Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Iulie 2021
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

August 2021
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Pietros
Muntii Rodnei

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Marathon in masivul Hasmas (15-18 iulie 2011) (Muntii Hasmas)

,, Muntele, eternul gigant presărat cu stânci abrupte, alteori domoale ori parcă sculptate de mâna omului, acoperit de păduri seculare si piscuri golașe bătute de vânturi aprige, te așteaptă neclintit să-i descoperi splendoarea, maiestuozitatea și gingășia cu care vei fi învăluit atunci când îi vei străbate potecile împădurite, poienile și abrupturile amețitoare…si pentru toată această comoară sufletească el nu-ți cere nimic decât respect și grija de a nu lăsa nici ,, o urmă ” în drumul tău către necunoscut…”


Încă de la începutul acestui an îmi propusesem să descopăr cel puțin încă un munte din țara noastră frumoasă și deși ajunsesem la jumătatea anului, nu reușisem să mă hotărăsc asupra unei destinații. Povestea acestei călătorii a început însă cu cinci-șase săptămâni înainte de expediția propriu-zisă, când am aflat de la amica mea Raluca(emralu) despre organizarea unui marathon în masivul Hășmaș. Atras de ideea de a participa pentru prima oară la un marathon montan (43 km) în cadrul unui peisaj cu totul și cu totul deosebit, și de faptul că nu mai vizitasem munții Giurgeu-Hășmaș, am hotărât că acest loc va fi cadrul perfect pentru organizarea unei expeditii montane.


Joi, 14 iulie 2011

Am plecat din Brăila la 7.25 alături de prietena mea Alina, având ca destinație finală stațiunea Izvoru Mureșului, jud. Harghita, de unde avea să înceapă marathonul ,, Mureș-Olt ” la care urma să particip. Fiind avantajat de costul redus al biletului (Br-Izv. Mureș – 63.6 lei) am ales să facem legătura cu Ploieștiul, oraș în care urma să poposim aproape șapte ore. Am sosit în Ploiești Vest la ora 10.30, și deși nu credeam că vom avea prea multe de văzut în afară de furnale si platforme petrochimice (ale căror noxe le simți de cum ajungi în oraș), am rămas foarte plăcut surprinși de orașul petrolului, de puterea și prosperitatea sa economică. Un mic incident (ce ar fi putut degenera) s-a produs la ghișeul gării pentru bagaje, unde am aflat stupefiați că în cazul în care îți pierzi sau arunci bonul pentru taxa de bagaje, nu îți mai poți recupera bagajele decât după completarea unei declarații la secția de poliție a gării.Ne-am continuat drumul din Ploiești ajungând în Izvoru Mureșului în jurul orei 22.40. Ajunși la destinație, am făcut cunoștință cu Simion (organizatorul marathonului), care ne-a îndrumat către complexul sportiv Izvoru Muresului unde am campat. Pentru că mai aveam încă o zi la dispoziție până la începerea marathonului, am decis ca în dimineața următoare să cucerim vf. Hășmașul Mare (1792 m alt.).


Vineri, 15 iulie 2011

Am plecat dimineața în jurul orei 9 din Izvoru Muresului, de unde am luat în scurt timp o ocazie, cu care am ajuns până în Sândominic. De aici mai aveam de mers încă 12 km până în orășelul Bălan, punctul de pornire al traseului nostru montan. Am așteptat circa 40-50 de minute în stația în care ar fi trebuit să sosească un maxi-taxi care mergea până în Bălan, timp în care am făcut cunoștintă cu un băiat din partea locului, care la fel ca și noi astepta o ocazie sau maxi-taxiul cu orar de vacanță. Cu puțin noroc am găsit o ocazie cu care am mers alături de amicul nostru din stație, până în Bălan. De aici am pornit în jurul orei 10.30 pe traseul cu banda albastră care ducea spre cabana Piatra Singuratică (1504 m alt.). Pentru că până nu demult plouase în zonă, am avut privilegiul de a observa o multitudine de specii de ciuperci (care mai de care mai deosebită) precum gălbiorii, vinețica, muscărița și alte câteva a căror denumire nu le cunoșteam. De asemenea nu am putut să nu remarcăm pe durata parcurgerii traseului, biodiversitatea extraordinară existentă în inima acetor munți superbi. Alături de ciupercuțe, am mai putut admira cel puțin trei specii de clopoței, câteva exemplare sănatoase de zadă, tufe de ferigi uriașe și alte diverse specii de flori de munte. La fiecare popas mai mic sau mai mare ne aplecam după câte o frăguță delicioasă care, puse cap la cap, ne-au conferit un plus de energie. 

