Marathonul Bucegi 7500 - Provocarea suprema (Muntii Bucegi)

    Ce este Marathonul Bucegi 7500? Pe scurt se rezuma astfel: un traseu de 88km si 7500m diferenta de nivel in muntii Bucegi. Pe hartie, 88 e un numar. La fata locului... e cu totul altceva. Poate deveni chiar sinonim cu infinitul.

    Asteptam de mult timp acest concurs - editia 16-18 iulie 2010. Mi se pare provocarea suprema a montaniarzilor, e o cursa mult mai grea decat mult mai celebrul Maraton al Pietrei-Craiului sau decat alte concursuri. Este cel mai greu concurs din Romania care implica doar trail-running (este posibil sa fie Carpatian Adventure mai dificil, dar el implica si o portiune de mountain-bike). Daca reusesti sa termini Marathonul Bucegi 7500 poti termina orice concurs, de asta tineam mult sa vad daca pot merge pana la capat, aproape 90 km in maxim 50 ore.

    Iata harta traseului:

    Punctele rosii de pe harta reprezinta punctele de control, in numar de 16, puncte care trebuiesc ajunse in ordine crescatoare. In rest, daca gasesti vreo scurtatura, treaba ta, esti liber s-o iei pe acolo. Iar timpul limita de a ajunge la finish este de 50 ore. Regulile sunt simple: mergi pana crapi, alergi, te opresti, mai dormi un pic pe traseu, treaba ta, faci cum vrei, dar trebuie sa ajungi la timp la finish.

    Traseul nu se compara cu nimic din ceea ce inseamna o tura de o zi. Imaginati-va cea mai dura tura de o zi facuta de majoritatea dintre voi si multiplicati-o cu un factor X (care poate fi 5,6...10... dupa caz) si veti obtine Maratonul Bucegi 7500. In cei 90 km vom parcurge Bucegii pe toate partile, in perioada 16-18 iulie 2010. Avem 7 mari catarari pe traseu, carora eu le acord categorii ca la ciclism in felul urmator, cu diferenta de nivel precizata:

1. Padina-Cab. Vf cu Dor-Cota 2000 (600m)            -categoria a II-a

2. Cota 1400-Piatra Arsa (1050m)                            -categoria I

3. Busteni-Jepii Mici-Babele (1200m)                           -categoria speciala

4. Salvamont Pestera-Valea Ialomitei-Vf Omu (900m)  -categoria I

5. Gura Diham-Prepeleac-Bucsoiu-Vf Omu (1600m)      -categoria speciala

6. Salvamont Bran-Valea Gaura-Vf Omu (1600m)        -categoria I

7. Poiana Gutzanu-Saua Strunga   (300m)                 -categoria a III-a

    Mai trebuie spus ca Maratonul Bucegi 7500 de anul acesta are doua sectiuni: Hobby si Elite. Categoria Hobby este de incurajare pentru amatorii de drumetii, are doar 31km lungime. Categoria Elite este provocarea adevarata, o incercare care te forteaza sa-ti depasesti limitele cu adevarat.

    Nici nu ma gandesc sa ma inscriu la Hobby, taxa de inscriere este aceeasi ca la Elite. Iar 31 km stiu sigur ca-i pot parcurge fara probleme exceptionale, si ar fi fost pacat sa ma inscriu la Hobby, sa termin si sa vad ca mai puteam continua traseul. Asa mai bine incerc la Elite, chiar daca imi dau de la start doar 30% sanse sa termin tot traseul!

   Cursa se desfasoara in echipe de cate doi, la trei categorii: feminin, masculin si mixt, atat la Hobby cat si la Elite. Eu fac echipa cu Nicolae Gheorghe, si ne numim echipa TUNARII GALACTICI.

Hai echipa!!!

    SI GATA!!! Atat cu introducerea, ca poate v-ati plictisit! Sa trecem la adevaratul jurnal al Maratonului Bucegi 7500!

MARATONUL BUCEGI 7500 - PROVOCAREA SUPREMA 

    In dimineata zilei de joi, 15 iulie 2010, ne imbarcam in primul tren personal (a se citi cocalar) din Gara de Nord in directia Busteni. Suntem cu casa dupa noi, amandoi avem cate un rucsac de vreo 15 kg. Nah, ne trebuie multa mancare pentru patru zile de concurs, ne trebuie zeci de mii de calorii, eventual poate trebuie sa mai dam si ceva spaga la urs daca ne viziteaza in tabara de baza a maratonului, cea de la Salvamont Pestera.

   In mod necaracteristic, trenul ajunge in Busteni cu o intarziere modesta, vreo 35 minute. Se grabea undeva mecanicul?

      Da-te jos din tren si ia-o inspre telecabina. Dar mai intai, vezi daca poti ridica rucsacul de jos. Bine ca o sa lasam multe din bagaje in tabara de baza, ca altfel 90km cu asa ceva in spate nu merge.

