Muntii Buzaului - 3 zile / 3 munti (30 septembrie - 2 octombrie 2011) (Muntii Buzaului)

ZIUA 1 - vineri 30 septembrie

(muntele Ivanetu)

Camasa alba, un fel de vesta si fusta scurta neagra c-o dunga galbena. Asta-i uniforma de liceu a fetelor din Nehoiu.

Daca tot avem de asteptat in parcarea de autobuze, ma asez si privesc la aceasta parada vesela, si imi mai trece din oboseala si plictiseala.

"bine ca n-au uniforme rosii de craciunite'' imi zic in minte, si urc razand in autobuz, cu directia Gura Teghii.

.............................

Ce caut in Nehoiu, pe plaiuri buzoiene ?

Nu, n-am venit pentru liceence, ci pentru o plimbare mai lunga, de trei zile...o vizita pe fiecare din cei trei munti ai Buzaului. 

Nici eu, si nici Stefan (dragois) nu mai fusesem pe aici, asa ca ne-am documentat de acasa cat am putut, in rest lasand lucrurile pe seama....inspiratiei de moment.

Urcusul il incepem din Gura Teghii pe valea Fulgeris, unde pe harta veche era trecut un traseu marcat (dar nici vorba de asa ceva).

Mergem pe malul raului, apoi poteca incepe sa urce mai sus. Intre timp mi se strica aparatul foto (si abia il reparasem acasa cu delicatete...cu cateva lovituri in partea dreapta). Stefan mi-l imprumuta pe al lui, si continuam drumul sub un soare placut de toamna.

La locul unde valea devine cam infundata, dam de un satean iesit cu cornutele la pascut, ce ne indica culmea din stanga (exact cum ar fi fost si traseul de pe harta veche). Urcam, admiram privelistile ce se deschid spre valea Basca, si ajungem si la drumul de culme.

Drum ce este.....scurt.

Nici doua minute, si iese in forestierul cu pretentii de drum judetean, ce leaga Gura Teghii de satele cocotate aici...pe muntele Ivanetu.

Am ajuns sus mult mai devreme decat ne asteptam. Mai aveam doar varful, dar asta era nimica-toata. 

Deja ne gandeam sa ne prelungim drumul spre est, pana la lacul Mociaru. DAR..a doua zi ne-ar fi luat prea mult coborarea inapoi in vale, asa ca o lasam pe altadata.

In drum spre varf dam de o turma de oi, pazita bineinteles de caini. Doi dintre ei vin amenintatori spre noi, dar isi dau repede seama ca n-au sustinere din partea gastii (restul cainilor nu s-au sinchisit)...asa ca, ne lasa repede in pace.

Deasupra turmei, pe cerul partial inorat, vedem o spartura in nori, prin care trec raze de soare....o imagine greu de descris in cuvinte...si nici in poza nu se vede cum se vedea in realitate.

Ajungem repejor si pe varful Ivanetu. Aici avem o mica dezamgire....fiind un loc in care nu vine cam nimeni, vegetatia a crescut abundent, si nu prea avem mari privelisti.

Gasim in schimb o (foarte mica) poiana mai jos de varf, loc pe care il alegem si pentru campare.

De aici avem o panorama de zile mari, o deschidere spre sud est, ce cuprinde valea Slanic (cu satele Lopatari si Luncile), apoi zona subcarpatica (satele Plaiu Nucului si Ivanetu)....iar undeva la orizont, cu o noua spartura de nori deasupra se vedea chiar orasul Buzau.

Pana seara ne mai plimbam prin imprejurimi, apoi Stefan ia rolul de bucatar sef: in meniul de seara avem tocana cu legume, pe care o mancam ascultand Radio Romania Muzical.

Ma duc la culcare destul de tarziu...am stat afara, cu radioul dat incet, privind o ora intreaga luminile ce sclipesc in intuneric. Daca cerul e inorat, si nu se vede nici o stea, luminile ce se vad pe vale par sa compenseze ("s-a rasturnat cerul" imi zic in gand).

ZIUA 2 - sambata 1 octombrie

(muntele Penteleu)

Dimineata pe Ivanetu ne ofera o imagine memorabila. Cer senin deasupra, ceata alba pe toate vaile, si un soare ce iese timid dintre norii de la orizont, invaluind totul intr-o lumina rosiatica.

