Munții Grohotiș: Poiana Mare (Muntii Grohotisului)

   Din platoul somital înalțat la o altitudine medie de 1700m, Grohotișul lasă spre sud o culme prelunga.

   Din această culme principală se desprinde, în Vârful Ulita, o culme secundară, cu înalțimi ale vârfurilor intermediare de peste 1400m.

   Aceasta se orienteaza pe directia sud-est și trece prin vârfurile Nebunu Mare, Stâna (Stâneica), La Vârtej, Malul Baștii și Poiana Mare.

   Până în anul 2001, când a apărut harta Munților Grohotiș, realizată de Danuț Călin, orientarea în zonă se făcea mai greu, noi folosind în câteva rânduri copii alb-negru de pe harțile militare.

   În una din ture am plecat cu Vova Titișnaider din Pasul Bratocea, am traversat spre sud Platoul Bobu și din Vârful Grohotiș, printr-o coborare deosebit de abruptă, am depașit șaua adâncă de la obarșiile pâraielor Carpenu și Negrașu si ne-am înscris pe culmea secundară prezentată mai sus, ajungând în cele din urmă în localitatea Mâneciu.

   Tura de astăzi parcurge o mică porțiune din partea sudică a culmii Nebunu - Poiana Mare.          

   Am sosit de la Galați pe la pranz și pentru a salva o după-amiază ce se anunța cu vreme foarte bună, plecăm inițial într-o mica plimbare, cu intenția de a obține câteva fotografii cu padure de mesteacăn, pe care știam că o vom găsi prin împrejurimi.

   La capătul de nord al satului, unde DN1A face un cot de 90 de grade si trece peste Pârâul Plaiului, se află o troiță de lemn.

   Peste drum de troiță, pe zidul de protecție al șoselei, descoperim primul semn de marcaj, BG (banda galbena) și o săgeată de direcționare.

   Înainte de a intra în traseu, să prezentam echipa: Adriana, Mădălina, Marin si cu mine.

   Facem stânga și depășim o zona noroioasă, de unde se extragea odată lut galben.

   Pădurea de mesteacăn ne întampina chiar de la început, dar acum în amestec cu cea de fag.

   Prin aceste locuri mergeam în alte vremuri la cules de ciuperci.   

   În padurea de fag culegeam bureți lăptoși (iuțari), urechiușe, painea pădurii... iar printre mesteceni, bureți specifici acestor arbori: nicușori, flocoșei, vinecioare, barba caprei...

   Pentru început, urcușul nu ne ofera nicio  clipă de răgaz, să mai suflăm și noi.

   După mai puțin de o jumătate de oră ieșim la o poiană imensă, quasiorizontală: Podurile.

   Poteca, cu marcajul sau de culoare galbenă, cam greu vizibil pe scoarța albă a mestecenilor, însotește fâșiuța de pădure din dreapta marii poieni.

   Noi mergem până aproape de marginea de vest a Podurilor și, la rugămintea lui Marin, care nu mai fusese în zonă, hotărâm să urcăm până pe Vârful Poiana Mare.   Adriana și Mădălina nu îmbrațișează hotărârea noastră și se întorc acasă, la Mâneciu.

Dupa fractionarea grupului, ajung cu baltarel la o adapatoare a vitelor. Apa nu vine de la un izvor, ci de la conducta de aductiune a apei pentru Maneciu, apa provenita de la captarea izvoarelor Paraului Sacuianca, de sub Poiana Mare. Aceste lucrari s-au facut pe vremea „lu impuscatu”, in totalitate prin munca patriotica. In prima jumatate a distantei pana la Poiana Mare, poteca strabate o portiune arida, cu padure taiata.

   Cu doi ani in urma, am pornit impreuna cu Lucian sa marcam aceasta poteca cu BG, cu intentia ca in final marcajul sa conduca pana in Valea Doftanei, traversand creasta principala a Muntilor Grohotis in zona varfurilor Nebunu Mare si Radila. Greutatile nu le-am intampinat din partea autoritatilor, ci a caldurii insuportabile din acea zi (40 de grade) si a padurii taiate. Pana in varf am baut cei patru litri de apa pe care ii aveam. Am dus marcajul pana in Poiana Mare. Pe cand la Valea Doftanei?!

   Pe acest segment suntem insotiti de un drum forestier ce urca pana la releul de televiziune. Dupa un cot al drumului surprindem un padurar ce incarca o caruta de lemne impreuna cu vreo trei baieti. Noi dam binete, dar omul padurii „aplauda cu dosul palmelor” prezenta noastra in zona. Stau toti cu ochii pe aparatele noastre de fotografiat. Pentru securitatea noastra ne vedem de drum fara sa pozam nimic. Inainte de a iesi la gol alpin, ramanem pentru inca o clipa la umbra padurii de brad. Imi aduc aminte ca pe acest munte de aproape 1200m am ajuns pe la varsta de 4-5ani, impreuna cu alti 5-6 vecini, baieti si fete, de aceleasi varsta... Era pe vremea Beatles si se canta „Obladi-oblada”. Un motiv in plus sa numesc Grohotisul „muntele meu”.

