Muchia de Sus din Creasta Frumoasă – 19 august 2022 (Muntii Bucegi)

Notă: acest jurnal conține descrierea unor drumeții pe vale de abrupt, cu echipament specific la îndemână, casca fiind indispensabilă. Dificultatea descrisă a unora dintre obstacolele întâlnite este subiectivă, iar modul de abordare a lor este propriu, fiecare poate să găsească variante mai bune. Rugăm cititorul să ţină cont de faptul că condiţiile din teren sunt în permanentă schimbare, iar simţirea pe care autorul încearcă să o transmită este pur personală şi nu ne scuteşte de eventualele traume pe care le putem suferi atunci când muntele ne scoate obstacolele sale în cale. Fiecare călător în natură trebuie să fie conştient de riscurile asumate şi este total responsabil de viaţa şi sănătatea sa.

Aceste rânduri descriu o parte din gândurile şi faptele autorului care tinde să creadă despre sine că, mai ales în momentele cheie, a fost încrezător în propriile capacităţi tehnice. Recomandăm fiecărui iubitor de abrupt să fie în permanenţă vigilent şi să acţioneze astfel încât integritatea sa fizică, mentală, emoţională să nu aibă de suferit.

Din nou la drum într-o dimineaţă de vară. Încerc să fug de căldura asfaltului. Abia prin Poiana Coştilei parcă e mai răcoare, poate apa care abundă pe vegetaţie îşi joacă rolul. Mă aşteptam să fie mai uscat, dar sunt împăcat cu starea de fapt. Vegetaţia e mare şi îmi dă de gândit. Trebuie să aleg o vale care să mă salte către Brâul cu Jnepeni. Cum Verde sună a vegetaţie şi Seaca e doar cu numele, aleg Ţapul. Pe toate am fost şi ştiu că fiecare începe cu verdeaţă, dar parcă pe Ţap firul stâncos începe mai timpuriu. Nu pot să nu divaghez puţin pe Urzicii să văd cum se prezintă. Nu văd zăpadă, pare uscăţel. Urc preţ de câteva minute, apoi iau o curbă de nivel care mă scoate sub săritoarea mare de la începutul Văii Ţapului. Este un pic de umezeală, câteva ochiuri de apă în adânciturile stâncăriilor. Nu e suficient să mă încetinească şi urcarea îmi trezeşte multă bucurie. Numai bine să îmi fac încălzirea, iau în cătare cât mai multe obstacole. Oricum ocolirile s-ar face prin iarba udă bine.Trec de Hornul Mare al Ţapului, simt că mă apropii de Pripon. Teoretic ţinta mea este să ajung pe Brâul cu Jnepeni. Citisem pe undeva (în una din cărţile consacrate, sper să nu mă înşel) că sub Pripon ar exista o brână care scoate în Creasta Frumoasă.

Sub Priponul Ţapului

Urc puţin sub ceaun şi fac o traversară uşor expusă către stânga. Aici, în perete, este o asigurare cu două cordeline uitate de vreme. Practic acesta este un reper pentru linia pe care am urmat-o. Din doi trei paşi sunt pe o zonă plată a ceaunului. Mă deplasez puţin spre stânga văii, apoi urc până sub perete pe o combinaţie de praguri stâncoase şi glii cu iarbă. Ocolesc cu grijă zonele umede, sub mine se cască un hău semnificativ. Ajuns sub perete, brâna este decentă. E plin de grote, casă pentru caprele negre după cum îmi indică bobiţele fermecate care fac adeseori covor compact. Ajung pe un gazon de iarbă numai bun de pus cortul.

Privire înapoi şi înainte

Terenul devine uşor mai agitat, jnepenii îmi ies în cale. Am mers pe curbă de nivel până când în faţă se prezintă un perete vertical care închide înaintarea. Aici dăm cu spatele câţiva metri, escaladăm un mic prag stâncos nu mai mare de un stat de om şi continuăm brâna cu atenţie. Am ieşit într-o mică şa pe Creasta Frumoasă. Locurile sunt mirifice şi oferă perspectivă asupra cămărilor cetăţii de piatră.

Porţiunea din Creasta Frumoasă cu care încep urcarea

Îmi aleg cu grijă prizele, stânca este destul de sănătoasă şi trec de prima cocoaşa a crestei. Urmează o mică porţiune orizontală unde iese Brâul cu Jnepeni. Mă conving vizual că nu este un brâu de urmat cu uşurinţă.

Perspectivă asupra brâului

Colţul Mălinului se dezvăluie privirilor

Pe Creasta Frumoasă urc pe partea dreaptă, dinspre Ţap. În acest fel evit aproape în totalitate jnepeningul, chiar dacă se simte mai expus.