/hasmas/dsc03406.jpg

/hasmas/dsc03412.jpg

/hasmas/dsc03416.jpg

/hasmas/dsc03434.jpg

lupta pentru supravietuire

/hasmas/dsc03459.jpg

vinetica

/hasmas/dsc03464.jpg

muscarite


Pentru că aveam să ne întoarcem în aceași zi până seara la complexul sportiv din Izvor (Mureș) și pentru că nu putusem să lăsăm undeva bagajul, mare parte din greutatea rucsacelor noastre (max.15 kg) era inutilă, fapt ce ne-a încetinit ritmul și a obosit-o destul de mult pe Alina (eu eram obișnuit cu cele 25-30 de kilograme carate în Făgăraș în urmă cu doi ani, în prima mea expediție de amploare). La un moment dat ne-a întâmpinat pe poteca un șoricel dolofan care nu s-a speriat de noi (probabil pentru că nu au vederea diurnă prea dezvoltată), ci și-a văzut liniștit de drum. Am mai făcut un popas la intersecția cu pârâul Covaci, unde ne-am răcorit cu apă rece ca gheața și reaprovizionat bidoanele. În jurul orei 14 am ajuns la momolitul numit ,, La pândă ”, un bloc de piatră amenințător, ce stătea parcă să se rostogolească și care era ținut de copacii pe post de prăjine. 

/hasmas/dsc03467.jpg

/hasmas/dsc03490.jpg

/hasmas/dsc03492.jpg

mai e mult pana la varf? :((


Un sfert de oră mai târziu am ajuns la noua cabană Piatra Singuratică, care ,,promite” să ofere mai bune condiții decât ceea ce putea oferi vechea cabană aflată într-un stadiu avansat de degradare în momentul demolării. Aici am discutat un pic cu o doamnă drăguță, care s-a bucurat la aflarea veștii că suntem brăileni, spunându-ne că are și dânsa prieteni la Brăila. Pentru că pe site-ul parcului național Cheile Bicazului-Hășmaș nu indica nici un traseu care să ajungă direct pe vârful Hășmașul Mare ci doar cu abateri de la traseul marcat, am cerut informații la cabană, de unde ni s-a spus să continuăm pe traseul cu bandă roșie care ajungea în până în Pasul Pângărați. Am mai admirat preț de câteva secunde superbele stânci numite Piatra Singuratică, apoi ne-am continuat drumul alături de un băiețel ungur de la cabană care ar fi trebuit să ne ghideze, dar care din păcate nu știa limba română. Ne-am despărțit de baiat în scurt timp continuându-ne drumul încrezători că vom ajunge pe vârful Hășmașu Mare. După încă o oră de efort în care Alina și-a cărat rucsacul greoi în mod eroic, am decis să facem un popas pentru a servi masa. Ușor revigorați după o porție de fasole cu costiță, am hotărât împreună cu Alina să ascundem undeva rucsacele, care păreau că deveniseră mult prea grele pentru a reuși (împreună cu ele) să ne atingem țelul stabilit în acea zi, așa că zis și făcut, le-am pitulit la un loc într-un tufiș din pădure și ne-am continuat drumul luând cu noi doar strictul necesar.

