Muntii Codlei (23-24 octombrie 2010) (Muntii Persani - Codlei)

ZIUA 1 - sambata 23 octombrie

Cum sa stai acasa pe o asemenea vreme ? 

Cu gandul asta m-am hotarat sa plec sambata dimineata spre gara de nord.  

In Postavaru mai fusesem, dar pe la varsta de 7 ani, asa ca era atractiva pentru mine tura lui Mihai, chiar daca era planificata sa fie una de o zi.

In gara, ne intalnim cinci oameni, luam bilete, si avem placuta surpriza sa ne intalnim cu Gabriela (varverica), ce lua acelasi tren. Vorbim cateva minute, ne ureaza drum bun, si mergem spre vagonul nostru - cu gandul ca ne asteapta drum lung pana-n Brasov, cu intarzierile de rigoare.

Dar intarziere n-a mai fost, si am ajuns (printr-o mare minune) la destinatie exact la ora care trebuia.

Din gara, luam autobuzul 4 pana la capat, unde ne astepta Mihai si ceilalti.

Pana in Poiana Brasov mai luam un autobuz, ce ne duce pe un drum cu atatea serpentine, de mi s-a acrit.

In poiana ne pregatim de traseu in echipa completa (de 10 oameni): Mihai (forestlander), Madalina (maddie), Rodica (rodik), Lavinia (ellyssa), Iulia, Radu (rhadoo), Razvan (razvan1985), Florin (florinc), Nicu (suru) si cu mine (mflorin).

Traseul porneste pe cruce rosie, pe o cararuie ce duce pana la cabana Postavaru.

Partea proasta este ca intersecteaza de zeci de ori partia si drumul forestier, ceea ce face drumul mai putin pitoresc.

Pe la mijlocul traseului ne opreste un nene, si ne pune sa asteptam cateva minute, pana ce se aude ditamai bradul cazand pe versant. Aflam apoi ca se lucreaza la largirea partiilor pentru la iarna.

Dupa portiuni de drum forestier (plin de camioane, buldozere si alte utilaje), iesim intr-o poiana frumoasa, de unde se vede Magura Codlei, si luam o pauza de masa.

Uitandu-ma la aceasta ''piramida'' ce se inalta asa frumos din campie, imi vine ideea sa merg acolo a doua zi, deci sa raman prin Brasov o noapte.

Ne continuam drumul, si ajungem destul de repede la cabana Postavaru, si stam pe terasa cu masute de lemn, de unde admiram panoramele  spre Bucegi si spre Piatra Craiului.

Tot la cabana hotaram si ce sa facem in continuare, totul depinzand de trenurile sau masinile ce trebuiesc prinse.

Toata lumea e de acord sa profitam de vremea buna, si sa lungim traseul cat mai mult, asa ca pornim spre vf Postavarul, pe un drum ce trece mai intai pe sub statia de telecabina.

Varful e de fapt o stanca coltoasa, dar pe care se poate urca f usor, fiind prevazuta cu niste balustrade de metal.

Cu telecabina au venit o gramada de oameni, asa ca pe varf e buluceala mare, dar reusim si noi sa ne gasim cateva locuri de facut poze.

Dupa doua minute, pe varf ramanem doar noi, si facem aici traditonala poza de grup.

Daca la urcare traseul a fost destul de anost, cel de coborare e mult mai placut. 

Pana in Brasov se merge pe o carare destul de lina, prin padurea ce se afla in plin spectacol de toamna.

Cred ca fiecare a facut cateva zeci de poze, profitand de aceste culori pe care doar luna Octombrie le poate oferi.

NU....n-a luat foc padurea.

E doar un fag cu ramurile in flacari.

Daca as locui in Brasov, cred ca as veni in locurile astea aproape saptamanal.

Asa, ca o plimbare in parc.

Intr-un final, ajungem si la Pietrele lui Solomon, loc spectaculos, cu pereti de stanca impresionanti.

La cateva sute de metri mai jos, incep primele case din Brasov, si ne deplasam spre statia de autobuz, unde urmeaza sa ne despartim in doua grupuri.

Autobuzul se lasa asteptat, dar e un bun prilej de mai sta putin de vorba in echipa completa.

Ramasi doar sase, mergem pe jos spre centrul Brasovului, pe stradutele mici si inguste, pana se insereaza de tot.

Mihai ne recomanda un local din centrul pietonal, unde bem vin fiert, si stam la povesti: despre ture (trecute si viitoare), despre Brasov si alte subiecte mai marunte.Pe la opt seara ne despartim, si eu merg cu Nicu spre caminul facultatii de silvicultura, aflat destul de aproape de centrul vechi.

Pana la ora de culcare, Nicu ma lamureste cum e cu drumul prin muntii Codlei, asa ca adorm linistit, stiind ca a doua zi voi avea parte de inca o plimbare de toamna prin natura.

ZIUA 2 - duminica 24 octombrie

''Corul vanatorilor'' - de Carl von Weber. 

Asta se auzea, la sase jumate dimineata, din camera vecina, dat aproape la maxim. Eee, pai daca tot m-am trezit, o sa merg spre Codlea cu primul tren. Pe hol vad cativa baieti echipati pentru vanatoare, asa ca ma lamuresc ce-a fost cu muzica de mai devreme.

