Moldoveanu, touchdown prin Valsan (Muntii Fagarasului)

Iaca nici nu am inceput sa scriu, ca deja ma gandesc: mai, cand am fost pe Moldoveanu? anu' trecut sau acu doi ani? Nu imi vine sa cred ca ma intreb asta!

Stai sa verific data pozelor:). Clar, acum doi ani. Gata, lumina maxima in memorie. Anul trecut am fost singur in Fagaras, fara Daniel, prietenul meu de suflet si drumetie.

Acum doi ani, in 2012, veneam din Cartisoara, unde statusem la o gazda foarte primitoare. Dupa ce trecuram in palmares vf.Negoiu, sosise momentul sa ne indreptam catre No 1.

Daniel mai fusese pe varf prin 2004. Pentru mine, era o premiera care ma facea sa imi creasca pulsul. Nu mai aveam stare. Desi aveam o basica crunta la piciorul stang, amintire de Negoiu, abia asteptam ziua urmatoare.

Am mers la relanti pe TF,  o plimbare scurta  la baraj, vedem varful Negoiu si la coborare, ii zic lui Daniel si Miei (sotia lui): ete pe unde trebuie sa facem Valea lui Stan! Eee.. la anu', zic ei! (nu a fost sa fie nici la anul, va zic eu de acum)

Ajungem in Bradet pe seara, si ne tragem la vorba cu gazda despre traseu. Doamna insa ne scoate rapid din cap versiunea  de acces pe Valea Rea si ne recomanda Valea Valsanului. Ne spune ca e foarte usor pe acolo. Chiar ne trimite si la vecinul, care nu mai stiu ce fusese pe la ocolul silvic, ca sa ne explice tot traseul. Avea domnul niste harti silvice foarte mari. Nu am reusit sa il conving sa ne imprumute una pana la intoarcere.:)

Oricum, explicatiile au prins bine. La plecare, ne-a zis ca daca mai venim, sa ne cazam la el:)

Dimineata, ne trezim pe la 4. Facem un ceai, Mia nu mai merge, a avut niste probleme serioase de sanatate in iarna si nu vrea sa forteze.

In sfarsit, plecam. Pe drum nu imi ardea nici de peisaje, de nimic. Ma gandeam doar la vreme, la varf si la faptul ca nu am schimbat cureaua de distributie :). Din cand in cand, trebuia sa confruntam drumul cu indicatiile vecinului. Foarte precise! Se vede ca si-a petrecut viata pe acolo. Oricum, se urmeaza marcajul hartii.

Ce sa vezi, calitatea drumului scadea drastic pe masura ce ne apropiam.  Pe ultima portiune, deja eram in mijlocul unui safari de Discovery. Pune pietre la roti, treci peste sleauri, Daniele da-te jos si ghideaza-ma, transpiratii reci pe spinare. Ooo, ce bun ar fi un Duster!

Tragem cam rapid concluzia ca nu se merita drumul cu loganul de  la iesirea din padure pana unde am mers in subalpin. Mergeam mai repede pe jos. Am riscat mult.

Totusi, masina ne-a salvat de la caini. Foarte multi pe langa cladirile alea pe acolo. Nu stiu ce faceam daca eram pe jos.

Pe anumite portiuni de subalpin drumul este fara posibilitate de intoarcere. Nu imi place sa conduc asa, sunt foarte tensionat, Daniel la fel. Se tine cu ambele maini de manerul de siguranta de deasupra geamului. Pe drum, ne intalnim cu o masina. Un grup de tineri ne spune ca e improbabil sa atingem varful si sa ne si intoarcem. Nu cred si ne continuam drumul.

Mai mergem ce mai mergem, si in sfarsit, tragem concluzia ca pana aici a fost. Nu mai avea sens sa fortam. Gasesc un loc unde pot intoarce masina si o parchez. Ne dam jos si constatam cu stupoare la ce inaltime suntem. Radem noi, dar cam albastru. Desi vedeam din masina pe unde eram,  "the big picture" devine  clara abia cand ne dam jos. Trag un cadru doar pentru asta.

