Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2021
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Octombrie 2021
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Varful Santilia Mare
Muntii Leaota

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Munții Vrancei: Vârful Pietrosu 1676m (Muntii Vrancei)


   O poruncă a scrisului spune să nu te folosești de un numar prea mare de adjective.

    Asta pentru că adjectivul înseamnă implicare din partea autorului, o mai mare responsabilitate a sa, dar și o mai discutabilă obiectivitate în demersul abordat..

   Asumându-mi acest aspect sensibil, vin și spun că Masivul Vrancei este unul greu de parcurs, dar și urât în mare parte.

   În primul rând că e greu de pătruns în inima muntelui datorită drumurilor forestiere lungi, neîntreținute și de aceea de câteva ori chiar abandonate.

   Apoi potecile muntelui sunt greu de urmarit din cauza vegetației care le-a năpadit, sau invers, sunt înghițite de pădure pentru ca nu sunt circulate.

   Cu doborâturi de vânt neridicate din cărare și cu un păienjenis de crengi căzute din vârfurile copacilor în urma unei ploi înghețate din iarna care a trecut.

   Peste toate astea e mai dificil cu orientarea într-o zona foarte vastă și cu doar câteva culmi golașe de pe care să vezi din când în când cam pe unde mai ești.

 

   Munții Vrancei sunt urâți, impresionanți chiar în acest sens, datorită geologiei lor.

   Stratele masive de gresii și marne închise la culoare sunt veșnic umede și reci, dând văilor înguste din păduri un aspect de hrube fetide.

   E o lume lipsită de clorofilă, de parfum floral și de zumzet de insecte.

   Aici mineralul e atotstăpânitor și se impune într-un mod cât se poate de neplăcut: printr-un noroi fără de margini.

   Niciunde nu am văzut kilometri întregi de urme de tractor adânci de peste un metru, cu stiva de noroi dintre ele netezită de osiile târșite cu greu.

   Îți trebuie neapărat norocul unei zile uscate, pentru a putea păși pe masa aceea de clisă abia solidificată, mată și aspră ca spatele unei oglinde căzute cu fața în jos.

   O ploaie mai acătări te-ar face, fără tăgadă, prizonierul muntelui pentru un timp greu de estimat...

 

   Ei bine, toate aste ar putea să rămâna doar povești pentru impresionat copiii dacă ajungi să intri în Vrancea alături de o echipă puternică și cu multă bună dispoziție.

   Așa cum ne-am prezentat noi în localitatea Verești-Herăstrău , în formula cu Emanoil, Florin, Andrei, Marin, Cornel, Daniel, Bogdan și cu mine.

 

/Pietrosu/img_6256.jpg

 

   După ce mergem 3-4 km pe drumul de pe Valea Năruja, spre amonte, coborâm în albia unui afluent pentru a cere informații despre poteca marcată cu punct albastru care ar trebui să ne scoată la culmea muntelui în Golul Pietrosului.

 

/Pietrosu/img_6267.jpg

 

   Puțin mai sus marcajele se despart: crucea albastră ține mai departe drumul forestier spre Cheile Nărujei, în vreme ce punctul albastru face stânga și intră pe valea Pârâului Bălosu.

 

/Pietrosu/img_6268.jpg

 

   Mai sus întâlnim o altă echipă de muncitori forestieri, dar pentru informații trebuie să avem puțină răbdare, ca să își termine șeful convorbirea.

 

/Pietrosu/img_6270.jpg

 

   În punctul ,,Trei Frasini” părăsim și drumul secundar de pe Bălosu și începem un urcuș continuu și solicitant.

 

/Pietrosu/img_6283.jpg

 

   În locurile în care padurea e mai rară și mai luminoasă întâlnim exemplare de fag de dimensiuni apreciabile.

 

/Pietrosu/img_6297.jpg

 

   În zonele de rariști poteca se pierde cu totul, iar marcajul mai apare doar cât să ne convingem ca suntem încă în Munții Vrancei.

 

/Pietrosu/img_6304.jpg

 

   În cele din urmă reușim să ieșim la Golul Pietrosului 1315m alt.

 

/Pietrosu/img_6311.jpg

 

   Un drum pastoral străbate Golul spre sud, trece prin zona ,,La Cruci”, ca ceva mai încolo, pe la copacelul izolat mai din stânga fotografiei, să ajungă la un izvoras captat.

   Noi ne-am refăcut acolo rezerva de apă, după care am revenit la umbra din marginea padurii și am întins masa.