      Ce am atatea in spate (si in mana)? Sa va zic: cortul, sacul de dormit militar vechi de 25 de ani cu temperatura de confort indoielnica, izopren, mancare (si-n sacosa si-n rucsac), haine de schimb si echipamentul obligatoriu cerut de organizatori: trusa de prim-ajutor, folie de supravietuire, caciula, bluza cu maneca lunga, pantaloni lungi, pelerina de ploaie, frontala. Mai am la mine o gramada de alte nimicuri, importante de altfel. Oricum e clar ca sunt multe. Parca ma mut pe munte, e aiurea.

      Planul initial de ajungere la start, la Salvamont Pestera: telecabina pana la Babele si de acolo pe jos, o coborare usoara de maxim o ora jumate.

     Cand ajungem la telecabina... surpriza! Cica: instalatia nu functioneaza, vant puternic pe platou.

     Ghinion! Cu ce mai ajungem noi acum la start? Solutia ieftina: Jepii Mici pe jos. Solutia ,,expensive": drumul cu masina unui rechin care ne-a abordat deja in cateva secunde de cand am ajuns la telecabina. Ne cere 60 RON de persoana. Stam, chibzuim putin, pe jos e naspa pe Jepi cu astea in spate, iar noi trebuie sa fim odihniti pentru maine cand se va da startul... Hai la rechin sa mai negociem. Zicem ca vrem numai dus pana acolo, si mai lasa din pret: 50 RON. E bine si asa. Merge.

      Pornim usor-usor (80 la ora in localitate!!) sa ocolim prin Sinaia si nu mai stiu ce alte forestiere desfundate si lungi. Pe drum rechinul tot vine cu oferte: ba vreti sa facem o excursie pe Zanoaga, ba pana la Babele, ba pana nu mai stiu unde... Eu vreau doar sa ajung la start, ce tot imi bate asta capul? E drept ca nu eram noi doi singuri in masina cu rechinul, mai era inca o familie de trei persoane. Ne intreaba rechinul de ce mergem la Padina.

-Pentru Maratonul Bucegi 7500, zicem noi.

-Haa?? face el. Ce-i ala?

-Da, n-ati auzit de el?

-Ati vazut vreun afis in Busteni?

-Nu, am vazut pe site. In Busteni nu era.

-Apai vi se pare ca eu umblu pe Internet?

,,Nu, dar nici pe sosea nu umbli" zic in gandul meu. Mi se face rau de la atatea serpentine si drum prost pe care rechinul isi forteaza MCV-ul.

    Nici ceilalti din masina nu auzisera de maraton. Cand le spunem ca are 90km si incercam sa-l terminam la castigam admiratia.

-Waw, si o sa rezistati atat?

-Pai suntem experimentati. ,,Nu ca voi care n-ati merge nici 10 km pe jos". Da stiu, sunt iritat la culme de seria de nasoale de dimineata, n-am ce face.

    Mai oprim pe traseu de cateva ori sa vedem Lacul Bolboci, Cheile Coteanu, Cheile Nu-Stiu-Cum, etc. Rechinul are talent de ghid turistic, lucreaza in zona de cand se construia barajul.

    Intr-un final, ne lasa la Padina, cu inca o gluma nesarata: 20 RON pentru bagaje. Cand ne uitam prostiti la el, bufneste in ras si ne zice ca a glumit. Da, da, buna asta...

    Coboram din masina langa Pestera si o luam pe jos inca o bucata de vreo 2 km. Rechinul trece pe langa noi de parca nu ne-ar cunoaste si se duce cu masina pana la Salvamont Pestera, unde mergem si noi, sa-si caute clienti. Ce om! Doar pentru ca a pierdut 20 RON in afacerea cu noi. :(

    Ajungem la start la ora 15:00. Putina lume venise, dar mai e timp pana seara la sedinta tehnica de la ora 20.

      Imediat organizatorii ne dat o foaie sa completam datele personale si o declaratie ca participam la concurs pe propria raspundere (procedura standard). Apoi ne dau fisa de concurs, pe care e trecuta si harta traseului, pe care ma apuc s-o studiez.

     Montam rapid cortul intr-o zona pe care incercam sa o alegem cat mai ferit de vizitele nocturne ale ursului. Il punem chiar in centrul taberei de corturi. E mai riscant anul acesta pentru ca cei de la Salvamont Pestera nu ne-au mai lasat sa punem corturile in curtea lor.

    Salvamont Pestera este la 1600m si e un bun prilej sa facem o aclimatizare pentru maine, cand vom concura mult la altitudini mari. De aceea stabilim sa urcam putin pe munte, pe de-a dreptul, sa ne intram in ritm. Putin =200-300m diferenta de nivel.

     Ne intoarcem apoi in tabara, incercam sa dormim putin, dar soarele ne prajeste ca pe cartofi, si ne chinuim sa gasim un pic de umbra. Putin mai tarziu incepe sa ploua, dar slab si fara tunete si fulgere. Urmeaza apoi sedinta tehnica unde ne este explicat traseul. Sunt foarte atent si incerc sa retin cat mai multe detalii, mai ales ca nu am  GPS-ul si pe foarte multe dintre trasee n-am fost niciodata.

