Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Aprilie 2024
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Mai 2024
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Online

Vremea
Varful Vraju
Muntii Macinului

Muntele Retezatul Mic – Creasta Piule-Plesa (Muntii Retezat)

Anul 2011, ziua 28 din luna a 7-a


Obiectiv: Creasta Piule Pleșa


Traseu: Valea Jiului de Vest (după Câmpu Mielului) - Stâna din Valea Scorotei (PG 1h 45’) - Șaua Scorota (PG 1h 15’) - Vf. Piule (BG 1h 10’) - Vf. Pleșa (BG 1h 45’) - Schit (BG 2h 15’) - Valea Jiului de Vest (trecere peste pod) (BG 45’) (Total – aprox 9h în zi de vară însorită)


Participanți: Alex Grigoraș (alex_sandrin), Edi Munteanu (edo), Adriana și Gigi Cepoiu (gigicepoiu)


Poze: Alex Grigoraș și Gigi Cepoiu



Iarna, când vântul bate în geam și lemnele pocnesc în sobă, e vreme de spus povești cu o cană de vin fiert în mână. De regulă, când e cald ne aducem aminte de turele grele cu zăpadă în dorința că poate poate o veni odată iarna. Iar când vine și vremea ei, să faci roșu în bujori de la ger, nu îți rămâne decât a-ți aduce aminte de zilele călduroase.

Așadar, mă voi trage mai aproape de soba din teracotă încălzindu-mi spatele și savurând mai întâi aburii fierbinți din cana cu vin, aducându-mi aminte de clipele frumoase petrecute vara trecută pe căldură…


…La sfârșitul lunii iulie am avut parte de o săptămână de concediu departe de Galați dar aproape de muntele Retezatul Mic. Ne-am cazat la pensiunea Lazăru din Câmpu’ lui Neag. Condițiile de cazare au fost foarte bune, la preț scăzut departe de haosul cotidian.

Una dintre excursiile făcute în această perioadă despre care voi scrie mai jos a fost parcurgerea crestei Piule Pleșa. A fost o tură lungă și frumoasă pentru care am așteptat ziua cea mai potrivită având în vedere că în respectiva perioadă am prins ceva zile cu ploaie.


Ne trezim de dimineață, punem să mâncăm, pe urmă ne facem bagajele după care pornim agale cu mașina pe ritmuri muzicale redate de Pasărea Phoenix până la intrarea în traseu ce pornește de la drumul asfaltat de pe Valea Jiului de Vest, după Câmpu Mielului la 5 minute înainte de a ajunge la Câmpușel.

Urcăm pe valea Scorota marcată cu punct galben iar la început trecem prin niște chei foarte spectaculoase și înguste. Simți o aură care te învăluie de mister trecând prin aceste locuri. Cu puțină ceață lăsată în vale, timpul rămâne în loc pentru imagini de poveste. Te simți în acest culoar, pavat anapoda cu pietre de râu, mai aproape de personajele lui Tolkien în căutarea oastei blestemate.


/Piule_28_07_2011/01_retezatul_mic_125.jpg


/Piule_28_07_2011/02_retezatul_mic_132.jpg


Cu cât înaintăm simțim cum liniștea din jur ne acoperă sufletele cu o pâclă magică ce ne face să dăm uitării orice grijă cotidiană am avea și ne pregătește ochii pentru ceea ce va urma atunci când vom ajunge ca razele soarelui să ne mângâie chipurile noastre zglobii.

Dar până atunci ne facem loc prin pădurea verde de foioase, pe un drum al cărui direcție trece pe lângă o nouă minune specifică munților de calcar și anume cea a vâltorii apelor subterane, care își continuă drumul prin galerii ascunse de privirea omului.


/Piule_28_07_2011/03_retezatul_mic_676.jpg


/Piule_28_07_2011/04_retezatul_mic_143.jpg


Aici pe acest drum simți cum totul este pe dos, cu cât înaintezi spre vârf de munte cu atât zgomotul apei este mai proeminent și cu cât cobori totul se reduce la tăcere, în loc să fi fost invers. De fapt deseori și în viața de zi cu zi este la fel. Când ești sus totul este zgomotos, toți vor să își facă simțită prezența în jurul tău iar când apare reversul medaliei realizezi că ești doar tu singur, aducându-ți în sfârșit aminte de cele sfinte.


/Piule_28_07_2011/05_retezatul_mic_141.jpg


/Piule_28_07_2011/06_retezatul_mic_154.jpg


De la pădurea de foioase în partea superioară înaităm în serpentine prin pădurea de conifere, veșnic tânără și nemuritoare reprezentată în orice anotimp de culoarea verde.


