Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Noiembrie 2020
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Decembrie 2020
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Muntii Fagarasului: traversare romano-ceha de la est la vest (Muntii Fagarasului)

Când am văzut postată tura de traversare a munților Făgărașului, care începea o dată cu concediul meu, și după ce am citit condițiile pe care trebuiau să le îndeplinească participanții, mi-am zis că vara asta unul din visele mele va deveni realitate. Urma să fie prima tură lungă în care în fiecare dimineață îmi strâng rucsacul și plec mai departe. O tură în care pe primul loc stătea recomandarea lui Răzvan pentru turele de weekend: nu luați cu voi lucruri inutile. Am primit acceptul lui Florin, organizatorul turei, a apărut și al treilea participant, vremea s-a mai ameliorat astfel încât pe 30 iunie, după 6 zile lungi de așteptare, s-a hotărât plecarea. Pentru următoarele 7 zile urma să fiu și eu voluntar, însă festivalul meu se numea B`Est Făg 01-07 iulie 2009. Totodată, va fi și prima tură în care voi lua periodic notițe, scheletul RT-ului pe care intenționam să-l întocmesc la întoarcere.

Durata: 6 zile (01-06.07.2009), cu una mai puțin decât în planul inițial (am realizat și eu în felul meu cincinalul în patru ani și jumătate :)).

Echipa: Florin, Adrian, Iulian (România - zilele 1 și 2), Jacob & Honza (Cehia – zilele 2-5); în ultima zi am fost singur.

Traseu: cabana Plaiul Foii – sub vf. Luțele (1) - Curmătura Zârnei – Fereastra Mare a Sâmbetei (2) - vf. Viștea Mare BR (vf. Moldoveanu PR) – șaua Podragu (cabana Podragu TR (3)) – vf. Mircii - Paru de Fier – monumentul Nerlinger - La trei pași de moarte – Portița Arpașului – lacul Capra – vf. Iezerul Caprei - vf. Paltinului – vf. Lăițel – ref. Călțun (4) – Strunga Dracului – vf. Negoiu – șaua Cleopatrei BR – vf. Șerbota TR, BG – vf. Scara – lacul Avrig (5) – șaua Surului BR – ref. Suru – Culmea Moașei – Sebeșu de Sus TR – Halta Sebeș Olt (6).


01.07.2009 – prima zi.

Mă trezesc la 03.30, termin de aranjat rucsacul a cărui greutate trece de 20 de kg (o treime din greutatea proprietarului) și la 05.00 sunt în stația de metrou Titan pentru a prinde prima garnitură spre Gara de Nord, de unde urma să plec la 05.50 cu rapidul la Brașov. Metrorex s-a gândit să-mi dea ceva palpitații la prima oră. Prima garnitură a salutat din mers călătorii și și-a văzut de drum. Prin urmare am ajuns în gară cu 10 minute înainte de plecarea trenului. Bine că îmi luasem bilet cu o zi înainte.

Trenul a ajuns la 08.50 în gara Brașov, unde m-am întâlnit cu Florin. Curând a sosit și Iulian și ne-am îmbarcat într-o Dacie care trebuia să ne ducă pînă la cantonul Rudărița. Ceasul arăta ora 09.00. Peste 15 minute, la intrarea în Cristian, șoferul nu frânează corespunzător și face zob luminile stânga spate ale unui Iveco Daily, îndoind totodată și bara. La 10.10 trecem prin fața cabanei Plaiul Foii. După 10 minute călătoria noastră auto ia sfârșit pentru a nu rămâne împotmoliți. Mâncăm, desfacem bețele, punem rucsacii în spinare, mai aruncăm o privire spre Crai și la 10.45 începem deplasarea spre cantonul silvic Rudărița, pe drumul forestier de pe valea Bârsa Groșetului.

Din Plaiul Foii spre creastă am pornit,

Noi suntem trei ș-avem rucsacul burdușit.

Venim din Toplița, Brașov și București

De-avem semnal vom mai trimite vești.

Umerii mei încep să-și dea seama de supliciile ce-i așteaptă în următoarea săptămână. Doar picioarele mai boieresc, deoarece drumul e plat și permite folosirea sandalelor. Cerul e acoperit de nori și uneori mai picură. Pe versanți se corhănește. La canton ajungem la 12.40. Renunțăm la varianta PR peste muntele Văcarea Mare, care ne-ar fi scos în BR sub vârful Comisul deoarece suntem informați că marcajul nu e prea bun. Pe harta lui Florin această variantă părea atrăgătoare deoarece curbele de nivel erau mai distanțate, prin urmare urcușul mai lin. Mergem o oră pe forestier, pe pârâul Lerescu; soarele ne zâmbește dintre nori, găsim și câteva frăguțe. La 13.40 dăm de indicator și ieșim din drumul forestier spre stânga. E vremea să încalț bocancii. Urcușul e destul de solicitant. Iulian taie în două un burețel de vase și pune jumătățile pe umeri sub bretelele rucsacului. La 14.40 vedem pentru prima oară o parte din lacul Pecineagu și masivul Iezer-Păpușa, într-o zonă unde RNP (Regia Națională a Prădătorilor) a defrișat masiv. Asta o fi exploatarea durabilă a resurselor? Te doare sufletul când vezi asemenea zone, răni deschise și greu vindecabile pe trupul muntelui. Înconjurat de trei molizi doborâți stătea înclinat un stâlp cu săgeată indicatoare și nu puteai descifra ce era scris pe ea din cauza poziției în care se afla. Intrăm într-o zonă cu brazi tineri și cu iarbă mare unde trebuia să fii atent pentru a nu pierde marcajul sau poteca. Norii aveau culoarea furtunii. Se făcuse ora 15.10 și am făcut un popas în sânul naturii, pentru a lua prânzul.

