Muntii Bistritei (21-22 noiembrie 2010) (Muntii Bistritei)

ZIUA 1 (Ziua 3 per total) - duminica 21 noiembrie

Cine a avut rabdare sa rasfoiasca jurnalul precedent, stie cu ce treburi am ajuns prin Bucovina, anume tura lui Mihai prin Rarau si Giumalau.

Cum timpul liber inca imi mai permite, iar vremea are inca aspect de toamna blanda, eram hotarat inca de acasa sa vad cat mai mult posibil din muntii Bucovinei in aceste zile.

Micul meu jurnal incepe de unde s-a terminat celalalt, anume de la despartirea de grupul lui Mihai.

Eu si Radu mergem in directia opusa lor, spre podul de peste Bistrita, pana la cabana Zugreni, unde iau o camera cu un singur pat pentru la noapte.

Plecam cu un minim de bagaj, spre barajul de peste Bistrita, de unde incepe traseul banda rosie.

Putina catarare pe niste stanci, si incepe cararea, urcand panta destul de abrupta, direct in sus, fara serpentine sau alte ocolisuri.

Trecem prin patura de nori si ceata, ce da padurii un aspect ireal. 

Fiind doar noi doi, cu bagaj putin, si cu incalzirea deja facuta (veneam totusi dupa doua zile jumate de mers pe munte), am prins viteza mare, si am iesit in mai putin de doua ore la primele luminisuri.

Admiram Rararul pe care se distng clar Pietrele Doamnei, apoi inca putin printre stanci si ajungem si pe vf Bedeleu.

Pe varf facem poze, luam pauza de masa, si incercam sa identificam muntii ce se vad de jur-imprejur.

Desi avem semnal plin la telefoane, nu reusim sa prindem pe nimeni la apel.

Nu ne mai obosim cu telefoanele, si plecam spre al doilea varf, spre Pietrosul Bistritei, marcat cu o cruce de metal.

Pana aici facem doar vreo cinci minute, si mai continuam drumul inca putin, in cautare de locuri bune de facut poze.

Vrem sa evitam sa ne prinda intunericul pe drum, asa ca pornim inapoi spre vf Bedeleu, si de acolo in jos, prin padure.

La coborare sunt intotdeauna mai lent decat la urcare (si merg mult mai prudent dupa micile cazaturi incasate azi dimineata la coborarea de pe Giumalau), dar drumul are putine portiuni cu frunze ude, se merge mai mult pe pamant si cetina.

Ajungem jos destul de repede (in jur de ora 4), trecem iar de baraj si mergem la cabana.

Radu are tren abia seara, dar sansele sa prinda ocazie pana in Vatra Dornei sunt mai bune pe lumina, asa ca ne grabim putin.

Mergem la sosea, Radu gaseste o masina ce are drum spre vatra Dornei, iar eu plec sa ma plimb prin cheile Zugreni pana se insereaza

Incerc sa-mi inchipui cum era pe vremuri, cand treceau pe apa Bistritei celebrii plutasi. In locul plutasilor vine in schimb o sticla mare de plastic, si imi strica tot ''visul''.

La cabana sunt singur in toata cladirea, (propietarii cred ca stateau intr-una din anexe).

M-am simt ciudat intr-un loc atat de pustiu atatea ore.

M-am pus pe citit - o carte despre religiile si ritualurile oamenilor din preistorie, dupa care am stins lumina - gandindu-ma ce zi plina de evenimente am incheiat.

ZIUA 2 (Ziua 4 per total)  - luni 22 noiembrie

O ceata de nu vedeai la doi metri. Asa era pe sosea la 8 dimineata.

Chiar ma mir ca m-a vazut soferul microbuzului ce mergea la Vatra Dornei.

Prin urmare, ajuns in statiune, stau pe o banca si ma gandesc ce-ar fi de facut.

Pe asa o ceata si-un frig nici nu se pune problema sa urc pe Suhard, un munte unde n-am mai fost niciodata.

Atmosfera e sinistra, orasul pustiu la ora asta, doar ciorile se aud croncanind din copacii de langa gara.

Om inventiv, imi fac repede un plan B si un plan C, (un tren pana la Gura Humorului - si de acolo spre manastiri).

Dar n-a mai fost cazul, caci soarele a iesit triumfator de dupa deal, si a imprastiat mare parte din ceata.

Deci pana la urma azi ''am in program'' mtii Suhard.

Trec podul peste Bistita, ridic mana pentru ocazie, ma pescuieste repede un nene cu masina, si ma duce in Dorna Candrenilor.

Aici nu pierd timpul, ci ma indrept spre biserica, de unde stiu ca incepe traseul cruce albastra.

Pana ajung pe deal, soarele deja bate puternic si aduce o noua zi de toamna blanda, tocmai buna pentru o plimbare pe munte.

De pe primele inaltimi, satele din vale se vad invaluite intr-un fir subtire de ceata, iar muntii din departare isi arata doar conturul, in nuante de albastru.

Undeva in fata, se vede tot mai clar vf Ousoru, cu forma lui specifica, ca de piramida.

Drumul nu pune deloc probleme, e unul larg (drum de caruta) - cu marcaj din loc in loc - doar ca destul de noroios.

In timp ce ma chinui sa ocolesc ditamai balta din drum, ma suna Radu, curios sa vada pe unde am ajuns.

