P. Lui Filip, P. de sub Colțul Rotund.

  

   În fotografie se vede pâlnia de formare a Văii Belioara. Aceasta primește din stânga (geografic) Valea Răstoaca și din partea dreaptă Valea Segagea. Toate la un loc formează Valea Poșaga.

 

/Trascau3/img_0628-22.jpg

 

   Ajungem la drumul pe care am urcat de dimineață și astfel închidem un circuit al masivului care ne-a luat vreo 6-6,5 ore.

   Ne răcorim la izvorul din fața unei case și pornim prin sat spre locul unde am lăsat mașinile.

 

/Trascau3/img_0634-22.jpg

 

   La una din edițiile Festivalului Montan Albamont de prin anii 80 am avut cu mine un aparat mai bun, luat de la Casa de cultură a studenților. Două din fotografiile facute de mine atunci în Munții Trascăului au fost trimise la o expozitie la București, la Casa de cultura a studentilor ,,Grigore Preoteasa” și, printre altele, s-au întors la Galați cu o mențiune.

   Când am surprins acest cadru de acum m-am gândit la norocul și de atunci, adică să-ți iasă în cale astfel de peisaje, cu sălașe vechi, cu oameni la muncile agricole...

 

/Trascau3/img_0637-22.jpg

 

   Mai jos, pe vale, intrăm la Schitul Poșaga, atrași de construcția bisericii din lemn frumos lucrat, dar și cu ferestre cu vitralii colorate.

 

/Trascau3/img_0653-22.jpg

 

   Clopotnița din colțul din spate al grădinii e realizată în totalitate din lemn sculptat, cu o scară intrioară elicoidală tot din lemn, cu balustrada albă, din lemn necojit de mesteacăn.

 

/Trascau3/img_0649-22.jpg

 

   Poarta din lemn a schitului are pe frontispiciu efigia celor trei eroi români din Ardeal.

 

/Trascau3/img_0662-22.jpg

 

   Pe zidul exterior sunt prinse din loc în loc medalioane cu chipurile lucrate în mozaic ale unor voievozi, scriitori și poeți români.

 

/Trascau3/img_0663-22.jpg

 

   Am mai făcut o tura scurtă pănă la portalul de intrare în Peștera Huda lui Papară, dar cum n-am putut intra și ne-a mai prins și ploaia... nu se pune.

   În schimb pe seara am mers din nou la unul din localurile mici și intime din Rimetea și, de data asta am mancat ciorbă de perișoare acrită cu zeamă de varză.

   Și la noi acasă ne-am pus pe o nouă seară culturală...

 

   (Isus coboară pe pământ să vadă cât de mult s-a înrăit lumea. Nimerește în Bronx, cartierul rău famat al orașului New-York. Îmbrăcat modest, se așează lângă un negru sărman, care își ducea viața pe străzi.

   Văzând cât e de jerpelit noul venit, negrul rupe jumătate din senvișul său și îl intinde lui Isus. Apoi bea din sticla de coca-cola și când vede că a mai rămas jumătate i-o întinde și pe aceasta. Ca desert îi întinse lui Isus jumătate din țigara sa cu ,,iarbă”.

   Trase Isus două fumuri și, văzând atâta bunătate, se hotărâ să-i dezvăluie omului:

,,Uite, eu sunt Isus...”

,,Yes, man...”facu negrul zâmbind pe sub mustață,  ,,Toți spuneți așa când o încercați pentru prima dată...”)

 

   (Un englez aflat în travel prin India se minuneaza cum un bătrân localnic se dadea în spectacol spărgând nuci cu scula. Se întoarce prin țara lui și povesteste ce a văzut în călătorie...

   După multe zeci de ani englezul revine prin locurile prin care a mai umblat și găsește în stradă același localnic, mult mai bătrân, acum spărgând cu scula nuci de cocos. Acesta îl recunoaște pe englez și se plânge: ,,Deh... Au început să mă cam lase ochii...”)

 

(Nașul vine să controleze biletele. Un călător o dă din colț în colț și se face ca nu găsește biletul. ,,Continuă să cauți, și te controlez la întoarcere.”

După 3-4 stații omul nostru coboară și nașul, care nu fusese îngăduitor pe degeaba îi zice omului aflat acum pe peron: ,,Tăntălăule, vezi că ți-ai pus biletul la banta de la pălărie.” ,,Nu, nu... Acela e biletul de luna trecută.”)