   Timp în care am identificat și câteva elemente din peisaj: Poiana Cășăriei spre sud-est, apoi drumul forestier care trece muntele pe aici, spre casele ,,Giurgiu” din Valea Zăbalei, din dreapta. Asta pentru ca Zabala a rupt drumul de pe vale și acum lemnele din bazinul său superior se scot pe aici, peste munte.

  

/Pietrosu/img_6336.jpg

 

   De aici și până în Vârful Pietrosu orientarea nu mai e o problemă, căci Marin a participat anul trecut la acțiunea de marcare inițiata de ,,Asociația Carpați”.

   Aici fără marcajul carpatiștilor ai fi halit...

 

/Pietrosu/img_6348.jpg

 

   Urcăm prin iarba mare, ghidați doar după poveștile lui Marin, cum a cărat el pe aici stâlpii împreună cu Laura Matei și Senty...

 

/Pietrosu/img_6350.jpg

 

   De mai de sus începe să se vadă și culmile împădurite din Zboina Frumoasă, cele mai din spate, dar și drumul forestier ce trece din Valea Năruja, (stânga) în Valea Zăbala.

 

/Pietrosu/img_6353.jpg

 

   De aceea aminteam că pe aici potecile sunt mai putin umblate...

 

/Pietrosu/img_6359.jpg

 

   În zona Vârfului Lespezi vedem un indicator montat în acțiunea din vara trecută.

 

/Pietrosu/img_6365.jpg

 

   De pe Lespezi se vede mai bine Poiana Cășăriei, în stânga, și primele poieni alungite din Zboina Frumoasă.

 

/Pietrosu/img_6371.jpg

 

   Numele vârfului vine de la cele cateva grămezi de pietre așternute parcă peste covorul de afeniș și merișoare.

  

/Pietrosu/img_6373.jpg

 

   Indicatorul ne arată cam cum suntem pozitionați aici fața de vârful muntelui, dar și față de Golul din care tocmai am urcat.

 

/Pietrosu/img_6379.jpg

 

   Încă o bucată de potecă pierdută prin vegetație, dar urcată cu grabă, din dorința de a vedea cum se vede de acolo de sus. Sentimentul acela al descoperitorului, cel care te face să uiți de tot și de toate și să nu te mai oprești până sus.

 

/Pietrosu/img_6411.jpg

 

   Mai întâi privim spre nord, spre Muntele Coza, cu izvorul ,,La Uluce” ce se distinge aici mai spre dreapta fotografiei, apoi Șaua Cristian și Vârful Coza în centru și Vârful Golici mai spre stânga.

   Deasemeni mai identificăm și micuțul canton silvic de la marginea de jos a pădurii, în care am înnoptat în tura din martie de acum doi ani.

 

/Pietrosu/img_6391.jpg

 

   O vedere mai amplă, având în planul apropiat culmea Verdele Cățeaua.

   În spate, de la dreapta, avem Golul Cozei, apoi Culmea Tichertului în mijloc și Culmea Condratu mai în stânga.

 

/Pietrosu/img_6403.jpg

 

   Spre sud-vest, mult mai departe, cu teleobiectivul, vedem imaginea inconfundabilă a piramidei Penteleului.

 

/Pietrosu/img_6423.jpg

 

   Uite, acum se vede și mai bine adăpostul de care aminteam, din Golul Cozei.

 

/Pietrosu/img_6424.jpg

 

   Golul Pietrosului, Poiana Cășăriei, Zboina Frumoasă și în spate de tot Muntele Furu, văzute de pe Pietrosul Vrancei.

 

/Pietrosu/img_6430.jpg

 

   Indicatorul de dinainte de vârf, din șaua din care încep să coboare Treptele luiVodă spre Poiana Verdele Cățeaua.

 

/Pietrosu/img_6437.jpg

 

   Poza de vârf de pe Pietrosu 1676m alt.

   Caracteristica ce recomandă urcarea Vârfului Pietrosu în orice anotimp este poziția sa singulară, în centrul amfiteatrului uriaș sub forma caruia sunt dispuse culmile principale ale Munților Vrancei.

   El e poziționat în centrul intregului areal, așa cum stă focalizatorul în fața unei oglinzi parabolice uriașe. Aici vârful având capacitatea de a putea privi de pe el spre toate celelalte vârfuri ale masivului.

  

 

/Pietrosu/img_6443.jpg

 

   Treptele lui Vodă e denumirea cărării foarte abrupte pe care se coboară din Vârful Pietrosu până spre Poiana Verdele.

   Nu știu care domnitor să-și fi rupt picioarele pe acolo, dar noi am simțit o mare ușurare când am început să mergem mai ca oamenii...

 

/Pietrosu/img_6458.jpg

 

   Apoi iarăși iarba aceea mare și orientarea nostră după poveștile lui Marin.

