Mic jurnal de drumetie : 16 martie 2008 (Muntii Piatra Craiului)

            Sambata dupa-amiaza, pe la 4 si ceva ma gandesc ca au trecut ceva zile si nu am mai facut nici o urcare pe poteci de munte. Desi cam obosit, ma bag in pumele mele si pun picioarele la treaba pana la cab Piatra Mare. O omleta super buna, facuta de specialistul Ati si o iau la vale sa nu ma prinda seara, nu de alta dar plecasem fara frontala. Barometru de la cabana anuntase o duminica foarte frumoasa, asa ca-mi pun imaginatia la treaba si coc ceva pentru ziua ce va sa vina, ca doar n-o sa stau acasa. Pana am ajuns jos ma si hotarasem: Piatra Craiului. Desi nu sunt deloc un adept al turelor de iarna, zic ca, totusi, nu ar fi rau sa testez si eu ce inseamna un piolet si niste coltari. Sun unu, doi, trei prieteni, dar se pare ca e greu sa-i aduni in ultimul ceas, asa ca un lucru e clar: voi merge singur. Reusesc sa vorbesc intr-un tarziu cu o prietena draga, ea se afla deja la cab. Curmatura si imi spune ca ar fi bine sa ma trezesc de dimineata 'rau'. Zis si facut, pun ceasul la 5:50.

            Deschid ochii si ma uit la ceas. E 8:20. Nu mai inteleg nimic! Dupa un efort de aducere aminte, imi dau seama ca oprisem ca prin vis alarma telefonului si ma lasasem prada dulcelui somn de dimineata. Nasol moment! Piedusem 2:30 si in mod normal poate ar fi trebuit sa-mi reconsider planurile. Stau totusi in Sacele, iar pana la Zarnesti e o paine de mancat. Dar mai bine mai tarziu decat niciodata si declansez atacul. Tzup in masina, noroc ca rucsacul era pregatit de cu seara. Piolet, coltari, fleece-uri, bluze de vant, un pumn de sosete si bocancii (cica de plimbare pe Republicii, asa cum mi-a spus cel de la magazinul Himalaya) plus ceva mancare si un litru de apa.

             Fac ce fac si la 9:34 parasesc masina la fantana lui Botorog, fara sa privesc in urma,  si ma dezmortesc putin pana la Curmatura. Pumele din picioare ma ajuta sa fac drumul mai scurt, asa ca in 55 minute 'lingeam' un sandvish in cabana. Incerc sa aflu ceva de prietena ce dormise acolo, dar nimeni nu a putut sa ma ajute. Un lucru e clar: merg pe creasta. Nu mai e nici o sansa sa ma deturneze cineva de la traseul fixat. Nu pierd vremea, mai iau un gat de apa de la izvor si ma pun in miscare. Ceasul nu sta. Mai urc putin in pume, dar conchid ca e mai bine sa le bag in sac inainte sa se ude, asa ca scot la treaba ghetutzele 'de promenada'. Din saua Crapaturii imi dau seama ca azi nu mersese nimeni pe traseu, urmele din ziua precedenta erau viscolite, pe alocuri chiar nu se vedeau.

             Am uitat sa va zic ca vremea era de vis. Un singur fleece si o bluza de ciclism au fost mai mult decat suficiente toata ziua, celalalte haine dovedindu-se un balast inutil.

              Ajung la cabluri, trebuie sa recunosc ca un pic periculoase pe timp de iarna, dar nu indeajuns sa ma convinga sa folosesc coltarii. Pioletul isi facea treaba pe deplin, intr-un singur loc, la o saritoare, fiind necesara crearea unei trepte, in rest o joaca de copil. Gasisem un loc de joaca minunat. Ajung pe creasta. Privelistea super-tare pe ambele parti ale muntelui. Ii vad si-i aud pe cei ce abordasera Piatra Mica. Pareau atat de aproape. Ma felicit de ideea de a merge pe acest traseu si continui portia de miscare. In 2 timpi si 3 miscari, n-as putea sa zic timpul cu exactitate, ajung la vf Turnu.

              Priveliste, soare, usoara adiere a vantului, ce bucurie! Era o zi tocmai buna de un asemenea traseu. Spre surprinderea mea, ma asteptam sa gasesc o creasta mai degraba dezgolita de zapada, dar am constatat ca nu a fost o idee prea buna sa nu imi iau parazapezile. Si am doua perechi acasa! Ce sa-i faci, sunt un novice al turelor de iarna. Din fiecare experienta invatam ceva. Si am mai invatat ceva: creasta Pietrei Craiului nu se face cu 1 singur litru de apa. Trebuie aproximativ 2 litri, nu ca as fi eu un etalon pentru toata lumea. Mai facusem o data acest traseu in vara si ajunsesem la aceeasi concluzie, dar mi-am zis ca iarna e altfel! Ghinion! Asa ca am recurs la planul de rezerva: mancatul de zapada. Doua ore am mancat zapada. Pana la urma, daca o faci in portii mici e chiar buna si mai rezolvi din sete. E bine sa alegi zapada cat mai proaspata, care sa se topeasca usor, altfel pierzi multa energie cu incalzirea ei. Noroc ca pe creasta e curata.

