Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Noiembrie 2020
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Decembrie 2020
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Munte, Cozia si multa, multa miscare (Muntii Cozia)

Este vorba de o simpla miscare pe care o fac aproape mereu de vreun an de zile. Cam de un an aproape, la fiecare sfarsit de saptamana urc pe Cozia la cabana. Indiferent de vreme, de anotimp, de problemele de serviciu plec sa-mi fac asa zisa datorie fata de EL, MUNTELE. Merg sa fiu alaturi de el si sa-l simt alturi de mine. E o senzatie care o traiesc si ma bucur de ea de fiecare data. Si totul decurgea bine pana cand...

Pana in data de 26 februarie anul curent cand, ca de obicei ma pregateam sa tin tovarasia MUNTELUI ptr cateva ore. Asadar dimineata la ora 11 (cam tarziu) echipat corespunzator ca ptr o plecare de mai multe zile eram la Turnu la manastire. Toata noaptea ninsese si era destula zapada ca sa-mi dea de gandit, dar doar atunci cand eram la fata locului. Dupa cativa metri parcursi mi-am dat seama ca sant primul. Chiar daca eram singur eram si primul. Eram primul care trebuia sa faca o poteca printr-o zapada cam de 20 cm si care mai era si foarte apoasa. Cel putin jos la baza era apoasa si in unele locuri plina cu namol. Deja imi aparea primul semn de intrebare: o sa reusesc sa ajung la cabana si sa ma si intorc pana deseara? Obiceiul meu este sa ma duc si sa vin in aceeiasi zi. Merg mai departe incurajandu-ma singur. Ma uit in spate si vad ptr ultima data parcarea de la Turnu in speranta ca totusi poate mai exista cineva sa urce. Nu e nimeni. Merg mai departe si la prima mare curba la stanga cu urcus mai abrubt decat normal zapada parca a crescut deodata. Sare mult de bocanci. Noroc cu parazapezile. Totul e alb si alb. Parca si scoarta copacilor s-a albit de la ultima intalnire. Noi si copacii imbatranim, dar EL nu poate si nu v-a imbatrani niciodata. De cate ori il vezi, mai ales primavara, e parca tot mai tanar, mai provocator. Sant uimit cat alb vad si mai uimit ca nu vad nici o urma. As fi vrut sa scartie sub apasarea bocancilor dar nu era atat de frig. As fi vrut putin zgomot in linistea asta sumbra. Singurul zgomot il fac tot eu aruncandu-mi privirea asupra unor urme (sic) cred ca de capriori. Au taiat poteca de sus in jos si putin mai incolo de jos in sus. Acum doua saptamani chiar am vazut doi capriori, aproximativ in acelasi loc. Imi inchipui ca ar fi tot ei, acum putin disperati in cautare de mancare.

Cu gandurile mele merg mai departe si pe stanga apare primul loc de refugiu. Aici ca si in celelalte de pe tot traseul, cu o singura exceptie, totul e rupt si neingrijit, aproape devastat. Pacat! Nu ma opresc si continui sa merg. Incerc sa-mi dozez efortul ptr tot traseul. Am plecat tarziu si drumul e mult mai greu decat mi-am inchipuit. Dupa primul refugiu mai sant doua pana la Troita. Sunt la fel de ravasite si practic nu ai ce sa vezi. Au fost oameni de "bine", pantofarii, care au invatat sa se semneze in aceste locuri atat de minunate. Au scrijelit, au rupt, au devastat. Pana la Troita natura imi mai ofera o clipa de franezie. In mijlocul drumului, chiar in drum, la un moment dat padurea parca se apleca sa mangaie calatorul. Aproape ca merg printr-un tunel cladit de crengi de fag, amortite de liniste si ingreunate de zapada. Mi-e teama sa stric ce a cladit natura si merg aproape in genunchi sa nu lovesc din greseala (intentionat NICIODATA). E miraculos si sinistru. E miraculos ca natura creeaza in continuare si continuu si sinistru ca... la capatul "tunelului" de crengi, un copac care cazuse intentionat sau nu dea latul drumului, in loc sa fie inlaturat a fost taiat in trei ptr a putea lasa loc sa poti sa treci mai departe. Si sinistrul nu se termina aici ptr ca din neant apare un corb batran care parca dadea tarcoale copacului decapitat.