/Piule_28_07_2011/07_img_4336.jpg


/Piule_28_07_2011/08_img_4337_copy.jpg


Curând ajungem la stâna din Scorota situată la margine de pădure. Ne întreținem cu gazdele la vorbă fără teamă că am fi mâncați de câini. Ei erau deja plecați cu stăpânii lor de la primele raze ale răsăritului având în pază turma de mioare. Aflăm de la acele persoane că ei sunt proaspeți veniți în noul schimb de ture de la stână. E o stână modernă cu mai mulți ciobani ce se rotesc periodic între ei.


/Piule_28_07_2011/09_retezatul_mic_687.jpg


Ne luăm rămas bun, umplem bidoanele cu apă de la pârâul ce avea să îl traversăm și urmăm în continuare drumul spre creastă.


/Piule_28_07_2011/10_img_4352.jpg


/Piule_28_07_2011/11_retezatul_mic_691.jpg


Urcușul prin scoc, printre bolovanii mari de calcar, la început este domol după care cu cât luăm în altitudine devine ceva mai obositor asta și datorită grohotișului întâlnit în cale.


/Piule_28_07_2011/12_retezatul_mic_696.jpg


/Piule_28_07_2011/13_retezatul_mic_707.jpg


Sunt primul în Șaua Scorotei, ocazie bună pentru mine, în așteptarea celorlalți coechipieri, de a răspunde apelurilor telefonice primite de la servici.

Între timp ajung și camarazii mei de drum în șa. De aici ne bucurăm împreună de o priveliște extraordinară asupra slăvitului Retezat evidențiind măreția vârfurilor Custura, Peleaga și Păpușa.


/Piule_28_07_2011/14_retezatul_mic_727.jpg


/Piule_28_07_2011/15_retezatul_mic_739.jpg


După bine meritata odihnă ne continuăm drumul pe traseul de creastă, marcat cu bandă galbenă, spre vârful Piule.Străbatem la început o porțiune de teren instabilă cu ceva risc de alunecare mai ales dacă ești purtat de gânduri către alte culmi îndepărtate.


/Piule_28_07_2011/16_img_4389.jpg


Apoi privim în urmă spre orizonturile ce întâlnesc Oslea și Piatra Iorgovanului, aceste tărâmuri de basm care se îmbină cu legendele despre balauri și voinici.


/Piule_28_07_2011/17_retezatul_mic_746.jpg


În apropiere de vârful Piule ne luăm rămas bun de la Gigi și Adriana care optează pentru varianta mai ușoară de parcurs și se vor întoarce pe același traseu.


/Piule_28_07_2011/18_retezatul_mic_743.jpg


Ne uităm la ceas. E necesar să facem acest lucru altfel nu știm să ne limităm privirile spre locurile din jurul nostru de o frumusețe extraordinară. Am fi tentați să rămânem pe loc și să nu mai înaintăm, să ne fi dorit ca odată cu noi, atunci când ne oprim din mers și timpul să se oprească. În zadar gândurile mele. Ceasul nu confirmă ceea ce mi-aș dori, arătându-mi cum orele trec fără oprire iar noi trebuie să lăsăm în curând vârful Piule în urmă.


/Piule_28_07_2011/20_retezatul_mic_749.jpg


/Piule_28_07_2011/21_retezatul_mic_752.jpg


Menținem traseul de creastă spre vârful Pleșa atât cât putem. Trecem de Piatra Albă iar de aici în unele porțiuni suntem nevoiți să ne abatem de pe culme pentru a ne putea găsi un drum prin pădurea de jnepeni. Pe urmă observăm că noul marcaj de bandă galbenă evită creasta ocolind jnepenii din partea superioară a crestei.


/Piule_28_07_2011/22_retezatul_mic_789.jpg


/Piule_28_07_2011/23_retezatul_mic_792.jpg


Deasupra culmilor semețe din jurul nostru nici vorbă de vulturi măreți, ci doar doi corbi urâcioși brăzdează văzduhul și croncăne în căutare de gâlceavă. Ne facem că nu-i auzim și ne vedem de drum.Ușor ușor panorama Retezatului se închide iar ochii ne vor fi încântați cu alte priveliști minunate redate în principal de Valea Jiului.


/Piule_28_07_2011/24_retezatul_mic_821.jpg


/Piule_28_07_2011/25_retezatul_mic_858.jpg


De acum încercăm în coborâre să urmărim o potecă slab conturată ce ne îndepărtează de creasta Piule-Pleșa.


/Piule_28_07_2011/26_retezatul_mic_869.jpg


Dăm peste o stână lăsată în paragină, uitată de vreme și de cei ce odată s-au folosit de ea. O ocolim spre dreapta și intrăm pentru puțin timp prin pădure. Pe urmă ieșim într-o poieniță iar după ce parcugem poienița la capătul ei găsim un izvor cu apă rece să îți potolească setea și să te răcorească în zilele cele mai toride de vară, așa cum a fost pentru noi această zi.


