Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2021
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Octombrie 2021
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Varful Bobu Mic
Muntii Grohotisului

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Muntele Fruntii - Valea lui Stan (25-26 iulie 2009) (Muntii Fagarasului)


ZIUA 1 - sambata 25 iulie

 

Ochi verzi, bentita verde, cercei verzi.

Frumoasa posesoare a celor insirate statea undeva pe diagonala cu mine in trenul spre Curtea de Arges. Uitandu-ma la ea, n-am prea simtit cand au trecut cele peste doua ore de mers cu trenul.

Am pierdut-o din privire abia pe peron, in Curtea de Arges, cand imi aranjam bagajele.


Imi iau gandul de la ea, caci azi ma asteapta ceva la fel de frumos: parcurgerea vaii lui Stan, un traseu cu totul aparte.

 

/fruntii/z_01_-_in_gara.jpg

 

Locul oficial de intalnire l-am fixat in fata manastirii din Curtea de Arges. Destul de aglomerat acolo, dar am reusit sa ne reperam.

Suntem 5 carpatisti: Caty (catisor), Ilinca (ilinca), Catalin (lbzk) - veniti cu masina, Bogdan (bogdan_83) si cu mine (mflorin) - veniti cu trenul.

 

/fruntii/z_02_-_intalnire.jpg

 

Ne regrupam din nou in Capataneni, unde stam la o mica terasa discutand "planul de bataie" pentru traseu. Hotaram sa nu avem nici o graba, sa parcurgem traseul intr-un ritm lent, pentru a putea admira pe indelete fiecare obiectiv.

 

Masina lui Caty e umpluta de bagaje, asa ca plecam in doua transe pana la intrarea in traseu.

 

/fruntii/z_03_-_la_intrare.jpg

 

.................................

In acest punct al jurnalului tin sa fac cateva precizari:

1) Traseul nu e unul extrem de dificil, dar poate pune probleme, atat de orientare, cat si de accidentare. Nu are o carare clara, si nu apare pe nici o harta ca traseu turistic. E exclusa parcurgerea lui pe vreme rea, sau cu incaltaminte neadecvata.

2) Acest jurnal nu este un ghid de urmat. Un ghid bun pentru traseu se gaseste in revista "Natura Romaniei" nr 10 - din ianuarie 2009.

3) Nu doresc popularizarea traseului, pentru ca ar fi o tragedie sa-si piarda aspectul salbatic si sa se transforme in "bulevard de turisti".

.................................

 

Continuam: Ajunsi toti la intrarea in traseu, ne echipam, ne luam doar bagaj usor, si pornim cu entuziasm la drum.

Trecem repede de amenajarile hidrologice, si coboram la firul apei. In vale se simte o racoare minunata, in contrast cu caldura de afara. Peisajul e incantator inca din primii metri ai vaii.


/fruntii/z_04_-_hidro.jpg

 

In prima jumatate de ora, valea se parcurge "la liber", apa curge linistita printre pietre, si nu intalnim vreun obstacol major.


/fruntii/z_05_-_pe_vale.jpg

 

Dupa o perioada, apa incepe sa formeze repezisuri, si intalnim prima cascada, destul de mica, doar vreo doi metri, pe care o ocolim pe dreapta.


 /fruntii/z_06_-_cascada_1.jpg

 

A doua cascada e de asemenea destul de mica. O admiram, o fotografiem, si urcam pe poteca din stanga.

 

/fruntii/z_06_-_cascada_2.jpg

 

Imediat dupa cascada, urmeaza un canion inundat, cu o scara si un drum de ocol in stanga lui.

Citisem in ghid ca poate fi strabatut si direct, prin apa, asa ca ma duc pana la baza lui. Debitul apei e destul de moderat, asa ca ma tenteaza sa intru in apa.

 

/fruntii/z_07_-_canion.jpg

 

O las insa pentru alte ocazii, si ma duc dupa ceilalti, pe scara metalica.

O poteca cu balustrada merge in paralel cu canionul, la cateva zeci de metri mai sus de canion.


Imediat dupa revenirea la firul apei, ajungem la a treia cascada, cea mai spectaculoasa din tot traseul. Suntem incantati de priveliste, si hotaram sa facem aici primul popas.


/fruntii/z_09_-_ajungem_la_cascada_3.jpg

 

/fruntii/z_10_-_cascada_3.jpg

 

Incercam sa facem aici ''traditionala'' poza de grup. Construim un stativ din rucsaci si Catalin incearca sa fixeze aparatul pentru poza. La a treia incercare, reusim sa facem si poza, si pornim spre baza scarilor.