In fata acestei privelisti, chiar si aparatul meu foto revine la viata.

Strangem lucrurile destul de repede, si urcam pana la borna de pe varf, si de acolo in jos, pana la locul unde un marcaj (banda rosie) si o sageata ne indica o carare.

Dar marcajul nu-l mai vedem deloc pe masura ce coboram....ne gasim insa drum pe un forestier destul de lung, ce strabate padurea.

Abia la iesirea intr-o poiana mare gasim din nou marcajul. 

Tot pe aici, aud zgomot de cadere de apa. Ascult cu atentie si ma duc mai in jos de poiana pentru a descoperi o minunatie de cascada (mare, curgand in vreo trei trepte).

Dupa ce ma satur de facut poze, urmarim marcajul pe o carare ce incepe sa urce spre o zona stancoasa. Mai sus gasim un indicator: ''punct de belvedere''.

Acest loc de belvedere este o culme ingusta cu multe stanci si bolovani imensi, avand la final o deschidere spre valea de pe care am venit. 

Pana jos in satul Varlaam am facut in total (deci cu tot cu popasuri si devierea spre culmea stancoasa).....cam doua ore.

Culeg din mers mere (de tot felul) din ramurile ce se apleaca deasupra drumului...o completare binevenita la micul dejun luat dimineata in graba.

...........................................

...........................................

In jur de ora 11, la podul din Varlaam soseste cu masina si grupul pentru ziua de azi.

Pentru Penteleu, stabilisem inca de acasa sa urcam cu tura celui mai tanar organizator de pe site: andynho.

In jumatate de ora suntem toti la cantonul Cernatu, la inceput de traseu:

Andrei (andynho), tatal sau, Cristi, Ionut (johnny_g), Stefan (dragois) si cel ce va plictiseste cu jurnale, adica eu.

...................

(hmm, cred ca-i prima tura in care merg din care lipsesc prezentele feminine...exceptand turele solitare, desigur).

..................

Traseul banda rosie merge cand pe un forestier destul de lung, cand pe o carare de padure, ce mai scurteaza drumul.

Nu poti sa-l numesti un traseu frumos, dar dupa ce se iese din padure lucrurile se schimba radical.

Langa un izvor (secat si cu panza de painjen pe el) a fost amenajata o masa pentru popas.

Ionut pare ca citeste un meniu, dar e doar o carte ce o avea in rucsac.

Panoramele largi, norii grosi, si aceleasi raze de lumina ce ies prin sparturile de nori iti dau o stare de bine.

Pentru tura asta nici nu mi-am luat rucsacul (doar jacheta, sticla de apa, si mancare)...si cand n-am bagaj nu simt niciodata efort.

La statia meteo ajung repede, si vorbesc cu nenea care e de serviciu, pana sosesc si ceilalti.

Ne asezam la masuta, unde luam binemeritata pauza de masa, privind la minunatia de peisaj. Doar vantul ce sufla dusmanos ne mai deranjeaza.

O parte dintre noi dam o fuga si pe varf, pe o cararauie in serpentine, ce castiga repede in altitudine.

Pe varf abia ne putem tine pe picioare. Un vant cu iz de Siberia ne loveste dinspre nord vest, dar reusim totusi sa facem si cateva poze.

Sub acelasi vant rece, norii se deplasau rapid, si isi schimbau forma la fiecare 10 secunde. Daca n-am fi fost pe graba, as fi stat sa privesc acest spectacol o ora intreaga.

Cand sa coboram de pe varf se aude un vruu-vruuuuu-vruuuuuuum.

Un adevarat concurs de motocross: 4-5 motociclisti urcand pantele pe unde apucau....si toti intreband:

"ati vazut cumva si alti motociclisti pe aici ?"

O poza de grup reusim sa facem la stana de la intrarea in padure.

Ne-a luat cam doua ore (cu tot cu pauze) sa coboram din nou pe banda rosie pana la canton, asa ca ajungem jos cand inca mai era destula lumina afara.

La canton ne despartim, ne luam la revedere, si incheiem astfel al doilea traseu din cele trei propuse.

Eu si Stefan instalam cortul langa canton, apoi eu ma duc dupa lemne si el dupa apa.

La rau reusesc si eu sa fac o baie (nu mi s-a parut apa chiar asa rece, si oricum a meritat efortul...altfel m-am simtit...curat).