Picnicul nostru între țâțele naturii a avut acompaniament sonor: cor de muște, încrâncenări de drujbă și tunete dinspre Iezer. Iulian scoate o pungă cu 1 kg de sferturi și zeamă de ardei gras, aruncă o privire înăuntru, după care golește punga în iarbă. Scoate și primul kg de brânză. Dacă eram ceva mai obosit, cred că îi spuneam ceva de dulce. Înainte de tură mă sunase să mă roage să duc singur tot cortul meu de aproape 3 kg, pentru că are probleme în zona lombară de la statul pe scaun la PC. Mi se păruse mie că în Danemarca e ceva putred când scosese mai devreme niște banane stâlcite. Te fofilezi de la căratul unui lucru absolut necesar în această tură pentru că de fapt rucsacul tău de 90 l e ticsit cu alegeri alimentare (și nu numai, veți vedea mai târziu) total neinspirate. Mi-am învățat lecția: nu mai împart cortul cu necunoscuți care nu participă la transportul acestuia. Începeam să realizez cu amărăciune că nu are ce căuta în această tură. Dorind să rămânem pe munte cât mai multe zile din cele șapte planificate, am decis să îl ajut de fiecare dată să-și pună în spate rucsacul, care avea niște bretele care nu păreau că vor rezista prea mult.

Am continuat urcușul prin pădure. BR era dublată de un marcaj verde cerc cu un punct în centru. A existat o zonă unde a trebuit ieșim de pe potecă și să ocolim prin dreapta multitudinea de arbori doborâți. Am ieșit la gol și am revăzut lacul Pecineagu și Iezerul care era o desfătare pentru ochi când pantele sale erau luminate de soarele ce se strecura printre nori. În jurul orelor 17 am întâlnit un stâlp cu indicator spre poteca marcată cu PR care vine de la Rudărița pe muntele Văcarea Mare. După circa 10 minute de coborâre pe PR am dat de izvorașul de la obârșia pârâului Lerescu, de unde am luat apă de băut. (Luasem cu mine o descriere detaliată a traseului din cartea lui Ilie Fratu – Poteci și cabane în Făgăraș – 1986 – și îmi subliniasem referirile la apă de băut.). Când ne-am întors cu apa Iulian a scos un imens prosop de baie de 90x50 din care a tăiat două fâșii cu care a înlocuit jumătățile de burete. Oare ce o mai avea Ivan în turbincă? Pe la orele 18 în timp ce urcam pe pantele muntelui Luțele mi-am pus pelerina fiindcă a început să plouă. Iulian își căra dulapul foarte încet la deal. Nu știam pe unde ne aflăm, îmi închipuiam că refugiul Berevoescu, obiectivul nostru din acea seară, nu era prea departe. Îmi era teamă că din cauza ceții vom rata refugiul (care era la 500m în stânga potecii), așa că am luat-o în față, sperând că se va ridica momentan ceața și-l voi zări. Nu am zărit refugiul, în schimb am dat de un cort acoperit parțial cu o folie de polietilenă. Din cort au ieșit doi tineri cehi, Jacob și John (Honza). Cei doi, în vârstă de 24 de ani, își dăduseră de curând licența în Fizică, respectiv Economie. Ei parcurseseră creasta Pietrei Craiului (cu 1,5 l de apă) și acum continuau pe creasta Făgărașului. Cu o oră înainte instalaseră cortul și găteau la primus. Prin apropiere a trecut o turmă de oi și au fost înconjurați de câini. Ei s-au ascuns în cort luând cu ei cea mai mare parte din lucruri. Li s-a părut că aud cum câinii trăgeau de ceva și au lovit cu palma în folia exterioară a cortului. Drept răspuns câinii le-au făcut două buzunare în partea de jos a supratendei, în zona intrării.

Între timp au sosit și colegii. Eram la 2160 m, puțin sub vârful Luțele. Am decis să punem și noi corturile lângă cehi. În timpul acesta ei s-au apucat să repare supratenda. Erau dotați în comparație cu mine: aveau ac, ață și bandă adezivă. Cred că le-a ieșit destul de bine cârpeala, pentru că toată tura au dormit doar în cort și ploaia torențială s-a bătut asupra lor cel puțin de două ori. Am mâncat și ne-am instalat la somn, nu înainte de a duce muncă de lămurire cu cehii, pentru a continua tura împreună a doua zi. Venise noaptea, prin urmare noi surprize din partea lui Iulian. Măcar să fi împărțit cortul cu Andreea Marin, Zâna surprizelor! Primele obiecte depuse de el în cort au fost perna și pijamalele :(. Am rămas perplex. Pentru mine pijamale pe munte înseamnă pantaloni scurți și tricou sau pantaloni și bluza de polar 100 (în funcție de confortul sacului de dormit), pe care le pot purta și ziua. Husa de la sacul de dormit și geaca formează perna.

Apoi, când ne-am băgat în saci, a venit cireașa de pe tort: oaspetele avea un miros deosebit, neidentificabil și incompatibil cu nasul meu. Am decis să dorm cu capul în cealaltă parte a cortului și să deschid parțial fermoarul la cortul interior. A fost o idee bună. Am dormit destul de bine, m-am trezit doar pentru 10 secunde atunci când a plouat torențial, timp suficient să aud un tunet și ploaia lovind constant în folia exterioră. În schimb am fost trezit la 02.30 din somnul meu „dulce parfumat”, și, se pare, asezonat cu sforăituri, de proprietarul parfumului, care a auzit câinii lătrând pe aproape și dorea să ieșim afară. Nu știu cât de eficient pot apăra 5 oameni 3 corturi ziua, darămite noaptea. I-am spus că nu e o idee prea bună. Până la urmă câinii au plecat, luând cu ei și somnul meu pentru o oră.