La nici cinci minute dupa ce trec de niste fanete parasite, se intampla ceva de domeniul fantasticului, ce imi da peste cap toate cunostintele despre fauna muntilor:

La vreo 10 metri in fata mea sta un cerb cat toate zilele (nici in documentare n-am vazut unul asa) - iar pe panta din stanga drumului, deci deasupra mea, se insira toata ''familia'' lui (doi cerbi mai micuti, probabil inca pui, si vreo 5 caprioare).

Cerbul cel mare sta chiar in mijlocul drumului si se uita fix la mine.

Ma gandesc sa caut dupa aparatul foto, dar parca as evita sa fac vreo miscare brusca, cu asemenea fiinta fata in fata.

Dupa un minut de stat asa, caprioarele se retrag in padure, si pleaca si cerbul, cu niste miscari iuti, dupa ele, spre adapost. Se mai opreste doar la baza padurii, si se uita in continuare dupa mine cateva secunde.

Abia acum scot aparatul foto, dar ''sapuniera cu clabuci'' scoate un fssss de poza.

Mai fac totusi o poza si la locul unde s-a intamplat inedita intalnire.

Dupa alte cinci minute ajung la o intersectie de marcaje, toate pictate pe o stana. Conform hartii, nici un marcaj nu duce pana pe varf, asa ca rebuie sa caut singur o cale sa ajung pana sus.

Aleg sa urc pe o zona destul de abrupta, unde s-au plantat puieti de molid, in stanga unor stanci uriase.

Nu stiu cat de inspirata a fost alegerea asta, pentru ca panta mi s-a parut foarte obositoare. doar dupa ce am gasit doua bete mari de lemn, mi-am mai usurat urcusul.

De caprioare ''n-am scapat'' nici aici: vreo patru exemplare mi-au taiat calea, la nici 5 metri de mine. Am stat practic, ca la semafor, cedand trecerea. Nu stiu daca au fost aceleasi de mai devreme, dar au trecut din cateva salturi din partea dreapta a padurii in cea din stanga.

Am stat minute bune, asteptand sa vad daca mai apare vreuna, apoi am continuat sa urc pana am vazut crucea de pe varf.

Aici, un binemeritat popas, sesiune foto, si minute intregi de admirat panorama completa (fiind un varf solitar, Ousoru ofera vederi largi in absolut toate zarile).

Fiind inca devreme, plec si spre celelete varfulete ce se vad in departare.

Coborarea de pe varf spre nord nu se mai face pe pante abrupte, ci pe o carare larga si bine conturata.

La baza varfului gasesc si un drum ce duce prin padure spre locul de unde am urcat (ocolind varful), dar tin in continuare drumul ce duce spre M Livada si M Tarnita.

Desi mai erau vreo doua ore pana la apus, afara incepe sa se faca destul de intuneric, o mare de nori acoperind partial cerul.

Ajung intr-o sa imensa, cu multe stane parasite, unde, conform hartii, ar fi trebuit sa fie o intersectie de trasee marcate. Marcaje nu gasesc pe nicaieri, iar cararile sunt mult mai multe decat pe harta.

E un mic moment de impas, dar ma gandesc ca cel mai bine ar fi sa nu ma mai intorc spre Dorna Candrenilor, ci sa cobor spre Iacobeni, pe drum forestier.

Avand in vedere ca m-a scos chiar in centrul satului, as zice ca valea pe care am coborat e V. Clatina.

Mi-a parut rau ca zilele de noiembrie sunt asa scurte, caci as mai fi mers ore intregi pe coama Suhardului, dar nici nu pot sa nu ma gandesc ca am vazut destul munte in cele patru zile de cand sunt plecat de acasa.

Ajuns in Iacobeni, ii dau toata mancarea unui catel mic si mirat, si ma indrept spre sosea.

In acest punct, incep sa fac si niste calcule, caci trebuie sa iau o decizie imporatanta:

ma intorc in Bucuresti, sau mai stau o zi, cu plimbare si in muntii Bargaului ?

Imi numar banii, bataturile, proviziile - in final vremea cam mohorata ma face sa ma decid ca e timpul sa merg spre gara.

In Vatra Dornei ajung cu microbuzul, si incepe ''marea plictiseala'' - caci trenul e abia pe la 10 seara.

Dupa cum mentionam si in jurnalul precedent, in Vatra Dornei nu prea ai nimic de vazut.

Poate doar fetele: caci n-am vazut nici macar o fata urata cat am stat pe aici, iar majoritatea sunt posesoare de ochi albastri sau verzi.

Timp de 4 ore, ma plimb pe fiecare straduta, dintr-un cap in altul al orasului, stau o ora si la cofetarie, si incet-incet, trece si timpul.

Pe peronul garii se apropie de mine un nene trecut de primele tinereti, total confuz:

_ Stiti cumva la ce linie trage trenul ?

Ma uit luung la el, ma uit si mai luuuung la SINGURA linie a garii, si ii raspund omului:

_ S-ar putea la linia 4, acolo, dupa rapidul acela.

Abia acum se uita si el mai atent, si vede ca alte linii in afara de prima nu prea exista, asa ca pleaca bolborosind ceva de neinteles.

..........................

In tren am sansa de a avea compartimentul aproape gol si (pentru prima data) reusesc sa dorm chiar bine in tren, abia pe la Ploiesti m-am trezit, cand am vazut lumina de afara.

Dimineata am ajuns pe ploaie, si Bucurestiul mi s-a parut mai deprimant si mai cenusiu ca niciodata.

Joi, 25 noiembrie 2010 - 01:14 
Afisari: 3,998 


mflorin