/Piule_28_07_2011/27_retezatul_mic_877.jpg


/Piule_28_07_2011/28_retezatul_mic_884.jpg


De aici prindem spre stânga, în coborâre prin pădurea de foioase poteca năpădită de iarbă și frunzele căzute, marcată cu bandă galbenă. Marcajele sunt rare și foarte șterse, pe lumină scăzută sigur nu dai de ele.


/Piule_28_07_2011/29_retezatul_mic_891.jpg


După o oră de coborât printre pădure, ascultând trilurile păsărelelor ascunse printre ramurile fagilor înalți, ieșim într-o poiană în dreptul unui locaș de rugăciune iar de aici continuăm pe un drum forestier accidentat întâlnind 3 cruci. Chiar înainte de a ieși în poiană avem pe partea dreaptă un izvor captat de la care se alimentează cei credincioși de la schit.


/Piule_28_07_2011/30_retezatul_mic_899.jpg


Ieșirea din pădure la marginiea apei Jiului de Vest reprezintă finalizarea călătoriei noastre.Privim în urmă, căutând parcă pașii lăsați pe aceste locuri fiind  multumiți cu noi înșine că am dus până la capăt un traseu așa frumos.


/Piule_28_07_2011/31_retezatul_mic_916.jpg


Ne retragem spre locul de cazare, acolo unde Gigi și Adriana ne așteaptă cu bere rece, dornici de a le povesti cum a fost mai departe și de a pregăti curând planurile de bătaie pentru următoarea zi de perindat...


/Piule_28_07_2011/32_retezatul_mic_744.jpg


...Pisoiul stă ghemuit lânga sursa de căldură și doarme de un ceas jumate. Focul din sobă dă să adoarmă și el așa că îl mai susțin cu un lemn de brad uscat. Gerul de afară nu s-a sfârșit dar povestea mea s-a terminat iar alta nouă, așteaptă și ea o cană cu vin fiert. Dar până atunci eu vă mulțumesc pentru bunăvoința de a urmări și privi cele expuse de mine.

Să auzim de bine.




Luni, 13 februarie 2012 - 20:17 
Afisari: 14,256 


Postari similare:





Comentariile membrilor (16)

adi.t_t_r
adi.t_t_r
Coarda
 
1
Felicitari pentru traseu (Scorota-Piule-Plesa), unul dintre cele mai frumoase din Retezat dupa parerea mea, si pentru felul in care sunt expuse frumusetiile Retezatului Mic in fotografiile si randurile acestui jurnal.


Luni, 13 februarie 2012 - 21:55  

hana
hana
Coarda
 
2
Dupa atata timp rece si atata alb in peisaj, un jurnal verde are un efect inviorator!
Am ramas cu o curiozitate: ce ai facut in restul saptamanii de concediu?


Marți, 14 februarie 2012 - 10:13  

siriso21
siriso21
Rucsac
 
3
Ce frumos, ce verde, ce viu... Intr-adevar pe vremurile astea reci si albe avem nevoie de povesti din verile calde. Frumos traseul vostru. Il aveam in plan de anul trecut, insa anu asta sper sa il pun si in aplicare, sa ma duc in muntele meu de suflet sa ma imbat cu aerul proaspat si mirosul divin al acelor taramuri de vis. Felicitari ptr tura si poveste.


Marți, 14 februarie 2012 - 12:55  

edo
edo
Caraba
 
4
Parcurgând această culme superbă, având în permanență în stânga măreția Retezatului Mare, nu zona somitala Bucura-Peleaga mi-a aprins imaginatia, ci lunga si spectaculoasa culme Custurii-Marii-Ciumfu Mare-Lazaru. Asa ca, pentru la vara, te invit si va invit .... in Retezat Carpati.org


Marți, 14 februarie 2012 - 14:32  

snowbest_of
snowbest_of
Cort
 
5
Cred ca imi aduc aminte cand ati anuntat tura astaCarpati.org
si ma gandeam ce norocosi sunteti voi ca mergeti acolo,si ce aiurea e de mine ca bag munca Carpati.org

foarte frumos


Marți, 14 februarie 2012 - 15:26  

gigicepoiu
gigicepoiu
Rucsac
 
6
Foarte frumos ai surprins in jurnal creasta aceasta inalta, de pe care se vede toata valea Jiului de Vest!
La gura sobei se deapana povestile, dar tot iarna se fac si planurile pentru la vara: Varful Custura-Culmea Marii etc.


Marți, 14 februarie 2012 - 16:06  

alex_sandrin
alex_sandrin..
Busola
 
7
Multumesc pentru aprecieri.

Da... iarna visam la vara si vara la iarna. Nu e vreme de pierdut timpul, planurile mari sunt musai sa le pregatim din timp, sa avem pe urma de unde alege.