      Ne bagam imediat la somn. Noaptea este friguroasa pentru noi cei de la campie (9 grade Celsius), dar trece. Nicolae doarme in stilul ,,bata", adica nu simte absolut nimic, nici macar cand ii dau una sa nu mai sforaie. Eu pe de alta parte ies din cort de vreo doua ori atunci cand aud cainii ca latra mai serios. Totusi, ursul e cuminte si nu ne viziteaza noaptea asta.

     5:10 dimineata, pregatirea de start:

      Luam doar o parte din mancare si haine la noi, n-are rost sa ne incarcam prea mult, din moment ce vom trece din nou pe la start peste 31km. Incepem sa bagam in noi salam cu cascaval, banane, miere.

Startul se da la ora 06:00. 3...2....1...START!

     

      A inceput cea mai dificila cursa din tara. Si de parca n-am avea de mers 90km, incepem sa alergam pe prima portiune de 2-3km, care e pe un fals plat sau putin in coborare. Eu si Nicolae suntem buni la cursele pe plat, si anume crosurile bucurestene, asa ca n-avem nicio problema in a ramane in primele 5 locuri. Mie chiar mi se pare ca se alearga incet si as fugi mai tare. Suntem cot la cot cu Hoinarii pe aceasta portiune.

Hoinarii, cea mai buna echipa de mixt anul trecut.

     Din pacate pentru noi, portiunea de plat se termina si incepe urcarea spre Cota 2000 Sinaia. Incercam sa pastram ritmul Hoinarilor, dar ei merg bine pe aceasta portiune. In dau seama ca nu pot merge asa, trebuie s-o iau in ritmul meu ca sa am sanse sa termin maratonul. Atfel o sa ma sufoc pe aceasta lunga urcare.

    Incetinesc ritmul, nu pentru ca nu mai am suflu, ci pentru ca stiu ca n-o sa mai am suflu mai departe daca o tin asa. Am un autocontrol foarte bun si stiu exact.

    Din spate vin puternic alte echipe de masculin care ne depasesc. Asta e, n-avem rezistenta lor, oricum nu avem ca obiectiv clasarea in primele locuri. E si asa suficient de greu si sa termini maratonul, nu-i la indemana oricui.

    Totusi merg mai rapid decat mersul meu normal pe munte, si in scurt timp iesim pe platou.

     Totul merge bine pana la primul CP (check-point), cabana Vf cu Dor, la care ajungem in doar o ora si 16 minute de la start.

     De la cabana se continua urcarea spre cota 2000.

     Ajungem sus, trecem o sa si incepem sa coboram spre Cota 1400 si al doilea CP care se afla in Poiana Stanii.

11km facuti, mai sunt 77km pana la final.

Coborarea e urata, se coboara pe pietre si pamant pe partia de schi Drumul de vara. Nu-mi place coborarea asta, imi rupe genunchii.

      Ajungem la cota 1400 si tinem directia Schitul Sf Ana spre Poiana Stanii unde ajungem la ora 8:37 dimineata (2 ore si 37 min de la start).

     De aici urmeaza prima catarare mai serioasa: Piciorul Pietrei Arse (1050m diferenta de nivel), urcare grea, de categoria I. Luam inainte de inceperea ei niste banane si miere. Mierea e cel mai bun energizant natural si se vede imediat efectul ei.

     Tinem banda albastra pana sus. Vedem un afis hilar, la care nu te poti abtine sa nu zambesti Ce oameni!

 

        Urcarea nu este atat de dificila in prima parte unde poteca face serpentine foarte largi. Dar poteca este ingusta si prapastia de langa este mare. Pe la jumatatea urcarii incep sa ne ajunga din spate si echipe de la Hobby (ei au inceput cu o ora in urma noastra).

Urcand pe Piatra Arsa:

   Cei de la Hobby se misca bine. Pai da, ei mai au putin si termina concursul. Noi mai avem inca 70km. Ajungem pe platou si intram in padurea de jnepenis spre cabana Piatra Arsa.

   Ajungem CP-ul 3 la 10:22, 4 ore 22min de la start. Un om normal ar opri aici tura montana, distanta parcursa ar fi suficienta. Noi insa continuam sa coboram pana in Busteni, pe Jepii Mari.

    In sfarsit o coborare ca lumea!! Super Jepii Mari. Se coboara tehnic pe stanci, dar asa e foarte rapid pentru mine. Numai ca trebuie concentrare maxima, e foarte usor sa aluneci. Dar mie imi convine, ma descurc perfect.

 Fast way down:

 Cobor tehnic si rapid si depasim o echipa de mixt de la Elite. Super!

     Foarte fain traseul pe Jepii Mari. Marcajul arata sus ,,Busteni 2-3 ore". Noi am facut 1 ora si 20 minute.

     Ajungem in Busteni unde in graba coborarii uitam sa trecem pe la CP4. :)) Noroc ca au strigat dupa noi si ne-am intors.