Pe la sapte jumate imi iau la revedere de la Nicu, ii multumesc pentru gazduire, si ies in racoarea diminetii, cu destinatia gara Bartolomeu.

Drumul cu trenul m-a costat fix un leu, si in vre-un sfert de ora am coborat in gara Codlea.

''Corul vanatorilor'' mi-a ramas bine in minte, asa ca incep sa-l fredonez involuntar, in timp ce strabat stradutele din Codlea, spre intrarea in traseu.

N-am mai mers de mult singur pe un traseu (de luni bune), asa ca m-am dezobisnuit sa aud atata liniste, fara galagia specifica grupului.

Ajung destul de repede pe primul deal, de unde se vede o priveliste ce trebuie neaparat fotografiata: Codlea si Postavaru intr-o ceata subtire, cu un aer ireal.

Care era probabilitatea sa il am ca ghid chiar pe omul ce cunoaste mtii Codlei cel mai amanuntit ?

Ei bine, chiar asa s-a intamplat, cand am fost prins din urma pe traseu de un codlean, ce face plimbari pe aici de zeci si zeci de ani.

''Doar pe varf vrei sa ajungi ?'' zice el cand ma vede. ''Pai hai ca-ti arat eu cam tot ce-i de vazut pe aici, pe muntii astia''.

Si astfel, il cunosc pe nea Fanica, si pe cainele (snautzer urias) Bruno.

Pornim cand pe drumul marcat, cand pe poteci doar de el stiute, undeva spre sud.

''La cetate mergem, da nu la aia de-a fost a teutonilor, de-s acum doar doua ruine. La alta cetate, naturala, de stanca''.

Intr-adevar, dupa aproape o ora, iesim intr-o zona stancoasa, exact ca o cetate.

Putina catarare, si ajungem sus, unde se vede o priveliste de zile mari, spre Piatra Craiului, spre Fagaras, si spre nesfarsitele dealuri ale Codlei.

Coboram de pe ''ziduri'', jos, unde ne asteapta Bruno cuminte.

Pornim apoi pe drumul de creasta (ce are pe al urme de marcaj vechi - punct rosu).

N-as fi crezut niciodata ca voi gasi atatea zone stancoase in acesti munti mici. Ei bine, tot traseul de creasta traverseaza numai zona de stanca, iesind din loc in loc, in cate un luminis cu privelisti spectaculoase.

Poze am reusit sa fac putine, pentru ca nea Fanica are o viteza cam mare, si notiunea de pauza nu prea ii este familiara.

Dupa o ora, iesim si sub varful Magura, unde intalnim alti drumeti din Codlea, cunoscuti de-i ghidului meu.

Varful nu e foarte spectaculos, dar ofera privelisti largi spre sud si spre vest.

Fac si o poza, cu indicatorul ruginit de timp, si mai impart din mancare cu Bruno, cainele cat un urs.

Ca si in ziua precedenta, coborararea ofera un spectacol de toamna incantator.

Urmam poteca pe triunghi rosu, cu o scurta deviere, pe o cararuie ce duce la o grota ascunsa prin padure.

Reluam drumul initial, ce coboara in serpentine cand largi, cand scurte, si intalnim alti codleni, veniti la cules de ciuperci.

Apoi, nea Fanica taie iar drumul, de data spre o vale frumoasa, unde sunt doua izvoare amenajate chiar de el.

E si o masuta de lemn acolo, plus o vatra de foc.

''Aici e cea mai buna apa din zona, ca am luat mostre din toate locurile''

''Si tot aici vin vara, cand e caldura in oras. Am aici tot ce-mi trebuie''.

Cu bidoanele pline de apa de izvor, pornim pe valea asta linistita, printr-un decor minunat, pana iesim la un drum de caruta ce duce direct in Codlea.

In fata bisericii ne despartim, si imi lasa adresa (str Lunga 123): ''pentru iubitori de natura, stau mereu la dispozitie''.

Mai avand destul timp, ma plimb prin oras, dar am dezamagirea sa gasesc biserica luterana inchisa. 

Pacat, mi-ar fi placut sa vad cum arata pe interior biserica sau curtea fortificata.

Drumul de intoarcere cu trenul nu m-a mai costat nimic.

Prin geamul ultimului vagon al personalului, se vedea tot mai mic locul plimbarilor mele de azi.

Mai am multa energie, si (mai ales) mult timp la dispozitie, asa ca iau Brasovul la pas. 

Gasesc inghetata buna, la pret de nimic, urc si la cetatuia Brasovului, apoi iau la rand fiecare straduta din centrul vechi.

Trec prin celebra strada a Sforii, si ma mai opresc doar in piata Sfatului cateva minute.

De aici - directia gara, dar tot pe jos, avand tot timpul sa prind trenul ce vine din Sibiu si ma duce spre Bucuresti, orasul in care abia daca se simte frumusetea unei toamne blande.

Joi, 4 noiembrie 2010 - 21:29 
Afisari: 4,776 


mflorin