Munţii Tătaru: Cimitirul Eroilor şi Cetatea Vămii (Muntii Buzaului)

    Ajunsă în zona de curbură, Creasta Carpaţilor pierde mult din semeţia Meridionalilor, terminaţi brusc, prin abruptul Bucegilor.

   Folosindu-se de altitudinile modeste ale trecatorilor şi de culmile prelungi lăsate spre sud, înca din cele mai vechi timpuri, oamenii au deschis aici locuri de trecere peste munţi.

   Pe culmile domoale ale Munţilor Tătaru s-a scris una din cele mai glorioasa pagini ale istoriei noastre.

   Aici, tânăra armată română, care primise botezul focului în Războiul de Independenţă, a dat, în ,,bătalia trecătorilor" de la sfârşitul Primului Război mondial, jertfa a mii de tineri ofiţeri şi soldaţi.

   Am fi dorit ca această drumeţie să o facem de Ziua Eroilor, de Înălţare, pe 5 iunie, dar la această dată trebuia să ne întoarcem acasă.

   Echipa: Adriana, Marin, Lucian şi cu mine.

   Tura propriu-zisă începe la Valea Stânii, dar, pentru identificarea mai uşoară a zonei, vom posta şi poza cu intrarea din DN1A pe drumul forestier de pe Valea Privarea.

   Locul se afla la circa 5km sud de staţiunea Cheia şi, mai nou, chiar lângă indicatorul rutier de intrare în localitate.

   Până la Valea Stânii, drumul parcurge 10-12km şi se prezintă ca  acceptabil pentru orice mijloc auto.

   Noi lăsăm maşina în dreapta fostei gări a trenului forestier ce a funcţionat pe Valea Telejenelului până în anul 1972.

   Aprovizionăm cu apă de la un izvorul aflat chiar sub podul de peste Paraul Cetaţii, imediat în stânga staţiei de tren.

   În aceasta zonă e bazinul de formare a Telejenelului, râu ce ia naştere din confluenţa aproape simultană a patru pâraie: Pârâul Alb, cu izvoarele în clina sudică a Vârfului Gropşoarele; Valea Stânii, un ogas sec, lung şi cu chei înguste, dar şi cu un izbuc puternic la iesirea din Cheile Văii Sânii; Pârâul Boncuţa, mai firav, leneş şi cu ape mâloase şi Pârâul Cetăţii, ce îsi adună apele de sub Culmea Mănăilei şi Pasul Tabla Buţii.

   Un indicator aflat la marginea drumului ne promite că într-o ora putem ajunge la ţinta calătoriei noastre, Cimitirul Eroilor.

   Noi alegem să mergem în continuarea drumului forestier spre Pasul Boncuţa, una din trecatorile joase ale Carpaţilor, 1078m altitudine.

   După 500m de mers pe malul apei Văii Stânii, ajungem la un nou indicator plasat în locul de desparţire a potecilor.

   Prin Cheile Văii Stânii, traseul marcat BA (banda albastra) conduce spre Izvorul Hoţului şi Şaua Chiruşca, la fosta Cabană Ciucaş, în 4-4,5h.

   Traseul spre Cheile Văii Stânii începe cu poartă deschisă.

   Mai avem puţin până în Pasul Boncuţa, pe drum uşor, caci pasul era traversat în trecut de calea ferată forestieră.

   Umbrele reci şi umede ale dimineţii se risipesc la intrarea în poiana ce materializează acum trecerea peste Carpaţi.

   Facem un mic popas şi un tur de orizont pentru mai buna orientare in teren.

   Din stânga noastră vine poteca de pe Culmea Văii Stânii. (Cum adică, culmea unei văi? Pleonasm, sau aberaţie?).

   Pornim în continuare pe Creasta Carpaţilor, spre est, înscriindu-ne pe pantele domoale ale piciorului de munte.

   Poteca trece printre braduţii unei plantaţii tinere.

   În stânga noastră, zona bine împadurită poarta numele de Valea Fetei şi e locul de obarsie al Buzaului.

   După cum vedem, acesta, pentru început, îşi poartă apele spre nord.

   Noi urcăm pe marcaj BR (banda roşie), pe un drum de caruţă, mai nou cu urme de ATV, cu plantaţie relativ tânară pe stânga şi pădure matura de fag, pe partea dreaptă.

  Urcăm prin razele tot mai puternice ale soarelui.

   În treimea superioară a pantei primim din partea dreaptă poteca marcată cu  CR (cruce roşie), ce a intrat pe Plaiul Cetăţii la indicatorul de lângă maşina noastră.

   Cu cât urcăm, zările se deschid şi Culmea Zăganului ne dezvăluie o faţa estica cu un relief mai calm decat cel cu care ne obisnuise din Staţiunea Cheia.

   Când ne apropiem de golul alpin, drumul nostru se înscrie pe câteva serpentine largi, care sporesc frumuseţea locurilor.

   Pe serpentina de mai jos.

   Încă puţin şi ajungem în Pasul Tabla Buţii. Drumul e aproape orizontal şi ne duce cu gândul la „Drumul mare de pe Plai”, de care am vorbit mai pe larg în articolul meu, „Drumuri uitate: Tabla Buţii”.

   Din trecatoarea ferestruită în culmea îngusta a Munţilor Tătaru pornim pe drumul ce duce spre sud, pe Culmea Mănăilei.

   Drumul e aproape orizontal, se prezintă foarte bine pentru un drum de creastă şi se întinde pe distanţe necuprinse.

   Facem doar caţiva paşi şi ghicim departe, în dreapta, aproape de poala pădurii, zidurile de incinta ale Cimitirului Eroilor de la Tabla Buţii, puse in evidenţă de o mână de brazi înalţi.