02.07.2009 – a doua zi

M-am trezit pe la 06.15 și la 07.35 am plecat. La 08.10 în dreptul unui stâlp metalic rupt și culcat am întâlnit ramificația spre refugiul Berevoescu. Nici urmă de PA, marcajul din descrierea mea care ar duce la refugiu. La 08.20 am făcut aprovizionarea cu apă. 10.20 Am urcat Ludișorul și ne-am oprit pentru ca o turmă de oi să părăsească poteca. 10.45 am ajuns în șaua Radului. 11.30 suntem în coborâre pe panta muntelui Zârna, am dat de un izvor bun pentru aprovizionarea cu apă, dar din păcate nu am consumat prea multă de la ultima sursă și în plus a și început să plouă. Spre seară aveam să regretăm jumătatea de litru în plus pe care am fi putut-o lua de la acel izvor. Zona refugiului vechi din curmătura Zârnei este în ceață și o altă turmă de oi ne blochează temporar înaintarea. Vechiul refugiu de formă semisferică e într-o stare jalnică și îi ține companie o grămadă de conserve. Ambele ar trebui să poposească la o groapă de gunoi de la câmpie. La miezul zilei suntem la noul refugiu care arată foarte bine, ușa e prevăzută cu o contragreutate și se închide automat (mai eficient decât la refugiul Călțun, unde contragreutatea e prea mică), însă trebuie să ai grijă să nu-ți prindă degetele. Înăuntru e curat. Există chiar și o mascotă, un mic șoricel roșu. Luăm prânzul și peste o oră reluăm înaintarea, având în față un urcuș abrupt.

În apropiere de vîrful Leaota întâlnim doi cehi care ne spun că au avut f***ing weather zilele trecute. Ajunși la jumătatea distanței dintre vf. Leaota și vf. La Fundu Bândei admirăm lacul Urlea și porțiunea de creastă dintre vârfurile La Fundu Bândei, Iezerul și Urlea, care seamănă cu un fierăstrău cu dinți mari și rari. Jacob și Honza au decis deja să înnopteze pe malul lacului Urlea ca să facă o baie și să-și spele o parte din haine. Pentru ei este a cincea zi pe munte și nu mai au haine de schimb. În căldare se află și o turmă, destul de departe de lac. Întâlnim și un cuplu de francezi cu care schimbăm câteva vorbe din mers. După ce trecem pe sub vf. Iezerul, dăm de o șa iar cehii coboară la lac pe marcaj PA. Urmează ca a doua zi să-i așteptăm în traseu, la locul nostru de campare (undeva în zona Ferestrei Mari) și să ne continuăm apoi tura împreună.

Mergem pe curbă de nivel pe sub vf. Urlea, vf. lui Mogoș și vf. La Cheia Bândei, sub ultimul un indicator ne avertizează că după vârf începe o coborâre abruptă pe PR spre cab. Valea Sâmbetei. Găsim loc de campare numai bun pentru 2 corturi la 30 m mai sus de potecă, cam la 100 m de crucea de pe Colțul Bălăceni. Iulian e frânt și nu agreează ideea mea de a merge și el după apă cu Florin. Începem o discuție în contradictoriu, dar Florin salvează diplomatic pacea grupului spunând că doar am glumit trimițându-l pe Iulian după apă. Coborâm în Fereastra Mare a Sâmbetei să vedem dacă zărim vreo sursă de apă la distanță acceptabilă. Din păcate nu e niciuna. Și pe aici indicatorul ne spune că urmează o coborâre abruptă. La 18.29 deschidem telefoanele și profităm de semnal. Florin primește o veste bună, fata lui a intrat la liceu favorit. Ceața apare din neant și în 10 minute înghite valea. Florin îmi spune că nu crede că Iulian mai poate continua încă o zi și ar fi indicat să coboare prin Fereastră la Sâmbăta de Sus. Fidel principiului său de a nu lăsa oameni singuri pe munte, va coborî și el ca să fie sigur că Iulian ajunge cu bine la Sâmbăta. Muntele rămâne acolo. Traseul poate fi parcurs cu altă ocazie. Dacă eu vreau și pot să continui, o pot face alături de cehi. Ne întoarcem la locul de campare, întindem corturile, luăm cina, îi explicăm situația lui Iulian și în jurul orelor 21 ne culcăm.


03.07.2009 – a treia zi

Mă trezesc la 05.50, admir trapezul Viștea Mare – Moldoveanu luminat de soare și fac o plimbare până la crucea de pe Colțul Bălăceni. E călduț și adie un vânticel. La 08.30 cortul e strâns. Florin îmi recomandă să cobor și eu prin Fereastra Mare, dacă nu vor apărea cehii. Peste ¼ oră băieții au plecat, nu înainte ca Iulian să lase ofrandă muntelui a doua bucată de 1 kg de brânză din turbinca lui. Am fost nevoit să-l îndrum să o arunce ceva mai departe de locul de campare. O fi ea brânza biodegradabilă, dar până se descompune e un gunoi pe munte și displace ochiului. La 09.20 Jacob și Honza apar, spre imensa mea bucurie. Obiectivul turei e realizabil. Le explic situația și o pornim la drum. În Fereastra Mare îi zăresc pe Florin și Iulian coborând și le aduc la cunoștință că voi continua alături de cehi. Mai finalul turei am aflat că Iulian abia a coborât până la Sâmbăta de Sus, unde a rămas peste noapte. În schimb Florin la sfârșitul zilei era acasă.

