Muntii Cernei: Varful Arjana (Muntii Cernei)
Motto: Inteleptul urca Muntele Fuji o singura data, indragostitul de mai multe ori. (proverb japonez)
Revenind pentru a sasea oara in Munti Cernei, aura de intelept mi se spulbera de la sine. Ramane sa dovedesc doar ca sunt un indragostit de acest colt de tara.
Raul Cerna are pe toata lungimea sa de 84 km un curs rectiliniu (fenomen unic in Carpati). Mai mult, Valea Cernei se afla adancita in larga despicatura dintre doua siruri gemene de munti: Muntii Cernei si Muntii Mehedinti.
Muntii Cernei se intind pe directia NE-SV de la Saua Olanu (la contactul cu Muntii Godeanu) pana la confluenta Cernei cu Belareca, pe aproape 40 de km lungime.
Luand in considerare atat altitudinile varfurilor de pe creasta, cat si constitutia petrografica a fiecarei zone, putem distinge aici doua trepte montane:
- treapta inalta, intre vaile Olanu (N) si Bedina (S). Pe acest segment altitudinile sunt cuprinse intre 1928 si 1511m, dominante fiind formatiunile cristaline si grezo-conglomeritice. Profilul transversal al culmii muntoase este rotunjit, din varfurile de pe creste coborand pana in Valea Cernei picioare lungi de munte, numite in zona, dupa cum vom vedea, cracuri.
- treapta mai joasa, intre Valea Bedina si capatul de SV are altitudinile cuprinse intre 1100 si 300m, trecand prin culmile: Cicilovete, Culmea Inalta Mohornicului si Seseminului.
Pe acest sector picioarele de munte ce coboara spre Valea Cernei sunt mai scurte, dar ele se termina de fiecare data cu mari rupturi de panta, datorate faliei Cernei, care tine de la Valea Topenia pana in dreptul Bailor Herculane.
Accesul de la Valea Cernei la culmea principala a muntelui este relativ dificila, dupa noi, traseele de patrundere in zona somitala a muntelui putand fi numarate pe degete. Dintre acestea, pe parcursul a 5 jurnale vom prezenta cca. 7 poteci marcate.
Varful Arjana (1511m alt.) este un bloc masiv de calcar lipit cu maiestrie de mare arhitect in capatul sudic al culmii inalte a Muntilor Cernei, asemanandu-se astfel cu amvonul unei catedrale catolice. De pe varf privirea poate zbura pana departe, peste Cazanele Dunarii si muntii padurosi ai Banatului.
Din statiunea Baile Herculane mergem in amonte pe Valea Cernei pana la km 12,5 si lasam masina in parcarea Cabanei Dumbrava, peste drum de cladire.

Ieri am mers aproape 700 km de la Galati pana aici si in loc sa ne oboseasca, drumul ne-a sporit pofta de a urca pe munte. Cum se spune: "nu trebuie sa fi nebun ca sa umbli pe toti muntii, dar ar pute folosi..."
Mai mergem inca 400m pe soseaua asfaltata, in racoarea diminetii.

La km 12,9 remarcam pe stanga drumului un bloc mare de piatra.
Inainte de a ajunge in dreptul lui gasim poteca de coborare spre podul de peste Cerna, numit Podul Țesnei.

La celalalt capat al podului trecem pe langa cortul unor pescari, inconjurat de multime de scule, lucru care arata ca aici e loc pentru toata lumea.

Pe malul celalalt apar marcajele a doua poteci: PG pe Cracul Cerbului si BG prin Cheile Prisacinii.
Noi vom urma primul marcaj, care, pentru inceput ne poarta pe un drum de caruta bolovanos, aninat deasupra apelor Cernei.

Mai sus, drumul coteste spre dreapta si trece printr-o livada de pruni (cele cu gat incep sa se coaca), cu iarba de sub pomi inca necosita.

Cand valea se inchide, poteca face stanga si devine tot mai vizibila pe pantele foarte inclinate ale poienii.

Cand iesim pe platoul cu panta mai domoala suntem mangaiati de primele raze ale soarelui. In fata noastra identificam zona de intrare in Cheile Țesnei.

