MMM 2009
Data: 20.06.09-21.06.09
Loc: Medias, Sebiu
Participanti: nenumarati
Poze: http://picasaweb.google.com/CiclismRo/20090621TuraBalea# - pozele sunt proprietatea Ioanei
Sursa: http://hoinarii.blogspot.com/2009/06/mmm-2009.html
Unul
dintre concurenti, Olimpiu Haidu, m-a ajutat cu o presa de lant. Nu am
apucat sa i-o inapoiez. Daca din intamplare cineva stie cum pot sa dau
de el, va rog sa ma anuntati.
Din nou concurs. Se anunta
unul important : Maratonul Medieval Medias. Aminteam in blog-urile
anterioare ca MTB-ul a luat amploare si numarul concurentilor la
competitiile de profil creste exponential. O dovada elocventa e chiar
Medias. Organizatorii au limitat numarul participantilor la 300 -
locurile au fost ocupate cu 2 zile inainte de start. Anul trecut se
strangeau 300 de aprticipanti din 2 maratoane si ceva.
In 2008 am facut cel mai bun maraton a meu la Medias. Si anul asta vreau sa merg bine asa ca ma "inclazesc" peste saptamana.
Vineri
plecam catre Atel - vom sta la aceeasi pensiune ca si anul trecut. Dupa
ce gasim scurtaturi ciudate fata de drumurile europene ajungem pe seara
la Medias, ne inscriem si dupa aceea directia pensiune. Pana la miezul
noptii ne strangem 15 persoane.
Rudi, Nosu, Bitza, Alin - si
asta doar ca sa amintesc o parte din cei care suntem aici. Cina si un
fel de sedinta tehnica si repede toata lumea la culcare.
Dimineata la start emotiile inerente. Nu mai trag de timp cu descrierea detaliilor - se da startul.
Povestea
maratonului ar fi trebuit sa fie: "s-a dat startul, am concurat bine si
s-a vazut rezultatul antrenamentelor. Am tras de mine - a fost greu,
dar frumos. Iata si rezultatele:"
N-a fost sa fie chiar asa....
Dupa
start urmeaza portiunea de 4km de defilare prin oras dupa care se intra
brusc pe offroad si in inghesuiala. Totul merge bine - dupa o urcare
din pacate mult prea scurta ajungem in varful dealului. Aici ma
intalnesc cu Alin cu care merg impreuna. Isvan si Captain se alatura
grupului. Ne ajunge si Bitza. Intre noi 5 e o distanta mica -practic
mergem impreuna deocamdata.
Suntem pe tapsanele din jurul
Mediasului. Concursul asta cred ca sta sub semnul caniculei - anul
trecut am suferit de cald, iar la final am facut o mica criza din cauza
epuizarii coroborate cu caldura. Si acuma e la fel de cald, doar ca
sunt pregatit cu camel back-ul si beau din el cuminte cat pot de des.
Ajungem
in ceva sat - Bitza cu mine am luat putin avans fata de ceilalti si
intram in ritm - urmarim un grup de cativa ciclisti. Ii urmarim atat de
concentrat incat nu ne dam seama ca cei din fata au ratat traseul (cred
ca am fost singurii concurenti din 300 de participanti care au reusit
sa greseasca traseul care a fost exemplar marcat). Intr-un final ne dam
seama de greseala si ne intoarcem. Am pierdut vreo 7-8 minute si
trebuie sa recuperam .
Traseul aici e valonat - un single trail
care merge prin iarba. Bitza e mai bun decat mine pe portiunile astea
si capata un avantaj din ce in ce mai mare. Pe coama unui deal - Eghi!
Are pana. Il intreb daca are nevoie de ajutor. El imi zice :"daca ai
timp...".
Acuma, timp nu prea am, dar in primul rand Eghi e
prietenul meu si in al doilea rand el are sansa de podium la categoria
peste 35 de ani, pe cand eu am obiective mult mai modeste. Ma opresc si
il ajut putin cu pana.
Plec mai departe si ajung pe portiunea
marcata ca dificila pe harta - o coborare abrupta prin iarba. Aici am
cazut anul trecut destul de rau. Asa ca acuma sunt mai atent si reusesc
ca cad excact in acelasi loc. Trebuie sa ai talent pentru asta. Julit
pe coapsa ma urc pe bicicleta si plec mai departe.
Aminteam la
inceput de antrenamente. Cred ca am facut prea multe si/sau prea
intense (sau cel putin eu asta sper ca e cauza). Merg incomparabil mai
bine ca anul trecut, dar exista o bariera invizibila de care nu pot
trece. Simt ca e o limitare pe care nu o aveam, o senzatie de oboseala
acuta. Nu pot sa trag de mine.
Ma ajunge Eghi si se hotaraste se
mearga cu mine.Incerc sa-l conving ca nu are nici un sens - el are
sanse la podium, eu il trag inapoi.
