Muntii Baiului:pe Sorica si Zamora (Muntii Baiului)

   Orasul Azuga fuge din calea arterei aglomerate DN1 si se intinde pe kilometri buni in lungul raului omonim, la umbra culmii inalte Sorica, ce-i acopera soarele buna parte din zi.

   Pentru o zi de august prognozata cu canicula, alegem golul alpin din Muntii Baiului, locuri mai greu de parcurs pe vreme inchisa.

   Lasam masina in statia de la capatul liniei de autobuz si ne indreptam cu oarecare sperante spre telegondola. Decum ajungem la nivelul raului, apare si primul semn rau: podul peste Azuga e in reparatie.

   Ne intoarcem, cu intentia de a traversa raul pe pasarela din dreptul unui hotel. Pe tablita agatata de primul stalp scrie: ,,Pasarela privata". Ma uit sa vad numele hotelului si dau cu ochii de un paznic. Ridic din umeri si el da din cap cu intelegere: hai,du-vă-ţi!

   La gondola alt semn rau: o betoniera mica, de santier, se rotea de zor. Nu mai apuc sa intreb ca ma serveste cu un zambet de satisfactie primul muncitor intalnit: nu urca azi, poate sambata, sau duminica. Ghinion.

   Sus golul alpin se vede ademenitor...

   Adriana zice sa urcam pe Partia Sorica. Ne uitam unul la celalalt: toti stim ce efort trebuie ca sa urci pe partie...

   Neavand alta varianta ne indreptam spre partie.

   Vazand cat de hotarati suntem, ni se alatura si o catelusa neagra, foarte bucuroasa, aparuta de nicaieri. Care o fi punctul de vedere al acestor caini turistici? Oamenii sunt niste fiinte ciudate, care merg cat e ziua de lunga pe poteci, prin poieni, dar, si aici intervine partea interesanta, se opresc din cand in cand si scot din rucsaci tot felul de bunatati pe care le fac juma-juma cu noi, cainii. De-aia merita osteneala.

   Panta dura ne aduce inca de la inceput cu genunchii la barbie.

   Noroc ca urcam pe la umbra.

   Pe la jumatatea partiei prindem din urma un grup de copii ce aveau cu ei un catel mic, proportional cu varsta lor. Era atat de mic si panta atat de mare, ca uneori se rostogolea la vale.

   Daca pleci, s-ar putea sa ajungi; daca nu pleci, sigur nu ajungi. Noi am facut pana sus o ora si 20min. Pe Culmea Sorica rasar din dreapta, ca sa ne intampie, Bucegii.

   Facem un popas pentru a admira privelistile cu care ne e rasplatit inca de la inceput efortul depus.

   Spre nord, putin sub altitudinea noastra, se ridica Clabucetul Taurului, munte pe care l-am vazut si din alte perspective.

   Desfacem rucsacii si cainele isi primeste partea care i se cuvine prin contract. Bucurandu-ne de o incredere reciproca, pornim spre partea inalta a muntelui.

   De la statia de sus a telegondolei nu mai urcam pe creasta, ca in iarna, ci urmam drumul care se inscrie pe fata sudica a Muntelui Urechea.

   Dupa cum se vede, Muntii Baiului se pretează foarte bine unei ture cu bicicleta. Pentru a ajunge la drumul de creasta, o urcare pe Zamora ne-ar supune la un chin de 3-4 ore de impins bicla la deal. Minunat ar fi sa urcam bicicletele pana aici cu gondola... Pana pe culmea principala am mai face cca.o jumatate de ora.

   Drumul urca usor si ajunge pe culmea Muntelui Urechea la vreo 50m dincolo de varf, la altitudinea de 1715m.

   Inainte de a ajunge pe aceasta culme intermediara, pe alocuri lata exact cat drumul, intalnim doua grupuri de culegatori de afine. Harnici, au umplut galetile inainte de ora pranzului si acum coboara spre Azuga.

   Intalnirea cu ei ne deschide si noua pofta de afine. Gasim chiar pe partea stanga a drumului, deasupra taluzului, asa ca nu ne mai ghemuim ca sa le culegem.

   Pe partea cealalta, spre sud, se desfasoara pe o mare lungime a orizontului Culmea Zamora, cea pe care va trebui sa coboram pana diseara.

   Pe toata intinderea sa, drumul ofera frumoase perspective cand pe o parte, cand pe cealalta. Un cot al sau, intr-o zona aeriana, ne duce cu gandul la o ,,poarta a muntelui".

   Ne departam tot mai mult de Varful Urechea si intram in aria de formare a platoului alpin ce conduce spre Varful Cazacu 1753m alt.

   Muntele Urechea lasa spre nord un picior de munte, in mare parte acoperit de pajiste, pe care urca o poteca nemarcata din capatul de sus al orasului Azuga.

   De aceasta data nu mai urcam pe Varful Cazacu, aflat la 15-20 min.in stanga traseului nostru.

   Privim inca odata spre Bucegi si vedem Busteniul departe, peste 7munti si 7vai.

   Pentru un timp, drumul coboara si ne asterne in fata o sa larga.

   Geografic, aici suntem la jumatatea traseului ales pentru astazi, asa ca ne intindem la o pauza mai lunga. De data aceasta, cainele se multumeste cu batoane fitnes si ciocolata, apoi pleaca sa bea apa din baltita de pe stanga drumului.

   Din Saua Dutca porneste un drum alpin pe fata sudica a Muntelui Cazacu. Pe el se indreapta spre Valea Doftanei traseul marcat cu CR ce urca din Busteni pe Zamora si conduce hat! pana la statiunea Cheia de pe Valea Teleajenului.