Hana...
Am stat 6 nopti la Campu' lui Neag si alte doua nopti in preajma localitatii Baia de Arama.
Pe scurt, cateva obiective vizitate:

ziua 1 - Valea Soarbele fara a urca pe creasta din cauza vremii (vezi jurnal http://www.carpati.org/jurnal/retezatul_mic_valea_soarbele/2456/ )
ziua 2 - Cheile Scorota pana la stana Scorota fara a urca pe creasta din cauza vremii dupa care Pestera Rastovanu din muntii Vilcan (vezi jurnal: http://www.carpati.org/jurnal/retezatul_mic_cheile_scorotei-varfu
l_piule._pestera_rastovanu/2489/
cat si jurnalul acesta la care am lasat acest mesaj)
ziua 3 - Campusel-Piatra Iorgovanului-Valea Soarbele (vezi jurnal: http://www.carpati.org/jurnal/retezatul_mic_piatra_iorgovanului/2
465/
)
ziua 4 - Valea Ursului-Culmea Oslei-Pasul Jiu Cerna (vezi jurnal http://www.carpati.org/jurnal/muntii_valcan_creasta_oslei/2449/ )
ziua 5 - Cheile Scorota-Stana Scorota-Saua Scorota-Vf Piule-Vf Plesa-Campu lui Neag
ziua 6 - Manastirea Tismana, Podul lui Dumnezeu, Pestera de la Podul lui Dumnezeu, Campul de lapiezuri, Lacul Zaton (vezi articol: http://www.carpati.org/articol/pesteri_in_podisul_mehedinti/981/ )
ziua 7 - Cheile Balutei, Pestera Baluta, Pestera Bulba, Lacul Valea Mare, Pestera Lazului (vezi articol: http://www.carpati.org/articol/pesteri_in_podisul_mehedinti/981/ )
ziua 8 - Cheile Sohodol, Pestera Muierii, Pestera Polovragi, Trovantii de la Costesti (vezi articol: http://www.carpati.org/articol/trovantii_de_la_costesti/975/ si http://www.carpati.org/articol/pesteri_si_chei_in_nordul_olteniei
/1024/
)
Indiferent ca a plouat sau nu, in fiecare zi am vazut cate ceva.


Marți, 14 februarie 2012 - 20:05  

hana
hana
Coarda
 
8
Multumesc Alex pentru raspunsul amanuntit!
Multumesc Edi pentru invitatie, o iau ca pe o promisiune!
Numai spuneti-mi si mie perioada cam cu 1/2 saptamani inainte pentru programarea cererii de concediu.


Miercuri, 15 februarie 2012 - 08:38  

baltighost
baltighost
Coarda
 
9
M-am bucurat cind am citit jurnalul si cind am vazut pozele pentru ca locurile astea imi sunt foarte dragi. Mi-ar place tare mult sa mai fac trasee prin Retezat( fie Mare, fie Mic ). Si dupa cum spunea si Edi am inceput sa fac planuri pentru viitoare trasee.

Unul din circuite are drept obiective virfurile inalte din Retezat si pleaca de la Cabana Buta - Saua Plaiului Mic - Vf. Custura - Vf. Papusa - Vf. Peleaga - Lacul Bucura - Poiana Pelegii - Saua Plaiului Mic - Buta

Un altul seamana destul de mult cu cel propus de Edi: Custura - Gruiu - Lazaru - Tulisa...

Sanatosi sa fim si le facem.


Miercuri, 15 februarie 2012 - 08:57  

leovit
leovit
Busola
 
10
Tura frumoasa cu oameni adevarati si locuri minunate...Ar fi frumoasa o tura cum a spus si hana Carpati.org


Miercuri, 15 februarie 2012 - 12:48  

miparv
miparv
Rucsac
 
11
Super poze cu mult verde, ce ma face sa visez si mai mult la vara calduroasa !


Miercuri, 15 februarie 2012 - 17:24  

jhony
jhony
Busola
 
12
Peisaje de iti taie respiratia si o tura descrisa cu mult entuziasm. Frumos!


Vineri, 17 februarie 2012 - 00:04  

roze
roze

 
13
wow! frumos concediu Carpati.org


Vineri, 17 februarie 2012 - 17:19  

mihaelabv
mihaelabv

 
14
Frumos!


Duminică, 19 februarie 2012 - 17:31  

dania
dania

 
15
Frumos jurnal si frumoase locuri, felictari Alex! Edo, zic si eu prezent in vara Carpati.org!


Marți, 21 februarie 2012 - 10:54  

dania
dania

 
16
Felicitari ufff! Carpati.org


Marți, 21 februarie 2012 - 10:55  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0617 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2024) www.carpati.org