/fruntii/z_50_-_lbzk.jpg

 

Prima scara duce la o alta, orizontala, apoi incepe scara cea mare, ce trece chiar pe deasupra cascadei.


Carpati.org

 

De pe scara mare, in stanga se vede buza cascadei.

 

/fruntii/z_52_-_cascada.jpg

 

Iar in jos se vede suvoiul tumultos al apei.

 

/fruntii/z_11_-_vedere_in_jos.jpg

 

Ne regrupam in partea de sus a cascadei, si pornim mai departe printr-o zona cu bolovani mari, care se pot urca destul de usor.

 

/fruntii/z_12_-_dupa_cascada_3.jpg

 

Aproape imediat, intalnim si a patra cascada, foarte spectaculoasa si ea.

Pana la scara, e amenajata o balustrada de lemn, ce usureaza mult trecerea.

 

/fruntii/z_13_-_cascada_4.jpg

 

Carpati.org

 

Inaintam printr-o zona cu bolovani uriasi, cu apa curgand printre ei, in mici repezisuri. Pe dreapta lor, e amenajat un bustean mare si un cablu, ca o scara de trecere. Dar si de pe un bolovan pe altul se poate trece destul de usor.

 

/fruntii/z_14_-_bolovani.jpg

 

/fruntii/z_15_-_bolovani.jpg

 

Busteanul are cateva trepte sculptate, ce usureaza inaintarea.


/stan/z_51_-_ilinca.jpg

 

A cincea cascada intalnita e una dubla: cea de jos are vreo 3 metri inaltime, cea de sus fiind mult mai mare, cam 8 metri.

Intre ele se afla un mic lac, ce se ocoleste pana la scara.

 

/fruntii/z_16_-_cascada_5.jpg

 

/fruntii/z_17_-_cascada_5.jpg

 

Apa tumultoasa - un adevarat sculptor in piatra dura


Carpati.org

 

Dupa ce ajungem in partea de sus a cascadei, incepe portiunea de mers prin apa. Ne descaltam si pornim, cam vreo 20 de metri prin apa, pana la baza cascadei a sasea.


/fruntii/z_18_-_prin_apa.jpg

 

Aici facem al doilea popas, pentru poze si o mica balaceala.

 

/stan/z_50_-_trio.jpg

 

Cascada a sasea e ultima intalnita. Pe partea stanga sunt scarile, ce duc la o poteca cu balustrada, ce merge in paralel cu valea raului.

 

/fruntii/z_20_-_cascada_ultima.jpg

 

Partea spectaculoasa din Valea lui Stan se termina la un stavilar ce bareaza trecerea raului, si formeaza un mic lac.

Inainte sa urcam, facem o popas mai lung, luam o mica gustare, si stam la povesti.

 

/fruntii/z_22_-_dupa_ultima_cascada.jpg

 

Carpati.org

 

Urcam stavilarul si coboram din nou la nivelul raului.

 

Carpati.org

 

Aici ne asteapta o placuta surpriza: tufe pline de zmeura.

Se impune o "pauza de masa" si plecam mai departe pe firul apei.


/fruntii/z_51_-_zmeura.jpg

 

Apa curge tumultos in aceste locuri, dar cu un debit destul de mic.

Incep sa calculez cam cat ar mai fi pana la cararea ce ne scoate din vale (undeva pe malul drept in directia noastra de mers).


/fruntii/z_24_-_pe_vale.jpg

 

La un loc cu busteni cazuti, drumul coteste spre dreapta, si parasim astfel valea lui Stan. Urcam prin padure, pe o carare in serpentine, cu balustrade de lemn.

 

/fruntii/z_53_-_iesire.jpg

 

 /fruntii/z_54_-_iesire.jpg


Dupa o jumatate de ora, iesim la lumina, in poiana Calugarita, o poaina imensa, in mijloc de padure.

Ne asezam pe iarba, chiar langa foisorul de vanatoare, cu vedere spre un varf stancos din muntele Fruntii.


/fruntii/z_55_-_poiana.jpg

 

Luam o gustare, facem o noua poza de grup, si pornim la drum.


/fruntii/z_25_-_poza_grup.jpg

 

Drumul prin padure merge o perioada pe un mic fir de parau, apoi duce spre stanga, unde se intersecteaza cu un drum forestier.