   Vremea e însorită şi în jurul nostru ciocârliile se înalţă spre soare însoţite de cântecul lor inconfundabil.

   Cu ochii dupa ele, era gata-gata să călcăm pe un puişor fugit din cuibul său pitit printre smocurile de iarbă înaltă. Îl trecem din mână în mână, îl pozăm şi-l lăsăm să-l găsească ai lui...

   Îl dăm din mână în mână.

   Părăsim dumul de culme, vechiul drum roman, şi coborâm pe potecă până la porţile cimitirului.

   Cimitirul Eroilor ţine de comuna Ceraşu, de peste munte de Maneciu.

   Observ că zidul de împrejmuire a fost refăcut recent. Deasemeni şi porţile de la intrare sunt noi.

   Intram pe portile de lemn frumos lucrate si linistea din interior ne patrunde si pe noi. Doar vantul suiera din cand in cand prin cetina brazilor.

  Crucile de piatra ale eroilor se aliniaza deoparte si de alta a incintei.

  In capatul aleii se gaseste o piatra cu numele catorva dintre eroi.

Scoatem din rucsaci lumanarile si aprindem cate o lumina tremuranda pentru cei ce odihnesc cu cele cruci la capatai.

  Printre eroi si multi ostasi necunoscuti.

Pastram momente de reculegere... Niste tineri mai putin norocosi... Multi dintre ei, oameni de la tara (vedem monumente inchinate lor in toate satele), poate erau pentru prima data la munte... Locuri minunate, impreuna cu camarazii, ca intr-o tabara din zilele noastre... Numai ca, peste zi, unii dintre ei mai mureau... si asta risipea toata bucuria! Cu sufletul mai usor, iesim pe poiana din fata si praznuim, ca niste buni crestini dupa savarsirea celor sfinte.

Dupa masa ne indreptam spre crucea de piatra aflata pe culmea muntelui, in dreptul cimitirului. Se cheama Crucea Doamnei si nu stiu daca are legatura cu cele vizitate de noi mai inainte.

De pe culme privelistea e atotcuprinzatoare: spre est remarcam cupolele imense a trei munti, Tatarul Mare, Malaia si Siriu (Bocarnea). Mai in fund, varful tuguiat al Penteleului e locul de torsiune al lantului carpatic. Pe partea cealalta, Zaganul inchide zarea spre vest, iar platoul Bobu-Grohotis e ascuns dupa un nor. Si maine vom avea noroc de vreme buna, cand vom gasi si acele locuri tot insorite.

Spre nord, la vreo suta de metri distanta, descoperim zidurile unei cetati.

   Cotlonim printre zidurile cetatii.

Cu toate ca am tot auzit de ea, nu am gasit-o trecuta pe nici o harta, iar noi abia acum i-am gasit locatia. Se pare ca a fost ridicata de austrieci prin anii 1736-1739, sub comanda generalului Lubkovitz. A functionat ca cetate de granita si ca punct vamal pe drumul comercial de care am vorbit. In 1788, armatele turcesti reusesc sa cucereasca intariturile austriece din zona, cu exceptia acestei cetati. De pe varful din spatele zidurilor privirea alearga pana departe. De aici si pana in Pasul Tabla Butii mergem printre urme de transee si cratere de proiectile. Ne intoarcem in trecatoarea de pe culmea principala.

  Ne intoarcem in Pasul Tabla Butii mergand tot pe drumul roman.

Din Pasul Tabla Butii, traseul de creasta al Carpatilor, marcat cu BR (banda rosie), continua pe Culmea Muntilor Tataru, prin saua unde isi are izvoarele Raul Buzoel si continua prin Muntii Siriului spre Poarta Vanturilor si Lacul Vulturilor. Pana acolo am putea face cam 3-4h.

Noi coboram spre Pasul Boncuta, pe unde am urcat de dimineata.

Vedem in poiana o floare de Sangele voinicului. Daca as fi un romantic m-as gandi la sangele varsat pe aici in toamna lui 1916...

Dupa 15-20min. de coborare prindem poteca marcata CR (cruce rosie) de pe Plaiul Cetatii.

Marcajul e refacut de curand si ne ghideaza bine prin padurea batrana de fag. Poteca e putin umblata si uneori urma ei lipseste cu desavarsire.

Dupa un timp facem un popas.

.Remarcam un pui de fag,viitorul acestor codri.

Dupa mai putin de o ora revenim la masina, lasam rucsacii si dam o fuga peste rau, la Cabana de vanatoare Valea Stanii. De aceste locuri ma leaga nenumarate amintiri, caci poiana dintre cabana si rau e mostenita de la bunica si aici am venit in multe veri la coasa.

  Poiana mea, dintre gardul cabanei si Paraul Valea Stanii.

Aruncam o privire si spre Vf.Zaganu, Coltul Vanatorului si Culmea Suvitelor. Aceasta din urma e despartita de Culmea Zaganului de Cheile Paraului Alb, dar din fotografie ele nici macar nu se ghicesc.

In drum spre masina culegem tataneasa. De fapt de la aceasta planta se foloseste mai degraba radacina...

Si Trei frati patati. Patati cu stropi de roua. Se vede ca au stat la umbra toata ziua...

Ne imbarcam in masina si pornim in aval, pe malul drept al Telejenelului, spre finalul unei ture incantatoare, fara prea mari performante tehnice, dar cu multe ingrediente pentru suflet. Mai amintiti-va si de cele uitate!

  Drumuri cu soare!

   (Jurnalul a fost postat pe 10 iunie 2008 si ,,cosmetizat" pe 30 august 2009.)

Duminică, 30 august 2009 - 15:39 
Afisari: 23,680 


gigicepoiu