     Urmeaza cel mai greu traseu de pana acum: Jepii Mici, o catarare de categorie speciala. 1200m diferenta de nivel. Urcus continuu si periculos. Mai ales ca se innoreaza si se pare ca vine ploaia. Stam un pic la intrarea pe traseu, mai mancam ceva (cascaval si branza topita aduse de Nasul Branzeturilor, Nicolae), bem cate un energizant ieftin, cate o banana, ne racorim putin picioarele in paraul Jepilor si ne pornim pe urcare. La intrarea pe traseu o femeie ne intreaba daca suntem de la vreun club ceva, ca a vazut multi concurenti cu numarul pus pe rucsac. Ii spunem ca suntem la Maratonul Bucegi 7500. Nu auzise de asa ceva. Ce promovare a facut

CPNT-ul evenimentului?? Nu stiu nici macar cei din zona, d-apoi altii.

    Nu-i timp de discutii, pornim pe Jepii Mici. Incepem abrupt deja.

    Urc in ritm, un ritm foarte bun, neasteptat de bun dupa 25 km. Ma simt bine. Rup Jepii Mici! Parca nici n-au trecut 25 km de traseu.

  

     Totusi, cu Jepii nu te joci, sa n-ajungi asa :))

     Buuummm!! Tunetul vesteste ploaia iminenta. Jepii Mici devin un pic mai dificili.

      Ploaia se pare ca imi face bine si urc mai rapid. Depasim o gramada de echipe de la Hobby care n-o luasera inainte pe Piatra Arsa. Am depasit in total vreo 4-5 echipe de la Hobby pe Jepi.

     Pe vant, pe ploaie, pe Jepi ii dam bataie!! Hai Tunarii Galactici!

     Se mai lasa si ceata de nu mai vedem la doi pasi:

       Dar e frumos, chiar daca ploua. Traseul Jepii Mici e foarte spectaculos, desi obositor. Cand ajungem pe platou incepe si grindina. Bine ca macar nu fulgera prea des, si tunetele vin de departe.

       CP5 Cabana Babele (ora 15:26):

       Sunt ud total si mi-e frig. Pelerina mea de ploaie nu e buna de nimic, m-am udat tot. Luam cate o ciocolata calda de la Babele sa ne incalzim putin. Apoi urmeaza coborarea descrisa la inceput ca fiind usoara, de la Babele la Salvamont Pestera. Pe mine deja ma dor genunchii asa ca o iau mai incet. Vremea s-a inseninat si ploaia s-a oprit.

      Tabara de baza de sus:

      Trecem prima oara pe la finish. E bine sa primesti incurajari cand stii ca mai ai 57km de parcurs si 4 catarari, dintre care una deosebit de grea, Vf Bucsoiu.

Luam acum o pauza mai lunga, de circa o ora. Mancam ceva (a.k.a. branzeturi) ne odihnim putin si ne pregatim sa ridicam ancora spre varful Omu 2507m, prima urcare, pe Obarsia Ialomitei.

     

      Nicolae propune sa mai luam cate un energizant. Eu iau o inghititura si gata. Nu mie atat de bine. Ma simt un pic rau, dar de mers mai departe, pot sa merg. Nu ma simt obosit deloc, de parca abia acum incep concursul. Iar catararea spre Vf Omu e doar de categoria I, e lunga, dar panta e mica.

     In timp ce urcam ne intalnim cu castigatoarea de la categoria Hobby feminin, si urcam impreuna spre Vf Omu.

     

      900m diferenta de nivel pana la Vf Omu. O tura de o zi. Noi facem trei ore.

      Pe finalul catararii, ultimii 150m diferenta de nivel, ne uitam in spate si vedem o echipa de la Elite masculin care incearca sa ne ajunga. Asa ca marim ritmul, desi trebuie sa o lasam in urma pe insotitoarea noastra.

      La Vf Omu, CP7, aflam ca timpul intermediar eliminatoriu este de 30 ore la a doua trecere peste Vf Omu. Cum??? Eu credeam ca la prima trecere avem timp eliminatoriu. Asta inseamna ca mai avem doar 15 ore sa coboram pe valea Cerbului pana la Gura Diham si sa urcam iar pe Vf Bucsoiu!! Avem putin timp, e clar.

     Anul asta organizatorii au facut un lucru de laudat! Au carat Coca-Cola (nu e reclama mascata, Coca-Cola e unul din sponsorii evenimentului) si apa minerala pentru concurenti la cabana Omu. Foarte buna initiativa, din moment ce nu se gaseste apa deloc in preajma varfului.

      Luam cate un suc si o luam valea, si anume, valea Cerbului.

     Am ajuns la CP7 la ora 20:32. Incepe sa se intunece si scoatem frontalele. Coboram cat coboram, dar mai jos, intunericul si marcajul execrabil ne fac sa pierdem poteca. Ajungem la o fundatura si ne intoarcem, moment in care zarim frontalele unora care coboara. Sunt echipa 107 de la masculin, Nogels. Facem front comun sa gasim poteca buna si coboram impreuna. Mai bine asa, abia facem galagie si ne ferim de ursii numerosi din zona.

    Coborarea e interminabila!! Absolut interminabila!! E aiurea ca e intuneric si nu vezi cat mai ai de coborat, parca facem o calatorie spre centrul pamantului.