Un checkpoint si Eghi se
hotaraste sa mareasca ritmul. Daca la Miercurea Ciuc l-am intrecut,
acuma ma uit destul de neputincios cum se departeaza. Ma ambitionez si
intru intr-o perioada mai buna in concurs.
Dar parca bicicleta
nu schimba bine vitezele pe spate. Si imi face probleme mai ales pe
pinioanele mari adica exact de care am nevoie pe urcare. Minutele trec
si problema se accentueaza.Merg de ceva vreme singur; ajung la o
portiune de case -aici e o mica urcare. Se blocheaza complet
schimbatorul si cad. Incerc de cateva ori sa ma sui pe bicicleta cu
acelasi rezultat: gramada in praf. Intorc bicicleta cu curu'n sus si ma
uit tamp la schimbator.
Eu folosesc bicicleta - nu ma pasioneaza
tehnica din spatele ei. Nu ma intereseaza modelul X de schimbator, nu
ma intereseaza ce firma a mai scos nu stiu ce dracovenie in domeniu. Ma
intereseaza sa mearga bicicleta. Si acuma nu mai merge. Si mai rau, nu
stiu ce sa-i fac. Folosesc metoda inteligenta: dau cu piciorul in
schimbator macar sa fiu sigur ca l-am rupt. Evident ca nu se lasa
induplecat sa functioneze.
In jurul meu se strang vreo 4 copii.
"Nenea,nenea, va aduc apa ?"
"Nu"
"Nenea, nenea, va aduc surubelnita?"
"Nu"
"Nenea, nenea, s-a stricat bicicleta?"
"Da"
"Nenea, nenea, va ajutam ?"
"Tineti bicicleta dreapta"
"Nenea, nenea, cate viteze are?"
Unu' mai mare le explica:
"Are 27!"
"De unde sti?"
"Ca are 9 pe spate"
"De unde esti nenea?"
"Timisoara"
"Numai in Timisoara sunt biciclete cu 27?"
Tot trec concurenti pe langa mine, ma saluta si ma intreaba daca n-am nevoie de ajutor.
"Nenea, nenea, e prietenul tau ?"
"Da"
Trece unu care e ocupat sa-si traga respiratia, nu sa faca conversatie.
"Nenea, nenea, si el e prietenul tau ?"
"Da"
"Da' de ce nu te-a salutat ?"
Chestia
asta dureaza bine spre 20 de minute. Ma ajunge Captain care are si el
probleme cu situl. Din mimica fetei isi da seama ca n-are rost sa
discute cu mine si pleaca mai departe.Plec si eu.Din spate un ultim
"nenea,nenea". Fuge unul mic dupa mine sa-mi aduca cheile de bicicleta
pe care le uitasem.
200m mai incolo rup lantul. Nu l-am rupt
pentru ca sunt eu prea voinic. Asta a fost ultimul factor dintr-o serie
care a condus la dezastru. Am tot fortat lantul schimband vitezele pana
cand l-am rupt.
Acuma mi-e destul de clar ca o sa abandonez. O
sa fie pentru prima data cand fac asta, dar de data asta sunt batut -
nu am ce face. Trec pe langa mine o multime de concurenti. Vreau sa le
multumesc la toti pentru fair -play-ul de care au dat dovada. Toti ma
intreaba cel putin daca am nevoie de ajutor, unii se ofera sa-mi
imprumute presa de lant, altii sa ma ajute sa-l repar.
Pana la
urma cedez si iau o presa de la un concurent. Problema e ca habar n-am
s-o folosesc. Ghidandu-ma dupa faptul ca se cheama presa, reusesc sa
scot zaua rupta. Mai trebuie doar sa-l montez la loc. Cu o mana tin
cele 2 capete de lant peste presa. Cu cealalta incerc sa fixez nitul
minuscul. Evident ca asta nu e prost sa stea si pica in iarba. De unde
il recuperez. Si o iau de la capat. Si iara pica in iarba. Si iara il
recuperez. Si asta se repeta de nu stiu cate ori.
Intr-un final
reusesc sa strang nitul. Vreau sa plec. Evident ca nu am pus lantul
bine; am uitat sa-l trec peste o rotita de schimbator. Trebuie s-o iau
de la capat.
Apare Elena. De cand zac eu aici m-a depasit numai
Emese la fete, asa ca presupun ca Elena e pe locul 2. (Era pe 3, dar
oricum pe podium). Elena stie ca in momentele astea nu e bine sa se
comunice cu mine, asa ca nici nu se opreste si isi vede de concurs.
Andreea e la 12 minute in spate (cum si-asa ma plictiseam, m-am apucat
de cronometraje).
Opresc un concurent si il rog sa ma lase sa ma
uit cum e pus lantul. Pana la urma reusesc sa-l montez. Dupa peste o
ora de stat in soare ma urc iara pe bicicleta. Cred ca sunt pe ultimul
loc. Dar acuma a reincoltit speranta - NU O SA ABANDONEZ. Mai am vreo
30km pana la final.
Checkpoint. Ma hidratez - aproape am facut
insolatie in timpul in care am incercat sa repar lantul. Si la drum.
