Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Octombrie 2020
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Noiembrie 2020
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Muntele copilariei mele- Batca Doamnei

Muntele copilariei mele -Batca Doamnei


 


Ne ridicam dimineata din pat si seara punem capul pe perna. Uneori reusim sa facem in zori o planificare a zilei ce urmeaza, alteori nu izbutim sa facem rezumatelor clipelor trecute in ceas de seara .

De cele mai multe ori uitam de copilaria noastra, uitam de varsta la care noi eram dornici de sotii si de nazbatii. Uitam dar totusi tinem minte.

Si atunci vine intrebarea : noi am fost copiii? Noi am fost obraznici si neastamparati? Am facut noi sotii si nazdravanii? Care sunt tablourile copilariei noastre? Care au fost bucuriile si luminile tale pustiule? Si tot gandindu-ne noi ajungem la primele noastre iesiri pe munte.

Asa ca va lansez invitatia de a incepe impreuna un jurnal in mai multe parti intitulat „Muntele copilariei mele“. Chiar daca copilaria poate incepe mai devreme la altii poate mai tarziu, unii am urcat de mititei altii de mai maricei, la toti a fost un inceput si o perioada de prima formare in relatia sa cu tot ce inseamna munte. Unii dintre noi au urcat in cativa ani pe munti cati altii in 30 de ani.

In recuperarea timpului pierdut sau uitat pana acum , avem onoarea sa castigam victoriosi clipa , neabandonand amintirile noastre dragi sa putrezeasca saptamani, luni , ani in pivnitele memoriei.

“Muntele copilariei mele” este un inceput sau o continuare pentru noi toti. Nu conteaza numarul de jurnale , dar daca aveti chef si disponibilitate sufleteasca , scormoniti-vain adanc, rascoliti-vaieri-ul mai vechi sau mai noi si luminati-l pe inaltimile randurilor.

Totul daca aveti chef , fara fortari inutile din partea nimanui, va rog din suflet sa o facem impreuna in timpurile viitoare sau prezente.


Si incep fredonand cantecul lui Mihai Constantinescu“O lume minunata” aducand aminte cuvintele:




“E-o lume minunata in care veti gasi

Numai copii,

O lume cu mult soare si mii de jucarii

Pentru copii,

In lumea cu povesti si flori veti intalni

Numai copii,

Si-o lume a inocentei pastrati-o orice ar fi

Pentru copii”




Batca Doamnei am urcat-o intr-o dimineata rece, dar placuta de vara. Cred ca aveam in jur de 4 ani si sa va spun drept habar nu aveam ce inseamna muntele. Il vedeam in fiecare dimineata pe geamul ferestrei de la bloc, iarna alb, primavara albastru spre verde, vara verde iar toamna partial color, Acolo, drept in fata , de la o ferestra din cartierul Precista din orasul Piatra Neamt , un copil se uita atent la misterul unitar al padurii definita prin culoare. Un copil privea padurea de pe Cernegura. Si dezvaluita de mana bunicului, prichindelul curios mergea des la marginea padurii, de langa lacul de acumulare din Piatra Neamt si privea de-a lungul coastei spre Batca Doamnei si spre Carloman.


Este cazul sa va fac o introducere asupra acestor locuri. Ba nu, ma razgandesc si il las pe parintele Constantin Matase sa ne povesteasca din Palatul Cnejilor din capitolul Valea Bistritei in anul 1938, in lucrareaaparuta la Cartea Romaneasca din Bucuresti. Parintele Matase este generos si va povesteste chiar totul.

Cum parasesti orasul Piatra, la doi chilometri spre apus, pe soseaua nationala, se vad stand fata in fata, deoparte si de alta a raului Bistrita, doua piscuri: unul numit Batca Doamnei, un bot stancos de deal ce iese indraznet in calea Bistritei si pe care se vad urmele unei asezari preistorice; celalat e Troianul, al carui nume trebue sa duca – fara indoiala – la descoperirea altor asezari stravechi, de care par a vorbi legendele din partea locului.

Dupa un mers de jumatate de ceas, esti pe culmea Batca Doamnei. Privelistea se desfasoara , de jur imprejur dar mai ales spre incantatoarea vale a Bistritei, in tot lungul pana la iesirea ei dintre muntii Tarcaului.

