Muntele Dobru (Muntii Nemira)

Joi, 3 aprilie, profitand de faptul ca ploaia nu dadea semne de vigoare, am pornit la drum. Desi urcatul scarilor nu prea este pe gustul nostru, am zis sa vedem ce e cu traseul intitulat pompos “300 de scari”. Din centrul statiunii Slanic Moldova am plecat in amonte pe langa apa Slanicului spre izvoarele minerale. La punctul de trecere peste apa Slanicului, un panou ne anunta ca trecerea este oprita peste pod. O surpare ameninta sa darame unul din punctele de sustinere a podului. Ne intoarcem si, urmand indicatia o luam spre Hotelul Dobru, frumos amplasat pe un bot de deal. Inaintam pe partea cealalta a Slanicului si, in cateva clipe, ajungem la izvorul 300. Pe un copac, o mica placuta de lemn montata de jandarmii montani ne anunta semn TR. De aici incepe poteca ce urca destul de abrupt, ba pe trepte de piatra, ba pe pietre de beton, uneori in serpentine. Se zice ca ar fi 300 de scari. Nu stiu cum au fost ele numarate dar mie mi-au iesit 331, unele dintre scari sunt deteriorate si cum nimeni nu pare a impiedica dezastrul, cu siguranta vor fi din ce in ce mai putine. Marcajul TR ne insoteste, fiind bine amplasat pe trunchiurile copacilor, mai rar apare mai sters si semnul CA. Este clar ca poteca a fost pe vremuri ingrijita si folosita ca element de “divertisment” in statiune. Surpriza, exact la a 300 scara, dupa numaratoarea mea, o salamandra de toata frumusetea mi-a impiedicat inaintarea, fiind nevoit sa ii fac o fotografie. Urcand printr-un amestec de conifere si fagi, ajungem la un punct de belvedere, de unde se distingea cu greu din cauza plafonului jos al norilor, culmea principala a muntilor Nemira. Se zice ca in vremuri nu prea indepartate aici se aflau niste banci pentru odihna celor veniti in statiune si care se incumetau sa urce bunatate de scari. Astazi, evident, nu mai este nicio banca. Pentru cei aflati in statiune la odihna aici este capatul drumului. Ei se intorc in statiune pe aceleasi scari. Urcam incet dar sigur pe o poteca larga, marcata din ce in ce mai des si cu PA. Ajungem pe muchia unui versant si cotim spre dreapta spre cel mai inalt punct al traseului. Diferenta de nivel este de circa 500m. Pe varf observam cateva scaldatori utilizate de mistreti. Apar timid si niste floricele. Natura nu este atat de darnica precum in sudul tarii. Mergem pe culme pe poteca mai ingusta  plina de frunze si nu prea folosita. Dupa o portiune pe aceeasi curba de nivel incepe o coborarea accentuata pana jos la malul Slanicului. Trecem printr-o zona in care vantul si-a spus cuvantul. Amestecul de conifer, fag si mesteacan ne insoteste pana la poale. Aici, tumultuos, Slanicul face galagie. Pe unde sa-l traversam? Avem de ales direct prin vad, unde pe malul celalalt un scaun ne asteapta sau, pentru cei fara probleme de “vertige” pe o punte situata la circa 5m deasupra apei. Pentru cei care doresc sa faca traseul in sens invers acest podet este reperul cel mai clar de intrare in traseu. Mergem catre statiune pe sosea, admirand o mica cascada si meandrele Slanicului. Un panou ne atrage atentia asupra existentei unui ocol silvic privat. Dupa 500m, pe dreapta este un pod care traverseaza Slanicul si ne da posibilitatea sa trecem pe langa o pastravarie si prin Cheile Slanicului. Ajungem la izvoarele cu apa minerala si intram in sosea in apropierea podetului de la inceputul jurnalului. Pana aici se fac cam 3h si jumatate. Nu este apa pe traseu. Semnal telefonie mobila bun cu exceptia partii superioare cand uneori se pierde. Nici un stalp indicator pe traseu!

Vineri, 17 octombrie 2008 - 12:21 
Afisari: 3,424 


veteranul1