/hasmas/dsc03493.jpg

trei-frati-patati

/hasmas/dsc03496.jpg

/hasmas/dsc03506.jpg

Alina rationaliza consumul de apa


Am ajuns în șaua Curmătura (1465 m alt.), apoi pe platoul superior Curmătura (1650 m alt.) unde am putut admira o panoramă de toată frumusețea. De aici am continuat să urmărim traseul până în Poiana Albă (1500 m alt.). Documentația noastră incompletă, marcajele vechi și rare sau chiar inexistente pe alocuri, dar și oboseala ce își făcuse simțită prezența, ne-a făcut să pierdem din vizor marcajul cu bandă roșie și într-un final să ne învârtim un pic în cerc. Știam că poteca până la vârful Hășmașul Mare ar fi nemarcată și că de aici nu ar fi trebuit să fie prea departe, însă având un timp limită de parcurgere a traseului pe care il depășisem deja, am decis un pic dezamăgit să renunțăm la ascensiunea versantului și să ne întoarcem înapoi la timp în complexul sportiv din Izvor, unde trebuia să particip la ședința tehnică de dinaintea marathonului. Am început să coborâm din Poiana Albă în jurul orei 17.20. În jumătate de oră am ajuns la locul în care pitulisem rucsacele . Am mai servit o mică gustare constând în curmale și o porție consistentă de fistic apoi am continuat coborârea până în Bălan. În Șaua Curmăturii am întâlnit o turmă de capre domestice și câtiva dulăi uriași care, contrar spuselor, erau foarte pașnici ba chiar jucăuși. Am ajuns la cabană, am salutat-o pe doamna cabanieră și ne-am continuat drumul prin pădure.

Nu departe de cabană am întâlnit alți doi turiști, tată și fiu, care culegeau ciuperci pentru un festin. Pentru că și ei coborau în Bălan, am început să vorbim despre diverse lucruri legate de munte, viață, concepții, idei etc. Îngrijorați fiind însă că am putea întârzia la sedința tehnică, ne-am luat rămas-bun de la cei doi domni (care păreau că doresc să-și umple desaga cu ciuperci de toate felurile) și am mărit un pic ritmul, ieșind în scurt timp din pădure (în jurul orei 20) pe drumul forestier din Bălan. Spre norocul nostru desaga cu ciuperci a celor doi se umpluse și aceștia coborâseră imediat după noi. Cum aveam drum comun până în Izvorul Mureșului, cei doi domni au avut bunăvoința de a ne lua cu mașina și astfel am ajuns la destinație în maxim jumătate de oră. Le-am urat drum bun până la Toplița, destinația lor și am mulțumit încă o dată. Am concluzionat plăcut surprinși că oamenii din partea locului sunt în general generoși, întrucât la sfârșitul zilei, după trei ocazii luate, nici un șofer nu acceptase să ne ia bani.

/hasmas/dsc03512.jpg

/hasmas/dsc03516.jpg

/hasmas/dsc03520.jpg

/hasmas/dsc03524.jpg

/hasmas/dsc03535.jpg

vedere spre Piatra Singuratica

/hasmas/dsc03557.jpg

/hasmas/dsc03561.jpg

Piatra Singuratica

/hasmas/dsc03563.jpg

degetar galben

/hasmas/dsc03555.jpg

regele stanei :)


În continuare ne-am îndreptat spre complexul sportiv la locul stabilit de organizatori, unde urma în scurt timp să înceapă așa-zisa ședință tehnică. Deoarece în competiție avuseseră voie să se înscrie atât amatori cât și profesioniști și pentru că acesta avea să fie primul meu marathon, mi-am propus să reușesc să pargurg marathonul în timpii limită (maxim 3 ore până la al doilea punct de control, max. 7 ore până la al patrulea punct și maxim 10 ore până la sosire) și să îmi controlez în anumite situații spiritul competitiv. Câțiva sportivi profesioniști își promovau și vindeau diverse produse energizante, ce au rolul de a menține sportivul activ. Am achiziționat și eu câteva produse pe care aveam să le testez următoarea zi în timpul concursului și care m-au costat apx. 18 lei. Ședința tehnică a constat în explicarea traseului, a regulilor de participare și a înmânării pachetului de înscriere.


Sâmbătă, 16 iulie 2011

Ne-am trezit dimineața în jurul orei 7, am servit micul dejun, mi-am echipat borseta cu toate cele necesare apoi am plecat spre zona de start a marathonului, unde am început încălzirea alături de ceilalți concurenți. În compeție mai erau înscriși alți doi brăileni, dintre care unul, domnul Victor Ilie, avea 115 maratoane la activ, un record impresionant. S-a mai recapitulat o dată regulamentul competiției și direcția traseului apoi s-a dat startul la ora 9.15. Am început alergarea lăsând-o în urmă pe Alina, care a rămas la complex. 