Deoparte de tot , in zarea apusului, Ceahlaul strajueste ca un urias incremenit, intr-un gest de negraita maretie. Dealurile ce coboara din pieptul uriasului se inlantuie devale, devale, deo parte si de alta a Bistritei, in valuri nesfarsite ce par ca au inghetat sub puterea unei maini nevazute.

Vezi apoi pana la mari departari cum scoboara apa printre munti si sate in sclipiri de argint, incolacindu- se ca un balaur ce vine cu gatul deschis, drept asupra Batcei, care-i sta impotriva cu aspri colti de cremene.

Lupta apriga dintre apa si patul de stanca al dealului ti-o spune clocotul valurilor de jos, al caror urlet prelung ajunge pana pe inaltimea culmilor de munte .

E adevarat ca Bistrita iese infranta din aceasta naprasnica lupta, ocolind manioasa coltii dealului, printr-o larga cotitura; dar si semetul ei potrivnic a trebuit sa-si plateasca biruinta cu bucati intregi din trupul lui, pe care vreme de mii de ani l’a macinat fara odihna furia nestapanita a apei, si cine stie daca, pana la urma , nu-l va narui de istov.

Batca Doamnei, din muntele ce va fi fost odinioara nu a mai ramas astazi decat ca un pinten ascutit de stanca, sapat de o parte de paraul Doamnei, iar de cealalta , ros de valurile Bistritei.

Din podul de deasupra, de pe coama dealului, nu se mai vede decat o ingusta platforma, sub care straturile de pamant ce s’au naruit , stau ingenunchiate in cateva randuri de praguri, inclinate spre apus.

Singurul loc, pe unde se putea urca omul pe podis, era culmea, prin care dealul se leaga de sirul muntilor vecini, In toate celealte parti, Batca Doamnei e marginita de parapastii greu de infruntat.

Se deslusesc bine, urmele a trei santuri adanci, care aparau candva singurul drum ce urca la cetatue; la o adancime nu prea mare in pamant, se gasesc multe cioburi de oale si lut ars din casele care cu mii de ani in urma, alcatuiau aici, o asezare omeneasca, bine aparata.

Pe Batca Doamnei si imprejurimi se vad multe sapaturi in pamant. Oamenii au apucat din batrani ca pe batca aceasta ar fi trait candva o Doamna, care-si avea deasupra muntelui palate si beciuri adanci cu mari bogatii ascunse acolo. Ba avea si un pod de piele de bivol asternut peste apa Bistritei cu un capat pe batca, cu celalalt pe dealul de dincolo, pe Troian, ce sta drept in fata la aceeasi inaltime.

Multi au cautat comori , dar unde a fost chip sa puna mana pe ele? Cand ajungea bietul om cu sapatul pana la usa beciului, numai iaca-l intampina, ori un buhaiu ros, ori un afurisit de nemtuc si-l lua pe fuga de nu-si mai venea omul in fire multa vreme.

Cativa s’au apucat odata sa sape in preajma comorilor si cand sa zica bietii oameni, Doamne ajuta, i-a cuprins o buimaceala de cap ca n’au mai stiut ce-i cu dansii. Tocmai intr’un tarziu s’a u trezit la mari departari, de unde sapasera, unul la rasarit si unul la apus.

Comorile, se vede, au unblastam si din mana necuratului, care le pazeste, nu poate nimenisa le scoata. Beciul cu pricina ar fi chiar in fata Batcei, in stanci, dar vremea l’ astupat cu pamant si padure."


Dupa asa o introducere facuta de parintele Constantin Matase, Dumnezeu sa-l odihneasca intru dreptii sai, ma gandesc ca vorbele mele sunt prisos.

Dar sunt deja sus pe Batca Doamnei , acolo unde era cetatea Petrodava, acolo unde santierul arheolgic era pe terminate. Am urcat impreuna cu tatal meu pana pe culmea desgolita, gafaind tocmai jos din vale, o plimbare pe langa capite de fan si prin iarba deasa. Sus, la marginea padurii era santierul arheologic si tot acolo am popositcu chef de joaca. Numai bine ca baietanii de pe santier mi-au dat un spaclu si o maturice si am curatat pamantul depus pe peatra de cetate. Glumeti, tovarasii mei mai mari mi-au strecurat in pamantul adunat in fata mea un cui ruginit. Mare bucurie a fost cand am dat de el. Comoara vietii mele, nu altceva! Dar ce bucurie a fost atunci cand am desprins o bucata de piatra din zidul cetatii.