 

   (La încheierea timpului de lucru o prostituată îi spune clientului care se îmbrăca:

,,Dacă îmi mai dai 50 de euroi îți ghicesc ce meserie ai.”

De dragul jocului, omul se învoiește și-i dă banii fetei:

,,Esti doctor. După ce ai făcut dragoste te-ai spălat doar pe mâini.”  Are dreptate, se învoiește omul.

Tipa plusează:

,,Dacă îmi mai dai 50 de euroi îți spun și ce specializare ai.”

Dă omul banii...

,,Anestezist. N-am simtit nimic.”)

 

   (Doi evrei se roagă la Zidul Plângerii. Evreul bogat zice:

,,Dă-mi, Doamne un milion de șecheli pentru am redresa afacerea aflată în pragul falimentului!”

   Evreul sărac se roagă și el:

,,Dă-mi, Doamne și mie 10 șecheli, să-mi pot hrăni familia și mâine.”

   Bogatul repetă:

,,Dă-mi, Doamne, un milion...etc!”

   Și săracul:

,,Mie dă-mi 10 șecheli...etc!”

Exasperat bogatul scoate din buzunar:

,,Ține, omule, colea 10 șecheli, și lasă-l pe Dumnezeu să se concentreze la lucruri mai importante!...”)

 

 

 

 

   Altă zi, alte drumuri, alte locuri, alți oameni.

   Sămbătă 3 mai, calea Aiudului, Valea Geoagiului, Mănăstirea Râmeți.

 

   Prima biserică de la ieșirea din Cheile Râmeților s-a ridicat în sec.14, actul de mărturie, pisania sa, datând din 2 iulie 1377.

   Deși era o biserică micuță, ridicată din piatră, asemenea celor din Densuș, ori Strei, ea conta ca un puternic stâlp al ortodoxismului românesc într-o perioadă de nemăsurată năvală a catolicismului maghiar în Ardeal.

   Peste veacuri mulți domnitori români de peste munte s-au îngrijit de Mânăstirea Râmeți, dar și multe au fost distrugerile pe care aceasta le-a suferit în sec.18, din partea împărătesei Maria Tereza, dar și ca drept pedeapsă pentru participarea localnicilor la Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan.

 

   Biserica veche a Mânăstirii Râmeți.

 

/Trascau3/img_0669-22.jpg

 

   Legenda Mânăstirii Râmeți spune că la inumdațiile din anul 1925 biserica a fost aproape îngropată de aluviuni, dar după retragerea apelor, pe pervazul ferestrei din altar s-ar fi găsit o tidvă omenească.

   Minunea cea adevărată s-a petrecut în zilele următoare, când la mânăstire a venit o tânără fată din Maramureș, care a spus că a visat că acel cap de om este rămășița pământească a episcopului Ghelasie, cel care sfințise biserica cu sute de ani în urmă, cum spuneam, în anul 1377.

   (Nu a lui Macarie? Nu, a lui Macarienu are nicio carie.)

 

   Biserica nouă a Mânăstirii Râmeți ridicată în anul 1940.

 

/Trascau3/img_0668-22.jpg

 

   De istoria Mânăstirii Râmeți stă strâns legată și viața părintelui Diometie.

   Născut prin ținuturile Buzăului, tânărul teolog absolvent de facultate în anul 1949, se învrednicește să-i fie ucenic părintelui Arsenie Boca mai întâi la Sâmbăta de Sus, apoi, urmându-l, la Mânăstirea Prislop de lângă Hațeg.

   După hirotonisirea sa ca preot, părintele Diometie vine la Râmeți, dar în vremurile staliniste din anul 1952 este alungat din mânăstire.

   La fel avea să se intâmple și cu măicuțele din obște ceva mai târziu, prin anul 1959.

   Pentru o vreme parintele Diometie se retrage la Mânăstirea Ciolanu, iar măicuțele la Mânăstirea Ratești, amândouă din Valea Buzăului.

 

   Chemate de dor, întreaga obște de maici s-a întors în preajma Râmeților, locuind ca persoane particulare pe la Aiud și pe la Geoagiu între anii 1962-1969, timp în care au fost hărțuite și supravegheate de securitatea comunistă.

