Muntii Cernei:Cascada Vanturatoarea (Muntii Cernei)

   Multe lucruri se pot povesti despre minunile cu care natura a binecuvantat tinutul montan al Cernei, dar cea mai fascinanta poveste s-ar putea dovedi a fi povestea geologica, a felului cum s-au nascut aceste locuri.

   Este posibil ca la inceputul timpurilor Raul Cerna sa fi curs spre SE, spre Oltenia, dupa inclinarea generala a reliefului din zona.Apoi miscarile tectonice de ridicare a straturilor de sedimente calcaroase pe aliniamentul de azi al Muntilor Mehedinti au creat in timp o stavila ce a obligat cursul de apa sa-si aleaga directia de curgere pe care o aflam astazi, dealungul unei adancituri din marea suprafata de nivelare aflata acum la altitudini de cca. 2000m in Muntii Godeanu si denumita de geologi Platforma Borascu.

   Configuratia actuala a reliefului, aceea de vale longitudinal stransa intre versantii abrupti a doua masive muntoase, este o urmare a interactiunii a doua forte de modelare:una tectonica, de ridicare a stratelor geologice, cealalta de eroziune si de adancire continua a nivelului de curgere a apelor Cernei.

 

   Alcatuirea geologica este foarte complexa in Bazinul Cernei, o nota determinanta fiind data de panzele de calcare ce se intind cand de o parte, cand de cealalta a vaii.

   Fiind roci cu mare potential de carstificare o mare parte din apele de suprafata si-au creat in timp un complex labirint de cursuri subterane.Ca urmare a acestui fapt vom intalni vai seci la aproape toti afluentii de pe stanga Cernei si in plus un mare numar de izvoare termo-minerale in partea inferioara a vaii.

   Prin construirea a doua baraje hidrotehnice in zona a fost afectat grav echilibrul dintre apele de suprafata si cele subterane.(Ar fi frumos ca la un momentdat apele lacului de acumulare Prisaca ,,sa fuga"prin reteaua subterana.)

 

   Afluentii ce vin din Muntii Cernei au debite mai consistente, lungimi ale cursurilor intre 6 si 14km, iar paturile albiilor mai putin inclinate, lucru care a dus la o eroziune mai moderata a reliefului.

   Mai mult de atat, afluentii din partea inferioara a bazinului hidrografic au cursurile sectionate de Falia Cernei si ajung spre varsare sarind peste mari pereti de calcar si formand astfel cascade spectaculoase.

 

   Paraul Scochina izvoraste de sub Culmea Cicilovete si are pe prima sa parte un curs prea putin spectaculos, la umbra padurii de fag.Apoi apele ajung deasupra marii rupturi de panta, perete ce inchide partea de jos a vaii,transformand locul intr-un mare amfiteatru.

   Dupa o prima cadere de 5-6m apele se lovesc de un prag de piatra si se despletesc intr-o perdea spectaculoasa.Urmeaza o cadere de 40-50m care pulverizeaza si mai mult suvoiul de apa.Acesta cade sub forma de ploaie marunta la o distanta de 20-30m fata de baza peretelui, sporind si mai mult spectaculozitatea peisajului.

 

   Dar sa urcam pana acolo pentru a vedea pe indelete Cascada Vanturatoarea.

   Trecem Cerna pe partea dreapta.Sub noi vedem apele linistite ale lacului de acumulare si observam ca anul acesta coada lacului e mai sus de pod.Pe acest pod trece si drumul nemodernizat ce insoteste linia tarmului pe dreapta.El este practicabil pentru masini si revine in DN67 mai jos, chiar pe coronamentul Barajului Prisaca.

   Nu gasim umbra vreunui copac, asa ca lasam masina la soare, langa gardul unor vile abia rasarite in zona

 

 

 

 

 

 

   Apele lacului privite spre amonte.Bucata de uscat din stanga nu e o insula, ci un fel de plaur de pamant plutitor, asemanator cu un plaur de stuf din Delta.Cand am coborat din traseu plaurul plutea dinjos de pod, purtat de curentii de apa, ori de vant.