Toate acestea le traiam si le traiesc acum in aerul rece al diminetei, improspatat de cel al padurii.

Imi aduc aminte de fantana pe care am gasit-o la coborare pe drumul de caruta si de cararea pe care o tai pe de-a dreptul . Imi aduc aminte de lacul de acumulare de la Piatra si de Cernegura Doamna ce ne privea din profil . Si de oras ce se vedea de sus si de padurea amenintatoare ce coboara in panta abrupta spre lac. Locul Bistritei din poveste fusese luat de lacul de acumulare.


Dupa clipe si clipe am strabatut drumul pentru a nu stiu cata oara pe Batca Doamnei. La douzeci de ani de la prima urcare pe Batca Doamnei , iata-ma impreuna cu sotia mea, Cristina spre locul asteptat. Proaspat casatoriti, cu sacul imens de dormit si poposit sub brat, cu un rucsacel di material de geaca de blugi si cu bretele din piele, in tricou , in pantaloni scurti si in papuci walklikeanindian urcam spre batca Doamnei. Intr-o vara clocotita iarba, pamantul, padurea , culmea erau toate acolo. Nu era taiata padurea si pespectivele erau la fel de frumoase.

Din cetate insa nu mai ramase mare lucru dar Batca Doamnei a ramas.




“Ieri am fost si noi copii,

Dar timpul ne-a schimbat

In viata am pornit si vise am implinit

Asa cum ne-am dorit

Ganduri bune cate-am strans

Si tot ce-am invatat

Copiilor sa dam iubirea ce-o purtam

Ce-i bun sa le aratam “




Asa ca intr-o buna zi am luat-o de mana si pe micuta noastra Maria spre locul amintit. Maria, la aproape 4 ani, s-a indragostit pe drumul ce duce spre Batca Doamnei de o gaza, apoi de un fluture, nu a uita  o floare cumva, si in cele din urma i-a placut de un cal care pastea iarba pe Batca si tinanand-o tot asa Maria a cam uitat sa mai urce culmea.


Va inchei , trecand prin generatii , ajungand la versurile bunicului, meu , Har. Mihailescu intr-o poezie cu titlul evident de “Batca Doamnei”.




“Tot azurul inghitit in tine

Lacrimat cu dramul il divulgi

Danie de primaveri crestine

Cand mai ciocanesc in geamuri fulgi





Batca –pasta neagra cat la glezna

Os de piatra’ n anul curgator,

iti petreci parfumurile ‘n bezna

Pana ce destanue izvor





Nourii ti’ncolacesc inele

De se fac din doua sfant ori opt;

Flacarui ceresti de viorele

Ca’n o vatra de pamant s’o copt…





Piedica de vanturi iuti ca spirtul,

Piramida nu cu faraon,

Singurica-ti fabric verde mirtul

sub blagosloviri ca din amvon





Poala plina pentru sfantul aeier

Dijmui din podoaba cata cresti;

… eu cu pamanteanul curs ma’ncaer

sa-l intorn la cele nelumesti…





… dar izbit in piept ca de-un berbece

sovaiu pravalindu-se morman,

timpul darabanelor ma;intrece

de raman pe matca bolovan,…."






Batca Doamnei am urcat-o intr-o dimineata rece, dar placuta de vara. Au trecut aproape 30 de ani si sa va spun drept nici acum nu stiu ce inseamna muntele.­

­



Joi, 22 ianuarie 2009 - 22:18 
Afisari: 2,512 


Postari similare:





Comentariile membrilor (6)

zentai
zentai
Coarda
 
1
Am crezut că denumirea e doar o coincidență stranie!Da...Bâtca Doamnei....Am fost și eu printre puținii norocoși care-au văzut cetatea, incinta sacră, urmele stâlpilor ce susțineau templul (sau ce-o fi fost).Să știți că acum e-n conservare ( că s-ar aduna tot felul de "colecționari")

Deci ați fost pietrean!

Da, faine de tot locuri!se pretează la ture cu bicla.
De pe Bâtca Doamnei se vede atât de romantic munceii din jur, pe-o parte imaginea Ceahlăului, de vis, pe cealaltă parte orașul, Bâtca Doamnei echilibrând emoțional.