             Sus-jos, sus-jos, zaresc in departare 2 drumeti, care apoi dispar. Cred ca veneau dinspre La Om si o luasera la vale pe la vf Ascutit, ca au fost singurele aratari umane pe care le-am zarit pana sa ajung la civilizatie. Ce zi si ce surprindere sa nu vezi lume intr-un asemenea loc!? Creasta era numai a mea, iar vf La Om nu avea scapare. Le multumesc in gand celor doi pentru urmele proaspete si ma indrept spre varful tinta. Prea multe nu ar fi de povestit, poate ca pioletul a avut de lucru pe alocuri, poate si pentru ca nu mi-am pus coltarii. Fara coltari pasul e mai rapid si senzatia de libertate e mai mare.

             Trec de vf Ascutit, mai trec de vre-o 3 varfuri, imi amintesc momente din tura de vara facuta cu prietenul meu venit de peste mari si tari, remarc ca atunci nu am avut parte de o asemenea vreme si ajung inaintea ultimei urcari inainte de vf La Om. Incepe un vant hotarat, parca vrand sa ma intoarca din drum. Imi tarai pioletul prin zapada, marcandu-mi parca prezenta, mai bag o bucata de 'apa' in gura si in cateva minute am rezolvat creasta nordica. Scot telefonul si ma uit la ceas. Era ora 2 fix. Sunt destul de multumit ca nu e tarziu, dar nu stau mai mult de 2 minute, asa cat de un sandvis. Urmeaza ceva de vis: coborarea pana la refugiul Grind. Pe indicator scrie 1 - 1 1/2 h. Mi se pare un timp enorm. Ma hotaresc sa vad cum stau de fapt lucrurile in realitate si pun cronometrul la treaba. Zapada era uda-uda, dar numai buna pentru o coborare in stil freeride. 14 min si 30 sec de bucurie si sunt la refugiu. Parca ar mai fi mers o coborare! Intorc capul si "Mama mia!' exclam. Era o imagine a muntelui de neuitat.

             De aici totul devine un simplu antrenament, imi zic, alergare prin padure, curata-sanatate-curata, dar in viteza cu care slalomam printre copaci, si pe fondul unei slabe cunoasteri a zonei ma trezesc ca, dupa toate semnalmentele, sunt pe carari gresite. In loc sa o iau spre La Table ma trezesc ca o iau pe un drum forestier ce incepe sa urce in loc sa coboare. E clar! Sunt pe nicaieri si nu e tipenie de om, dar prefer sa continui alergarea decat sa scot harta. Undeva tot voi ajunge si era chiar interesant de vazut unde! Iar urcus, iar coboras, prin zapada uda, credeam ca am scapat de urcari, si dupa vre-o ora ma trezesc la un indicator ce imi vorbea printre altele de Fundata 3-4 h. E clar! Sunt aiurea rau!

             E timpul pentru tehnica balistica! Linia dreapta e cea mai scurta distanta intre doua puncte. Imi fixez o directie si ma tin de ea incercand sa ajung spre fantana lui Botorog, dar cine o sti cat mai e pana acolo? Este momentul sa-mi scot armele performante: pumele. Saracele erau amortite de atata stat in sac! Mai alerg cat pentru o zi printre case parca de sute de ani, abandonate, dar pline de farmec. Inca nici un om, pana dau de unii cu vaca. Eram in Pestera si aflu de la ei ca iesisem initial in Sirnea. Ce isprava! Ma directioneaza ei, asa printre dealuri, curti si chiar un hotel din departare si ajung eu la cimitirul din Pestera. Vedeam zona din Magura unde iese drumul de la Botorog. Ce grozav! Ma apropiam de masina, dar mai era o mica problema. Mai aveam de coborat o vale si de urcat inapoi un deal, asa de final, zic eu la 200-250 m alt. Ce sa-i faci, daca trebuie cu placere! Of-of!

            N-ar mai fi multe de povestit si ajung la Botorog. Scot din nou ceasul: 16:30 fix. Facusem 6h 56 minute. Ce fain! Trecem peste faptul ca a trebuit sa apelez la bunatatea unor turisti motorizati care mi-au dat curent sa-mi pornesc masina. Oricat de buna ar fi, nici o baterie nu tine 7 ore cu farurile pornite! Le multumesc din nou!

             Concluzii: -o zi cu vreme super, am carat ceva haine de pomana, dar pe munte mai bine sa ai de rezerva, coltari nu au fost necesari, dar pioletul a fost la locul potrivit. Foarte important e sa ai apa mai multa decat pe alte trasee. Creasta Pietrei Craiului nu-ti ofera de loc apa si inca ceva: parazapezile erau numai bune, insa ma felicit pentru ca am folosit 2 perechi de incaltaminte si sosete din belsug.

              Dragelor si dragilor: "joc de glezna - pas intins!"

Luni, 17 martie 2008 - 09:29 
Afisari: 1,602 


puma