Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Februarie 2025
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
2425262728

Martie 2025
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Online

Vremea
Varful Gemanarea
Muntii Parang

Muntii Buzaului: biserici rupestre si agatoane in Masivul Ivanetu (Muntii Buzaului)


   Plecăm din Galați de-cu-noapte, pe un întuneric înmuiat de o ceață lăptoasă și călduță.

   Zorile ne prind în nesfârșirea Bărăganului și primele raze de soare destramă negura în fâșii lungi, agățate de salcâmii înalți de prin sate.

   Cerul se limpezește și vedem cum dinspre nord alunecă în tăcere ,,V”-uri largi de păsări călatoare. Din goana mașinii constatăm că imaginea e aceeași și dincolo de satul prin care am trecut... și mai încolo.

   ,,Fi-i a-tent! Și spre sud e cerul plin!...”

   Cale de vreo 10km suntem într-un peisaj suprarealist, pierduți în spațiul câmpiei și parcă sub o flotilă de nave spațiale, din acelea imense și care se mișcă încet, ca să aibă timp privitorul (de la cinematograf) să rămână cu gura căscată...

 

   Se pare că sunt mii de gâște sălbatice care zboară la înălțime mică, cu toate că, mi-a povestit un prieten-vânător, gâștele nu trec niciodată pe sub rețelele de înaltă tensiune, chiar dacă sunt surprinse la sol, hrănindu-se pe holdele cu porumb cules.

   La fel îmi povestea și Sorin (prezent și el în aceasta tură) că porumbeii călători nu zboară pe deasupra întinderilor de apă (lacuri, lacuri de acumulare), iar rutele lor de zbor sunt alese astfel încât să evite zonele muntoase, unde sunt mai numeroase păsările de pradă.

 

   Adunarea s-a dat în centrul satului Colți, așezare buzoiană de pe valea Sibiciului.

   Edy Munteanu nu și-a abandonat nici aici rolul de organizator și încearcă să gasească loc pentru fiecare din cele zece mașini cu care sosim toți-deodată, buluc.

   Coborâm cu toții într-un entuziasm aproape material, ca un zumzet de albine.

   Mamă-nene, câți suntem!... 45 sau 46. Se vor îndeplini peste o mie de strângeri de mână și perechi de pupături. Mai exact 1035: combinări de 46 luate câte două.

 

   Pentru o clipă de liniște e nevoie să intrăm la Muzeul Chihlimbarului.

   Prima impresie e că obiectivul turistic aduce mai degrabă cu o cabana vânătorească.

 

/Agaton1/img_2179-j1.jpg

 

   În interior cele trei sălițe ale expoziției dezamăgesc și ele prin modul perimat prin care se prezintă exponatele, dar și prin sărăcia și numarul mic al acestora.

 

   Chihlimbarul este considerat o piatră semiprețioasă, el purtând și numele mai vechi de ,,ambră”.

   Cu toate acestea el nu este un mineral, ci e de origine organică, o rășină fosilă provenită de la unele specii vechi de pin care și-au ,,lăcrimat” seva cu mai bine de 40-50 de milioane de ani în urmă.

   Varietatea românească a chihlimbarului poarta numele de ,,romanit”.

   Diferitele varietăți ale ambrei de Buzău sunt date de culorile ce pornesc de la galbenul transparent al mierei pâna la verdele-brun de măslină coaptă.

 

/Agaton1/img_2365-j1.jpg

 

   Încă din preistorie bucățelele de ambră descoperite de obicei în patul nisipos al pâraielor erau șlefuite și purtate ca amulete aducătoare de noroc.

 

/Agaton1/img_2368-j1.jpg

 

   O exploatare sistematică în zona localității Colți s-a făcut între anii 1920-1973, când anual se extrăgeau cantități de circa 100-150kg de exemplare de diferite dimensiuni.

   Locuitorii din zona Sibiciu și Colți caută și astăzi , precum strămoșii lor, bulgări de chihlimbar, pe cursul apei dupa fiecare ploaie și cu regularitate primăvara, cănd cad malurile si vegetația este la început.