   În preajma anului 1969 s-a acceptat înființarea în chiliile de la Râmeți a unei secții de covoare lucrate manual, la care fostele maici să vină în civil, cu interdicția de a ține slujbe.

 

   Chiliile mânăstirii și versantul stâng al Cheilor Râmeților.

 

/Trascau3/img_0670-22.jpg

 

   In anul 1972 s-a îngăduit reînființarea Mânăstirii Râmeți.

   În iulie 1975 apele au răbufnit peste bisericile mânăstirii și a rupt întreaga vale. Pentru a ține legatura cu lumea și pentru a aduce alimente pentru obște, parintele Diometie a pornit cu un grup de măicuțe prin padure.

   ...S-a întâmplat în dimineața zilei de duminică 6 iulie. Se întorceau din sat cu sacii cu merinde în spate, pe poteca priporoasă de prin padure.

   Ajunseseră la o râpă greu de trecut. Părintele a lăsat sacul jos și a ajutat pe fiecare să treacă peste hău. Când s-a încredințat ca totul e bine, părintele s-a așezat lângă sacul său si s-a stins usor, fără dureri, creștineste...

 

   Ansamblul celor două biserici ale Mânăstirii Râmeți.

 

/Trascau3/img_0671-22.jpg

 

 

   La nivelul concretului, biserica ortodoxă e un spațiu imagistic. Icoanele, dar mai ales pictura murală din biserici, au avut pentru mult timp un rol de transmitere al mesajului religios. Asta în contextul unui analfabetism quasigeneral în rândul credincioșilor.

   Și chiar dacă se declară o credință bazată pe iubirea aproapelui, când dai să intri într-o biserică ortodoxă, chiar de la intrare, pe peretele din dreapta ușii, ți se aduc aminte pedepsele pentru eventualele derapaje de la dogmă.

 

   Fotografiasem ceea ce părea particular la biserica Mânăstirii Râmeț și mă pregăteam să mă retrag sub protecția câtorva semne ale crucii. Când aud în dreapta mea vocea delicată a unui copilaș de 4-5 anișori: ,,Tati, ce sunt alea ,,femei ușoare”?”

   Chiar așa, ce sunt? Eu i-aș fi răspuns că sunt niște femei diafane, care pot zbura ca îngerii, care au pe spate aripi albe etc. etc.

   Dacă întrebarea copilului nu e pentru mine, și dacă nici eu nu cunosc răspunsul, atunci ea devine și întrebarea mea. Ciulesc urechile și astept. Și aștept-și aștept...

   Adevărul e că cu cât întrebi mai puțin, cu atât riști mai puțin ca să fi mințit.

   Într-un târziu, când nu mai speram, aud: ,,Femeile ușoare sunt cele femei care se dau mai multor bărbați.”

   Corect, așa este. Cum de nu m-a dus și pe mine mintea? Adevărul e că a ști acest lucru  e și o chestie de cultură generală.

   Puștiul dă mulțumit din cap: a înțeles. Apoi mai bifează încă o categorie de păcătoși: ,, ,, ,,Judecătorii care iau șpagă”, asta știu ce înseamnă.”

   E clar, puiul de om e deja pregătit pentru viață...

 

   (Cum ademenește un pedofil evreu zgârcit niște copii? Copii, nu cumpărați niște bomboane?)

 

   (Doi evrei zgârciți văd o vânzătoare bună rău într-un magazin. ,,Hai să ne facem că cumparăm ceva, ca să ne băgăm în seamă cu ea.” zice unul. ,,Mai bine să o rugăm să ne schimbe niște bani...”)

 

   (Un evreu avea 5-6 copii și se straduia să le dea o educație frumoasă: ,,Copii, dacă toată săptămâna o să fiți cuminți, duminică am să vă duc la cofetărie. Să vedeți și voi cum mănâncă lumea prăjituri.”)

 

   Una din ,,categoriile" sortite iadului.  


/Trascau3/img_0674-22.jpg

 

 

   De la Mânăstirea Râmeți urmăm drumul forestier de pe vale și la capătul lui ne echipăm pentru munte.

 

/Trascau4/img_0679-22.jpg

 

   Intrăm în Cheile Râmeților și încă de la început curiozitatea ne face să scotocim prin toate ungherele de pe versanți.

 

/Trascau4/img_0684-22.jpg

 

   Ca și în alte cazuri întâlnite în zonă de care am amintit și mai înainte, numele cheilor nu vine de la râul care le-a săpat în stâncă.