Am studiat descrierea traseului și harta (pe care Florin a avut amabilitatea să mi-o lase, urmând să i-o înapoiez în gară la Brașov) pentru că doream să nu ratez singura sursă de apă din traseul zilei, aflată aproape de potecă. În principiu era simplu: urcăm muntele Slănina, coborâm în Fereastra Mică, urcăm muntele Gălășescu Mic, coborâm în Fereastra Răcorelelor, urcăm muntele Gălășescu Mare și coborâm în Șaua Viștișoarei, în apropierea căreia era un izvoraș. Respectivul izvoraș l-am dibuit pentru că era soare și apa care curgea scânteia printre pietre. Debitul era mic și nu avea nici o cădere unde să pui o cană măcar. Așa că Jacob, mai experimentat în amenajări hidrologice, a săpat o adâncitură în care să se adune apa și să se limpezească. Când mi-a venit rândul să-mi umplu pet-urile, a început să plouă și s-a tulburat apa. În pet-urile mele era o frumusețe de mișcare browniană. Gălbenelele, Hârtopul Ursului și la 12.50 eram la refugiul Portița Viștei.

În refugiul aproape plin eu eram singurul băștinaș. Eram înconjurat de un grup de opt nemți și cam tot atâția cehi care găteau la primus. După ce s-a pornit ploaia au sosit doi academicieni de la Sibiu și am putut și eu să exersez limba română. Ploaia, cu ceva grindină măruntă, a ținut ¾ ore. La 13.50 am pornit spre Viștea Mare. Greu urcușul. Trebuia să fii atent sa nu dai drumul la pietre. Ajunși sus, am profitat de soare și am făcut o incursiune PR până pe Moldoveanu. Acolo i-am auzit pentru prima oară pe cehi exclamând: „Ti crávo!” (a-ul se pronunță mai lung pentru că e scris cu accent, literal înseamnă „You cow”, nu e nimic personal, se poate folosi și dacă e o domnișoară prin preajmă, înseamnă „Wow” – „Super” cum se zice, de la o vreme, pe la noi, la orice ne încântă). A doua oară la 2544 m în decurs de un an, de astă dată pe o rută diferită, mai norocoasă se pare, pentru că am avut parte de soare. Spintecătura Moldoveanului necesită atenție și atunci când e soare. La 15.22 am expediat un sms și am început să cobor spre șaua Orzăneaua. Dacă îmi aduc bine aminte, pe indicator, până la cabana Podragu mai sunt încă 4 ore. Pe panta muntelui Corabia calc pe o piatră instabilă și mă lovesc la piciorul stâng. După ce trecem pe partea cealaltă a muntelui, la 16.15 dăm de o porțiune netedă cu iarbă unde se poate pune cortul. Cehii decid să campeze acolo. Ajungem la o înțelegere: șaua Podragu e locul de întâlnire pentru dimineața următoare, la ora 09.00, cine întârzie va fi așteptat nu mai mult de ½ ore . Apoi eu mă apuc să filtrez apa din pet în cană cu două servețele de hârtie, pentru că am băut deja jumătate și tot ce s-a strâns pe fund reintră în mișcare browniană când îl aplec. Operațiunea dă rezultate bune, așa că la 16.45 pornesc la drum singurel. Când trec de cealaltă parte a muntelui Podu Giurgiului văd pe potecă, în apropiere de șaua Podragu, o altă turmă de oi. În tura asta e deja clar: când ți-e lumea mai dragă ori când duce lipsă ciobanul de ceva sau când te grăbești, dai de o turmă de oi în potecă. Am noroc și până la 17.25 când ajung în șa turma a coborât. La ora 18.00 sunt la cabană și mă cazează Corina, conform alegerii mele, într-o cameră cu paturi de fier suprapuse, contra 25 de lei. La priciuri costa 30 de lei. Locuri libere erau destule. A fost o alegere bună. I-am avut colegi de cameră pe Ciprian (de pe carpați.org) și pe prietena lui Claudia, ambii din Ploiești. M-am simțit foarte bine în compania lor. Ciprian e un mare iubitor al Făgărașului. Pe la 20.00 a început ploaia, cu fulgere, tunete și grindină. În fața ușii cabanei se formase un mic lac în care plutea un covoraș de grindină care s-a tot lățit. Am tot stat la povești despre ture și munte până s-a făcut 22.10 și m-am culcat.


04.07.2009 – a patra zi

M-am trezit pe la 06.00 și la 08.20 am început să urc în șa pe TR. Eram în întârziere, cehii sosiseră deja. În ½ oră eram sus. După mine s-a luat câinele de la cabana Turnuri, Baloo. L-am alungat de două ori, m-a păcălit că se întoarce, a luat-o pe o scurtătură și a ajuns înaintea mea în șa. La 09.20, în dreptul lacului Podul Giurgiului, am așteptat iar să treacă o turmă. M-am prefăcut și eu că sunt ceh și i-am lăsat pe băieți să-l salute pe cioban. Bine că a întrebat doar cât e ceasul. Nu aveam decât o brichetă. Am văzut un singur câine alb care a fost foarte cuminte.