   Conform tradiției nimeni nu spune unde a găsit o piatră sau alta, ca să nu poarte blestemul de a nu mai găsi și alta.

   Acuma aproape fiecare gospodărie deține câte o astfel de piatră, motiv de laudă pentru gospodarul scăpat la o ceașcă în plus de rachiu...

 

   La muzeu ne intâlnim și cu doamna Diana Gavrilă, profesoara de istorie din localitate, care ne va fi ghid în încercarea noastră de a descifra misterele așezărilor rupestre din zona Aluniș.

 

   La un ordin ne îmbarcăm din nou în mașini, ca o veritabilă armată de tanchști veniți la război cu treabă.

   Urmează încă vreo 3km de drum rău, printre scrâșnetul pietrelor aruncate de roți auzindu-se și scrâșnete ale șoferilor: ,,...gatonu mătii!...”

 

   În imediate apropiere a locului de parcare definitiv se află Biserica rupestră de la Aluniș.

   Ca orice exploratori cuprinși de febra descoperirilor, hotărâm să lasăm acest obiectiv pentru a fi vizitat la întoarcerea din traseu.

   Cunoscând această trăire de la explorarea peșterilor și fiind convins că ne vom întoarce pe întuneric, mă strecor și fur repede o imagine cu bisericuța albastră.

 

/Agaton1/img_2184-j1.jpg

 

   Gata, ne punem în mișcare și la capătul unei ulicioare deschidem poarta de la grădina unui om.

   Ne înșirăm printr-o livadă de nuci și pruni.

 

/Agaton1/img_2187-j1.jpg

 

   Ne așezăm frumos la rând și sărim un pârleaz sub privirile siderate ale unei văcuțe oprite din păscut.

   Travesrsăm vadul secat al pârâului Sibiciu și începem să urcăm pe un islaz.

 

/Agaton1/img_2194-j1.jpg

 

   În spatele nostru rămân casele din Aluniș pitite prin pădurile de pe muntele Crucea Spatarului.

 

/Agaton1/img_2199-j1.jpg

 

   Ajungem la marginea pădurii și întrebăm de bisericile la care nu mai ajungem. Contrar așteptărilor se pare că azi vom urca masiv...

   Deocamdata privim văpaile din frunzișul de la poala pădurii.

 

/Agaton1/img_2212-j1-jj11.jpg

 

   Mai sus, chiar in mijlocul pădurii, ne oprim în preajma unui bolovan care poate înfățișa, dupa imaginația fiecăruia, un leu de mare, un...

   Ghidul pornește o avalanșă de povești venite la gură parcă toate deodată.

   Greu poți să delimitezi datele istorice ce țin de preistorie de poveștile cu sumerieni, audieni, regele Luana etc. Apoi alte povești cu credincioși paleocreștini fugăriți permanent de împarați romani și chiar de turci...

   Și toate acestea desprinse numai din spusele tainice ale unor localnici, vezi Doamne, extrem de inteligenți, care știu totul despre toate și asta doar din spusele moșilor si strămoșilor.

 

/Agaton1/img_2214-j1.jpg

 

   Cel puțin pădurea la mijloc de noiembrie e fermecătoare și-ți oferă răgazul pentru a-ți pune o oarecare ordine în valurile de povești.

 

/Agaton1/img_2215-j1-jj11.jpg

 

   Imediat ce depășim culmea împădurită ni se deschide de cealaltă parte a muntelui o poiană străbătută în coborâre de o potecuță pierdută pe sub frunzele veștede.

 

/Agaton1/img_2217-j1.jpg

 

   Ajungem în poiana Cozeanca, în zona primelor obiective ale turei de azi situate sub vârful numit de data aceasta chiar Crucea Spătarului.

   În stânga e Piatra Peșterii, numită și Stânca Salamandrei, în care vom descoperi Peștera lui Dionisie Torcătorul.

   În piciorul de munte împădurit din mijloc se află grota Fundul Peșterii, iar peretele stâncos din dreapta se chiama Colțul Zigurat.