Felicitări!Fiind moldovean, mi-e teamă să fiu nostalgic:-) cine știe unde m-aș opri:-)


Vineri, 23 ianuarie 2009 - 15:00  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
2
Pentru toti, fara domnii, Claudiu sau Clau simplu.
14 ani am copilarit in Piatra si in imprejurimi, de douazeci de ani in Iasi , jumtate pietrean, jumatate bucovinean si jumatate iesean, avand in vedere ca nu-mi suport burta.
Nu mai stiam de cetate , oricum era destul de degradata din cauza petrecaretilor de noapte si a focurilor facute, probabil ca au mai restaurat-o. Tatal meu s-a ocupat o buna perioada de timp in anii 70-80 de santierul arheologic si de punerea cetatii in valoare.
Sa nu ai teama, impartaseste-ne si noua nostalgiile tale. M-as bucura si cred ca ai bucura si pe altii . Si nu te opri decat in cele bune. Ca alea rele se duc mai la vale, pe Bistrita!


Vineri, 23 ianuarie 2009 - 15:53  

zentai
zentai
Coarda
 
3
Hm....prima dată.
Prima dată, pe la 10 ani, ne jucam cu prietenii, cu țeava cu cornete pe Cozla și tot urcând (era dimineața)am ajuns în pădurea de sub platou, când m-am oprit brusc, șocându-mă cum arătau razele soarelui printre copaci.A durat ceva până am reușit să îngaim câteva vorbe.Ceilalți copii cu care mă jucam s-au adunat, ușor îngrijorați, crezând c-am văzut vreo primejdie.Le-am arătat ceea ce vedeam și le-am zis că parcă sunt scări care urcă în cer.Efectul era atât de pregnant, razele soarelui parcă aveau consistență materială!Mai târziu, peste ani, am ajuns să cristalizez mai bine ideea de sfințenie a munților și încă mai caut "ieșire din labirint".De aici a început totul plus "Cireșarii" lui Constantin Chiriță.E prima mea amintire legată de pădure și consider că îmi sunteți dator c-o bere (cel puțin;-) că ați declanșat "nebunia" nostalgiei:-).


Vineri, 23 ianuarie 2009 - 16:29  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
4
La cat suflet ai pus in doua fraze iti dau 5 beri daca te apuci sa scrii un jurnal!


Vineri, 23 ianuarie 2009 - 16:39  

mike
mike
Rucsac
 
5
Ciresarii cred ca au animat copilaria multora...din patul meu de acasa visam aventuri desi mica fiind nu eram in stare sa aduc plina nici macar o cana cu apa..erau mari sanse sa ma impiedic cu ea in mana de vreo pietricica sau de vre-un prag de usa aparut in cale.
Frumos ai gandit Claudiu sa scoti de la naftalina copilaria pe care unii au ascuns-o prea adanc. SI din aceasta aducere aminte din perioade diferite a existentei tale cel mai mult mi-a placut versul:"Cand mai ciocanesc in geamuri fulgi"...oare copii mei vor mai vedea flori de gheata la fereastra si se vor mai da cu sania strigandu-i lui Radu: Dii calut? Ramane sa vedem...


Miercuri, 28 ianuarie 2009 - 20:09  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
6
Cred ca nu intamplator se repeta la fiecare generatiile bucuriile copilariei. Povestea poate fi un pic diferita, dar basmul ramane basm.
Copiii nostri vor ma vedea florile de gheata daca si noi vom fi darnici cu ei. Daca ii vom duce spre munte, spre natura,, daca vom fi intelepti sa nu-i fortam, daca vom vedea preferintele fiecaruia spre ce trage.
Matei ,plaesul cel mai mare trage spre munte, spre catarat, , spre stanca, spre ski, spree pesteri. Maria e mai contemplativa, mai meditativa, gazele, florile, poenile cu flori, stancile sunt o lume de poveste.
Iar dii calut , sau saniuta fuge, nimeni nu o ajunge va exista oricand. O iesire pentru noi la sanius e sabatoare in familie.
Imi pare rau ca poate nu am stat mai mult de vorba la Curmatura. In goana de a ne cunoaste cu toti, nu ne-am impartit timpul cum ar fi trebuit.
Mike tu cum ai inceput cu muntele ? Care a fost prima ta amintire despre munte sau care au fost primele iesiri in natura sau care a fost prima ta iesire cu adevarat pe munte?


Joi, 29 ianuarie 2009 - 09:49  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0889 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org