Trecut şi viitor

Pe când mă blochez la baza unui perete, traversez stânga şi ajung sub obârşia celor trei hornuri care spintecă peretele. Acum îmi este clar, urc în Strunga Neagră şi mă uit ce e cu Muchia de Sus. Urcarea în strungă este facilă, un mic hornuleţ, depăşire rapidă cu un spraiţ. Din strungă firul Ţapului pare jos tare. Trebuie să cuget un pic la muchie. Pregătesc tehnica grea la îndemână. Am luat cu mine o mână de pitoane de diferite forme şi dimensiuni, pun ciocan pioletul după breteaua rucsacului să poată fi pus în funcţiune în caz de necesitate. Despre această rută, singura informaţie relativ actuală pe care am găsit-o se poate urmări la https://mersintins.wordpress.com/2014/12/08/jurnal-de-gustar-2014-muchia-de-sus-din-creasta-frumoasa/. Aşadar casc bine ochi şi mă apuc să evaluez traseul , mai ales că nu am un companion de nădejde cum a avut autorul jurnalului mai sus amintit. Urmează o parte mai tehnică, pentru cine îi poate fi cu folos. Chiar în strungă, la nivelul trunchiului este un piton cu inel. Se urcă pe faţa stâncoasă nu mai mult de cinci metri şi uşor dreapta este un alt piton cu inel şi cordelină veche. Sper să fiu înţeles, dar în situaţia dată nu am înlocuit şi nici nu am marcat cu cordelină nouă, care să iasă în evidenţă, nici o asigurare. Încă un maxim de trei metri şi un nou piton cu inel, de data aceasta pe stânga. Este un zigzag destul de ascuţit, ar merge bine un anou lung în cel de-al doilea piton. Am folosit asigurările să pot prinde în cadru peisajul, mai jos o mostră.

Privire în sus şi în jos

Undeva pe la 16-17m de coardă sunt absolut necesari să ajungem la al patrulea piton care l-am găsit, mai proaspăt, presupun „marca boreal”. Atenţie, dacă există secund care şade undeva (aş spune ferit, dar mai greu), a se lua 20m de reper. Nu mă întrebaţi cum am măsurat, că nu am să spun. Fiind în explorare şi având timp berechet, aici am făcut un rapel înapoi şi am urcat din nou să simt mai bine traseul. Aici suntem poziţionaţi în drept cu bolovanul surplombat din Hornul Ascuns. Pasajul parcurs până aici mi-a lăsat o impresie bună, părerea mea (subiectivă, că de aceea e a mea) este că stânca este curată şi sănătoasă. Prize se găsesc, aderenţa este bună şi necesară. Până la următoarea asigurare „marca boreal” sunt cam 15m liniari fir întins. Pitonul este deasupra unei zone unde zărim un prag două de iarbă. Pe acest segment am sesizat o cordelină din mezozoic, găsită ruptă/tăiată (i-am făcut vânt la vale). Am căutat un pic cu privirea şi până la urmă am identificat un piton lamă cu gaură, plasat într-o fisură pe un perete în stânga noastră. Este destul de sus faţă de asigurarea anterioară. Nu este foarte vizibil, are o palmă de verde deasupra lui, poate ajută informaţia. Segmentul acesta este mai neplăcut din punct de vedere al calităţii stâncii. Drept urmare l-am urcat căutând combinaţia elegantă între viteză şi siguranţă. Aici suntem la o intersecţie interesantă, oarecum îngrămădită. Pe stânga Hornul Ascuns, în faţă muchia, pe dreapta o mică fisură.

Fisura cu pricina

De aici în sus aş spune că calitatea stâncii lasă de dorit. Drept în sus te dă puţin cam pe spate şi prizele sunt cam înşelătoare. Nu are rost să spun că am mers permanent cu trei puncte fixe, am bocănit fiecare priză, m-am deplasat cu maximă fluiditate. Aşa că fac trei paşi la stânga pe un prag expus, apoi o iau în sus cu maximă atenţie. Nu am zărit urmă de piton, dar atenţia mi-a fost absorbită de procesul de alegere al prizelor. Aici nu am măsurat, dar aproximez la un minim de 20m segmentul delicat. Ies pe o porţiune ierboasă, comodă şi îmi permit să scot aparatul. În stânga mea, uşor mai jos, este pitonul vechi dublat de spitul cu ureche plasat mai recent, plus o cordelină roşie aparent proaspătă. Dacă în al doilea segment la rapelul de măsurare am reuşit să smulg cu coardă o mică glie, în cel de-al treilea am trimis câţiva cartofi în jos. Mai bine să fac curăţenie voluntară, dar sunt încă candidaţi destui.

Final de traseu, sub noi Creasta Frumoasă, pe dreapta ei Valea Seacă a Coştilei

E ora douăsprezece, sunt mulţumit de cum m-am mişcat. Iau o pauză binevenită, mă hidratez şi fac planuri. În timpul şedinţei foto, pe platou, ba se adună nori mai negrii, ba dispar. Trece un ceas dar nu mă satur de peisaj, chiar dacă nu sunt pentru prima oară în zonă. Trec şi de Dinte şi de Colţul de Sus, iar pauză, iar urmăresc ce vor norii. Ştiu că prognoza e bună, dar nu ştiu care sunt planurile Cerului. A mai trecut aproape un ceas de suflet (măcar că am parcurs şi porţiune finală din Creasta Mălinului) şi decid să aleg o cale simplă de retragere: Pripon, via BMC.

Sâmbătă, 20 august 2022 - 12:42 
Afisari: 611 


edy