 

/Agaton1/img_2225-j1.jpg

 

   Pe Piatra Peșterii flutură un steag alb-albastru. Impresia e ca suntem din nou în Grecia...

 

/Agaton1/img_2227-j1.jpg

 

   Acum înțeleg că pădurea și-a luat culorile toamnei din nuanțele transparente ale chihlimbarului de Colți.

 

/Agaton1/img_2230-j1.jpg

 

   Urcăm prin spatele colțului Piatra Peșterii și ieșim mai la lumină chiar sub scara care urcă la chilia lui Dionisie.

   Cel care a dăltuit grota în stânca de gresie rămâne învăluit în mister.

   După unii lucrarea s-a făcut prin sec. 4-5 d.Hr., după alții micuța biserică rupestră ar fi atestată documentar prin anul 1639, iar după cei mai siguri pe ei pusnicul Dionisie s-ar fi nevoit aici vreme de vreo 30 de ani în prima parte a sec. 19.

 

   Pentru o vreme nu putem urca scara deoarece trebuie să așteptăm să coboare cei 5-6 ,,turiști”, sau ,,pelerini” care au rămas peste noapte în chilie.

 

/Agaton1/img_2237-j1.jpg

 

   Facem loc și cei ce coboară scara trec printre noi la fel ca apărătorii aceia ai Cetății Neamțului care se împotriviseră trufiei prințului Sobieski.

   Doar că eroii noștri nu duc în spate decât niște rucsaci lălâi și un bidon de vin lovit bine într-o aripă.

   Sus găsim o vatră de foc cu spuza caldă. Unii dintre noi mai slobozi la gură îndeamnă să căutăm și oareșce ,,legale” uitate prin vreun colț...

 

/Agaton1/img_2242-j1.jpg

 

   Interiorul grotei lui Dionisie Torcatorul.

   Pusnicul purta ca nume acest atribut deoarece o vreme și-a câștigat existența torcând lână pentru gospodinele din satul Nucu aflat chiar jos, sub munte.

 

/Agaton1/img_2259-j1.jpg

 

   De pe platforma grotei lui Dionisie privim spre peretele Colțului Zigurat.

   Se observă cum această culme stâncoasă are stratele de gresie întoarse pâna la verticală de către tectonica zonei.

   În partea de sus un martor de eroziune sub forma unui cub pare să stea într-un echilibru precar și gata să se prăvălească la o rafală de vânt mai consistentă.

   Apoi vin poveștile legate și de acest colțan... Că bolovanul de sus s-ar mișca după soare, că cine ajunge să-l atinga dispare pe loc etc.

 

/Agaton1/img_2263-j1.jpg

 

   Coborâm de pe Stânca Salamandrei și ocolim pe la bază pintenul împădurit văzut de noi când coboram în poiană.

   Pe un copac găsim o placuță  care ne trimite la ,,Schitul Fundul Peșterii (Profiru)-atestat documentar în 1639”.

   Din acest unghi se vede numai puțin din grilajul de fier ce închide gura peșterii.

 

/Agaton1/img_2277-j1.jpg

 

   Pe pereții peșterii arheologii au descoperit inscripții dintr-o scriere necunoscută și desenul stilizat al unui pumnal persan. Atât le-a trebuit născocitorilor de povești...

   Peștera are circa 6m lungime și e adâncită în gresie nu de apă ci de o veche fractura tectonică.

 

/Agaton1/img_2271-j1.jpg

 

   În poiana Cozeanca se află două izvoare sulfuroase și unul cu apă buna de băut.

   Ghidul plusează că apa izvoarelor ar fi radioactivă, dar cu vădite calități terapeutice. O adevărată ,,apă vie”. Dumneaei și-a rezolvat o laringita rebelă încă de la prima înghițitură.

   Deasemenea povestea spune că însuși Ceaușescu ar fi fost interest de aceste izvoare cu apă vie, drept pentru care a dispus construirea unei baze de tratament în nu-știu-ce localitate de la baza muntelui.

 

   Până una-alta aceste energii ale locului (toate pozitive) nouă ne produc o foame...