Spre rasarit, sub razele piezise ale soarelui, se deschid zarile spre peretii de calcare ai Muntilor Mehedinti.

Poteca urca spre padure facand un mare ocol spre stanga.

Trecem pe langa tufe de sovarv inforit. Planta medicinala din care se prepara un ceai placut la gust, ceva intre cimbrisor si menta.

In stanga, ramanand tot mai mult sub noi, vedem o casa locuita, unde gospodarul isi face de treaba printre gaini, vaci si cai. Cantatul cocosului rasuna peste toata valea.

Urmeaza un urcus destul de dur de aproape jumatate de ceas printr-o padure viguroasa de fag.

Nu-mi place deloc sa ma uit la ceas.
Cand faci o activitate oarecare, chiar si atunci cand mergi pe munte, imi pare mult mai reconfortant sa ai un ceas care sta. E ca un prieten care are rabdare cu tine, te ingaduie asamai mocait, cum esti tu...
La fel de placut si de linistitor poate fi un ceas la care merge numai minutarul, limba care arata orele putand sa lipseasca: vezi ca timpul trece, dar nu ti-l masoara nimeni. Nu-mi plac deloc ceasurile cu afisaj electronic. Cifrele de pe ele seamana cu o numaratoare inversa, de parca ti-ar numara clipele pe care le mai ai de trait.
Iesim pe un picior de plai ingust, cu iarba necosita. In soarele tot mai putrenic se aude taraitul lacustelor ca bazaitul unui camp electrostatic, de parca am fi intr-o centrala electrica.

Printre varfurile copacilor zarim pe stanga Culmea Fârtanului (Cicilovete), iar in fata mai fotogenica alaturare de varfuri: Biliana - Arjana.

Poteca devine orizontala (am intrat demult pe Cracul Cerbului) si gardurile unor gospodarii, livezile de pomi si culturile de cartofi si porumb ne duc cu gandul la varietatea acestui fel de peisaje din munti mai emblematici: Apusenii.
Deschidem poarta muntelui!

Traversam livezi cu poiana inclinata. Toamna, la cules, cam alergi dupa mere si pere.

Miroase dulce, a miere de tei: sânziene galbene.

Măr si cal, aspecte domestice ale acestor locuri. Pe cat de salbatici ca infatisare, pe atat de lipsiti de salbaticiuni.

Descoperim tulpini tinere de peri altoiti. Acestea semnifica speranta de viitor, semn ca oamenii nu vor parasi niciodata aceste locuri.
Un filozof gasea ca, daca oamenii ar fi nemuritori, ei s-ar transforma, fara indoiala, in niste egoisti criminali. Ar fi o aglomeratie! Dar asa, stiindu-se muritori, ei isi iubesc urmasii si fac tot ce pot ca acestora sa le fie mai bine.
Plecand de la aceeasi idee, vom remarca altruismul albinelor, care, avand o viata de abia 10 zile, se straduiesc sa adune miere si polen pentru iarna, adica pentru alte si alte generatii.

In padure fotografiem tot felul de ciuperci: barba caprei.

Trecem pe langa o alta gospodarie. Se aude glasul unui copil care indeamna vitele sa iasa la pasune. Mai mult, fire electrice coboara in valea adanca din stanga, probabil pana la un generator actionat de apa.
Mai sus de case gasim un izvor cu masa si bancuta.

Facem popas. Scoatem tricourile transpirate si le punem la soare si pe pielea goala tragem bluzele de vant.
Scoatem din rucsaci micul dejun si cand infulecam mai cu pofta (urcam de doua ore) suntem inconjurati de ciurda de vaci care ne-a prins din urma.

Dupa ce strangem masa, completam rezerva de apa din bidoane si punem din nou tricourile ude. Reeeeci!
Urcam prin padure pe poteca larga, taiata peste capetele de strat ale unor gresii. Iesim la lumina si mergem pe langa un gard de chingi pana in fata bisericutii din Dobraia.

Aici e un fel de centru al satului. In fata vedem drumul de car si potecile care duc spre satele Dobraia, Bedina si Piatra Corbului.