 Strabatem Poiana Mare in diagonala si pe la jumatatea ei, la izvorul de sub culme, ne oprim pentru a fotografia o libelula albastra, foarte nabadaioasa. Ajungem la releu, unde, cu ani in urma, veneam in vizita la baiatul ce era mai tot timpul prezent pentru supravegherea aparaturii. La TVR erau doar doua ore de transmisie, in timp ce aici descopeream peste 50 de posturi tv: Mtv etc. Acum releul e automatizat si pustiu.

Coboram spre stanga, intr-o sa nu prea adanca.

De aici prindem un drum pastoral, o poteca mai lata prin padurea tanara de molid si ocolim bazinul de obarsie al Paraului Sacuianca. Dupa 15-20min. de la releu iesim in culmea despadurita a Muntelui Poiana Lunga (Magura Maneciului) 1290m. Culmea golasa, paralela cu cea pe care am urcat mai devreme, prezinta trei etaje ce scad succesiv in altitudine. Pe segmentul cel mai inalt al potecii intalnim o cruce ascunsa sub faldurile de cetina ale unui molid razlet.

Aici si-au aflat sfarsitul un cioban si cainele sau. S-au adapostit de ploaie sub brad si au fost trazniti. Cu doua zile in urma, auzeam petrcadu-se acelasi episod altundeva in tara, cu alti doi ciobani sub un brad... Nu invatam nici macar din greselile altora... ca fluturii pe langa flacara lampii. De pe treapta intermediara a golului alpin zarile se deschid in toate directiile.

In poza de mai sus vedem muntii Bobu Mic, Babesul (cu Fata lui Gherghel) si mai in dreapta Culmea Bratocea.

Poza aceasta trebuie pusa in stanga celei precedente, ea prezentadu-ne o parte din culmea principala a masivului, cu varfurile Radila si Ulita.

In aceasta a treia poza avem Muntele lui Crai, strabatut pe fata ce sa vede de catre drumul roman Tabla Butii-Slon. Poiana Mare si releul de pe drumul de urcare.

Urmeaza un coboras abrupt pana la cel de-al treilea segment al Poienii Lungi, cel mai de jos, unde aflam pe stanga drumului stana pe care o vedeam din Poiana Mare.

   Privim inapoi la poteca ce strabate portiunea de mijloc a Poienii Lungi.

Drumul pastoral strabate poiana pe langa marginea padurii. Din acest punct al calatoriei se deschid frumoase perspective spre Poiana Mare, cea cu releu, pe unde am urcat mai devreme.

Pe fundalul acestei ultime fotografii, recunoastem Culmea Bratocea, cu Varful Ciucas in stanga si Culmea Zaganu, cu Varful Gropsoare in dreapta. Un punct de belvedere inedit! Ajunsi la capatul poienii de jos, se deschide o priveliste spre est, cu Valea Teleajenului si localitatile asternute pe terasele lui: Maneciu, Izvoarele, pana la Valenii de Munte.

Cand poteca incepe sa piarda altitudine, intram intr-o zona in care padurea a fost taiata fara mila.

Ceva mai jos, pe la jumatatea pantei nordice spre Paraul Sacuianca am mers cu tata sa-mi arate mandrete de fagi drepti ca lumanarile de pe lotul cu care fusesem improprietariti ca atati altii. Azi nici nu mai pot identifica zona in care se afla „padurea” mea.

   O mana intinsa pentru a cere ajutor.

Coboram prin desisul unei padurici de mesteacan rasarite pe locul padurii taiate.

Prin poienitele insorite din ochiurile de padure gasim fragi si tufe de cimbrisor.

   Valea Teleajenului mai jos de Maneciu. Se vede afluentul Valea Mare care vine de pe partea dreapta si dincolo de Teleajen un varf mai ascutit, impadurit, numit Cetatuia. Pe varful lui se afla cantonat un castru roman ce asigura securitatea drumului de pe la Tabla Butii.

Mai jos, piciorul de munte bolovanos, pe care coboram de aproape o ora, ia sfarsit la confluenta Paraului Sacuianca cu un afluent mai firav.

  Strabatem satul Facaieni, cu casele toropite de soarele arzator al verii. Intr-o curte, gospodarii descarca o caruta cu fan in podul grajdului. In fata portii, copiii nu sunt interesati de aceasta activitate. De pe triciclete de plastic ne dau „saru mana”, cu cate un ochi inchis din pricina soarelui orbitor. Iesim in DN1A prin dreapta Monumentului eroilor din primul razboi mondial. Pe frontispiciul lui sta scris: „Pe urmele marelui Mihaiu-drumul la frati”.

   Mi s-a povestit ca fiind proaspat elev in clasa intaia, intr-una din primele zile de scoala am intarziat la intoarcerea acasa. „Am stat la monument, sa citesc eroii”... Din nou in fata monumentului...citesc eroii... Doar timpul!...

      (Jurnalul a fost postat pe 17 iunie 2008.)

Luni, 31 august 2009 - 18:35 
Afisari: 18,942 


gigicepoiu