   

    Intr-un tarziu, coboram la drumul spre cabana Gura Diham. Nogels-ii se duc sa doarma la cineva in Busteni, iar noi ne ducem spre CP8, Gura Diham. Pe drum, multa lume cu rulota se holba la un tomberon. Ne uitam si noi si vedem ursul. Tare! N-avea treaba cu noi, scormonea in gunoi. Era chiar dragalas. :)

    Dar ne vedem si noi de treaba noastra, doar nu era sa ne ducem sa-l mangaiem. :)) La ora 00:25 ajungem intr-un final la CP8, Gura Diham. Aproape 4 ore a durat coborarea!!! Imens.

    Dupa atata drum trebuie si putin somn. Intram in curtea cabanei si ne trantim izoprenele pe jos si ne invelim cu folia de supravietuire.

    A fost CEA MAI GROAZNICA NOAPTE pe care am avut-o. Era frig, folia se umpluse pe interior de condens si ma udase rau, asa ca tremuram tot timpul. Aveam planificat sa dormim doar 4 ore ca sa putem ajunge la timp pe Vf Omu. Dar din astea 4 ore, nush daca am dormit 2. Si nici ala n-a fost somn, a fost mai mult odihna. Groaznica noapte!!!

     Pe la 02:30 noaptea s-au auzit niste voci care radeau probabil (si) de noi. Duceti-va bah de aici, cocalarilor!! E clar, nu-s in dispozitie buna cand sunt obosit. Nicolae probabil dormea din nou stilul bata si n-a auzit nimic.

     CP8 Gura Diham - teoretic jumatatea traseului. E stricat si aparatul fotografic dupa atata drum.

   

      La 04:00 dimineata plecam spre cel mai dificil traseu din muntii Bucegi,

Vf Bucsoiu. Mai intai trebuie sa trecem pe la cab Poiana Izvoarelor, pe marcaj banda rosie. Urcarea incepe abrupt, dar in scurt timp ajungem la o intersectie de trasee. Unul bun, la stanga, spre Poiana Izvoarelor, unul nu atat de bun, triunghi albastru, spre Cabana Diham.

      Cum era intuneric, nu vedem ca de fapt era o intersectie de trei trasee. Noi o luam pe cel din mijloc crezand ca e de fapt cel din stanga.

        Mergem noi 300m, 500m, nu vedem niciun marcaj. Cum asa? Sunam la organizatori. E 5 dimineata, probabil ii trezim din somn. Ii explic omului care mi-a raspuns cat pot de bine pe unde sunt, ca n-am mai vazut marcajul de mult, ca sunt pe un drum de caruta plin de noroi si boltoace... Ma asigura ca mergem bine. (?!)

Ok, multumim pentru indicatii, dar 200m mai incolo vedem marcajul triunghi albastru. Tradare! :)) Suntem pe un traseu gresit. Ma uit pe harta si vad ca avem doua variante: sa ne intoarcem inapoi sau sa trecem de-a dreptul muntele din stanga noastra (Muntele Diham). O luam de-a dreptul pe munte si traversam fara mari probleme, desi facem mare risipa de energie. Eu ma orientez de obicei foarte bine, si episodul asta e unul cu totul izolat. Nu cum am auzit la sosire ca s-au ratacit multi de la Hobby, de s-au invartit kilometri intregi. Eu unul nu m-am ratacit, desi nici eu n-am mai fost prin zonele alea de la Cota 2000, Cota 1400, Piatra Arsa etc.

      

      O data ajunsi pe traseul bun incepem sa urcam spre jungla de pe Bucsoiu. Mai intai mancam ceva (branzeturi). Nicolae imi da sa tin la mine o branza topita d-aia, legata stil salam.

     -Mai Nicolae, cate d-astea de branza mai ai???

     -Pai mai am cateva la mine si o parte am lasat la Vf Omu. Dar cele mai multe le- am lasat la cort! =))=))

      Deah, e clar, am umplut tot masivul cu branza topita. :)) 

     

      Traseul pe Bucsoiu incepe destul de lin in prima parte, cu o poteca care parca urmeaza curba de nivel, desi are portiuni multe in care urca pronuntat. La un moment dat ne uitam in spate si ii vedem pe cei de la Nogels ca vin dupa noi. Aahh, daca nu pierdeam timpul cu ratacirea aia!! Nu se poate sa ne ajunga, asa ca maresc si eu pasul. Pana acum am mers intr-un ritm care sa-mi asigure terminarea maratonului, dar vazand o echipa adversa in spatele nostru a trebuit sa fac ceva. Asa ca am accelerat. Probabil asta a fost cea mai rapida portiune de urcare din tot concursul. In 5 minute nu se mai vedeau, nu se mai auzeau, erau in urma noastra cu cel putin 300m.

      Inainte de Vf Bucsoiu mai este un punct de control in Saua La Prepeleac. Dar inainte de acesta este cea mai abrupta panta de poteca pe care am vazut-o eu. Minim 40 grade inclinatie pe o distanta mare! Urcam repede pe aici si ajungem CP9 la 08:00 dimineata, pe 17 iulie 2010.