Poteca spre aceste sate de sub Arjana e foarte tentanta, dar observam ca marcajul nostru continua pe acelas drum, dar spre dreapta si... coboara spre satul Prisacina. (Prescina, cu accentul pe prima silaba, cum va spune un localnic mai dupa-amiaza. Parca ar fi spus Priscina, cu gandul la musulmanii bosniaci cu mainile la ceafa. Doamne fereste! In 1995, din compasiune pentru locuitorii din Sarajevo, am dat firmei mele numele orasului bosniac.)

Tinem minte imaginea acestui drum pentru ca mai pe seara vom intelege ca legatura satului Prisacina se face pe aici, peste munte si nu pe jos prin Cheile Prisacinii, cum credeam noi.
Fanul din capita pare a fi de anul trecut.

Tufe de galbenele.

Mergem pe drum la vale vreo 300m si observam ca marcajul urca de pe drum si ajunge pe la coltul unei cladiri.
E scoala pustie din Dobraia. Acum are lacat pus pe usa, dar in urma cu doi ani am intrat in sala de clasa. (Vezi Culturalul meu "Tara mea imaginara").

Poteca trece prin fata scolii fara curte si intra din nou in padure. Norocul nostru e ca urcusurile tari sunt pe la umbra.
Un zid de gresii se lasa usor escaladat si ne scoate la un punct de belvedere. Altitudinea locului: 1172m. Din harta, caci nu avem altimetru.
Pare ca am urcat putin, dar trebuia spus de la inceput ca altitudinea la care se afla statiunea Baile Herculane e de doar 168m, iar noi sa fi intrat in traseu pe la 250-300m.

Poteca continua pe curba de nivel si se indreapta spre un adapost solitar, care seamana cu o statie de autobuz.

Jos se vad casele din Prisăcina.

Deasupra satului se inalta Vârful Cușmița 1454m alt.

In adapost ciobanul si-a lasat o bluza de ploaie, o sticla cu apa... hopa! Si pe dumnealui?
Ori pe aici se umbla cu fofila?

Nu vrea sa stea de vorba cu noi.
Bă, asta parca e Gânditorul de la Hamangia!

Adapostul e asezat in fata tuturor privelistilor.
Oare la ce se gandeste ciobanul cand se adaposteste aici de soare, ori de furtuna? O fi avand o inclinatie spre metafizica, ori spre dialectica? "Critica rațiunii pure" a lui Hegel, ori "Antiduhring si dialectica naturii" a lui Engels?

Trecem printr-o adevarata padure de ferigi. Acestea sunt ramase din vremea cand pe pamant cresteau doar angiosperme si gimnospreme.
Astea ce or mai fi? Dupa zeci de cursuri de rezistenta placilor si teoria navei... Cultura generala e ceea ce ne ramane in cap dupa ce am uitat tot ce am invatat in scoala.

Hai, domnule, ca ne apropiem!

Jos se vad casele din catunele Dobraia si Bedina. Dincolo de ele Poiana Lunga face legatura de creasta intre varfurile Biliana si Cicilovete.

In spate varful ascutit al Cușmiței. Elegant, nu?

Inaintam pe Cracul Cerbului pe o directie jumatate dreapta, care sa ne scoata pe culme undeva intre Arjana si Cusmita.

Poteca strabate poiana Piatra Corbului. Saua din dreapta, de dincolo de padure, se cheam Prislop. Acolo trebuie sa ajungem.
Cat mai facem pana acolo?
,,O țâră", cum a spus un localnic.

Obsedanta imagine cu varful.

In spate vedem poiana Piatra Corbului de pe Cracul Cerbului, pe unde am venit.

Urcam inca 20min prin padure, pe o poteca noroita de trecerea oilor.
Iesim in Saua Prislop de sub Varful Cusmita. Suntem in sfarsit pe creasta principala a Muntilor Cernei.
Dar pana la Varful Arjana mai avem de mers...

Aici marcajul nostru PG (punct galben) ia sfarsit. Intalnim pe primii copaci din stanga marcajul de creasta BR (banda rosie).
Facem un popas la umbra si consultam iarasi harta Muntilor Cernei si Mehedinti a lui Danut Calin si Naziana Mosanu. Harta are la partea de sus o frumoasa panorama a Muntilor Cernei realizata de Octavian Mosanu.
Peste trei zile vom merge cu familia Mosanu pe Vlascu Mare, iar peste alte doua zile vom fi in Cheile Tamnei si ghicim locul exact de unde au fost luate imaginile.