La 10.00 admiram de pe vf. Mircii trapezul Viștea Mare-Moldoveanu. Am trecut de Parul de fier și pe la monumentul Nerlinger (care a început să se degradeze) am fost ajunși din urmă de Ciprian și Claudia, care au renunțat la excursia pe Moldoveanu și se întorceau la Bîlea, unde aveau mașina. Înainte de porțiunea La trei pași de moarte am văzut, pentru prima oară în această tură, pe un versant al Arpășelului, o capră neagră. Mai înainte Ciprian îmi arătase într-o căldare o marmotă alergând pe zăpadă. După Portița Arpașului cobori mai mult pe pământ și trebuie să fii atent să nu aluneci. În toată tura am considerat bețele de trekking indispensabile, nu doar opționale. Înainte de a începe urcușul pe muntele Capra am luat prânzul ascunși după un bolovan imens. Mușeteica apărea în toată splendoarea în fața noastră. Baloo a luat-o la deal, după o marmotă, care tot șuiera. Când pornim la drum, pe pantele muntelui Capra zărim a doua capră neagră.

La lacul Capra l-am pierdut pe Baloo. Și monumentul alpiniștilor începe să simtă presiunea timpului și are nevoie de reparații. Am rămas fidel BR și am urcat peste vf. Iezerzul Caprei, deși puteam să-l ocolesc pe marcaj CA. În vale se vedea intrarea în tunel dinspre Argeș și Salvamontul cota 2000. La un moment dat nu am fost atent la marcaj și am luat-o pe o poteca aflată la 15 m sub poteca BR. Mi-am corectat eroarea și nu mi-a părut rău. Poteca merge pe creastă și la un moment dat vezi următorul marcaj și nu poți ajunge la el din cauza unei spintecături. Te întorci, cobori puțin și reintri în BR cățărându-te 4 m cu toate membrele. Înainte de vf. Paltinu, pe care am ajuns la 14.30, cele 2 poteci se întâlnesc. Ne despărțim de Ciprian și Claudia, care o iau la stânga spre Bâlea pe marcaj BA.14.45 cehii rămân să campeze în șaua Paltinu, eu cobor și imediat dau de apă. Când termin aprovizionarea îi văd coborând pe cehi, care vor să campeze mai aproape de apă. Trec apoi peste prima porțiune unde este fixat un cablu și urc apoi pe muntele Lăița. Pe poteca dau de un smiley: cercul e desenat cu bățul pe pământ, ochii, nasul și gura sunt din pietricele. Soarele nu vrea să-mi zâmbească la rândul lui. Începe să plouă.

15.40 am trecut de încă o porțiune cu cablu care necesită atenție și înainte de urcușul pe Lăițel am ajuns la crucea lui Sile Nicolau, pionier al schiului românesc, căzut la 16.VII.1967. Am urcat greu pe Lăițel. Drept răsplată la 16.05 ceața s-a ridicat pentru 10 minute și am putut să admir vf. Lespezi, vf. Negoiu, creasta ascuțită dintre ele, lacul Călțun cu al său refugiu. Îmi părea rău că nu erau și Jacob și Honza cu mine să exclamăm împreună „Ti cravo” Am savurat apoi o imagine foarte frumoasă: porțiunea de creastă Lespezi – Negoiu era înconjurată din toate părțile de nori cenușii. Îmi părea rău că nu am un aparat foto. Coborârea de pe Lăițel urmând BR e dificilă dacă ai rucsac greu și ești obosit. Așa că am luat-o puțin în dreapta și apoi ceva mai jos am revenit în BR. Patru persoane urcau pe Lăițel. Pe a cincea a întâlnit-o pe la 16.15 strigându-și prietenii rămași mult în urmă. M-a rugat să-i zores dacă îi întâlnesc pentru că se teamea că va începe să plouă și să fulgere. Persoanele așteptate le-am întâlnit la 16.30, mergeau foarte relaxați. Mergeau la promenadă pe bulevard într-o după-amiază însorită. :)

La refugiu am ajuns la 17.00. Am scăpat neudat de ploaie. De la refugiu tocmai pleacă vreo 10 persoane care participaseră la un concurs montan. Câteva zeci de concurenți se perindaseră toată ziua pe la refugiu. În refugiu am rămas cu Radu și George care au urcat de la Piscu Negru. Curând tot de acolo a sosit și Aragonit și prietena lui Iuliana, care au rămas doar pentru a lua masa. Aveau o ciocolată cu mentă foarte bună. Am făcut supă la plic în cana de inox (avea fundul prea mic, vas potrivit pentru primus avea doar Florin) și am pus biscuiți în ea. Am reușit să nu vărs cana la prima folosire a primusului în tură. Cu ocazia asta mi-am adus aminte de o altă gogoașă de-a lui Iulian. Îmi spusese foarte convins la telefon că va mânca doar uscături și prin urmare nu trebuie să care nici arzător, nici butelie. Pe munte însă dacă vorbeam cu Florin la plural despre ceva cald la primus se includea cu voioșie în pluralul nostru și n-ar fi refuzat o cană de ceai. Mare om, mare caracter.

18.25 mi-am pus pe mine două perechi de pantaloni, tricou, polar, geacă, mănuși, și m-am întins pe burtă pe izopren să scriu la frontală la RT. Dădusem mai devreme o tură pe lângă lac și am dat de monumentul nesimțirii drumețului montan care a venit la lac pe vreme rea fără cort și a găsitloc la refugiu: un loc bun de cort, plat, cu iarbă și cu gard de pietre, în dosul căruia (probabil și atunci bătea vântul) unde un el sau o ea binevoise să-și facă nevoile. 18.45 doi nemți vin uzi de pe Negoiu, au plecat dimineață de la Avrig. Afară vântul bate cu putere și valurile dansează pe lac. La 21.00, tocmai când intenționam să „trag obloanele” din Poiana Neamțului mai sosește un cuplu. El are prinsă de rucsac o umbrelă. Sunt destul de gălăgioși, așa că somnul mă ocolește o vreme. Mă bate gândul ca, dacă dimineața e vremea bună, să profit de ea și să trec de Custura Sărății și de acolo să merg cât mai mult spre șaua Suru, ca să scurtez tura cu o zi.