   Aici apa care curge prin chei se numește în amonte Valea Mogoșului, apoi Valea Mânăstirii și mai jos de aceasta, Valea Geoagiului.

   Cheile Râmețului se deschid între masivele calcaroase Uzmezeu în nord și Fundoi în sud.

   Pe porțiuni întregi din lungimea cheilor accesul se face pe scoabe metalice fixate în stâncă la nivelul picioarelor și al mâinilor.

 

/Trascau4/img_0710-22.jpg

 

   Exercițiu practic de acționare individuală în caz de viitură.

 

/Trascau4/img_0707-22.jpg

 

   Ca în orice zonă puternic carstificată, și în Cheile Râmețului vom întâlni pereți verticali fragmentațî de hornuri și turnuri, vom întâlni portaluri, uluce spălate, mermite, izbucuri.

   Apa unui izbuc formează o cascadă răsfirată peste pietrele unui con de dejecție.

 

/Trascau4/img_0719-22-jjj.jpg

 

   În partea de sus a cheilor pereții se strâng foarte mult unul în altul.

   În această perioadă a anului nivelul apei este foarte ridicat și se merge aproape-aproape să te uzi.

 

/Trascau4/img_0736-22.jpg

 

   Trebuie să îți forțezi norocul pentru a putea înainta în zona cea mai sălbatică a defileului.

 

/Trascau4/img_0749-22.jpg

 

   Câteodată îți iese, și ajungi în capătul de sus, la o înălțime sigură.

 

/Trascau4/img_0763-22.jpg

 

   Alteori nu-ți mai iese... Și esti nevoit să improvizezi... Chiar și cu diferite stiluri de înot...

 

/Trascau4/img_0771-22.jpg

 

   Mihai și George coborând prin Cheile Râmețului.

 

/Trascau4/img_0772-22.jpg

 

   ,,Stai așa, că am dibuit un păstrăv!”

 

/Trascau4/img_0777-22.jpg

 

   Și acum ce vom face, că nu am luat cu noi și haine de schimb?...

 

/Trascau4/img_0783-22.jpg

 

   Poza de grup din Cheile Râmețului, după ce au venit și înotătorii.

 

/Trascau4/img_0801-22.jpg

 

   Întoarcerea prin chei, pe scoabe, e savurată cu și mai mare plăcere.

 

/Trascau4/img_0805-22.jpg

 

   La ieșirea din chei ne regrupăm. Uzii se schimbă în haine uscate, ne așezăm la masă în preajma mașinilor, cu același ritual de povestiri virate spre bancuri și hăhăială.

   După masă hotărâm să mergem la Poiana Narciselor de la Tecșești.

 

/Trascau4/img_0810-22.jpg

 

   În prima parte a traseului urcușul e tare de tot atât prin pădure, cât și prin cele câteva poieni pe care le traversăm.

 

/Trascau4/img_0815-22.jpg

 

   După mai bine de o oră de urcat ieșim cumva pe culmea muntelui.

 

/Trascau4/img_0816-22-jjjjj.jpg

 

   Mai sus ieșim într-o poiană cu mesteceni și colțani de calcar.

 

/Trascau4/img_0818-22.jpg

 

   Din această cauză Apusenii sunt mereu surprinzatori... După ce urci de-ți ies ochii... Dai de un peisaj odihnitor.

 

/Trascau4/img_0830-22.jpg

 

   Consultăm harta și ne dăm seama că până la poiana cu narcise trebuie să traversăm satul Tecșești, risipit pe mai multe coline, după care să mai traversăm încă o vale adâncă.

   Până una-alta pornim să facem o plimbare spre primele case din sat.

 

   Sălaș de iarnă înainte de Tecșești.

 

/Trascau4/img_0850-22.jpg


   La unul din sălașe întâlnesc doi localnici cu un câine cam suspicios. Dau binețe și observ că unul din oameni doar zâmbeste așa, năuc. E surdo-mut.

   Îl intreb pe celălalt dacă știe unde e Poiana cu Narcise. Râde cu înțeles și-mi răspunde ca el nu stie, și că s-ar putea ca doar celălalt să știe.

   Apreciez gluma și fac semn ca e OK.

 

   Una din fețele de munte cu gradini și fânețe de deasupra satului.