   După masă, mai cu sacii văzuți în căruță, încercăm și o poză de grup.

 

   Sus: Ionuț (Costea), Doina, Dan, Ionuț (Sava), Monica, Andu, Crina, Gigi (Mocanu), Diana, Gabi, Alexandra, Ștefan, Cătălin, Bogdan, Costi, Sorin, Diana (ghid), Valeriu, Horia, Rodica, Edy, Ingrid, Andrei, Laura.

 

   Jos: Marin, Adriana, Puiu, Geta, Cristina, Alexandra (Gaidasencu), Ana, Andreea, Cerasela, Alois, Corina, Nelson, Emilia, Ciprian, Lucia, Doru, Marilena, Lucia, Nicu, Adriana.

 

   Lipsește din poză Lucian Bălănică și cu mine.

 

/Agaton1/img_2278-j1.jpg

 

   Zâmbetele fetelor mecanturiste în poiana Cozeanca: Laura, Ana-Maria, Emilia, Alexandra, Doina, Adriana, Marilena, Diana și Ingrid.

 

/Agaton1/img_2287-j1-jj11.jpg

 

   Din poiană săltăm în gheabă samarele mai ușurate și pornim din nou la drum.

 

/Agaton1/img_2288-j1.jpg

 

   Suntem peste tot.

 

/Agaton1/img_2297-j1.jpg

 

   În culorile astea calde nu are cum să nu ți se facă sete...

 

/Agaton1/img_2301-j1-jj11.jpg

 

   Noroc că ajungem deasupra unui alt izvor cu ape sulfuroase acoperit cu câteva plăci de beton, probabil de la vreo captare mai recentă.

   Bleah!... Are gust de ou clocit.

   Se spun povești despre vechea apă minerală ,,Hebe”, care risca să-ți strice șprițul.

 

/Agaton1/img_2305-j1-jj11.jpg

 

   ,,Așa”, nelipsita din turele mecanturiștilor. Toți știm că ea ne întâmpină în fiecare miercuri seara la intâlnirile de la restaurantul ,,Takis”, ca gazdă.

 

/Agaton1/img_2306-j1.jpg

 

   Și o ,,vulpiță” cu guler alb, ca de ,,rasă Bazna”, încercând să înnoate prin frunze.

 

/Agaton1/img_2308-j1.jpg

 

   Toamnă limpede, desprinsă parcă de pe tapiseriile din ,,Țara Soarelui-Răsare”.

 

/Agaton1/img_2310-j1.jpg

 

   Urcăm mai departe prin pădure și în apropierea unui exemplar impresionant de brad secular descoperim peretele de gresie înalt de vreo 40m în care se afla săpată Peștera lui Iosif.

 

/Agaton1/img_2319-j1.jpg

 

   Ascultăm și poveștile despre acest pusnic, apoi altele mai desprinse din realitate.

   ...Cum că oamenii acelor vremuri de demult ar fi cunoscut ,,efectul de piramidă” și că sub încăperea actuală s-ar afla altele mai mari, un întreg labirint de coridoare subterane.

 

   În ceea ce mă privește eu nu sunt convins că acești călugări isihaști (pusnici) sclipeau de inteligență ori de desăvârșire sacerdotală.

   Aici sunt cu totul în asentimentul lui Paul Goma, care nu credea o iotă din povestea cu ciobănașul-filosof din balada ,,Miorița”.

   El vedea realitatea într-un mod cam abrupt:

   ,,Ciobanul român vâră deștul în curul altui cioban român după care se cracănă de râs...”

   E genul de glume al vulgului din acelaș registru cu oftatul în dragoste al analfabetului...

 

   Dealungul veacurilor poziția oamenilor față de râs a fost mult mai complexă decât s-ar putea crede.

   Râsul, veselia, nu a fost la fel de acceptate ca plânsul și durerea.

   Știm că încă de la începuturi concepțiile gânditorilor au fost duale; ori-ori. Și exprimările sufletului omului la fel.