     

      Urmatoarea portiune de pe Bucsoiu este o jungla in toata regula. Vegetatia e atat de deasa ca poti merge doar pe poteca, prin alta parte e imposibil. Si poteca urca abrupt, incat trebuie sa te tii de toate radacinile posibile.

      Cand in sfarsit se iese din jungla se ajunge pe stancarie. Portiuni foarte periculoase si cu lanturi putine. Traseu dificil.

    Apoi devine catarare la liber pe stanci:   

Iesind pe Vf Bucsoiu:

      

     Absolut impresionant traseul pe Bucsoiu!!! Deocamdata este Mama Traseelor pe care le-am facut!! Incredibil!! A avut de toate: poteca normala, stanci, cabluri, jungla, peisaje care-ti taie rasuflarea, zone foarte periculoase, zone limita, catarare la liber fara cabluri... Multumim CPNT ca ne-ati bagat pe aici! :D A fost superb!

     Pornim spre Vf Omu 2507m, a doua oara.

      Ajungem a doua oara la Vf Omu la 10:56, cu o ora inainte de timpul eliminatoriu. Avem de la start 29 ore. Cei de la Nogels nu se vad, desi ii zarisem de undeva de pe Bucsoiu si erau doar cu 300-400m liniari in spatele nostru.

       Cei din postul de le cabana Omu sunt foarte primitori, ne intreaba daca avem nevoie de ceva, se ofera sa ne mai tina din lucruri pana la urmatoarea trecere pe acolo.

      Castigatoarea de la Hobby feminin, pe care o reintalnim aici, imi ofera un Ketonal alifie sa-mi dau pentru durerea de genunchi. Ii multumesc foarte mult! Altfel ar fi fost foarte greu sa cobor lunga coborare pana in Bran, pe Ciubotea.

      Ketonalul imi face foarte bine si incepem sa coboram. Mai intai avem un ciot de urcare pana pe Vf Scara, iar apoi incepe coborarea propriu-zisa.

      Pana acolo jos o sa coboram, pana in Bran!

    

     Nu-mi place coborarea asta! :( Prea mult grohotis care iti fuge de sub picioare. Dar coboram bine. Trecem pe langa niste ciobani care tot asa ne intreaba daca suntem de la club. Unde e promovarea CPNT-ului?? Chiar nimeni nu a auzit de eveniment? E totusi cea mai dificila cursa din tara, nu un cros de 30 min in Fundulea.

    Mai jos, scapam de stancarie si mergem pe iarba spre Salvamont Bran, unde e CP11.

Mai e putin:

    

     Se innoreaza iar si se pare ca va ploua. Ajungem la CP11 la ora 14:17. Inca un lucru bun: suntem serviti cu paste cu cascaval si ceai de catre organizatori. Da, e un ceva foarte bun sa primesti o masa calda. Dar iar cascaval? :P Sigur, zic asa pentru ca m-am cam saturat eu de el. Altfel ar fi fost excelent. :X

   

     Ultima urcare mare incepe la vreo 200m mai jos de Salvamont Bran. Este vorba de urcarea pe valea Gaura spre Vf Omu, catarare de categoria I, 1600m diferenta de nivel.

    Imi place cum a inceput. In primii doi kilometri panta nu se modifica deloc. Este practic o linie dreapta cu o panta specificata. Cred sa se poate scrie foarte usor ecuatia dreptei determinata de aceasta poteca. Pot merge constant, asa cum imi place cel mai mult.

  

    Mai sus incepe sa ploua torential, udandu-ne pana la piele.

      Se urca pana intr-o sa, apoi se coboara cat sa te saturi, apoi urca din nou pana la CP12, plasat la intrarea in Valea Gaura. Suntem aici la 17:37. Cei de aici ne intreaba daca nu stim ceva de cei de la Nogels. Nu stim, de pe Bucsoiu nu i-am mai vazut.

     

     Valea Gaura este spectaculoasa. Avem aici si o cascada mare, Moara Dracului, pe care poteca o ocoleste prin dreapta, urcand abrupt pe stancarie si grohotis. Ploaia se opreste de parca nici n-ar fi fost. E bine, caci ne asteapta cea mai dificila portiune de lanturi din Bucegi!! Aici pe valea Gaura este un perete de stanca aproape vertical, pe care se urca printr-o crapatura. Este mai mult un traseu de alpinism. Daca nu ar fi fost cablurile sa te tragi de ele nu vad cum ai putea urca pe aici.

     Superba portiune, dar grea. Mi-a luat ceva timp sa-mi stabilesc strategia de abordare.

    Stancile continua si mai sus, desi mai usor de trecut:

   

       Valea Gaura este o vale glaciara, asa ca o data iesiti in caldarea glaciara superioara a vaii panta devine foarte lina si stancile se termina.

       In continuare trebuie sa urcam spre cabana Omu, care pare atat de sus! Urcam pe o panta cu iarba, de-a dreptul. Este epuizant si de abia ma misc. Dupa 70 km de traseu e de inteles.