/hasmas/dsc03574.jpg

la linia de start


Încrezător fiind în propriile forțe, dar în același timp conștient de efortul uriaș la care aveam să mă supun, am ales să îi las pe cei mai buni să mă devanseze, în timp ce eu am continuat în ritmul meu. Până la primul punct de revitalizare, aflat la 6.2 km distanță de linia de pornire, am făcut cunoștință cu mai mulți participanți, majoritatea având la activ mai multe crossuri și maratoane. Am ajuns la primul punct de revitalizare la ora 10.07, unde ne-am rehidratat, apoi am pornit din nou la drum . Pentru că aveam la dispoziție maxim 3 ore (de la start) să ajung până la al doilea punct de revitalizare și monitorizare, aflat la 16 km distanță, am continuat să alerg în cea mai mare parte a traseului. Pe traseul am mai făcut cunoștință cu un domn foarte cumsecade pe nume Ilie Roșu, aflat la al 34-lea maraton al său, alături de care am alergat o bună bucată de drum. Uimitor era faptul că din cele 34 de maratoane la care participase domnul Ilie, 24 le parcursese cu steagurile (României, U.E. și O.N.U.) ce l-au făcut celebru pe patru continente. Am sosit la al doilea punct de control la ora 11.35. Mă încadrasem în timpul limită, cu un timp de 2 h 20’, deci aveam un avantaj de 40 de minute. De aici a început adevăratul test de anduranță, întrucât aveam de urcat circa 420 de metri de versant cu pantă de 45-55° până în vârful Arțarului (1320 m alt.), care atât pe mine cât și pe ceilalți ne-a secătuit de energie.

Cu toate că îmi administrasem doza de magneziu (bun împotriva cârceilor) la începutul cursei, după ascensiunea bruscă a versantului ,,ucigaș” picioarele mele au început să dea serioase semne de oboseală. Am ajuns într-o poiană de unde am putut observa o panorană de 360 ° de toată frumusețea, însă toată splendoarea peisajului de care am avut parte, nu m-a putut împiedica să nu clachez preț de câteva secunde, căci mușchii coapselor mi se blocaseră incontrolabil. După ce m-a mai lăsat durerea, am continuat să alerg traversând poiana până ce am intrat din nou în pădure. În scurt timp am observat că traseul nu mai este marcat și întrucât mă aflam la o răscruce de drumuri (într-o zonă defrișată în mod abuziv), am început să verific fiecare potecă în speranța că voi găsi marcajul traseului nostru. Marcajul traseului era o bandă galbenă agățată vizibil de copaci sau crengi. Am concluzionat că fie cineva rău intenționat luase marcajul, fie organizatorii nu marcaseră o parte din traseu. După câteva minute, m-am reîntâlnit cu domnul Roșu, care ajunsese înaintea mea aici și care căutase la fel ca și mine direcția corectă, însă fără succes.Nu după mult timp ni s-au mai alărurat încă patru concurenți, trei domni și o doamnă. Am hotărât să căutăm împreună marcajul traseului și timp de cel puțin două ore am căutat în van un semn că am fi fost pe drumul cel bun. În cele din urmă ne-am întors de unde plecasem, la acea răscruce de drumuri. Spre norocul nostru i-am întâlnit pe salvamontiști, care deja ne căutau pentru a ne îndruma în direcția corectă. Am aflat de la dânșii că majoritatea concurenților, inclusiv cei care participaseră la cross, se pierduseră pe drum din cauza lipsei marcajelor.

Acum eram pe drumul cel bun, însă după două ore în care mersesem în direcții greșite minim 8 km, am luat calcul faptul că s-ar putea să nu ne mai încadrăm în timpii limită de parcurgere a maratonului, respectiv de maxim 7 ore până la al patrulea punct de monitorizare și maxim 10 ore până la sosire. Împreună cu ceilalți cinci concurenți am format o unitate alături de care am ajuns simultan la două puncte de revitalizare și de control. Am ajuns la al treilea punct de revitalizare la ora 14.37, uzi leorcă de ploaia care începuse de ceva vreme, unde am aflat de la arbitri că ne abătusem de la traseu la fel ca mulți alții înaintea noastră, însă având în vedere organizarea deficitară a competiției aflată la prima ediție, am fost informați că nu vom fi descalificați dacă depășim timpii limită. Pe traseu am întâlnit la un moment dat o vale plină de roci și noroi. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, ploaia a început din nou să ne țină companie, accentuând și mai mult riscul de a ne accindenta. Am ajuns în aceeași formație și la al patrulea punct de control, la ora 16.20, unde ne-am reîntâlnit cu salvamontiștii. Am continuat să alergăm toți șase încă câțiva kilometri, apoi ne-am împărțit în două grupuri, fiind siguri că pe ultima porțiune de traseu nu vom mai avea surprize. Ultimii kilometri până la al cincilea punct de control i-am parcurs alături de domnul Roșu și de Răzvan, un tânăr din Ploiești.