05.07.2009 – a cincea zi

Mă trezesc pe la 06.30, vremea nu s-a schimbat prea mult, vântul mătură în continuare cu putere ceața, doar că nu mai plouă. Uneori se mai sparge temporar ceața și putem vedea peretele Lespezi. În refugiu stă pe un scaun de voiaj un ceh, Lukas, al cărui cort n-a rezistat vântului. Stă în munți de 12 zile și nu a avut vreme prea bună. Împreună cu George îl ajuntăm să-și care cortul și lucrurile în refugiu. La 09.30 sosesc băieții și după 15 min plecăm din refugiu. La 10.15 Jacob scapă un pet cu apă la vale și e nevoit să coboare după el. Trofeul e readus în potecă și apoi reparat cu bandă adeviză. Până la intersecția cu CG spre Strunga Doamnei a trecut peste două limbi de zăpadă. Fuseserăm avertizați în legătură cu aceste porțiuni cu zăpadă la refugiu de către cei care le parcurseseră, se pare că unii drumeți au luat-o la vale. Bețele sunt obligatorii în zonele respective. Parcurgerea celei de-a treia, înainte de intrarea în Strunga Dracului, a necesitat cea mai multă atenție, pentru că panta avea o înclinație mare și zăpada se termina într-o porțiune de stâncă de asemenea destul de abruptă. Am vazut și niște lanțuri lângă stâncă, pe care nu le puteai folosi pentru că zăpada ajungea până la nivelul lor și le lipea de stâncă. La 11.00 am ieșit cu bine din strungă. În 20 minute ajungem pe vf. Negoiu, unde facem poze și schimb de adrese de e-mail. De acum încolo nu vom mai urca mai sus de 2500 m.

La 12.00 ajungem în șaua Cleopatrei unde întâlnim 2 drumeți care nu aveau bocanci și care ne-au întrebat de limbile de zăpadă. Cred că au ales să meargă pe Strunga Doamnei. Custura Sărății e învăluită în ceață, bate și vântul, rucsacii sunt mari, noi obosiți, prin urmare alegem să o ocolim luând-o în jos pe stânga, pe Izvorul Negoiului, pe marcaj TR și apoi BG. Tăblițele care avertizează asupra dificultății Custurii zac pe jos din păcate. În 10 minute vedem prima capră neagră care coboară din dreapta, din Custură. Strig la Honza să scoată aparatul cât mai repede, până nu cade iar ceața și nu dispare fotomodelul. Din fericire capra nu era prea grăbită. Am mai văzut-o de câteva ori pe versantul din stânga în următoarea jumătate de oră. În total străbătând căldarea am văzut trei capre.

Marcajul TR e destul de bun, BG e șters și rar, trebuia să ne uităm peste tot după el pentru că nu știam de unde se despart. Ajung într-un punct în care le văd pe amândouă sub mine la 100 m dar nu văd continuarea. Cehii sunt în dreapta mea, tot la 100 m și au hotărât să nu mai coboare, să meargă pe curbă de nivel. La 13.20 am regăsit marcajul BG și am urcat pe el până am dat de BR și am intrat în porțiunea finală spre Șerbota a Custurii Sărății. Jacob mergea înainte și a renunțat la BR pentru că nu a putut să urce un horn îngust prevăzut cu un cablu. Prizele pentru picior erau aproape inexistente. Am încercat și eu să forțez trecerea și mi-a alunecat piciorul de sprijin pe stânca udă și m-am lovit la cotul stâng. Am încercat să ocolim porțiunea dificilă prin dreapta, am coborât puțin și când am început să urcăm s-a reinstalat ceața și am renunțat. Iarba era udă, panta înclinată și am alunecat 1m. Am reintrat în BG, panta era destul de înclinată, cu multe pietre instabile. Trebuie să urci încet și cu atenție. Am răsuflat ușurat când am ajuns pe vf. Șerbota la 14.30. Refacerea marcajului BG e o prioritate. Pe harta mea prin Căldarea Pietroasă trece doar marcajul TR.

După ce am coborât de pe Șerbota, până la șaua Scara, am călcat de trei ori strâmb și din fericire nu mi-am luxat glezna. Jacob îmi amintește de filmul Touching the void: cea mai mare parte din accidente se întâmplă la coborâre. La 15.40 am ajuns obosit în șaua Scara. Băieții au plecat să campeze lângă lacul Avrig, mă vor aștepta în dimineața următoare în intervalul 09.00-09.30 la intersecția cu PA.

Refugiul are nevoie urgentă de reparații: acoperișul e spart, geamul lipsește, ușa nu se închide, 2 metri pătrați din tabla exterioară dinspre izvor a dispărut. Gunoi e înăuntru, gunoi e și afară. O gramadă de conserve goale, pet-uri, sticle sparte și butelii de primus goale. O parte din conserve s-au gândit să facă o plimbare spre izvor. Nașpa turism! Măreția peisajului, cu piramida muntelui Scara, cu panta sa abruptă, aproape plină de grohotiș în dreapta, și vf. Ciortea și Boia cu creasta zdrențuită dintre ele, te face să ignori minute în șir micimea oamenilor cu obrazul gros. Cum oare poți să lași în urma ta gunoaie, după ce ai văzut atâta frumusețe? Prea mulți de schizofrenici merg pe munte. Sunt și surzi pe deasupra. Nu aud muntele cum le strigă să ai cu ei cutia goală, nu să o arunce la rândul lor. Am pus primusul în refugiu și am făcut o supă la plic cu biscuiți și cașcaval. Mi-am recăpătat puterile și când apare în șa cuplul care venise ultimul aseară la refugiul Călțun mă decid să merg și eu la Avrig. La 18.00 am plecat de la refugiul Scara. La 19.30 am ajuns la lacul Avrig. Acolo sunt deja instalate vreo șase corturi. Cehii au campat ceva mai departe, se văd doar de sus din potecă. Îmi instalez cortul în dreapta pârâului care vine din lac, mai fac o supă și la 21.30 m-am culcat. Peste noapte au căzut câțiva sptropi de ploaie.