De data asta am avut in meniu piept de pui si mamaliga cu mult cascaval. 

Cand s-a intunecat m-am dus sa aprind un foc ca la carte. Dupa vreo ora, Stefan a reusit sa faca un ''foc de artificii'' (dar nu va spun cum :)) )

ZIUA 3 - duminica 2 octombrie

(nu mai zic numele muntelui, ca o sa aud iar glume de prost gust...a se vedea precedentul jurnal)

(uitati-va si voi pe harta ce munte e la vest de Penteleu)

Nu stiu daca v-am spus, dar mi-am uitat izoprenul acasa.....asa ca noaptea pe la ora 3 m-am trezit cu un frison pe spate (am si un sac de dormit ridicol de subtire). Am avut insa inspiratia sa iau in bagaj o patura mica si compacta, ce m-a ajutat sa mai lupt cu frigul (si se lasa frig mare....ca pe orice vale de munte).

Pentru ziua de azi avem de traversat muntele de la un cap la celalalt, mergand mare parte pe traseul remarcat de curand (chiar de colegii nostri de site...carora tin sa le multumesc....marcajul e des si bine facut).

Atat eu, cat si Stefan suntem "mari fani'' ai forestierelor pline de pietris, asa ca nu mai putem de "entuziasm" mergand o ora pe un astfel de drum.

Dar, in sfarsit dam si de intrarea in padure, si incepem un traseu adevarat, cu poteca de munte.

Urcand constant, castigam altitudine, si dupa ultima panta iesim in poiana imensa de langa varf. Aici dam de indicatoarele montate de colegii nostri.

(Ne amuzam putin vazand ca pe ultimul indicator scrie "intersectia Titilau 1 1/2 ore", la numai un minut fata de cel ce scria ''intersectia Titilau 2 ore"....dar nu conteaza, marcajul, dupa cum spuneam, a fost impecabil pe tot traseul).

Drumul ce merge pe linia culmii e incantator: carare cu ace de brad, ce merge prin padure, fara sa mai urce....intr-o liniste intrerupta doar de cate o pasare speriata de prezenta noastra.

Iesim intr-o noua poiana (aici e construita si o casuta...n-am idee ce rol are aici)....de unde incepem coborarea spre Titilau.

Cararea se trasforma in forestier.........si cum va ziceam, suntem "mari fani".

Ajungem si jos, in prima vale, unde dam de niste constructii faraonice (n-am idee ce se construieste aici, dar sunt peste tot conducte gigant). Tot aici suntem atacati de haite intregi de caini. Stam un minut calmi, apoi "ne inarmam" cu cate doua bate si ne facem un culoar printre ei.

Un singur caine nu se da fioros: ba chiar se apropie de noi dand din coada (mai multa personalitate probabil, fara spirit de haita).

Ne uitam cam chioras la indicatorul de la Titilau: "cascada Casoca - 4 km"

Deja ne ustura talpile de la atata forestier si pietris, dar nu avem ce face: mergem pe drum, doar n-o sa ramanem pe acolo.

Ne mai oprim la un izvor amenajat cu bancute, apoi avem surpriza sa dam de cascada mai repede decat ne asteptam (desi nu e nici un indicator pe acolo: mai mult am dedus ca trebuie sa fie la intersectia cu valea ce vine din stanga).

Undeva, mai jos, pe vale, mai gasim cateva cascade mai mici.

Cascada e intr-adevar spectaculoasa, dar nu stam prea mult s-o admiram: trebuie sa iesim iar la drum, de data asta cu intentia sa prindem vreo ocazie.

Am prins doar ocazia....de a face tot drumul pe jos.....de am ajuns in oraselul Siriu cu talpile in flacari si cu grimase pe fetele noastre.

Abia in Siriu, la DN 10 prindem si ocazie...ocazia de a da peste cel mai lacom sofer pe care l-am intalnit vreodata.

Ne-a cam taiat cheful (nici inghetata nu mi-am mai luat)........dar in tren (dupa un somn scurt) ne-a revenit repede buna dispozitie.

....................

Tot in tren (in timp ce admiram un frumos apus) mi-am facut bilantul acestei ture de pe plaiurile buzoiene:

Trei zile......trei munti.........patru bataturi.

Luni, 3 octombrie 2011 - 19:26 
Afisari: 4,580 


mflorin