Cum aveam deja 43 de km parcurși (luând la socoteală și abaterea de la traseu), am început să am din nou crampe musculare, ceea ce mi-a încetinit ritmul. Pentru a nu rămâne în urmă, amândoi camarazii mei de drum s-au oferit să ma ajute – domnul Roșu mi-a dat ultimul său baton energizant în timp ce Răzvan mi-a împrumutat bețele sale de treckimg, care m-au ajutat să scap de crampe și în cele din urmă să îmi văd îndeplinit visul de a termina maratonul. Am sosit la al cincilea punct de revitalizare la ora 18.14. Parcursesem 38 de kilometri în mod oficial. De aici mai aveam mai puțin 5 kilometri până la linia de sosire. Întrucât nu mai exista riscul de a ne abate de la traseu și pentru că fiecare dintre noi dorea să obțină un timp satisfăcător, am decis să dăm fiecare ce-i mai bun din el așa că ne-am rupt grupul. Domnul Ilie Roșu, alături de celebrele sale steaguri, a pornit în fruntea clasamentului, în timp ce eu l-am devansat pe Răzvan. Deși epuizat după o zi de alergare, am hotărât să măresc ușor ritmul pe ultima porțiune de traseu în speranța de a mai recupera puțin din timpul pierdut la jumătatea drumului. În scurt timp l-am devansat pe domnul Roșu, care dădea ce-i drept, mai puține semne de oboseală în ciuda diferenței mari de vârstă. Am trecut de linia de sosire în aplauzele mulțimii, scoțând un timp de 9 ore și 35 de minute. Parcursesem oficial 42.3 de kilometri. La scurt timp după mine a sosit și domnul Ilie Roșu, fluturându-și mândru steagurile, urmat de Răzvan și mai târziu de ceilalți trei camarazi, rămași în urmă. Am rămas la festivitatea de premiere deși ieșisem pe locul 27, însă din cauza efortului depus, mă simțeam din ce în ce mai rău. Supa de gulaș oferită din partea casei de organizatori mi-a readus însă cu picioarele pe pământ. 

/hasmas/dsc_0505.jpg

in sfarsit am ajuns...dupa 50 de km...

/hasmas/dsc03578.jpg

oboseala isi facea simtita prezenta...:(



Duminică, 17 iulie 2011

M-am trezit în jurul orei 9, revigorat după un somn în aer de munte. Am împachetat rucsacele împreună cu Alina și ne-am îndreptat spre gară, unde am așteptat trenul personal cu care aveam să mergem până în Gheorgheni. În gară ne-am revăzut înainte de plecare cu Simion, organizatorul competiției și cu alți doi arbitri din concurs, toți pasionați de alergare. Trenul a sosit în jurul orei 12. Ajunși în Gheorgheni, ne-am îndreptat spre centrul orașului, de unde urma să luam autocarul spre Lacu Roșu. În drum ne-am oprit la un supermarket Kaufland, de unde ne-am aprovizionat cu alimente. Nu am putut să nu remarcăm că se vorbea preponderent limba maghiară, probabil deoarece populația locală este majoritar de origine maghiară. În continuare ne-am îndreptat spre centrul orașului, unde ne-am oprit în stația la care trebuia să sosească un autocar cu destinația Lacu Roșu. Am așteptat aproape două ore în stație, încercând să găsim o ocazie, însă nu am avut noroc. În cele din urmă a sosit și autocarul mult așteptat în jurul orei 15.50. Am descoperit un drum de munte anevoios, plin de serpentine și gropi la tot pasul. Frumusețea vastă a peisajului și atracțiile turistice cu potențial uriaș sunt contracarate de infrastructura rutieră, aflată într-o stare deplorabilă, dovada dezintereselor autorităților locale față de comorile naturale pe care le dețin.Am parcurs cei 26 de km în aproximativ jumătate de oră. Ajunși în stațiune, am coborât să admirăm o clipă lacul Roșu, unul din puținele lacuri de baraj natural din țară. În jurul orei 17 am pornit pe traseul cu cruce albastră având ca destinație finală peștera carstică Licoș.