   În teatrul antic vechii greci jucau ori tragedii ( ,,Orestia” lui Eschil, ,,Oedip rege” a lui Sofocle, ,,Medeea” lui Euripide), ori comedii ( ,,Lisistrata”, ,,Norii”, ,,Viespile” lui Aiastofan, ,,Soarta” lui Menandru).

   Iar Platon a ridicat râsul la nivel de filosofie.

 

   Povestea spune că cel mai important capitol din ,,Banchetul” lui Platon, cel care se referea la legătura comicului omenesc cu seriozitatea divinității, era bine ascuns, ca operă originală, în una din abațiile (mânăstirile) franciscane ale evului mediu.

 

   (Biserica creștină avea să încerce și ea o poziție față de râs: în Scriptură ni se amintește întrebarea dacă Isus ar fi râs vreodată în cei 33 de ani de viață? Nu. Dar la fel de bine în Biblie nu se subliniază expres nici contrariul, că el n-ar fi râs...

   Orice sofist ar fi tranșat rapid dilema: nu există o astfel de dilemă.)

 

   Motivul pentru care biserica creștină a ținut secretă cartea lui Platon (care de altfel nici nu a mai parvenit lumii moderne) a fost de ordin teologic, de dogmă.

   Viața de zi cu zi poate fi plină de haz. Omul de rând, vulgul, are tot dreptul să râdă. Ca ciobanul lui Goma, ori, cum se spune, ,,ca proasta-n târg”.

   În schimb teologul creștin trebuie să aibă rezerve în privința râsului.

   Cine e vesel ajunge să nu se mai teamă nici măcar de Diavol. Și cine nu se mai teme de Diavol parcă n-ar mai avea așa mare nevoie nici de Dumnezeu.

   Iar biserica ar simți cum îi fuge pământul de sub picioare...

  ( Într-un alt paragraf vom vedea că totdeauna frica e mai tare decât entuziasmul.)

 

   Toate lucrurile astea s-ar mai limpezi dacă aș aminti că ascunderea acestei opere originale a lui Platon și în cele din urmă distrugerea ei, constituie intriga romanului ,,Numele Trandafirului” al lui Umberto Eco.

   Unde descoperim un personaj erudit, poate de talia teologului-filosof Toma dAquino, în rol și de detectiv criminalist.

 

/Agaton1/img_2320-j1.jpg

 

   Merg în tacere prin pădure, cu gândul la Paul Goma și la toate pe care aveam să le scriu aici, mai sus...

 

/Agaton1/img_2322-j1.jpg

 

   Mai sus ne oprim sub un perete de gresie aflat, pare-se, chiar pe vârful muntelui.

 

/Agaton1/img_2325-j1.jpg

 

   Suntem sfătuiți cum sa vedem în blocul compact chipul unui dac. Cu cușma aceea de starabostes, ori de piliati, ori de comati...

 

/Agaton1/img_2326-j1.jpg

 

   Urcăm din greu o potecuță abia insinuată printre blocurile de gresie.

   ,,Așa” ne trece printre picioare, în sens invers. Unde cobori, fată?! Va trebui să urci coasta asta grea încă o dată. Îi place să meargă în fața grupului, dar când se vede singură se întoarce până ajunge lângă Horia.

 

   Ajungem pe un colț stâncos. Înainte de a cerceta resturile unei grote prăbușite Diana ne povestește despre Agatonul Vechi.

   Agatonul Vechi, numit și Dărâmatura, a fost cândva o mânăstire micuță, căruia domnitorul Mihnea Turcitul i-a făcut ca danie o mare mosie în zona Boziorului.

 

   Mai aflăm că aici și-au aflat liniștea pusnici din vremea daciloe precreștini, apoi istoria s-a așternut aici straturi-straturi, locul stâlpilor dacici ai nemuriri fiind luat de crucile creștine.

   Apoi ne arată un desen sub formă dreptunghiulară, cu interiorul desenat cu sori, spice de grâu și linii în zig-zag.

   Spre uimirea noastră din nou se face referire aici la o scriere sumeriană...

 

   Rătăcim o vreme printre ruinele bisericuții rupestre cu acoperișul prăbușit.