 

/Trascau4/img_0853-22.jpg

 

   Privim în spate culmea pe care am ieșit noi la gol după ce am urcat cam o oră și jumătate de la Cheile Râmețului.

 

/Trascau4/img_0866-22.jpg

 

   Ne retragem din sat spre grupul care rămăsese pe culme. Aveam o oră fixă la care să ne regrupăm și să începem coborârea spre mașini.

   Știam că în urma mea, prin sat, rămăsesera Sorin și Cornel. Îi văd mult mai jos urcând încet printr-o livadă de pruni. Strig la ei: ,,Haida-haida, că vă sparge Edi dacă întârziați!”

,,Care Edi, bă?”

Erau doi localnici.

 

   La plimbare prin centrul satului.

 

/Trascau4/img_0885-22.jpg

 

   Revenim undeva deasupra cheilor și coborâm pe o potecă la fel de abruptă și obositoare ca cea de la urcare.

   Vedem în stânga partea din amonte a cheilor. Dincolo de zona cu pereți peisajul se mai domolește, iar mai sus se ajunge, pe un drum venit de nicăieri, în satul Cheia.

 

/Trascau4/img_0891-22.jpg

 

  

   Dacă în primele patru zile petrecute în Trascău am avut parte de vreme foarte bună, duminica dimineața ne-am trezit în răpăitul monoton al ploii.

   Ne luăm rămas bun de la gazda noastră care, se vede treaba, s-a molipsit de la starea nostră de permanentă veselie și ne spune și el un banc cu unguri.

   Ne strângem sub acoperișul chioșcului din curte, dar nu mai e atmosfera aceea de entuziasm și nerăbdare din fiecare dintre dimineți...

   Suntem cam plouați...

 

   De la Rimetea facem cumva cale întoarsă și ne îndreptăm spre Turda.

Aici vom coborî în salină și doar pentru simplu fapt că aici nu pouă. Dacă va fi să mai și vedem ceva... vom vedea.

   Ajungem la poarta de intrare de peste dealuri și nu la cea din oraș.

   Chiar și doar la suprafață se poate vedea că Salina Turda a beneficiat de o amenajare demnă de sec.21.

 

/Trascau4/img_0910-22.jpg

 

   Sarea a fost exploatată aici de către austrieci, mai ales dealungul secolelor 18-19.

   Pe un perete de la intrare vedem o fotografie de epocă cu lucrători, parcă de doua ori mai dihai decât noi, cei din ziua de azi. Și se vede treaba că minerul al doilea din dreapta nu prea are chef de glume...

 

/Trascau4/img_0911-22.jpg

 

   Poarta de intrare în Galeria Franz Josef.

 

/Trascau4/img_0912-22.jpg

 

   Pereții galeriei înclinate de coborâre au o modelare aparte, de parcă am vedea aici mâna lui Antonio Gaudi.

 

/Trascau4/img_0914-22.jpg

 

   Mai jos mergem vreo jumătate de km prin Galeria Franz Josef.

 

/Trascau4/img_0916-22.jpg

 

   La momentul funcționării minei, sarea se ridica la suprafață prin acționarea unui ,,crivac” vertical.

   De fapt aceasta era denumirea unui vinci enorm, pe care era înfășurat de două ori un otgon gros.

   De fiecare capăt al otgonului erau legați câte un sac mare din piele de bivol în care se puneau bucățile de sare.

   Manelele (spițele, nu melodiile) groase ale dispozitivului erau rotite cu ajutorul unor cai imperiali, în sensul că aceștie aparținuseră în prealabil armatei austriece și, după ce și-au încheiat stagiul la regimentele de cavalerie, erau folosiți la munci grele.

   Ghidul nostru, obișnuit probabil cu grupuri de străini pămpălai ce ascultă orice nimicuri cu gura căscată, a părut puțin deranjat de numărul mare de întrebări cu care nu îl mai slăbeam.

   I-am explicat că noi provenim din acei elevi silitori, care vroiau să știe totul, închipuindu-și că astfel vor face vreo mare brânză în viață.

 

   Sala crivacului.

 

/Trascau4/img_0919-22.jpg

 

   Aici sarea se exploata sub formă solidă, prin săparea în plan vertical, bineînțeles de sus în jos, a unor săli imense, sub forma de clopot alungit.