 

 

 

 

   Trecem printre doua vile in constructie si ne apropiem de pintenul pamantos, plin de radacini, pe care vom urca pentru inceput.

 

 

 

 

   Ca in fiecare tura din aceasta zona, traseul ne ia tare inca de la primii pasi.

   N-as vrea cu nici un chip sa exagerez, dar astazi a fost pentru prima data din cele noua ture in care am fost nevoiti sa punem si gherutele pe pietre.

 

 

 

 

   Poteca e marcata cu CR si urca aproape drept, fara serpentine, pe un pinten de munte acoperit de padure.Roca e total diferita de calcarele de pe Valea Tesnei, aflata uite colo, peste drum.Aici dominante sunt placile groase de gresie.

 

 

 

 

   Iata ce gresii frumoase! Parca sunt niste vestigii incase napadite de vegetatia junglei.

 

 

 

 

   Dupa mai bine de o ora de mers pe o potecuta spanzurata mult deasupra Vaii Scochina iesim pe un promontoriu de piatra si vedem pentru prima data peretele Cascadei Vanturatoarea.

 

 

 

 

   Dupa cum spuneam in randurile de introducere, peretele cascadei inchide valea adanca si larga ca pe un amfiteatru in jumatate de cerc.

   De la nivelul potecutei de pe brana, pe care am venit pana aici, coboran cca. 50m pentru a ajunge la baza peretelui.Poteca se strecoara pe sub boltile de piatra ale peretelui cascadei.

 

 

 

 

   Ajunsi aici facem un mic popas la umbra tavanului inclinat.

 

 

 

 

   O vedere cuprinzatoare a partii de jos a cascadei.Se vede cum panza de apa venita parca din inaltul cerului, cade la 20-30m de baza peretelui.Amfiteatru strabatut de poteca are dimensiuni ciclopice.

 

 

 

 

   Ajungem in dreptul suvoiului de apa si vedem in razele soarelui stropii de apa ca pe niste picaturi de lumina.

 

 

 

 

   Uite de unde vine apa! Se vede ca peretele e puternic surplombat si apa cade departe de noi.

 

 

 

 

   Peretele inflorit si apa cazuta din Soare.

 

 

 

 

   Ajungem de partea cealalta a amfiteatrului si vedem caderea de apa din alt unghi.

   Bai, dar niciun unghi nu vrea sa ne dezvaluie curcubeul facut de cascada cu razele de soare? Hai sa mergem sa ne uitam si de sus!

 

 

 

 

   De partea cealalta a amfiteatrului locurile par sa se mai linisteasca pentru cateva clipe.Intalnim si un adapost la baza peretelui surplombat.Aici nu cred ca te ploua vreodata.

 

 

 

 

   Dincolo de peretele cascadei poteca intra din nou in padure.

 

 

 

 

   Urmeaza 3-4 serpentine dure, cu mult grohotis instabil, care face inaintarea si mai obositoare.Inca un efort pe un secor mai domol al potecii si iesim la culmea de sus, impadurita si cu panta domoala.Gafaim din greu.

 

 

 

 

   In poza de mai sus abia ajunsesem deasupra peretelui din stanga cascadei (cum privim de jos).Pentru a ajunge la punctul de belvedere de pe peretele din dreapta coboram cca.50-60m pana in albia paraului de deasupra cascadei.

   Uite ce linistita e apa aici! Nici nu stie ce o asteapta...

 

 

 

 

   Gata! Am ajuns!

 

 

 

 

   Pe platforma de piatra, putin mai in dreapta, gasim cateva spituri fara ureche,  semn ca peretele de sub noi a fost escaladat.

 

 

 

 

   Platforma de piatra e separata de zona inierbata de cateva ,,crevase" adanci, care iti dau fiori la gandul ca stanca enorma s-ar putea desprinde....

