Muntii Baiului – Pensionar cu dor de munte (Muntii Baiului)

Anul 2009, zilele 5-6-7 ale lunii a 11-a

---

Obiectiv:

Vizitarea împrejurimilor staţiunii Sinaia prin Munţii Baiului având ca reper Valea Rea, Cabana Piscul Câinelui şi Izvoarele Minerale din Valea Câinelui.

---

Participanţi:

Eu, prin dorinţa de a călători şi de a evada din rutina cotidiană redată şi de circumstanţe profesionale.

---

Cred că am o problemă compusă din mai multe probleme. Aşa tind să cred de nu am stare să stau fără de plimbare prin cine ştie ce perindare.

Cred că sunt un alcoolic. Sunt un beţiv ce tânjeşte cu mult jind după a sa licoare pusă la păstrare cu ardoare în vreun colţ de odaie .

Dându-i inimii ce-i place prin orice mijloace nu doar vorbe cât şi fapte savurez  încet răsuflând apăsat ce Domnul mi-a dat… nu doar  dealuri sau câmpii nu doar ape doar din amintiri cât şi fapte nu numai cuvinte, muntele inima din nou să-mi mai alinte.

Acea licoare tare păstrată  în tăcere în al meu colţ de inimă  uşor la iveală îşi face loc şi începe a mai spune în a mea minte încă odat’… timpul scurt ce mi-a fost dat  la munte sus mai am de colindat.

Adevărat  proverb arătat cum că lupul paznic la oi a fost pus.

O discuţie cu şeful meu îmi confirmă  această zicală veche: “Alexandre bine ai revenit la treabă; de bine ce ai revenit de bine ce pleci…la Sinaia, la specializare, la munte…” Acum chiar nu ştiam de ce să mă bucur mai mult, că plec la specializare sau la munte ?  Sau poate amândouă la un loc plusând şi cu faptul că  7 noiembrie era şi ziua a trei ani de muncă încheiaţi de când eram în câmpul muncii. Cert este că toate variantele erau reale şi binevenite.

Astfel am putut îmbina utilul cu plăcutul că doar ce, am eu stare să pot sta cuminte şi să mă uit doar pe fereastră înspre munte ? În mod sigur nu a fost aşa, să privesc doar de la fereastră, iar timpul ce îl aveam liber, scurt cum era el, după finalizarea zilnică a utilului am trecut şi la partea plăcutului.

Aşadar plăcutul urma să facă urme pe cărări pietruite dar şi nepietruite primprejurul Baiului.

Cu mers agale ca de domnişoară la parada modei  savuram după mai bine de o lună de zile aerul rece de munte prin Valea Rea unde drumul de urmat era adhoc marcat prin marcajele numerice făcute de către constructorii de drumuri, din loc în loc vopsind câte un copac semnalând probabil distanţa de drum amenajat deasupra albiei unui pârâu.

 

 

 

 

Cert este că plăcerea de a fi pe munte prin buna relaxare de care aveam parte a fost la început bine acompaniată de către “căţeluşii” din zonă care  au fost milostivi că altfel m-ar fi lăsat fără de nădragi pe mine, măcar de era cald  şi mult soare vedeam şi eu partea bună  a lucrurilor şi îmi doream să nu mă fi ars de la atâta soare prins pe ale mele picoare  :) Însă în mod sigur  la întoarcere în acea zi am evitat să mai dau nas în nas cu ei  mergând pe de-a dreptul  trecând liniile de cale ferată refuzând primirea plină de viaţă a localnicilor patrupezi.

De regulă la astfel de ieşiri uşoare în natură mai ales că nu necesită efort prelungit ci doar voinţa de a putea vedea împrejurimile, nu e rău să ai şi pe cineva lângă tine să putem lăuda împreună ceea ce ne înconjoară sau critica… astfel natura avea să se mulţumească doar cu ale mele gânduri.

Drumul din serpentine către Cabana Piscul Câinelului ce se continuă mai apoi către Piscul Câinelui, traseu marcat cu punct albastru, nu este un traseu  umblat doar de noi oamenii ci şi de patrupezi cu greutate. Pe astfel de drumuri nu există restricţii de circulaţie, fiecare trece cum doreşte indiferent de gabaritul avut, traficul fiind liber :)

Ajuns la Cabana Piscul Câinelui actualmente proprietate privată devenită casă de vacanţă pentru “amărâţi”, privesc spre culmi semeţe ce se înalţă dinspre Sinaia, colosul prahovean.