   Prin calea de acces din vârful unui astfel de clopot ecoul îți răspunde de fix 16 ori. De fiecare dată.

   În prezent în salina își au locul și unele săli de tratament.

 

/Trascau4/img_0920-22.jpg

 

   Amenajările interioare sunt realizate din lemn de brad, material bine conservat în atmosfera extrem de sărată din mină.

 

/Trascau4/img_0921-22.jpg

 

   Coborâm pe o scara de lemn la mai bine de 100m adâncime. Diferitele săli ale minei au între 50 și 125m adâncime. Noi ne-am învârtit pe vreo 14 niveluri ale scării de lemn.

 

/Trascau3/img_0927-nu-2222.jpg

 

   Ne dăm cu greu scoși din salină, doar împinși de aglomerația ce se mărea cu fiecare oră. Și de promisiunea pe care ne-o facem că în aceasta vară vom coborî și în salina de la Slănic-Prahova.

 

   Drumul spre casă îl facem cu ,,botul pus”, într-o atmosferă morocănoasă, sub o ploaie mocănească ce a cuprins întreg Ardealul.

   În plus știm că și cantitatea de umor pe care o deține cineva, un om, un grup de umor etc este finită. Ne amintim de atâtea ,,Grupuri Vouă” și de diverse ,,Divertisuri” care și-au consumat umorul, ca materia cosmică a unor stele pe moarte.

 

   Ajunși în Curbura Carpaților băgăm de seamă că lanțul munților vulcanici, pe care într-a patra îi învățam ca niște papagali ,,Oaș-Gutâi-Țibleș-Călimani-Gurghiu-Harghita”, au început să-și vină în simțiri și să scuipe nori de cenușă, acei nori piroclastici, despre care acum, mai nou și  mai deștept, învățăm de pe Național Geografic.

 

/Trascau4/img_0958-22.jpg

 

 

 

Text și foto: Gigi Cepoiu

Bancuri, glume, șușanele: Cornel Rosca

Organizare ture: Edi Munteanu

 

 

 

  

 

  

 

 

 

  




Luni, 19 mai 2014 - 16:55 
Afisari: 4,681 


Postari similare:





Comentariile membrilor (5)

vtcris
vtcris

 
1
O mini-vacanță minunată petrecută în cadrul mirific al Apusenilor, alături de un grup de prieteni voioși și puși pe glume! Momente fugare prin viață, încondeiate cu măiestrie de povestitorul Gigi, spre aducere aminte. Mulțumim!


Marți, 20 mai 2014 - 01:22  

popacostel
popacostel

 
2
Si cel de-al doilea jurnal a lui Gigi este presarat cu maestrie si rafinament cu cele mai frumoase momente din calatoria noastra pe parcursul celor 5 zile . Am revazut cu mare bucurie drumul catre creste si mai ales frumoasa floare Trambita ciobanului la care nu-i prea stiam denumirea .
Felicitari Gigi iti multumim inca odata pentru efortul facut .


COSTEL POPA


Marți, 20 mai 2014 - 08:19  

doina68
doina68
Coarda
 
3
Povesti ca cea de mai sus ai carei protagonisti am fost, merita sa nu fie uitate, pentru farmecul locurilor prin care am hoinarit , pentru atmosfera deosebita creata de participanti. Iar cand naratorul stie sa puna in pagina atat de fidel realitatii momentele traite , consider ca suntem privilegiati. Multumesc !


Joi, 22 mai 2014 - 13:01  

edo
edo
Caraba
 
4
Locuri frumoase, oameni frumoși, ceva vreme buna, mai adaugi puțină geografie, puțină istorie, ceva har, pentru a obține un produs final plăcut. Mulțumesc Gigi!


Joi, 22 mai 2014 - 14:45  

pufyus
pufyus

 
5
Prea frumos Carpati.org Un grup si o tura de invidiat.
Am ras singur in fata calculatorului , multumesc Carpati.org

De memorat :

" După vreo trei luni de zile, într-o dimineață îi bate cineva la ușă. Deschide și... pe preșul din fața ușii erau porumbeii lui. Veniseră pe jos. "

" I-am explicat că noi provenim din acei elevi silitori, care vroiau să știe totul, închipuindu-și că astfel vor face vreo mare brânză în viață. "


Vineri, 27 iunie 2014 - 12:49  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0764 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org