 

/Agaton1/img_2327-j1.jpg

 

   Urcăm printre  copaci și încercăm o imagine mai cuprinzătoare a Agatonului Vechi.

 

/Agaton1/img_2332-j1.jpg

 

   Urmăm culmea muntelui curbata sub forma unui arc de cerc și pe Vârful Crucea Spatarului aflăm ruinele fostului schit Agatonul Nou.

   Sihăstria lui Agaton se numără printre primele spații duhovnicești din acest Athos românesc al Munților Buzăului.

   Cuviosul Agaton și-a rânduit bisericuța în piatra vârfului de munte în a doua jumătate a sec. 15, el fiind urmat la scurta vreme de alți 12 ucenici.

 

   Altarul bisericuții de la Agatonul Nou.

 

/Agaton1/img_2341-j1.jpg

 

   Pe unul din pereți e săpată o scriere chirilică frumos caligrafiată.

 

/Agaton1/img_2346-j1.jpg

 

   Astfel de ,,ture arheologice” ne încântă, poate, printr-o înclinare interioară a fiecăruia dintre noi spre romantismul acela clasic, cu ruine luminate de clarul de lună, cu umbre de voievod așternute peste undele apelor...

 

   Ne plac poveștile despre lucruri de mult apuse, ori aflate pe o nestăvilită pantă descrescătoare.

      Nimic nu este întâmplător pe această lume. Nici măcar mersul spre înainte al lumii.

   Forțele nevăzute care duc lumea spre un viitor mai bun chiar dacă derivă din natura umană, ele nu pot fi controlate de oameni.

   Uimitor e faptul că încă de la Platon s-a înțeles acest lucru și, forțând nițel nota, putem afirma că el a prevăzut cumva chiar și crizele economice din lumea modernă.

 

   În cartea sa, ,,Republica”, Platon găseste că sufletul omenesc are trei părți: cea care dorește, cea rațională și cea spirituală.

   Deasemenea el observă că firea umană oscilează între două stări sufletești: entuziasmul și teama, euforia și frica.

   Se vede treaba că de fiecare dată frica e mai puternică și mai abruptă decât euforia.

   Ascensiunea unui munte mare se pregătește în timp, cu entuziasm și perseverență. În schimb teama de un eșec, frica de un dezastru e mai puternică și mai scurtă. Decizia de anulare, abandonul, se iau repede, într-o clipă, până nu e prea târziu...

 

   Într-o relație de durată iubirea se construiește în timp, pas cu pas, cu entuziasm, cu speranță și vise.

   În schimb teama că se poate pierde totul conduce de multe ori la sinucideri ori crime pasionale.

 

   Dar cel mai bine se observă diferența de ,,viteză” între entuziasm și teamă în economie în general și la căderea burselor în special.

   Când lucrurile merg bine nimeni nu suflă o vorbă. Euforia se hrănește pe sine, se autosusține, riscând astfel să piardă contactul cu realitatea.

   Încearcă să temperezi un euforic!

   Nu vei reuși nici măcar să diluiezi puțin entuziasmul și încrederea totală de care este cuprins și, în cel mai bun caz, vei fi privit chiorâș.

 

   Dar laptele și mierea se sfârșesc.

   Cuprinși de panică ,,votanții” strigă că s-au săturat de democrație și că doresc ca cineva puternic să ia frâiele...

   În zadar... Cum spuneam, natura umană e incontrolabilă din exterior, iar măsurile luate în criză sunt punctuale, ineficiente și de cele mai multe ori pregatesc germenii unei alte crize.

 

   Rămâne doar ca fiecare să se controleze din interior.Să nu se încreadă în hazard și nici să dea vina pe el.

   Să nu-și dorească mai mult decât poate cumpăra cu banii pe care îi are deja în portofel.

   Termenul scadent al unui credit, fie el în tetradrahme ori în crăițari, poate fi marginea unei prăpăstii.

   Marile romane scrise dealungul timpului surprind viața de pe panta descrescătoare.

   Pe Everest accidentele se petrec la coborâre.

