Muntii Bucegi: prin Valea Gaura si Clincea (Muntii Bucegi)

Vara este probabil sezonul cel mai buna pentru a strabate munti inalti. Ziua e lunga, lumina multa, vointa si sanatate sa fie ca se pot face niste trasee de poveste. Asa m-am gindit inainte de a propune un traseu indreaznet care necesita o buna conditie fizica si psihica.

Planul, de acasa si din teren spunea asa:Vom urca din satul Simon, pe Valea Gaura, pina la Vf. Omu. De acolo vom cobori in Bran-Poarta prin Vf. Scara si Clincea.

Ne sculam cu noaptea in cap, traseul e lung, il estimez cam la 12 ore cu totul.  Ne deplasam cu masinile pina in capatul superior al satului Simon iar de acolo mergem vreo 5-6km pe drum forestier fiind atenti la intersectiile de marcaje.

Gasim un loc bun de lasat masinile, ne echipam si pornim spre culmi. Plecam in excursie sase persoane, 3 fete: Luura, Claudia si Ramona si 3 baieti, Adrian, Dorin si Bogdan. La inceput urmam triunghiul galben pe drumul forestier. Panta e mica nu depunem eforturi. Treptat valea se ingusteaza si  drumul se transforma in poteca. Trecem un riu iar apoi incepem sa urcam tare prin padure.

Incercam sa mentinem un ritm bun de inaintare. Din pacate Laura nu poate tine ritmul si ramane mult in urma. Dupa ce iesim din padure, in superba poiana de sub Cheile Moara Dracului trebuie sa luam o hotarire dureroasa dar necesara.

Dorin si Laura vor renunta la a mai urca Valea Gaura pina la Vf. Omu. Scoatem harta si studiem posibilitatile: ei decid sa urce pina la Cascada Moara Dracului urmind ca la coborire sa se reorienteze spre un circuit mai usor care sa ii duca prin Poiana Gutanu si apoi mai jos in locul unde am lasat masinile.

Incepem sa urcam spre Cascada Moara Dracului. E urcus sustinut dar foarte frumos pe sub peretii crenelati ce strajuiesc Valea Gaura. Uneori am senzatia ca ma aflu prin Ciucas, fiindca stincile au uneori acele forme bizare.

Cistigam rapid inaltime si ne apropiem de un loc din care se aude cum cade apa. Ne apropiem de Cascada Moara Dracului. Intram in sectorul ingust de chei unde din loc in loc gasim caderi de apa. Pe masura ce inaintam cascadele se..lungesc iar noi ne intrebuintam din ce in ce mai des sa urcam pe linga ele. In capat troneaza cea mai mare cadere de apa, o estimez cam la 20 de metri dar pina la baza ei e greu de ajuns.

La coborire se petrece un moment amuzant: incerc sa ma descatar pe linga o cascada. Dar ma dezechilibrez si in aer ma rasucesc si aterizez in apa rece care imi pina la genunchi drept in picioare. Ca Nadia la Montreal :)Din fericire am pantaloni lungi care ma protejeaza in mod ciudat fiindca nu iau apa in bocanci. Ma gindesc ca la fel de bine puteam sa sar in loc sa chinui cu descataratul. Rezultatul era acelasi.

Trecem cu zimbetul pe buze de aceasta intimplare dar coborim cu mai multa atentie si revenim in marcaj. Ocolim canionul prin stinga si dam intr-o poiana frumoasa tare. Fac o scurta vizita la poarta superioara a cheilor. Citeva izvoare puternice se intilnesc cu citiva metri mai sus iar apa se pravaleste imediat printre stincile inguste. Canionul privit de sus e incintator, chiar a meritat aceasta mica escapada.

Ne uitam inspre partea superioara a caldarea. Urmeaza o portiune mai abrupta unde vom cistiga rapid altitudine. Vine partea cea mai grea a traseului. Claudia credea ca glumesc cind ii spuneam ca trebuie sa ne urcam ajutindu-ne de un lant lung cam de 30 de metri. Lantul este nou-nout.

Toata lumea se descurca exceptional asa ca trecem repede de bucata asta abrupta. Mai sus intilnim primii turisti: un baiat si o fata iar putin mai sus de ei un grup mare de turisti care vorbesc nemteste si care se odihnesc.

Ajungem si in urmatoarea caldare. Ceata invaluie zona Vf. Omu. Stim ca e pe aproape dar nu il vedem. De aceea facem o pauza de masa in speranta ca atmosfera se va limpezi. Ceea ce nu se intimpla asa ca tot ce avem de facut este sa urmam marcajul.

Trecem pe linga o stina, aflata destul de departe. Cainii ne latra anemic. Traseul a fost reamenajat recent se pare. Stilpii indicatori ne conduc pe culmea din stinga in Saua Hornurilor. Urcam cu rabdare dar si determinare. Suntem rasplatiti in sa de un peisaj foarte frumos inspre  Valea Malaiesti si Culmea Clincea, pe unde vom cobori.

Departe, in zare se vad cei doi paznici ai Tarii Birsei, Postavarul si Piatra Mare. Mult mai aproape e impresionantul perede al Bucsoiului cu a sa Brina a Caprelor.