 

 

 

 

   De la marginea peretelui vedem jos drumul de pe Valea Cernei, podul pe care am trecut si vilele de la gura Vaii Scochina.

 

 

 

 

   Ne scoatem tricourile pentru a ne bucura de soarele generos si le punem la uscat pe iarba.Ne asezam la masa chiar pe buza peretelui, unde stanca e sanatoasa.Pentru ca din iarba, ori din crapaturile adanci oricand ar putea iesi o fipera...

   Deocamdata a iesit o ,,iguana"mititica.S-a tot invartit in jurul nostru si a ciugulit dintr-o farama de pateu.

 

 

 

 

   Poiana dintre padurea prin care am urcat de la parau si stanca orizontala pe care stam noi la masa.Un loc excelent de cort! Si apa e la doi pasi...

   Ne saturam repede, caci stomacul e cam strans cand consientizam cam unde am pus masa...In plus suntem permanent atacati din vazduhul din fata peretelui de un stol de lastuni galagiosi.

 

 

 

 

   Strangem masa, ne echipam si inainte de plecare tragem si obisnuita ,,poza de varf".

 

 

 

 

   La plecare mai privim odata crapaturile datatoare de fiori.Parca iti vine sa te hatani putin pe stanca...sa vezi ce se intampla...

 

 

 

 

   O invitatie la admirat privelistea.E!... Voi cand va ganditi sa veniti aici?

 

 

 

 

   La intoarcere trecem din nou peste apele paraului de deasupre cascadei si urcam pe crestetul peretelui din stanga.

   De aici se continua in sus poteca marcata cu CR. Urmata prin padure ea ne va scoate in 1,5-2h la Varful Poiana Cicilovete, la peste 1100m altitudine.

 

 

 

 

   Dupa coborarea serpentinelor din padure iesim iarasi la gol si privim verticalitatea peretelui din stanga.Petele negre sunt date de apa ce izvoraste la tot locul, pe verticala de calcar.

 

 

 

 

   Peretele cascadei vazut din partea stanga a amfiteatrului.Pe varful de sus am stat noi acum jumatate de ceas.

 

 

 

 

   Ne strecuram pe sub bolta surplombata.

 

 

 

 

   Perdeaua de apa a cascadei.asa arata dupa zile intregi de seceta.Cum o fi dupa ploi mari, cu viituri?

 

 

 

 

   Un firicel de picaturi mai rebel, desprins de cascada mare. Seamana cu brocurile de sudura ce cad de pe vapor.Ce comparatie idioata si la mine...

 

 

 

 

   Cascada vazuta de jos, chiar de unde cade apa pe stanci.

 

 

 

 

  Aici cade apa.

 

 

 

 

   Ajungem din nou in potecuta ce se strecoara printre bolovanii mari de gresie.Si totusi peretele era de calcar...El face parte din Falia Cernei, pe care am vazut-o mai bine de la Crucea Alba, din tura de pe Domogled.

   Acum vedem mai bine traseul de dinsus de cascada:am urcat prin padurea din stanga, pe muchia de deasupra peretelui din stanga urca traseul spre Varful Cicilovete, iar noi am coborat in albie si am ajuns deasupra peretelui din dreapta.

 

 

 

 

   Ajungem pe malul Cernei si descoperim...asta o fi noul SUV Dacia?

 

 

 

 

   Lasam masina la locul ei si trecem podul pentru o poza de ansamblu.Din acest unghi cascada nu se mai vede, dar ghicim peretii ei, undeva, in centrul fotografiei.

 

 

 

 

   Pai acum la urma dai plansa cu scris de la filmul mut?!...Acum am vazut-o.Eu nu regizez nimic in jurnale...

 

 

   Pe maine!

 

 

  

 

 

 

Sâmbătă, 8 august 2009 - 16:30 
Afisari: 10,359 


gigicepoiu