Forestierul trece pe langa ruinele unui fost complex turistic, si coboara in cateva serpentine, pana la Vidraru, la drumul ce inconjoara lacul.

 

/fruntii/z_57_-_iesire.jpg

 

Carpati.org

 

Drumul pana la baraj e monoton si prafuit. In departare, spre nord, ar fi trebuit sa se vada Fagarasii, dar creasta e invaluita intr-un plafon de nori.

 

/fruntii/z_26_-_drum.jpg


Inainte de baraj, trecem prin tunel, un fel de punte de trecere intre zona linistita de munte, si civilizatie. Pe baraj e o aglomeratie de nedescris, cu zeci de masini parcate, si cu o nunta in plina desfasurare.

 

/fruntii/z_58_-_tunel.jpg

 

/fruntii/z_28_-_nunta.jpg

 

Mergem pe sosea, recuperam masina de la intrarea in traseu, si plecam inapoi spre Capataneni.

 

/fruntii/z_29_-_sosea.jpg

 

Oprim la terasa de langa cetatea Poienari, si cerem meniul. Il cerem degeaba, caci aproape tot localul e ocupat cu nunta.

_ Pai si ce mai serviti ?

_ Mici la gratar.

_ Doar mici ?

_ Da.

 

In fata unei oferte atat de variate ce poti sa mai zici ?


/fruntii/z_30_-_la_masa.jpg

 

Cand se lasa intunericul, ne retragem la corturi, si continuam acolo masa de seara.


/fruntii/z_31_-_la_cort.jpg

 

Deasupra noastra e un cer plin de stele. Se vad atat de multe, incat e imposibil de identificat vreo constelatie.

Stau cam o ora pe malul Argesului, si ma uit la ele, in galagia facuta de filarmonica de greieri. Abia tarziu de tot ma fura somnul si ma retrag si eu spre corturi.



ZIUA 2 - duminica 26 iulie.

 

Duminica n-am mai facut nici un traseu concret. Dimineata devreme, Ilinca, avand de lucru, a plecat spre Bucuresti, asa ca eu si Caty am condus-o pana in Capataneni, la microbuz.

Ne-am intors la corturi, s-a dat desteptarea, si ne-am pregatit de micul dejun.

 

Dupa ce am strans tabara, am revenit in Capataneni, cu gandul de a incerca un traseu pe muntele Albina. Am cerut indicatii la punctul de informare turistica, dar de acolo am fost indrumati spre nenea de la magazin, pe motiv ca stie mai bine locurile. De la magazin n-am obtinut informatii utile, in schimb am luat un ditamai pepenele.

 

Afara se simtea deja canicula, asa ca ne-am intors, cu tot cu pepene, pe Valea lui Stan. Aici, in cea mai placuta racoare, am facut un picnic de toata fumusetea.

 

A se oberva poza (in format de portret) a pepenelui, pus frumos in apa rece a paraului.


/fruntii/z_63_-_pepene.jpg

 

/fruntii/z_32_-_picnic.jpg

 

Am mai facut o mica plimbare pana la primele cascade, in amintirea turei din ziua precedenta.

 

/fruntii/z_33_-_pe_vale.jpg

 

In jur de ora doua am parasit minunile vaii Argesului, si ne-am indreptat spre Curtea de Arges, unde am vizitat manastirea. Era deja a treia oara cand nimeream la o nunta.

 

/fruntii/z_62_-_manastire.jpg

 

Dupa Curtea de Arges a urmat Pitestiul, unde ne-am despartit de Catalin, apoi lungul drum de autostrada spre Bucuresti.

Caty ne-a dus cu masina foarte aproape de casa, cu ocazia asta am aflat ca eu, cu ea si cu Bogdan suntem aproape vecini de cartier.

 

Pot zice ca a fost, de departe, una dintre turele in care m-am simtit cel mai bine.

 

 



Marți, 28 iulie 2009 - 19:27 
Afisari: 11,259 


Postari similare:





Comentariile membrilor (19)

andy79
andy79
Busola
 
1
Felicitatri pentru tura si pentru un jurnal clar si cu o buna descriere a traseului desi asa cum ai precizat "nu se vrea un ghid al traseului".

O mica precizare am totusi (lucrand in domeniu), sper sa nu te superi pe mine: nu exista amenajari "hidrologice" ci numai amenajari hidrotehnice. (logos=stiinta).