   Fara sa bagam de seama, suntem invaluiti de un card de oi fara talangi si cu cainii molesiti de caldura. Lasam oile sa treaca si ne pregatim si noi de plecare.

   Din sa nu urcam pe drum spre Varful Baiuţul 1826m, ci ne inscriem pe o poteca usor vizibila, pornita in continuarea celei de pe sub Cazacu. Dincolo de firele de obarsie ale Vaii Fetii, se vad tot mai bine potecile pe care vom ajunge.

   Pe aici nu au ajuns culegatorii.

   Traversam firul de obarsie al Vaii Fetii pe deasupra unor rupturi de panta si a unor ravene adanci.

   Ajunsi pe fata nordica a Zamorei, ne oprim din nou sa mancam afine.

   Poteca e napadita de pais inalt si noi suntem nevoiti sa evitam jungla iesind deasupra, pe potecute de oi.

   Incet, fara vreun efort deosebit, mai mult mancand afine, ajungem in cele din urma pe Culmea Zamora, intr-o mica sa. De aici se vede din nou Busteniul, dar acum dintr-o perspectiva mai apropiata.

   Din acest loc si pana si pana vom ajunge la cantonul pastoral Zamora, langa padure, traseul urmeaza culmea ingusta ce ofera privelisti de neuitat, aeriene, spre Muntii Bucegi si Valea Prahovei.

   In stanga noastra, ceva mai jos, sub culme, coboara un drum pastoral din creasta principala, din dreapta Varfului Baiuţu.

   Pe la jumatatea muntelui el trece pe langa o prima stana.

   Coborarea pe culmea ingusta e, pe cat de aeriana, pe atat de usoara si incantatoare. Unde culmea incepe sa piarda din inaltime, zona devine ceva mai framantata.

   Vedem mai jos cantonul pastoral Zamora. Pana acolo coboram printr-o zona ruiniforma.

   Ajungem la nivelul drumului de care aminteam mai inainte si trecem prin mijlocul unui card de vaci, care ne privesc mirate.

   Deodata se aude pe partea dreapta, printre alte vaci, un muget surd: bo-o-o! Un taur masiv, cu botul intors spre piept, cu coarnele in tarana, scurma cu copita dreapta.    Se pare ca noi suntem vizati.

   Fara sa-l privim, fara miscari bruste, ne luam repejor talpasita. Bun, la caini, la urs, strigi, faci galagie... Dar la taur?

   Tinem drumul la vale si ajungem la un izvor captat pentru adaparea animalelor de la stana. Cateaua bea apa de 2-3ori, apoi se tranteste cu totul in noroiul de langa teica. Poate se crede hipopotam.

   Intr-un tarziu suntem remarcati si de cainii de la stana. Sunt cu totii acasa, caci oile mulse se odihnesc in tarcul de deasupra. Vedem si ciobanii care dorm ,,la aripa", in colturile tarcului.

   Intrigati de prezenta catelei noastre, cainii ne inconjoara furiosi. Le vorbesc tare, dar cu voce blanda :lasati-o in pace, ma, nu vedeti ca e mai mica decat voi? Nu vedeti ce obosita e?...

   Si, minune, cainii dau din coada cand se uita la noi. In cele din urma ajung la catea, care se facuse mica-mica, o miros si nu-i fac nimic. Dar daca era caine?...

   Apoi se isca o bataie intre doi caini, probabil o problema de-a lor mai veche si abia atunci catadicseste un cioban sa vina sa-i desparta.

   Apoi totul se linisteste...

   Suntem condusi de cioban pana ce trecem de cele doua porti ale tarcului.

   Mai coboram o bucata de drum si inainte de a intra in padure, mai aruncam o ultima privire Cantonul Zamora si culmea pe care am coborat.

   La primul copac, descoperim si primul marcaj CR. Deci traseul este marcat. Ce este-este, cum ar spune un mare filosof bulgar... Coboram prin padure si racoarea ne mai readuce din puteri.

   Drumul e lung si drumetii tot mai disperati.

   Observam pe copaci de pe stanga numere in ordine descrescatoare. Primul numar observat a fost 36. Mai sus poate au fost numere mai mari... Se succed cam la 100m si credem ca sunt borne hectometrice.

   De aici sa mai avem numai un km?

   Ajungem si la borna 0. Nu era capatul drumului...

   Intalnim o cladire de lemn, poate un canton silvic, pe care am vazut-o si in jurnalul unui alt coleg de pe site. In zona e si rampa de gunoi a orasului Busteni. Aici drumul coteste brusc spre dreapta si pe primul copac scrie 15. Lasa-lasa, nu te mai credem. Totusi mai coboram cca. 1,5 km si ajungem la primele case ale cartierului Zamora.

   Vedem Bucegii sub razele piezise ale soarelui.

   Drumul nostru trece prin fata Palatului Cantacuzino.

   Trecem podul de peste Prahova chiar unde se varsa doi afluenti de pe dreapta: Valea Alba si Valea Cerbului. Traversam neregulamentar liniile de cale ferata si iesim chiar pe peronul garii Busteni.

   Cateaua, pe care o credeam obosita, o ia inainte si se opreste la un grup de turisti care mancau pe bancile de pe peron. S-a căpătat imediat si ne-a intors spatele definitiv.

    Cărări cu soare! Şi câini mai iubitori!

Miercuri, 2 septembrie 2009 - 17:29 
Afisari: 8,095 


gigicepoiu