Ma scutur de zapada si de ganduri si continui mersul. Dupa cel de-al treilea "refugiu" imi apare Troita. Singurul loc care pastreaza ceva din civilizatie. Poate si din cauza celor scrise si a ceea ce reprezinta. Imi dau seama ca am facut mai mult decat de obicei pana aici ca si timp. De obicei fac cam 35 min, acum aproape 50. Ma opresc ptr cateva minute, las rucsacul si privesc in jur. Nici o urma, totul parca e mai alb si mai mult. Aici este ca un giratoriu. Se intalnesc trei trasee si se unesc intr-unul singur si merg spre Stanisoara la manastire. Nici o urma din nici o parte. Natura e amutita si eu cu ea. Ma uit si ma mir ca e atata lumina ptr ca deasupra cerul nu se vede, soarele parca si-a propus sa hiberneze si in afara de smogul ce incearca sa ma acopere nu ar mai putea fi nici o sursa de lumina. Deodata simt o adiere si spectacolul parca intarzie sa inceapa. Mai stau, dar ceva imi spune ca nu trebuie sa mai stau in loc. Ma echipez si plec. Odata cu cresterea altitudinii creste si grosimea zapedii si mersul greoi prin ea. Nu fac nici 10 pasi si adierea se preschimba intr-un vanticel care anunta gongul. Se aud primile fasaituri si-mi ridic privirea. E spectacol oferit de padure, de aceste foioase invadate de cateva conifere. Toate parca tremura din cauza vanticelului si ca drept raspuns isi scutura zapada de pe ei intr-un ritm sacadat, pe rand si neconditionat. Pierd minute bune dar sant plin de incantare. Copacii parca s-au vorbit si parca si acum vorbesc. Deodata totul se opreste, iar la final se aude un cra-cra. Acel corb batran si aventurier a vrut sa incheie spectacolul. si a facut-o.

De aici o buna bucata de drum se poate merge intins, este o panta foarte lina si poteca e de fapt un culoar. La capatul lui incepe prima coborare. e dea dreptul relaxanta, dar maresc pasul sa pastrez acelasi ritm. dupa aproximativ 5 min de mers apar doua posibilitati de a merge spre Cozia. Tot inainte pe la manastirea Stanisoara sau stanga pe muchia Turneanu. Ma gandisem la Turneanu si chiar am incercat, dar era imposibil. Zapada, dupa cativa metrii nu scadea sub genunchi. am renuntat si am plecat spre manastire. Mai sigur, mai ales ca eram si singur. Cobor mai departe, trec de pestera ursului de Cozia, o grota mica care parca tine neaparat sa te anunte ca vei incepe sa dai in curand si de adevaratul munte, si dupa aceea pritr-o curba la stanga incepe penultima urcare pana la manastire care culmineaza cu o bancuta mica uitata de vreme. De aici coborare pana la paraul ce-si trage o parte din izvoare dintr-o cascada cre sper s-o vad la sfarsitul saptamanii acestea, si trecerea peste parau o fac de fapt prin parau ca peste semipuntea improvizata chiar nu am curaj sa trec. De acolo pana la manastire maxim un sfert de ora, dar la polele ei si pe marginea paraului este un izvor amenajat si-mi propun un popas cu o cana de ceai fierbinte si o ciocolata, doua. Apar si primele urme (cred ca ale calugarilor) si parca totul e schimbat. Salbaticia parca a disparut deodata si o semicivilizatie ii ia locul. Imi stang bagajul si plec mai departe miscat si de latratul catorva caini legati, stresati si cred ca inghetati.