 

 

 

 

 

 

Paşii de final de vizitare a împrejurmilor înconjurătoare staţiunii Sinaia cu referire spre Munţii Baiului mă vor regăsi pe o potecă nemarcată având ca obiectiv Izvoarele Minerale din  Valea Câinelui.

Pornind din staţia cfr Sinaia ţin drumul de şosea înspre Câmpina; în loc de a trece peste linie de cale ferată urmând traseul cu punct albastru înspre Piscul Câinelui voi menţine drumul tot înainte având în stânga mea liniile de cale ferată ca mai apoi pentru câteva momente să ies din nou la şosea. Nu după mult timp voi ajunge în  halta Sinaia Sud în apropierea unui pod cfr peste râul Prahova ce actualmente este în lucru. Traversez liniile şi mă îndrept către stâlpii de înaltă tensiune de unde privind înapoi am o panoramă plăcută asupra  munţilor Bucegi.

 

 

Ajuns în dreptul stâlpilor voi intra de acum  în pădure lăsând în urmă, în dreapta mea câteva case. Drumul ca peisagistică este de la bun început impresionant realizând trecerea de la coloritul ruginiu la  albul imaculat al naturii fiind în ipostaza de a spune mai târziu că am fost actor de recuzită într-o reclamă la detergenţi unde ni se induce în minte ideea de “zero pete”.

 

 

 

 

Cu ceva timp în urmă drumul forestier ce mă duce până la punctul de acumulare a apei a fost odată luminat, mărturie sunt stâlpii de iluminare ce de mult nu mai sunt în stadiu de funcţionare, probabil de vină sunt urşii din pădure ce au luat becurile la ţintă aruncând cu iepuri în ele :)

 

 

Trecând de punctul de captare al apei după ce  las în urmă intersecţia cu drumul forestier ce vine dinspre Izvorul Rece, ajung la obiectivul principal propus  şi anume, Izvoarele Minerale, de asemenea şi ele în paragină.

Atracţii turistice avem dar lipsesc cu desăvârşire; mi se pare şi normal, pentru ce să întreţinem astfel de repere ? Ca să ne rupem noi gâturile prin toate hârtoapele  să ajungem la ele ? Mai bine stăm acasă şi privim la tembelizor turismul electoral.

 

 

 

 

 

 

Ţinând drumul în continuare dorind să văd din depărtare Culmea Piscul Câinelui chiar dacă eram la niţel distanţă de civilizaţie, observ din păcate că totuşi urmele  noastre intră adânc în munte lăsând  răni importante peste pădurea ce uşor uşor o ia la vale dar nu pe cale naturală. În faţa tehnologiilor moderne este greu să poţi face faţă, nu îţi rămâne decât să asişti la un film mut interpretat ca fiind o comedie bună iar de alţii o grea dramă.

 

 

 

 

Traseul parcurs în această perioadă face trecerea pe deplin între anotimpuri prezentând coloritul plăcut al toamnei în contrast cu năframa albă a iernii.

 

 

 

 

Vremea a fost deosebită şi timpul scurt ce l-am avut la dispoziţie m-a făcut să mă bucur de fiecare clipă petrecută în mijlocul naturii la o uşoară distanţă de civilizaţie parcurgând drumuri line şi plăcute  numai bune de umblat  spre culmi înalte pentru pensionari cu dor de munte si nu numai.

Ce-am văzut la tinereţe voi vedea mai apoi la bătrâneţe scoţând din desaga, pe atunci plină cu amintiri, licori fine puse la păstrare bine şi scoase la iveală pentru a fi savurate cu mult suflet. Acum am făcut doar un tur de recunoaştere a licorilor pentru a mea memorie cât o mai sta ea proaspătă cât şi pentru ceea ce urmează curând a fi expus.

Pentru că până la urmă pe munte te duci de plăcere, de relaxare şi înlocuirea zgomotului rutinei dat de cotidian cu  trilurile necuvântătoarelor ce îţi aduc alinare şi încântare pentru a noastră omenească suflare.

Vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a citi cele scrise de mine, tehnic vorbind… mai mult din suflet...

Vă salut şi numai bine !

Miercuri, 18 noiembrie 2009 - 21:14 
Afisari: 2,633 


alex_sandrin..