Cunosc portiunea asta - e anosta. O zona fara padure in care soarele te
coace la propriu. O coborare si dintre tufisuri vad la inceput niste
genunchiere. Nu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Elena impinge o
bicicleta care pe roata din spate nu mai are nici camera, nici cauciuc.
A facut pana. S-a apucat constiincios sa o repare. Inainte de a pune
camera de rezerva s-a gandit s-o incerce. E sparta. Trece Andreea.
Vulcanizeaza camera. Mai incearca o data. Mai are o gaura ! Si acuma
cedeaza.Povestea e simpla, chiar hilara daca nu eram personajele direct
implicate. Ma opresc is ii fac pana (ii dau camera mea de rezerva).
In
momentul in care a facut pana era pe locul 3 si tragea cat putea. Acuma
nu mai are nici o sansa la podium. Alege sa abandoneze si e de inteles
- nu vrea sa apara in clasament la peste o ora de urmatoarea concurenta.
Plecam
in directii diferite. O sa-mi car crucea, pardon bicicleta pana la
capat. Am ramas complet singur si ma plictisesc. Schimbatorul incepe sa
faca iarasi figuri. Reusesc sa ajung pe bicicleta pana la checkpoint-ul
de la Bazna. De aici urmeaza cea mai lunga si dura urcare din concurs.
Bicicleta
cedeaza din nou. De data asta nu mai am ce sa-i fac. Dar sunt si prea
aproape de finish ca sa renunt. Asa ca: push bike pana la final. Incep
sa alerg la deal. Depasesc destul de multi concurenti si de la 80km si
de la 40km. Pe la mijlocul urcarii o concurenta cu ochii goi impinge
fara spor la bicicleta. Ma ofer s-o ajut. Macar sa ma antrenez daca
altceva n-am putut face la concursul asta. Acuma alerg (la propriu -
imi imaginez ca e un antrenament si trebuie sa dau totul din mine) cu
doua biciclete. Ii las bicicleta in varful pantei si ma dau la vale.
Unde aveam panta la vale ma puteam pe bicicleta si alunecam. Unde
drumul era drept sau in urcare impingeam la ea.
Ajung asa la intrarea in Medias. Cand pe ea, cand pe langa ma apropii de linia de sosire.
Asta
a fost povestea maratonului de la Medias - cel mai slab din 2009 prin
prisma rezultatului. La fel de ingrijoratoare este si lipsa de vlaga pe
care am acuzat-o pe parcurs. Si la fel de ingrijoratoare, lipsa de
pregatire tehnica de care am dat dovada si eu si Elena.
A fost
un maraton bine organizat din toate punctele de vedere (nu iau aici in considerare incidentul de la premiere deoarece cunosc ambele parti implicate si nu pot sa am o parere obiectiva). Felicitari lui
Bitza, Alin, Isvan, Captain, Dani, Andrei, Pantani, Raluca,Gil care au
obtinut rezultate bune (mai ales raportandu-ne la numarul de
participanti).
Mancare, bere, chef si uitam repede neplacerile de la concurs.
Duminica
este rezervata pentru Transfagarasan. La ora 11.00 ne intalnim cu un
grup numeros de cursieristi in centru in Cartisoara. Ovidiu mi-a adus
din Sibiu un lant nou pe care mi-l monteaza impreuna cu Baso. Baietii
imi regleaza schimbatorul si am din nou cu ce sa ma joc.
Transfagarasanul
e un fel de piatra de hotar care trebuie trecuta de fiecare ciclist. Nu
sunt multe de povestit - din fericire pentru ziua de duminica am si
ceva poze. Pozele sunt proprietatea Ioanei - careia ii multumim si pe aceasta cale ca a fost masina tehnica de pe traseu.
30km
de urcare pura. Pana la Balea Cascada iese si mahmureala din mine si de
aici incep sa merg mai bine. Partea spectaculoasa (serpentinele din
capatul vaii) o fac chiar repede. Peisajul cunoscut, stricat de
manelele care se auzeau din fiecare poiana sau loc de parcare. Sus la
Balea e ca la talcioc. Ne retragem la o bere ca sa ne dregem. Povestile
de dupa ziua de munca si suntem gata de plecare.
Pe coborare singurul eveniment notabil este cazatura lui Ovidiu care din fericire a ramas fara urmari.
Am
facut si Transfagarasanul. Daca o sa mai am vreodata o zi libera si o
sa fim cu bicicleta prin zona sigur o sa mai urcam. Sigur nu o sa vin
din Timisoara pentru el. Drumul pana pe Muntele Mic e mai abrupt decat
Transfagarasanul (e si normal: ala spre muntele Mic nu a fost gandit sa
fie urcat de masini personale pe cand Transfagarasanul a fost proiectat
sa il poata urca o Dacie...).
Na, si-acuma sa comandam de pe net tot ce-am stricat la Medias...
Miercuri, 24 iunie 2009 - 23:39
Afisari: 1,671
hoinarii
Joi, 25 iunie 2009 - 21:01