Înainte să ieșim din stațiune, am întâlnit doi jandarmi montani, care, la aflarea veștii că vom campa pe vârful Piatra Licoș, ne-au avertizat că în zonă sunt urși. Ne-am continuat drumul însă nici bine nu am ieșit din stațiune că a și început să plouă. Uitasem pentru o clipă cât de schimbătoare poate fi vremea la munte. Nu departe de malul lacului, pe bușteanul scufundat în apă al unui molid, stăteau la povață un cârd de rațe, nederanjate prea mult de prezența noastră. 

/hasmas/dsc03588.jpg

alaturi de organizatorii maratonului :)

/hasmas/dsc03625.jpg

pregatiti pentru un nou traseu :)

/hasmas/dsc03630.jpg

lacul Rosu :)

/hasmas/dsc03643.jpg

stand la povate...

/hasmas/dsc03651.jpg


Am lăsat rațele în urmă, continuând ascensinea muntelui. Cum până la vârful versantului mai aveam de urcat 700 de metri iar ploaia cădea din ce în ce mai abundent, am început să ne întrebăm dacă vom reuși sau nu să ajungem la timp până pe vârf. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, aveam să ne petrecem o noapte pe teritoriul urșilor, gând ce ne-a sădit în suflet puțină teamă. Nu departe de lac am găsit două cabane părăsite, unde Alina a propus să campăm întrucât condițiile meteo ne erau tot mai potrivnice. Am făcut un calcul și am realizat că dacă am fi campat aici nu am mai fi avut timp a doua zi să urcăm și să coborâm în timpul stabilit, respectiv până la ora 14, așa că am decis să continuăm ascensiunea în ciuda vremii nefavorabile. Vegetația ierboasă înaltă întâlnită de-a lungul traseului mustea de apă din cauza ploii, fapt ce ne-a făcut să ne udăm la picioare în ultimul hal. Paralel cu traseul nostru urca pârâul Suhard, prin a cărui albie am înaintat cu grijă întrucât rocile ude păreau să fie destul de alunecoase. Prudența cu care am continuat urcarea ne-a ferit însă de accidentări. Am intrat mai apoi prin teren mlăștinos, unde natura ne-a testat limita rezistenței fizice dar mai ales a celei mentale. Am ieșit în cele din urmă din pădure ajungând în șaua Licoș (1461 m alt.), de unde puteam observa deja vârful versantului. De o parte și de alta a potecii am putut admira garofițe roz – purpurii, ce îți dădeau alături de peisajul spectaculos, impulsul de a continua și de a nu te lăsa copleșit de efort. Am continuat să urcăm pe coama versantului lăsând în urmă stâna nelocuită din stânga traseului.

Epuizată de bretelele rucsacului ce-i susțineau în spate bagajul de circa 10-15 kg și de marșul forțat de aproape patru ore, Alina își imagina deja că am încorporat-o în cadrul forțelor speciale britanice și că ultima parte a traseului îi va veni de hac. Susținuți însă de ideea că vom campa și servi cina în scurt timp, am ajuns cu un ultim efort în vârful coamei în jurul orei 20.40. De aici am putut vedea vârful Piatra Licoș, aflat la doar câteva minute de mers. Întrucât se înserase deja și vârful era împădurit, am decis să campăm pe coamă. Am întins cortul și pentru că aveam să ne petrecem noaptea pe teritoriul urșilor, am decis să ne luăm niște măsuri de precauție așa că am început să așezăm crengi de jur împrejurul cortului, am dus toată mâncarea la o distanță sigură de cort apoi am făcut un foc de tabără la care am făcut o supă bine-meritată. Am servit supa lângă foc uscându-ne în același timp picioarele ude. Nu după mult timp, Alina a observat o lunină în vale ce părea să se îndrepte spre noi. Ne-am îngrijorat pentru o clipă crezând că sunt jandarmii care ne-ar fi putut amenda pentru aprinderea focului în spațiu neamenajat, însă după câteva minute am constatat că lumina nu putea fi o frontală sau o lanternă ci mai degrabă o lumină laser fixă ce bătea din Lacu Roșu, așa că ne-am liniștit. Am mai rămas câteva minute afară, fascinați fiind de magia focului ce azvârlea scântei în înaltul văzduhului. Pentru o clipă ai fi putut crede că timpul s-a oprit în loc. 