06.07.2009 – ultima zi

La 07.00 am plecat, cu o oră și jumătate întârziere față de planul meu inițial. Îmi luase o oră să îndepărtez mare parte din condensul de pe cort. Cum Jacob și Honza abia începuseră să demonteze cortul, mi-am luat la revedere de la ei. Au fost tovarăși buni de drumeție, alături de care am parcurs o bună parte din creastă și am exersat limba engleză. În ½ore eram sus în Portița Avrigului. În spate soarele strălucea deasupra vârfurilor Negoiu și Lespezi. Ce m-aș mai fi întins pe iarbă să admir priveliștea! La 08.10 am început să cobor de pe Budislavu. În Curmătura Roșiilor campaseră 4 cehi. Marcajul e șters, abia se vede, însă doar pe o porțiune de 100 m. Poteca urmează curba de nivel și întâlnește câteva pârâiașe cu apă, din care m-am aprovizionat și eu. În față am zărit o turmă de oi care coboara încet de pe vârful Găvanul în Șaua Surului, unde era instalat un cort. Am așteptat să treacă turma și majoritatea cîinilor. Doar cel mai mare dulău rămăsese stăpân pe șa. La ora 09.00 am trecut de câine care lătra, dădea din coadă, dar nu se dădea dus, cu toate că turma era deja la 200 m de el și la 300 m de mine.

Am ajuns la un stâlp cu patru săgeți indicatoare, una pentru lacul Avrig, una pentru Turnu Roșu, una indescifrabilă și ultima care mă interesa pe mine, TR către ref. Suru, timp 1 ½ore.În afară de ultima, celelalte trei ar trebui înlocuite. 09.40 Am mers repede ca să evit o altă turmă care urca pe o potecă aflată la 20 de metri mai jos și am ajuns pe muche la un stâlp unde am găsit pentru a doua oară un marcaj BR. La câmpie era soare, muntele Suru avea vârful învăluit în ceață. Am plecat la timp de la lacul Avrig. În apropiere se află monumentul închinat salvamontistului ing. Robert Ungurean Baltres, prins de o avalanșă la 13 martie 1980. Pe o stâncă e al treilea și ultimul marcaj BR pe care l-am întâlnit coborând din șaua Suru.

10.45. Am făcut un popas ceva mai sus de fosta cabana Suru. Lângă ea se află o construcție care ar trebui să fie refugiu, numai că pare locuită în permanență pe perioda verii, un bărbat tocmai iese din ea, are haine puse la uscat, are un câine mare legat în lanț și cușca aferentă, anexă pentru lemne de foc și o scară. Sunt recuperate cărămizi din ruinele cabanei. Există și un izvor amenajat și un stâlp cu săgeți indicatoare. Gara Sebeș Olt – TR – 4 ore. La 10.40 am plecat. La 11.05 am dat de un stâlp cu indicatoare: Gara Sebeș Olt – TR- 3 ore și drumul forestier Avrig – Poiana Neamțului pe la podul Jibrii și Izvorul Florii – TA – 3 ore. Mi-a plăcut coborârea pe Culmea Moașei. E de preferat variantei PR care merge de la refugiul Suru în cea mai mare parte pe forestier pe lângă pârâul Moașa Sebeșului. Am dat de o poiană cu multă zmeură din (ne)fericire necoaptă și codița șoricelului înaltă și frumoasă. Am făcut un buchet pentru ceai. Singurele probleme le-am avut în porțiunea finală când am intrat pe niște șleauri cu noroi, a trebuit să merg cu picioarele pe versanți sprijinindu-mă în bețe, în timp ce rucsacul se bălăngănea pe spate. După ce am ieșit din noroi am dat de o poiană unde nu am mai regăsit marcajul, așa că am balaurit pe câmp ca să ajung la drum. La ora 13.00 eram în Sebeșu de Sus. Balaureala a continuat și prin sat, am ieșit într-un final din el și pe șoseua spre haltă mi-a ținut companie ploaia. La ora 14.00 am ajuns foarte obosit la haltă, unde poți să te odihnești doar pe jos. Romania, the land of choice! După 7 ore de marș, e vremea să reîncălțăm sandalele!

În încheiere, parafrazând două versuri dintr-o poezie veche despre Alaska, pe care le-am auzit la TV, recitate la final de emisiune, de către un tip care a petrecut solitar o săptămână acolo, pentru a realiza o emisiune, pot spune și eu: „Făgăraș. A land that beckons and beckons, And I want to come back, and I will”. (Rog admin-ii să-mi ierte inserțiile în limba engleză din text, asta am vorbit jumătate de tură.)

P.S.: Prima iubire e Retezatul, acum am și o concubină, Făgărașul. Dacă merg pe creasta Pietrei Craiului peste o lună, ar fi cazul să mă convertesc la Islam, ca să nu fiu pus sub acuzare pentru poligamie. :))



Vineri, 10 iulie 2009 - 20:41 
Afisari: 3,881 


Postari similare:





Comentariile membrilor (21)

razvan_ilie
razvan_ilie
Caraba
 
1
Bravo, Adi, felicitari, pentru primul jurnal al tau! Stiam de la inceput, ca Florin este un om de nota zece! Dar, asa se intampla, cum ne suporta altii, asa trebe sa-i suportam si noi. Doar nu traim in triburi, unul pe acolo...,altu pe aici...ce ar iesi.