   Românul își dorește mintea de pe urmă abia după ce a pierdut tot.

 

   Se lasă seara peste Culmea Spătarului.

 

/Agaton1/img_2350-j1.jpg

 

   Ținem culmea muntelui printr-o rariște de pădure tânără.

 

/Agaton1/img_2348-j1.jpg

 

   Ghidul ne conduce prin lăstariș în spatele unui bloc de gresie răsărit lângă potecă.

   Descoperim gura triunghiulară a unui aven umed.

   Îl privim cu alți ochi atunci când aflăm că în el ar fi dispărut un ofițer de securitate din vremea comunistă și ca dupa acest lucru paranormal locul a fost păzit o vreme de armată...

 

/Agaton1/img_2354-j1.jpg

 

   La ultimul obiectiv al turei ajungem pe întuneric.

   Bisericuța rupestră de la Piatra Îngăurită face parte din lăcașele de cult paleocreștine, construcția ei fiind datată în sec. 4-6 d. Hr.

   Datorita geografiei locului altarul e orientat spre nord, iar pe masuța de piatră din fundul peșterii zarim incizat semnul ,,Crucii de Malta”.

   Pășim cu sfială și în lumina lanternelor încercăm să descifrăm alte înscrisuri cu semne chirilice.

 

   În fața grotei ne oprim la un bolovan masiv de gresie, unde ghidul ne ajută să vedem ,,urme” de căprioare, lupi și râși, dealtfel niște banale lapiezuri adâncite de ape.

 

   Și ca misterul să ne cuprindă cu totul, suntem conduși în fața unui nou aven, de data aceasta uscat și estimat de noi în lumina lanternelor, (cu fluierătura de uimire) la vreo 25-30m adâncime.

   Povestea spune ca doi țărani veniți la lemne cu carele cu boi au văzut ieșind din puțul peșterii un om necunoscut ducănd în spate un sac plin cu galbeni.

   Învingându-și teama, cei doi martori la întâmplare au intrat și ei in aven, care avea să se dovedească a fi un ,,tunel al timpului” și al ,,pierzaniei”, căci cei doi aveau să se trezească dupa un timp cerșind pe peronul gării din Târgoviște.

   (Pe loc mi-am amintit de cântecul acela:

   ,,O batrână într-o gară se ținea de-o damigeană...

     Și batrâna era goală, damigeana beată-chioară...

     Și bătrâna întreba: unde e Târgoviștea?”

   Dar am tăcut mâlc. Puțin dezamagit: măcar dacă cerșeau în Trafalgare Square, ori Picaddilli Place...)

 

   În  schimb ghidul întărește cele spuse lansând parabola: ,,toate astea se întâmplau când Dumnezeu încă mai umbla prin paduri...”

 

   Odată cu întunericul se lasă și o raceală umedă.

   Ne strângem fiecare mai în noi și ne înșirăm tăcuți în întunericul pădurii

 

/Agaton1/img_2359-j2.jpg

 

   După aproape două ore de coborât prin întunericul pădurii și prin foșnetul stratului gros de frunze de pe potecă, ajungem pe la 7 și jumatate în satul Aluniș.

   Nu ne lăsăm doborâți de oboseală și frig și mergem să cercetăm și biserica rupestră de la Aluniș, pare-se cel mai vechi așezământ creștin în funcțiune, căci aici se țin slujbe înca din toamna anului 1277.

 

   Cercetăm pe fugă chiliile din spatele bisericii și grota săpată în stânca chiar deasupra altarului.

   Revenim în biserică, la poveștile ghidului care nici în al doisprezecelea ceas nu contenește sa ne aiureze cu ,,mese ritualice pentru sacrificii umane” și cu concluzia că ansamblul de locuințe rupestre din Masivul Ivanețu ar fi punctul de plecare al civilizației umane...

 

 

   Urc în mașină răvășit cu totul, risipit între uimire și condescendență:

   ,,-Măi, să fie!...”