/hasmas/dsc03658.jpg

si iarasi a inceput sa ploua...macar Alina are windstopper...

/hasmas/dsc03661.jpg

/hasmas/dsc03670.jpg

melcul...calator in tara lui...

/hasmas/dsc03721.jpg

garofite de munte :)

/hasmas/dsc03724.jpg

Hai Alina...mai e putin !

/hasmas/dsc03731.jpg

/hasmas/dsc03734.jpg

/hasmas/dsc03735.jpg

la locul de campare...

/hasmas/dsc03736.jpg

ne oprim aici, nu?

/hasmas/dsc03738.jpg

/hasmas/dsc03740.jpg

ce frumos este focul...



Luni, 18 iulie 2011

Ne-am trezit în jurul orei 8, am servit micul dejun apoi am strâns bagajele și ne-am continuat drumul înspre peștera Licoș. Am ajuns în scurt timp pe vârful Piatra Licoș (1675 m alt.). De aici mai aveam de mers încă două-trei sute de metri până la peșteră. Pe traseu am mai întâlnit o stâncă pe care am cercetat-o în speranța că vom putea admira o floare de colț însă fără succes. Am ajuns la peștera verticală Licoș (1650 m alt.), pe care întrucât nu aveam echipament de alpinism, nu am putut să o admirăm decât de la suprafață. Făcând un calcul rudimentar, am presupus că ar avea câțiva zeci de metri adâncine. Lângă peșteră, am mai putut admira dintr-o mică poiană, o panoramă fascinantă asupra masivelor învecinate. După o scurtă ședință foto, ne-am întors pe același traseu (crucea albastră) spre lacul Roșu. Am început să coborâm în jurul orei 11. Luându-ne cu vorba, am ajuns în șaua Licaș unde, într-o clipă de neatenție am pierdut din vedere marcajul traseului. Am început să cercetăm cu atenție marginea pădurii, unde știam că trebuie să găsim un marcaj. După jumătate de oră de căutări prin bălării înalte de un metru în care m-am urzicat de nu mai știam de mine, am găsit într-un final marcajul traseului nostru.

Am continuat să coborâm prin pădure unde nu după mult timp am observat pe poteca noroioasă urme continuee de copite. Am concluzionat că urmele nu puteau fi decât ale unui porc mistreț sau ale unui cerb pentru ca după câteva minute să auzim nu departe de potecă, zgomotul produs de un animal mare pe care l-am și observat cu coada ochiului însă pe care nu l-am putut distinge din cauza faptului că trecuse în viteză. Pentru că de data aceasta aveam parte de soare, am putut admira mai mult brazii și molizii uriași, înalți de circa 35-45 de metri, aflați de o parte și de alta a văii traversate de pârâul Suhard. Am făcut un popas pentru a ne reaproviziona cu apă. Foarte aproape de noi ne privea curioasă o broscuță camuflată perfect în albia pârâului, care ne-a conrfirmat că apa pârâului este foarte curată. Am continuat să coborâm prin albia pârâului, al cărui debit creștea din în ce mai mult. Nu departe de lacul Roșu am zărit în vârful cerului trei vulturi, ce zburau în cerc, probabil în căutarea unei mese copioase. Am ajuns în stațiune în jurul orei 14.10. Cu toate că aș fi vrut să mai parcurgem un traseu (linie galbenă) până la Cheile Bicazului, am ales să așteptăm autocarul, întrucât acesta făcea un singur traseu pe zi iar ocazii de aici nu aveam șanse prea mari să găsim. Autocarul a sosit în stație la ora 14.30 . Am părăsit stațiunea Lacu Roșu în scurt timp, nu înainte ca mașina să se umple cu oameni până la refuz. Am sosit în Gheorgheni, de unde am luat trenul până în Izvoru Mureșului.