Mai avem de parcurs o distanta  scurta pina la Vf. Omu. Din pacate dupa Saua Hornurilor trebuie sa intram in ceata. E cam frustrant pentru ca nu ai repere. Stii ca tinta e aproape insa nu o vezi. Pornesc tare la deal si, prin ceata, mai depasesc un grup. Ajung in sfirsit linga Cabana Omu. Vin si ceilalti. Am facut pe urcare 5 ore si jumatate, un timp destul bun.

In jurul cabanei e multa lume si, din ce se vede e lume cunoscuta: un grup mare din Bran in care le recunosc pe Ioana si Andreea. Bineinteles ca Ramona ii stie pe toti.

Cind sa plecam la vale ni se arata domnul George Porancea, meteorolog la Vf. Omu pe care l-am cunoscut cu ocazia concursului Hit The Top Challenge. Asa ca mai stam la povesti pe linga statia meteo inca vreo 45 de minute sub privirile atente ale motanului care sta pe o bancuta de afara.Vine vremea sa o luam la vale prin aceeasi ceata sacaitoare. In Saua Hornurilor dam de grupul cel mare de la Bran aflat intr-o dezbatere publica pe teme..militare!

Salutam si incepem urcusul spre Vf. Scara. Tot prin ceata si frig. Cu toate astea, pe masura ce ajungem spre virf atmosfera se mai limpezeste. Ramanem doar cu marcajul banda rosie. De aici urmeza partea cea mai frumoasa si mai spectaculoasa a traseului.

Coborim ajutatindu-ne de niste lanturi printr-un horn in care poteca ocoleste ingenios zonele mai delicate. Intilnim o fata si un baiat care urca, sunt destul de obositi iar baiatul are circei. Poteca se mentine inalta iar zona e in continuare prapastioasa.

Din citeva puncte terenul ne permite sa privim de sus spre superb vale a Ciubotei, dar si catre Valea Tiganesti. Peretele Bucsoiului este ceva mai departe de noi insa este impresionant.

Dansam printre stinci ca intr-un joc ciudat de-a v-ati ascunselea si iesim in sfarsit  pe plai unde soarele redevine stapin.

Vremea este superba, privelistea la fel. Adrian spune ca astazi am facut mai multe poze decit toti japonezii din lume.  Poate ca nu e chiar asa insa stind aici mi-am dorit ca aceste clipe sa nu se termine niciodata.

Ne-am oprit de multe ori, ne-am uitat in cele patru zari, ne-am bucurat cu inocenta unor copii de toate cite am vazut.

 

Am strabatut peisaje de basm, atit de frumoase incit ai zice ca nu sunt de pe pamant.

De sus incepe sa se vada Lacul Tiganesti si taurile din apropierea sa. Ajungem si la refugiul nou din Saua Tiganesti.

Claudia vede pentru prima oara un refugiu montan si este extrem de entuziasmata. Pina acum nu am vazut pe nimeni bucurindu-se cu atita suflet la simpla vedere a unui refugiu.

Am intrat inauntru. Refugiul este semisferic poate gazdui in jur de 18-20 de personae si dispune de un interesant sistem de iluminare naturala.

De aici parasim culmea matematica a Clincei si coborim pe sub Culmea Tiganesti spre Fata Frumoasa.

Orele sunt destul de inaintate, dar sunt convins ca nu ne va prinde noaptea. Fortam putin genunchii si marim pasii. Ajungem in locul numit “Strunga” o zona ingusta formata din stinca si un printen. Locul acesta era folosit de ciobani la numaratul oilor.

Si pentru exemplificare: o oaie…doua oi…trei oi…Ati adormit??? Sper ca nu fiindca povestea nu s-a terminat.

Mai avem putin de coborit prin golul alpin. Trecem printr-o zona in care stincile au forme stranii ce iti poarta imaginatia departe. Traversam un brusturet asezonat cu urzici inalte si intram in sfarsit in padure.

De aici galopam serios  si depasim doua grupuri. Ultimua sageata ne lasa cu gura cascata: zice asa: Bran - 3 ore. In realitate se ajunge la civilizatie in cel mult o ora. Din acest loc coborirea se domoleste, poteca devine drum forestier care merge mai mult pe curbe de nivel. Ramona trage si ea o trinta lasind tribute muntelui putin singe si niste material de la iegari. Sa fie primit!

Drumul forestier ne scoate la capatul superior al pirtiei de schi de pe satul Poarta. De aici iarasi coborim accentuat dar repede pina la asfalt de unde ne culege cu masina Ramonei. Mergem direct la Simon sa recuperam masina, un drum care s-a dovedit cu peripetii: mama Ramonei are calitati reale pentru pilotajul off-road. Cu toate astea se allege cu o pana de toata frumusetea pe care o rezolvam in padure, la lumina frontalelor.

In concluzie, am avut parte de o iesire extraordinara, una dintre cele mai frumoase si mai intense din acest an. Locurile, trairile emotiile au fost la superlativ.

Mai multe fotografii aici:

http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Munti&gal=Bucegi%20-07-08-2011

Marţi, 30 august 2011 - 09:55 
Afisari: 6,212 


baltighost