Dinspre Arjana apare un turist singur si in asemenea pustietate discutia se impleteste repede. Ciprian (din Caransebes) a urcat din Baile Herculane acum doua zile si intentioneaza sa mearga pe Creasta Cernei pana in Varful Olanelor, de unde va coti stanga spre Muntii Tarcu.
Povesteste ca pana aici sunt probleme cu apa, apoi pleaca tot el primul, ca trenurile care "fac cruce" intr-o gara.

Din Saua Prislop intram in padure si gasim un marcaj foarte bun, refacut de curand, pentru ca acum doi ani era rar de tot.

Dupa aproape o jumatate de ora de urcat iesim la gol alpin si privim in spate spre culmea Muntilor Cernei.

Pana la varf se intinde un covor de afine. Au inceput sa se coaca.

Sub poteca, printre rujerii de afine, ca cazute din cer (cum zice reclama aia: "ca cartelele alea, mana pe picior+pupat+mana pe carte pentru evitarea cacofoniilor...) apar gramezi de pietre a caror provenienta nu are nici o logica.

Ne indreptam spre varf mergand pe hatasele de oi.
Cred ca oile au inventat curba de nivel. Tineti minte salbele de potecute de pe fețele de munte din Baiu...

Apare Varful Arjana si muchia pe care vom urca pana la el.

Varful premergator, asemanator la roca si infatisare cu un varf din Retezat, pare mai inalt decat varful nostru.

Cracul Cerbului a ramas mult sub noi. Acum vedem prapastia care desparte Arjana de poiana Piatra Corbului.

In spate creasta Muntilor Cernei incepe sa se vada pana departe. Si Varful Cusmita a ramas sub altitudinea noastra.

Pana la varf ne strecuram printre tufe de ienupar si coltani de piatra, de parca am fi, asa cum spuneam, in Retezat.

Dincolo de saua dintre cele doua varfuri, cu o precizie milimetrica, rocile cristaline fac loc calcarelor.
Un lucru asemanator se intalneste si in Saua Soarbele, dintre Muntii Godeanu si Retezatul Mic. Aici unele pietre au culoarea roz.

Ajungem pe Varful Arjana (1511m alt.) si vedem cum coboara creasta din varf spre Muntele Biliana.
Facem din nou o comparatie. De data asta cu creasta Pietrei Craiului.

Un gât de apa si "poza de varf".

Suntem atacati din toate partile de mii si mii de musculite. Incercam sa le ignoram, dar ele incep sa ne ciupeasca pe gat pe maini...
Facem un tur de orizont cu aparatul foto. Spre SV vedem cum se continua creasta spre Varful Biliana, aflat ceva mai jos.

In spate culmea pe unde am venit din Saua Prislop si mai in spate cresta in zig-zag a Muntilor Cernei.

Dincolo de Varful Biliana se vede culmea domoala ci mai larga a Poienii Lungi si continuarea crestei spre Masivul Cicilovete.

Spre rasarit se intinde Cracul Cerbului si satele de sub el: Dobraia si Piatra Corbului.

In partea vestica a varfului descoperim un fel de roca ce seamana cu niste tigle sparte, ori cu artefactele unui sit arhiologic.

Garofite de munte. Sunt plante termofite si le intalnim si in Piatra Craiului.

Ne intoarcem in Saua Prislop pe traseul pe care am urcat.

În șa facem din nou un popas si hotaram sa nu mai coboram pe Cracul Cerbului, ci sa cautam marcajul BG care ar trebui sa ne coboare de pe munte prin satul Prisacina si Cheile Prisacinii pana la podul de peste Cerna, pe unde am trecut de dimineata.
Pentru a gasi primele marcaje ne despartim in trei: Lucian ramane la intrarea in padure pe marcajul de urcare PG, pentru siguranta, Marinica se duce chitit pana la intrarea in padure ce se vede la celalalt capat al seii, iar eu marg la liziera padurii sa pieptan zona cu atentie.
Norocul imi surade mie si dupa ce gasesc un marcj BG foarte vechi mai cautin jos, apoi dupa alte doua marcaje incep sa strig, ca gaina babei ce a adus margica.
Coboram pe noul traseu vreo 10min si gasim un izvor cu tuturoi. E bun de stiut pentru cei ce se afla in traseul de creasta si au ramas fara apa.