In rest numai bine si carari cu soare!


Marți, 28 iulie 2009 - 14:43  

felicia
felicia
Coarda
 
2
Foarte interesanta zona si ai descris-o la fel de frumos!
Bravos si multe ture frumoase!


Marți, 28 iulie 2009 - 14:55  

vasile.popescu
vasile.popes..
Caraba
 
3
Interesant, interesant... poate ajung și eu vreodată pe acolo..

La cât mai multe ture răcoritoare!


Marți, 28 iulie 2009 - 15:19  

pitea
pitea

 
4
frumos tare...de competitie olteanul catalin...bravo! Carpati.org


Marți, 28 iulie 2009 - 15:48  

draganicimw
draganicimw

 
5
Wai ce zona super! Carpati.org Carpati.org


Marți, 28 iulie 2009 - 20:16  

tzake
tzake

 
6
Au pus scara la captarea de apa... lux Carpati.org.


Marți, 28 iulie 2009 - 21:40  

mike
mike
Rucsac
 
7
Interesante locuri, le-am trecut pe lista de bifat cu familia Carpati.org.


Marți, 28 iulie 2009 - 21:57  

lbzk
lbzk
Caraba
 
8
nene Pitea, cand oi poposi pe plaiurile mele argesene te-oi duce in Vale sa-ti arat frumusete si locul unde sa pui berea la rece Carpati.org

duminica s-ar putea sa ma duc iarasi Carpati.org

multam de consemnare, Florin. sper sa tina situl ca sa le arat si copiilor mei pe unde m-au dus picioarele.


Marți, 28 iulie 2009 - 21:59  

pisti2004
pisti2004
Cort
 
9
Superb!Felicitari!


Miercuri, 29 iulie 2009 - 00:17  

ilinca
ilinca

 
10
Ufff, ce frumos... Acuma, din Bucurestiul asta incalzit si aglomerat, parca e si mai frumos. Ce lux pe unii, sa dea fuga duminica, asa, pur si simplu...

Multumim, Florin! (Pentru jurnal si pentru tura) Pe cit mai curind la urmatoarea...


Miercuri, 29 iulie 2009 - 09:30  

catisor
catisor

 
11
Intr-adevar a fost deosebit. Pozele spun juma din cat de interesanta este zona.

Tura a fost f bine organizata, deci felicitari, si sa ne mai vedem pe munte.


Miercuri, 29 iulie 2009 - 09:57  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
12
Captivant, salbatic, frumos, notat, frumos povestit, poze graitoare, felicitari si multumiri din suflet.


Joi, 30 iulie 2009 - 13:06  

madscorpio
madscorpio

 
13
Eram curioasa sa citesc despre tura asta. Bravos, mi-au placut f. mult pozele. Acum stiu si eu ce frumuseti am aproape de casa. Carari ci soare si cu flori de munte!


Luni, 3 august 2009 - 10:27  

hana
hana
Coarda
 
14
Felicitari!
O parte din inima si gandurile mele au fost cu voi!
Mi-ar fii placut sa fiu si eu. Carpati.org


Luni, 3 august 2009 - 16:00  

lonely_hiker
lonely_hiker..

 
15
Frumos jurnal !
Intr-adevar din Capataneni se putea urca pe Muntele Albina, dar mult mai spectaculos este Muntele Ghitu, aflat tot in apropiere. Traseele nu sunt marcate si este destul de greu de nimerit calea buna, incepand de la ulitele satului, pana la drumeagurile ce strabat fanetele si livezile adiacente.


Vineri, 18 septembrie 2009 - 13:23  

soarecele
soarecele

 
16
Ametit de frumusetea locurilor nici nu prea am avut timp sa fac poze. Natura extrema. Din pacate cativa taranei ce au inoptat prin zona au lasat un peisaj greu digerabil.


Luni, 23 august 2010 - 11:12  

alexandra.p
alexandra.p
Busola
 
17
Florin sau poate stie altcineva: in ce ghid se gaseste descrierea traseului?


Joi, 4 august 2011 - 16:53  

mflorin
mflorin
Caraba
 
18
Alexandra, vezi pe privat.


Joi, 4 august 2011 - 17:04  

alexandra.p
alexandra.p
Busola
 
19
Am primit acum! Mersi mult de tot! Am printat oricum si jurnalul asta al tau deja Carpati.org


Joi, 4 august 2011 - 17:05  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,086 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org