Ne echipam si incercam sa dibuim vreun marcaj. Gasesc unul mai sus si incepem sa mergem.

Intre timp, vremea se inrautateste si Daniel aduce tot mai des in discutie problema intoarcerii.  Eu tot mai trageam de el, hai mai tragem un pic, hai un pic. Mergem de vreo zece ani impreuna prin munti, dar de data asta nu imi venea deloc sa ma intorc.

Nici macar nu apucasem sa vad cum arata varful! Nu prea incepusem bine Fagarasul. Negoiul l-am avut plin de nori, chiciura, grindina, frig. Acum drumul  ne obosise inainte sa incepem traseul, Mia nu venise, vremea se strica vazand cu ochii.

Intrun moment de nu stiu cum, zic: Doamne, daca ne dai vreme buna, promit ca tin post!:) (era inainte de Sf Marie, pe 12.. 13 august parca). Pe Daniel il apuca rasul si la fel si pe mine.  Doamne Doamne ma ia in serios, dupa 20 de minute, vremea se imbunatateste si se insenineaza. Deja o bag pe maneca cu postul.:)

Hopa, cer senin, ia uite ca incepem sa gustam din frumusetile Fagarasului.  Parca mai venim de acasa acum!

Ma uit un pic in urma si vad Piatra Picuiata.

Mergem incet, mai pun un zoom, mai un baton. Parca ne plimbam in parc.

Si usor, usor, ne apropiem de varf. Prind un unghi care confirma parerea  ca acest traseu ofera cea mai frumoasa perspectiva asupra Moldoveanului.

Nu prea eram obosit cand ne-am apropiat de varf si aproape alerg in urcare.

Ajuns pe No1, nu pot descrie bucuria imensa pe care o resimteam. Nah, ca imi da si o lacrima, dar nu mai spuneti la nimeni:).

Ma uit de jur imprejur. Peisajele sunt  dementiale. As fi oprit timpul in loc. De tot:) 

Doamne, ce mai senzatii! Stiti despre ce vorbesc, nu?:)

Fac fotografii in toate unghiurile.

Baga zoom,

, scoate zoom

Ia uite Daniele de unde am plecat!

Trag cu ochiul si pe Vistea

Si vine si momentul...... in care sa mai si plecam. Trebuia sa ne grabim pe intoarcere. Nu stiu de ce, ne-am miscat ca mortii pe tur. Am ajuns pe varf tarziu. Foarte tarziu. Am mers fara tragere de inima, ba hai sa ne intoarcem, ba ploua, ba pe unde e marcajul. Am pierdut cel putin doua ore din cauza asta.

Am recuperat ceva din timp pe intoarcere.

Facem o poza masinii la intoarcere, ii trag o sarutare pe capota ca ne-a adus pana acolo si gata, hai la drum!

Ma gandeam ca deja stim ce ne asteapta, mergem la lejer. Nicio sansa. De oboseala, pierdem la un moment dat drumul, pana sa intram in padure.

Daca la urcare in subalpin traseul era clar, la coborare nu  a mai fost asa. Pe alocuri, drumurile  se intersectau in toate directiile si lipseau reperele. Slava Domnului ca nu se intunecase si am vazut marcajul sters pe o piatra inapoi.

Cu imaginea Iezerului pe retina  si cu satisfactia ca No 1 fusese atins, ne indreptam catre Bradet, unde am ajuns pe la 9 seara. Mia era moarta de ingrijorare si pe buna dreptate. Cica nu ne mai lasa singuri pe munte:)

Din pacate, semnal nu am avut decat in momentul intrarii in Bradet, asa ca nu am putut sa o anuntam.

Am incarcat masina de bagaje si pe la trei dimineata intram in Bucuresti. Cam brusca tranzitia!

Cam asta a fost tot, folks!

A...sa nu uit. Doi ani dupa, ce ziceti? Tin post sau nu?:)

Joi, 7 august 2014 - 01:21 
Afisari: 2,286 


maneaflorin