 

/Pietrosu/img_6469.jpg

 

   Piciorul de munte care coboară dinspre vârf ne duce exact spre stâna din verdele.

 

/Pietrosu/img_6472.jpg

 

   Apoi cotim spre dreapta, pe la mijlocul culmii Verdele Cățeaua.

 

/Pietrosu/img_6478.jpg

 

   Am lăsat în urmă Vârful Pitrosu, zona sa nordică, cu Treptele lui Vodă și poienile cu iarba cât un stat de om.

 

/Pietrosu/img_6483.jpg

 

   O stână părăsita de ceva vreme.

 

/Pietrosu/img_6487.jpg

 

   Drumul de costișă de pe Verdele Cățeaua se pierde în pădure și ne lasă suspendați la aproape 1000m deasupra Văii Năruja, la cea care trebuie să ajungem cu orice preț.

   A urmat cam un ceas de sărituri peste doborâturile din pădurea de fag, o pădure care dădea impresia că nu a fost încă ajunsă de pașii omului.

   În cele din urmă am reuși să ajungem la capătul de sus al unui drum de TAF, dar ne-am îngrozit de noroaiele pe care aceste tractoare le frământau în perioadele mai ploioase.

   Au urmau vreo 3 ceasuri de coborâre prin niște zone care m-au făcut să-mi formez o părere cam ,,umbroasă” despre acești Munți aiVrancei...

 

   Seara am pus corturile în curtea unui canton silvic (poate pensiune), la care proprieterul a plecat în sat și ne-a lăsat singurii stăpâni ai locului.

   Ne-am întins la vorbe, povești, bancuri, vin, alune, bere, apoi alte supe la miezul noptii...

   Doar că pe la 0,30 doi dintre colegi au constatat că le-a rămas cortul în porbagajul mașinii, iar șoferul s-a strecurat să doarmă în clădire, pe nu știu unde, căci toate ușile păreau că erau încuiate...

 

 

   A doua zi ne-am deplasat cu mașinile până în localitatea Prahuda de pe Valea Zăbalei.

   Obiectivul zilei era să ajungem pe Muntele Tojanu, într-o poiană de pe fața sa sudică, deoarece știam că în acel punct geografic a fost localizat epicentrul cutremurului din 1977.

   Pe cât de abstractă era ținta călătoriei nostre, pe atât de neatins s-a dovedit a fi.

 

   Trecem pe o punte aproape luată de ape, de peste un mic afluent al Zăbalei.

 

/Pietrosu/img_6499.jpg

 

   Un drum presărat cu piatră de râu ne urcă, prin livezi de pruni, spre cătunul Ghebari.

 

/Pietrosu/img_6506.jpg

 

   Localnicii erau foarte curioși să afle ce ne-ar putea determina să călătorim prin locurile alea uitate de lume...

 

/Pietrosu/img_6515.jpg

 

   Zona are peisaje idilice, cu case parăsite și de aceea parcă neatinse de nimeni.

 

/Pietrosu/img_6527.jpg

 

   O vedere mai amplă, cu livezi în primul plan și cu Valea Zăbalei și Zboina Frumoasă, văzută dinspre sud de această dată.

 

/Pietrosu/img_6528.jpg

 

   Trecem prin poieni înflorite, adică fânețe încă necosite și ieșinm în culmea care se vede că înconjoara tot bazinul hidrografic al Pârâiașului Vulcan, cel pe care l-am trecut pe punte mai la început.

 

/Pietrosu/img_6533.jpg

 

   Străbatem plini de încântare (deocamdată), dar fără marcaj și chiar fără potecă, o culme ce nu pare să ducă undeva.

 

/Pietrosu/img_6541.jpg

 

   Dar nu contează, devreme ce suntem încântați de locurile prin care trecem...

 

/Pietrosu/img_6544.jpg

 

   O ,,talaso-terapie” cu flori...

 

/Pietrosu/img_6548.jpg

 

   Case risipite din cătunul Ghebari.

 

/Pietrosu/img_6555.jpg

 

   Poiana noastră de pe Muntele Tojanu, cea cu epicentrul cutremurului din 77.

    Doar că e pe partea cealaltă a bazinului hidrografic și nu aven nicio șansă să-l străbatem pe cumpăna de ape, asa cum pornisem noi s-o facem.

 

/Pietrosu/img_6559.jpg

 

   Coborâm printre casele din Ghebari.

 

/Pietrosu/img_6564.jpg

 

   Și trecem și pe la Scoala generală din Ghebari.

 

   Andrei vrea să dea o oarecare valoare locului și afirmă, cu o gândire șablonardă:

   ,,În școala asta poate că s-au nascut genii!...”