 

  

  

 

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




Joi, 15 noiembrie 2012 - 17:27 
Afisari: 4,913 


Postari similare:





Comentariile membrilor (7)

miparv
miparv
Rucsac
 
1
Exista caiet (de scris o rugaciune sau un gand bun) la schit ?


Joi, 15 noiembrie 2012 - 17:54  

gigicepoiu
gigicepoiu
Rucsac
 
2
Nu e niciun schit locuit. Biserica din Alunis e o biserica parohiala, iar celelalte edificii rupestre sunt numai ruine parasite.
Un caiet de impresii parca am vazut la Muzeul chihlimbarului.


Joi, 15 noiembrie 2012 - 18:25  

catalinlamunte
catalinlamun..
Caraba
 
3
Locurile sunt interesante, zona frumoasa si mult prea asaltata de povesti si legende.
In acest jurnal au fost surprinse si realitatile locului, apreciind ironia fina dar fara rautate la adresa celor multe spuse de catre ghid.


Vineri, 16 noiembrie 2012 - 10:36  

ceceapchi
ceceapchi

 
4
Am zis eu ca Gigi este maestru al descrierilor din sanul naturii, a istoriei locurilor ce le strabate si tine mortis sa nu ma cotrazica......
Text si imagini care se completeaza impecabil.
As fi preferat sa-si mai schimbe ciorapii aceia rosii, camasa albastra si barba neagra cu alte culori adecvate, ca se apropie vremea lu' Mos Craciun, iar mai devreme, ziua cersetorilor nationali, cu sau fara drapel, dar sigur, pacalici de trei parale.
Nu ma asteptam sa vad o tura cu participare asa de numeroasa, fie chiar MecanTurista....
Se vede treaba ca Edi are har de organizator imbatabil de maratoane.


Vineri, 16 noiembrie 2012 - 14:57  

doina68
doina68
Coarda
 
5
Peste 1000 de imbratisari si pupaturi.
Culori chihlimbarii de toamna.
Legende si povesti de adormit copiii din noi.
O altfel de tura datorita celor vazute si aflate dar si companiei atat de numeroase.

Amintiri placute reunite alaturi de filozofii de viata ce denota profunzimea celui ce a realizat acest jurnal
si care in cadrul grupului Mecanturist e un scriitor prolific.

Felicitari d-le Gigi Cepoiu !


Vineri, 16 noiembrie 2012 - 17:02  

hana
hana
Coarda
 
6
Un nou jurnal, o noua incantare ce mi-a indulcit regretul ca nu am fost cu voi.
Un jurnal cald, luminos, cu oameni veseli si catei la fel, intr-un cuvant: un jurnal de chilimbar.

Cred ca in privinta dilemei daca Hristos a ras sau nu, chiar daca in Biblie nu spune ad literam, sunt destule referinte care sa ne faca o idee clara.
Dogmaticii vremii L-au numit "om mancacios si bautor de vin, un prieten al vamesilor si al pacatosilor!", tocmai pentru ca obisnuia sa ia parte la ospete si la nunti (la nunta din Cana s-a ocupat personal de furnizarea vinului), alaturi de oamenii obisnuiti.

Asta ma face sa cred ca si acum, e mai aproape de mireni decat de teologii scortosi.
Este condamnata exagerarea, betia (1 Timotei 3/8).
Cand vorbeste despre Imparatia Lui Dumnezeu care va veni, Isus o descrie tot ca un ospat general cu bucurie, ca pe o nunta.

Va puteti inchipui un obisnuit al ospetelor cu figura de cioclu?
Eu una nu.
Iar bucuria fara ras, e la fel de absurda ca nunta fara vin.

M-au amuzat consideratiile asupra umorului mioritic.
Cu privire la votanti, criza si restul, un tip destept a spus ca romanii sunt un popor de isterici.
Il iubim si ne doare inima in acelasi timp.


Vineri, 16 noiembrie 2012 - 22:34  

gigicepoiu
gigicepoiu
Rucsac
 
7
Multumesc pentru aprecieri!
Totdeauna m-am simtit in largul meu in mijlocul prietenilor.


Miercuri, 21 noiembrie 2012 - 14:55  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,9225 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2025) www.carpati.org