       Foarte important este aici sa nu-ti pierzi concentrarea. Dupa atata drum e usor. E usor sa cazi. E usor sa-ti rupi gatul. E greu sa nu-ti pierzi concentrarea.

       Nu stiu altii cum spun ca trebuie sa te gandesti la familie, la prieteni, la cei de acasa. E o prostie! Nu exista asa ceva! Pentru mine nu exista decat spatiul de un metru din fata mea cu atributele lui. Atat. Nimic mai mult! Sunt concentrat la maxim. Imi controlez respiratia pentru a asigura muschilor aportul optim de oxigen pentru efort. Calculez timpul, ritmul, panta si diferenta de nivel ramasa, pentru a nu ramane fara energie. Ma pricep foarte bine la asta. Sunt un cronometru.

    

     Poate ca si de asta ma acuza Nicolae ca mi-am propus sa termin maratonul in exact 50 ore. Ceea ce nu-i adevarat. Doar ca ma cunosc prea bine pentru a forta inutil. Stiu exact cum trebuie sa merg pentru a termina cursa, si chiar daca coechipierul meu vrea sa acceleram pe unele portiuni, sunt nevoit sa-l refuz.

   

     Ultimele pante spre Vf Omu, pe care am ajuns la 20:33, m-au secat de energie, dar nu de toata. Imi mai trebuie pentru inca 18km de traseu. Un efect de incurajare are si frumosul apus de soare pe care il vedem de la Omu.

       Ultimii 18 km: mersul pe platou pana in saua Batrana, coborarea in Poiana Gutzanu, urcarea in Saua Strunga, coborarea la Padina si finishul.

Incepem sa mergem pe platou pana la ultimele gene de lumina.

       Suntem la peste 2000m si vantul incepe sa sufle. E frig. E intuneric. Ma dor talpile foarte tare. Am bataturi mari. N-am puterea nici sa mai bat din palme sa alung ursii. Poate ca oricum ursii n-alearga acum pe platou ca noi. Poate ca se odihnesc si ei intr-un loc placut, cald... odihnitor... Intr-un loc fara vant... unde sa nu-i ude ploaia... unde sa nu le fie foame... ZBANG! Imi dau o palma! Ce-i asta? Sa adorm aici la final? Sa renunt? Cum ramane cu motto-ul nostru: ,,failure is not an option"?? Am avut un moment de cadere, dar nu pot renunta acum. Trebuie sa merg pana la capat! Chiar de-ar fi sa crap si tot trebuie sa ajung la final!! Trebuie!!

      Strabatem inca o padure de jnepenis si ajungem in Saua Batrana, de unde o luam spre Poiana Gutzanu. In josul muntelui, pe un intuneric bezna, vedem o luminita de la postul de control, CP 14. Pare atat de aproape. Iluzionant de aproape. Parca e un miraj. Stiu de pe harta ca sunt de coborat circa 500m diferenta de nivel pana acolo. Dar poate ca nu sunt atat. Poate ca o sa ajungem mai repede.

      Visul mi se naruie cand dupa 2 ore noi tot coboram pe un grohotis enervant. Nu vedem poteca, vedem doar marcajele de pe stanci si ne gasim noi drum pana acolo la ele.

     Luminita de pe cortul organizatorilor pare ca nu se va mai apropia niciodata de noi. O luam pe de-a dreptul spre ea, parasind poteca. Ne atrage luminita ca pe fluturi. Coboram, coboram... si ajungem dedesubtul luminitei. Deah, nu trebuia sa parasim poteca. Urcam din nou si tinem poteca care ne scoate repede la CP14 Poiana Gutzanu. Am facut 5 ore pe pe Omu pana aici, mergand continuu.

      Urmeaza urcarea spre Saua Strunga, 300m diferenta de nivel, catarare de categoria a III-a. Urcare simpla in teorie, mai grea pe traseu dupa 80km. Din spate ne ajunge o echipa de mixt, care cauta traseul banda rosie. Si Nicolae cauta ceva. Il intreb ce, dar se rasteste la mine sa merg inainte. Ce cauta toata lumea? De ce nu-mi spune nimeni nimic? Intr-un final aflu ca toti cauta traseul banda rosie. De ce nu m-a intrebat nimeni? Pai suntem pe traseul bun, eu stiam asta de mult. Au innebunit cu totii de il cauta?

     Spre finalul catararii, din cauza oboselii si a durerilor insuportabile de talpi nu mai pot tine ritmul cu Nicolae si cu echipa de mixt si raman in urma. Nicolae se opreste sa ma astepte, desi tine cu tot dinadinsul sa depasim echipa de mixt. Nu stiu de ce. N-avem treaba cu ei si nici ei cu noi. Atunci?