Vineri, 10 iulie 2009 - 21:53  

maddie
maddie

 
2
Ma dor ochii dupa cele 7 pagini Carpati.org dar a meritat. Felicitari ca ai rezistat nu doar fizic Carpati.org


Vineri, 10 iulie 2009 - 22:05  

kitty
kitty

 
3
Excelenta tura, excelente locuri ,dar mai ales excelent naratorul.Bravo.
Succes in poligamie, la cat mai multe.


Vineri, 10 iulie 2009 - 22:07  

mike
mike
Rucsac
 
4
Oho pe cat vei merge in mai multe locuri pe atat te vei indragosti de mai multe craiese...Bravo pentru perseverenta, pentru umor, pentru tura dusa pana la capat , si pentru jurnal Carpati.org


Vineri, 10 iulie 2009 - 22:09  

costel2007
costel2007
Busola
 
5
Ai toată admirația mea!


Vineri, 10 iulie 2009 - 23:41  

tesla4536
tesla4536
Caraba
 
6
Felicitari pentru tura dusa la bun sfarsit si pentru primul tau jurnal Carpati.org
Narare excelenta, nu se simte lipsa pozelor.

Totusi, Daciile nu te iubesc Carpati.org


Vineri, 10 iulie 2009 - 23:42  

lbzk
lbzk
Caraba
 
7
ma...io nu citesc ma atata, ca e muuult rau, dar sunt sigur ca a fost cat se poate de fain Carpati.org

o sa revin cu lectura luna viitoare deoarece sunt sigur ca voi gasi informatii de folos Carpati.org


Vineri, 10 iulie 2009 - 23:42  

florin662002
florin662002..

 
8
Felicitari Adrian. Ai un talent innascut de scriitor. Ma bucur ca ai terminat cu bine aventura, desi nu am reusit sa fiu alaturi de tine pana la final. Aventura planificata in Crai ramane valabila pentru sfarsitul lunii iulie.


Sâmbătă, 11 iulie 2009 - 09:49  

cibotarum
cibotarum
Coarda
 
9
Frumos spus, frumos povestit


Sâmbătă, 11 iulie 2009 - 17:08  

patriot
patriot

 
10
Felicitari pentru jurnal!! foarte detaliat si hazliu Carpati.org

cei doi "drumeti" din Saua Cleopatrei erau Alin si Cristi !!!!!
( detalii http://gianinalin.blogspot.com/2009/07/fagaras-24h-5iul.html )


Sâmbătă, 11 iulie 2009 - 20:12  

edics
edics
Busola
 
11
Bine scris...place!


Sâmbătă, 11 iulie 2009 - 20:54  

senty
senty
(admin)

 
12
felicitari. fain jurnal si amuzant, chiar l-am urmarit cu placere si interes.
a doua zi daca mergeai totusi pana in fereastra mare a sambetei puteati pune cortul/corturile acolo, iar din fereastra este un izvor la 2 minute.
in final, mi ar fi placut sa citesc ca te-ai dus pana in turnu rosu dar probabil ca mai aveai de pus o zi la bataie (si poate nu aveai acea zi la dispozitie).
PS: interesant acest Iulian, parca era si pe forum o discutie despre ce cara unii pe munte Carpati.org


Sâmbătă, 11 iulie 2009 - 23:36  

mflorin
mflorin
Caraba
 
13
vineri seara l-am citit ,,pe diagonala,, Carpati.org
azi, am avut rabdare si am citit tot jurnalul.
Adi, pentru tura asta, dusa la bun sfarsit, meriti toata admiratia !!


Duminică, 12 iulie 2009 - 15:50  

oleg
oleg
Coarda
 
14
Excelent jurnalul.Carpati.org
Felicitari!


Duminică, 12 iulie 2009 - 22:38  

romancatalin
romancatalin..

 
15
Frumos jurnal si felicitari pentru tura. I-mi pare rau pentru Florin care a renuntat a doua oara la traseu pentru a nu lasa pe cineva sa coboare singur.


Luni, 13 iulie 2009 - 13:12  

andy79
andy79
Busola
 
16
Tizule, ai de asemenea si admiratia mea, desi din cate vad din comentarii nu duci lipsa Carpati.org


Luni, 13 iulie 2009 - 14:46  

vasile.popescu
vasile.popes..
Caraba
 
17
As-Salamu `Alayka, Adrian! Carpati.org

Foarte frumos relatat... Vazusem jurnalul in diagonala vineri seara, dar abia acum l-am luat la maruntit... Superb!


Marți, 14 iulie 2009 - 08:21  

rupi2003
rupi2003
Caraba
 
18
Multumesc tuturor pentru aprecieri.
Am primit ieri link-ul cu pozele colegilor cehi:
http://stranikov.rajce.idnes.cz/Rumunsko_2009_27.6.-9.7.2009/
pozele din tura comuna incep la p1040050 si se termina la p1040299.


Vineri, 17 iulie 2009 - 08:47  

ella_lumi
ella_lumi

 
19
...felicitari pentru tura si la mai multe!!


Duminică, 27 septembrie 2009 - 23:48  

boby
boby
Caraba
 
20
frumos si jurnalul si pozele...bravo!


Sâmbătă, 2 iulie 2011 - 20:59  

leovit
leovit
Busola
 
21
Frumoasa tura...ce trec anii,,,asa i mi place si mie in Fagarasi mai multe zile abia astept sa reiau cu fiicamea toata creasta din nou.Carpati.org


Vineri, 13 ianuarie 2012 - 17:17  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,1540 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org