   Și Coco se face ca nu pricepe:

   ,,Ce face, în scoala asta a născut Jeni? Era învățătoarea, sau vreo fetiță de-a parta?...”

 

/Pietrosu/img_6565.jpg

 

 

 

 

 

  




Marți, 23 august 2016 - 19:59 
Afisari: 3,400 


Postari similare:





Comentariile membrilor (8)

passa
passa

 
1
Foarte urat!!! (ca sa tin tonul)
Asa de urat ca nici macar capusele nu stau in iarba-nalta? Carpati.org


Miercuri, 24 august 2016 - 09:57  

gigicepoiu
gigicepoiu
Coarda
 
2
Da, prin desisul de pe poteci se pare ca nici capusele nu razbesc. Ehe, am vazut ca altfel stateau lucrurile prin Arjana...
Am uitat sa spun ca prin satul Prahuda am vazut anunturi care invitau oamenii la Adunarea generala a Obstii. Probabil ca s-au infiintat vechile forme de stapanire in comun a islazurilor, padurilor, muntilor, ca in alte vremuri.


Miercuri, 24 august 2016 - 15:39  

mihaispr
mihaispr
Rucsac
 
3
F.frumos jurnalul Carpati.org Felicitari pentru drumetie. Carpati.org Unii cu persaniul altii cu Vrancei.

Din pacate nu am reusit sa ajung in Vrancei, dar jurnalele imi sunt utile. In speranta ca ne vom sincroniza o data pe munte.

F.f frumoase zonele astea neumblate.


Miercuri, 24 august 2016 - 19:21  

edo
edo
Caraba
 
4
Vrancea este în continuare o Terra Incognita, un ținut al pădurilor și al țapinarilor. Demersul lui Andrei Raftopol, cu peste 10 ture în acest masiv în acest an și al tău de a pune pe hârtie impresii și descrieri din acest munte este, în mod evident, lăudabil. Mulțumim Gigi!


Joi, 25 august 2016 - 09:55  

bogdanch
bogdanch

 
5
Doamne ce tură frumoasă! Felicitări! Mulțumim mult pentru poveste!


Joi, 25 august 2016 - 22:02  

gigicepoiu
gigicepoiu
Coarda
 
6
Multumim pentru aprecieri!
E incurajator ca atentia s-a mutat spre Vrancea. Si sa nu uitam sa amintim de fiecare data munca Asociatiei Carpati care a facut potecile cat de cat practicabile.


Vineri, 26 august 2016 - 07:47  

bogdanch
bogdanch

 
7
Este o zonă foarte frumosă. Eu aș avea nevoie de track-uri .gpx cu traseele din zonă pentru a le urca în Open Street Map, asta pentru a actualiza harta digitală din zona respectivă.

Dacă mai mergeți în tură și vreți să dați o mână de ajutor cu înregistrarea traseelor anunțați-mă printr-un mail la ibogdan[punct]chiriac[at]gmail[punct]com .

P.S. ca să putem înregistra traseul trebuie să aveți un smartphone și opțional un powerbank. Înregistrarea traseului va consuma multă baterie, din acest motiv ar fi util un powerbank.


Vineri, 26 august 2016 - 10:24  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
8
Foarte frumos și util jurnalul, binevenit pentru cei care vor să se aventureze în această zonă minunată!
Mie mi-a fost util și jurnalul cu tura din martie dinspre Coza până la stâna Hăuleștenilor. L-am citit pentru informații înainte să traversez singur munții Vrancei de la est la vest. Și pentru că m-au fascinat atât de tare acești munți, am revenit și în toamnă până la canton, coborând spre stâna Izvor (cu trecere pe la cascada din horn), refăcând practic traseul pe care l-ați făcut voi atunci Carpati.org

Văzând o poză făcută de tine cu teleobiectivul (nr. 22 dacă am numărat corect), în care cauți adăpostul de sub Coza, îmi pun întrebarea dacă acoperișul care sticlește în imagine nu e cumva cel al stânei Hăuleștenilor, nu al cantonului forestier. Zic asta văzându-i poziționarea, destul de vertical sub golul Cozei, pe când eu îmi amintesc că am urcat pe drumul acela în diagonală către șaua cu cruce, adică mai din dreapta (cantonul ar fi acoperit de pădure). Eh, e mai mult o curiozitate personală Carpati.org

În tot cazul, îți mulțumesc pentru toate jurnalele scrise, foarte bine documentate!
Ture faine!

Cristi


Comentariu modificat de autor!

Marți, 31 ianuarie 2017 - 20:43  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0829 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org