 

     In Saua Strunga, CP15, ajungem echipa de mixt care se oprise sa manance. Intrebam de traseu si incepem sa coboram. Nicolae e nervos ca merg prea incet, nu vrea sa inteleaga ca nu mai pot de talpi, crede ca fac express doar ca sa ies pe ultimul loc. E aiurea ce zice dar nu cred ca-si da seama. Bine, daca asa vrei tu, sa-i depasim! O sa ma fortez la maxim. O sa ma tin dupa Nicolae cat de rapid pot, lasandu-l pe el sa gaseasca traseele, sa vedem daca atunci ii depasim. Sunt sigur ca nu, Nicolae nu stie drumurile atat de bine ca mine. Dar totusi insista sa tina el harta. E aiurea. Ma gandesc ca nu mai judeca limpede. Eu insa da. Il las sa piarda pe mana lui, ca razbunare ca ma forteaza sa merg atat de repede cand e clar ca nu mai pot. Iau repede un Ketonal si-l urmez.

     Drumul spre Padina trece printr-o stana. Nicolae vrea sa ocoleasca prin stanga urcand pe munte. Bine, dar totusi urcam prea mult. La un moment dat ii strig: ,,tu chiar vrei sa urci pe varful muntelui??" Isi da seama ca a urcat prea mult cand vede frontalele echipei de mixt trecand pe jos direct prin stana. Pe acolo as fi luat-o si eu, dar am zis ca-l urmez pe Nicolae ca razbunare, desi ma chinui la fiecare pas.

    Coboram repede la stana si alergam sa ajungem echipa de mixt, pe care o depasim. Nicolae vrea sa paraseasca poteca sa coboare de-a dreptul. Il urmez. Ajunge la niste case si zice ca e Padina (??) Imi arata si pe harta (??) Gresit de altfel, dar nu zic nimic. Vede un podet peste un canal de scurgere si zice ca e podul marcat pe harta (??). Pana sa se dumireasca pe unde s-o luam, mixt-ul ne ajunge. Ii arat eu un pod lui Nicolae, baremi sa ajungem inaintea lor. Ajungem la drum si Nicolae nu stie in care parte s-o ia: in sus sau in jos? Mi se pare prosteasca incapatanatea asta de a nu merge dupa mine mai incet, dar la sigur, in favoarea mersului mai rapid, dar pe trasee gresite, care ma forteaza mult si inutil. Mai mult pierdem timpul.

      Nicolae vede la un moment dat un traseu cruce albastra si zice s-o luam pe el. Ete na, deja e aiurea, trebuie doar sa urmam drumul de pamant pana la finish, dar Nicolae nu pare sa fi sesizat asta, decat atunci cand echipa de mixt o iau pe acel drum.

      Pornim in sfarsit pe drumul bun, dar echipa de mixt merge mai bine ca mine si ne ajunge. Deja sunt sfarsit, accelerarea de pe coborare mi-a distrus picioarele. Asa ca incep sa merg incet pana la sfarsit. Inca putin si la ora 06:02... FINISH!!!!

     AM REUSIT!!!! AM TERMINAT CEA MAI DIFICILA CURSA!! MARATONUL BUCEGI 7500, editia 2010!! Bravo TUNARII GALACTICI!!

     Timpul? 48h si 02 min. Locul? 13 din 20 echipe la sectiunea Elite masculin.

Dar cea mai mare performanta pentru mine e terminarea Maratonului. O performanta care nu e la indemana oricui.

     Iata fisa de concurs cu toate posturile de control bifate:

 

       Sunt multumit ca am terminat concursul. Strategia de mers a fost foarte buna. Pana la festivitatea de premiere mai e ceva timp, asa ca dormim putin, cam 3 ore.

       La premiere ni se ofera diplome si tricouri. Aud la difuzoare: ,,We are the champions, my friends... And we'll keep on fighting till the end..." si mi se umezesc ochii. Am reusit! Am terminat cursa! Am terminat contrar dificultatilor!

      Bineinteles ca daca ma vedea cineva eram hotarat sa-i spun ca mi-a intrat ceva in ochi.

      Acum se cuvine sa aplaudam si echipele castigatoare la masculin! Bravo lor! Sunt cei mai tari!

       Asta a fost cu Maratonul. Mai ramane de spus ca nu ma simteam obosit, asa ca dupa premiere, am strans cortul si am urcat pe jos pana la Babele (600m diferenta de nivel) de unde am luat telecabina spre Busteni. Cineva ne-a intrebat de ce n-am facut invers, sa urcam cu telecabina si sa coboram pe jos. Ei bine, la ce dureri de genunchi si talpi aveam, urcarea pe jos a fost mai buna. :D

     In trenul personal (a se citi cocalar) pe care l-am luat din Busteni avem o surpriza mare:

    E exact locul pe care l-am ocupat in tren si la venirea in Busteni! :)) Cum s-a nimerit?? :)) Coincidentele astea...

    In final multumim CPNT pentru organizare! Dar aveti grija ca promovarea in mass-media sa fie cat mai mare la anul.

    Iar dumneavoastra, dragi cititori, va multumesc pentru lectura si sper ca v-a facut placere parcurgerea acestui lung jurnal. Sper de asemenea ca jurnalul de fata sa inspire cat mai multa lume la practicarea sportului si descoperirea naturii.

    Failure is not an option! Succes!

Writted by: Dragan Andrei, 21.07.2010

Miercuri, 21 iulie 2010 - 19:49 
Afisari: 7,517 


draganicimw