Mai jos poteca devine bine conturata si chiar lejera.

Iesim din padure si avem deja frumoase perspective spre platoul crovurilor din Muntii Mehedinti.

Trecem prin poieni inflorite. Prin tot locul aflam ciresi, care amari, care dulci si cine a scapat nepătat pe fund de la afinile de sus se rezolva cu cirese amare.

Coboram de mai bine de o ora din sa.
Mergem la vale prin satul Prisacina. Casele sant rare, pierdute prin vaile paraielor. Aici noi coboram pe un fel de "bulevard central".

Trecem si pe langa case fantomatice, cu ograda napadita de vegetatie. Totusi la unele case se aud mori de apa ce ar putea misca mici generatoare electrice.
Nu le-am vazut, pentru ca de fiecare data se auzeau undeva, in spatele casei.

La partea de jos a satului trecem peste o podeata si ne apropiem mult de firul Vaii Prisăcina.

Pe firul apei dam si de o moara de apa abandonata. Noi ne pregatim sa intram in partea finala a traseului, in Cheile Prisacinii.
(Cum scria un politist de la ,,secția crime" titlul unui roman de Mihail Sadoveanu: ,,Venea omoară pe Siret".)

Acum o sa imit si eu alti autori, atragandu-va atentia: fiti atenti! Acum urmeaza intriga povestirii... Cum spune si logoreicul de Florin Piersic: "fiti atenti, acum urmeaza poanta..."
Cred ca imediat dupa moara de apa am pierdut marcajul, noi ținand mai departe poteca ce continua la fel de larga, dar care incepe sa urce in loc sa coboare.

Urcam mai bine de jumatate de ora spre niste case fantomatice, la care nu mai ajungem sa cerem niste informatii. E clar, poteca am pierdut-o.
Ajungem pe niste fanete agatate la mare inaltime deasupra Cheilor Prisacinii. Sa ne intoarcem la moara de apa?

De la prima gospodarie aflam ca suntem pe Cracul Mare si ar fi o poteca de coborare la drum, dar nu e marcata…
Mai mersera voinici ce mai mersera, zi de vara pana-n seara si ajunsera la a doua gospodarie.
Femeia de aici ne spune si ea ca suntem pe drumul cel bun.

Ia uitati-va in dreapta! Asta o fi drumul cel bun? Suntem deasupra Cheilor Prisacinii si mergem la noroc printr-un labirint de poteci nemarcate.

In spate se vede casa de unde a iesit femeia sa ne indrume.

Ajungem intr-un fel la capatul Cracului Mare.
In fata sunt peretii din Muntii Mehedinti, iar undeva sub noi ar trebui sa fie Valea Cernei.

Apoi zeii cei buni ne scot in cale un vanator. Un fost vanator, ca in "Pusca si cureaua lata".
Ne intindem la vorba si la sfarsit ne conduce pana unde poteca incepe sa coboare abrupt spre Cerna.

Punctul de frumoasa perspectiva pe care il vom identifica de jos, din drum ca fiin deasupra unor pereti.

Acolo jos trebuie sa ajungem.

Pe partea cealalta a vaii se vad poienile cu case locuite catarate pana langa peretii de stanca.

Am scos-o la capat si de data asta...
Trebuia, caci ne asteptau in zilele urmatoare alte si alte locuri de neuitat.
Trecem puntea peste Cerna si vom intelege ca am iesit la km 18. Deci pana la masina 5 km si jumatate... horja-horja!
Dar ce mai contează...

Apele Cernei la ora asfintitului.

Pe mâine!
Joi, 30 iulie 2009 - 16:32
Afisari: 16,135
gigicepoiu
felicitari pentru tura
Joi, 30 iulie 2009 - 16:00