Trec de manastire, iar in capatul celalalt dispare orice urma. Speram ca cineva sa fii plecat de aici la Cozia, dar nu a fost sa fie. Ma uit aiurea dupa marcaj desi cunosc traseul bine, si nu-l vad. O iau in stanga si zapada sare deja de genunchi. Aici este o scurtatura pe ca am mers mereu neintelegand de ce unii prefera sa ocoleasca in conditiile in care aici e si marcajul. Ajung la singurul "refugiu" dintre manastire si Cozia. Zapada la fel de mare incepe sa-mi scartiie sub bocanci. Incepe prima panta. Cea mai mica dintre toate pana sus. Avea sa fie si ultima ptr mine ptr acea zi. O urc destul de greu, dar fara probleme. Si atunci pentru prima data ma uit la ceas si constat ca... e foarte tarziu. In alte conditii as fi facut ca si timp poate la jumatate. Dupa cateva calcule mi-am dat seama ca nu as avea timp sa ma si intorc in acea zi pe lumina. Nu ca mi-ar fi fost frica, dar nu prea isi avea rostul un efort asa mare fara sa ma bucur de... EL. Am decis sa ma intorc si am facut-o.

Si cum va spuneam totul a decurs bine pana cand EL mi-a aratat ca ma poate invinge, pe un traseu usor, prin frumusetea si spectacolul creat. Nu ma simt umilit ci castigat. Si EL ramane singurul adversar care m-a facut sa pierd cu zambetul pe buze, dar asta nu inseamna ca n-o sa ma revansez cu prima ocazie. (sper ca sambata)



Marți, 1 martie 2011 - 22:20 
Afisari: 1,726 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

ioanstoenica
ioanstoenica..
Coarda
 
1
Foarte interesant textul tau Carpati.org Ca sa nu mai zic de bucuria de a fi asa aproape de munte si a merge asa des acolo, mai ales ca stiu cat de frumos e in Cozia.

Frumoasa atmosfera creata prin text, linistea zapezii si a padurii, parca si simteam frigul si vantul printre fagii aia gri. Iar sentimentul de ”castigat” in ciuda faptului ca n-ai mai ajuns la cabana e foarte real, si eu il consider uneori chiar foarte placut. Pentru ca nu e vorba ca pierzi ceva, ci doar iei ceea ce ai castigat si pleci, multumit de tot ce a fost (si nu trist pentru ceea ce ar fi putut sa fie).

Sambata se anunta vreme buna, deci... zapada batuta si sentimente frumoase pe traseu!


Miercuri, 2 martie 2011 - 17:59  

lutined
lutined

 
2
Interesanta ,, Datorie " ai fata de Cozia, ar tebui sa vezi daca in arborele tau genealogic nu apare pe una dintre crengute si Sisif !!
Pe 5 februarie (weekul ce vine), chiar vroiam sa urc si eu la cabana Cozia pe Scocul Ursului, dar dupa acest frumos jurnal expus de tine cred ca ar trebui sa mai aman acest proiect ...
Astept sa citesc descrierea ta urmatoare, in cazul in care nu vei lipsi de la ,, Datorie ".


Miercuri, 2 martie 2011 - 18:14  

joe_72
joe_72

 
3
De cate ori amanam , de atatea ori apar si regretele.Timpul ni-l facem noi.


Miercuri, 2 martie 2011 - 19:38  

andrei.st
andrei.st
(admin)

 
4
Frumos sa iti dai seama cand trebuie sa renunti, cred ca e mai tare decat a risca mult mai mult decat merita. Am facut traseul Barajul Turnu - Pausa- Stanisoara - C.Cozia - Turneanu - Turnu pe 29-30 ian acum, am sapat jumatate de drum la urme. Am citit descrierea ta, deci ai stiut unde si de ce sa te opresti Carpati.org "EL" mi-a sarit in ochi, si eu folosesc acest termen foarte des, dar nu incerca sa te revansezi, poate doar sa te primeasca mai bine Carpati.org
Ture senine pe viitor Carpati.org


Miercuri, 2 martie 2011 - 22:35  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0805 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org