Ajunși înapoi la complexul sportiv din Izvor, am cerut directorului complexului permisiunea de a campa, care cu multă bunăvoință ne-a oferit și posibilitatea de a face un duș fierbiente mult așteptat. Expediția noastră montană luase sfârșit. De aici urma să pornim a doua zi în drum spre casă până la Brăila, cu o ultimă oprire în Brașov.

/hasmas/dsc03808.jpg

pestera verticala Licas

/hasmas/dsc03811.jpg

/hasmas/dsc03823.jpg

/hasmas/dsc03829.jpg

/hasmas/dsc03833.jpg

/hasmas/dsc03844.jpg

camuflajul perfect

/hasmas/dsc03860.jpg

de veghe...

/hasmas/dsc03861.jpg

cantonul parasit



Marți, 19 iulie 2011

Ne-am trezit dimineață la ora 4.50. Am strâns bagajele în pași rapizi apoi ne-am îndreptat spre gară, luându-ne rămas-bun de la minunații munți ai județului Harghita și de la complexul Izvoru Mureșului, gazda primei ediții a marathonului Mureș-Olt. În scurt timp a sosit și trenul nostru, cu care ne-am îndreptat spre Brașov, orașul de legătură dintre cele două trenuri ce vizau destinația noatră finală. Am sosit în Brașov în jurul orei 8.45 și pentru că aveam șapte ore până la sosirea celui de-al doilea tren, am lăsat bagajele în gară (7 lei / bagaj voluminos) apoi ne-am îndreptat spre centrul istoric al orașului. Am rămas încă o dată plăcut surprinși de ceea ce are de oferit Brașovul, de cât de viu este acest oraș, dar și un pic triști văzând stadiul de degradare la care au ajuns unele monumente istorice importante precum Complexul La Cetate alături cu Dealul Cetății etc. Am părăsit Brașovul la ora 15.50, ajungând în Brăila în jurul orei 22.10.


Consider că această călătorie a fost o reușită prin faptul că am descoperit noi peisaje de o frumusețe aparte, locuri în care oamenii au reușit într-un fel să mențină acel echilibru fragil dintre natură și bunăstarea existențială și nu în ultimul rând persoane cu pasiuni și vise extraordinare.



Marți, 23 august 2011 - 15:49 
Afisari: 2,746 


Postari similare:





Comentariile membrilor (7)

doina68
doina68
Coarda
 
1
Felicitari Alex pentru jurnalul unei noi experiente pe munte !

La Hasmas visez si eu de ceva vreme, dar cand il voi face cu siguranta nu va fi in pas alergator...


Marți, 23 august 2011 - 17:18  

stoic
stoic
Cort
 
2
Mă bucur pentru dumneavoastră că ați dus la bun sfârșit cele două secțiuni din Maratonul Hășmaș!
Un Jurnal frumos pe care l-am citit cu mare plăcere!Bravo!


Marți, 23 august 2011 - 17:47  

jhony
jhony
Busola
 
3
un jurnal frumos. Felictari pentru activitate si pentru poze.


Marți, 23 august 2011 - 21:46  

emralu
emralu
Caraba
 
4
Saluuut!Carpati.org...Deci,ar cam trebui sa incep cu "inceputul"...felicitari pentru concurs!!!Azi am si eu timp sa mai ratacesc pe site si am dat de jurnalul tau!Pe cuvant ca esti eroul meu dupa ce am citit.Faptul ca nu am mai ajuns la concurs este deja evident.Am incercat sa te sun dar nu sunt 100% sigura ca am numarul corect(ceva cu desi pare de orange,taxeaza ca in vdf daca am percutat eu corect)...Daca nu vrei sa te trezesti cu un comentariu cat Casa Poporului da repede un semn sa mai povestimCarpati.org


Miercuri, 24 august 2011 - 16:50  

sirrion
sirrion
Coarda
 
5
va multumesc si ma bucur ca v-a placut relatarea mea Carpati.org


Vineri, 26 august 2011 - 14:33  

alina
alina

 
6
Felicitari si pentru concurs si pentru tura.


Miercuri, 31 august 2011 - 18:37  

sirrion
sirrion
Coarda
 
7
mersi mult Carpati.org


Vineri, 2 septembrie 2011 - 14:28  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,1131 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org