Malaiesti-Bucsoiu-Omu 6-7 iulie 2009 (Muntii Bucegi)

Am tras o tura scurta, de doua zile, eu, Mihai, Holban si Marius.Tura a debutat, ca de obicei, in Gara de Nord, iar drumul pe tren a fost unul lejer, neinghesuit, avand ca ocupanti virtuali pentru restul de locuri din compartiment pe mama si sora lui Marius pe registrele CFR-ului (omu’ are gratis la tren, mama lucreaza la CFR).

Pe la vreo zece am ajuns si noi prin Busteni, tras o poza cu gara si statuia din fata ei si am purces spre Caminul Alpin, traseul triunghi rosu. Pe Bucegi, sus, se zareau urme de „norisori”, unii mai albi, altii mai mai negri. Tinem drumul bine, mergem destul de alert, trecem si de intersectia care duce la ref. Costila si curand ajungem in Poiana Costilei.

Facem un scurt popas, alimentare, unu’ cu sandviciul, altu’ cu biscuitele, mergem mai departe. Deja se auzeau primele tunete, iar platoul era scaldat in nori negri. Noi continuam sa speram ca e doar o ploaie locala si ca, oricum, tunetele venind de pe Caraiman-Jepi, iar vantul dinspre Rasnov, vom scapa de ploaie.

As! ti-ai gasit, nici nu mergem noi bine inca vreo douazeci de minute, cand incepem sa simtim primele picaturi. Repede, pelerine, huse pe rucsaci, ca vine prapadul. Eu, ca fraierul, uit ca mi-am pus parazapezile in rucsac in caz de ploaie, asa ca in 5 minute am apa in bocanci. Cu totii avem, mai putin Zotea care si-a tinut pelerina in fata ca sa nu il ploua pe picioare. Ploaia se inteteste, da si o grindina si intr-un final ajungem la pichet.

De aici, cu totii suntem de acord ca dupa ce am rezistat cu stoicism la ploaie (unii, Mihai injura de nu mai putea :D ), meritam un ceai cald la cabana, la Izvoare. Asa ca ne abatem est pret de 10-15 minute. Intram, singurii turisti (si luni si ploaie), si comandam. Mai spanzuram vreo ora juma’, doua pe acolo si , dupa ce a doua repriza de ploaie s-a potolit, plecam spre Prepeleac.

Drumul e chiar usor, si dupa ce am fost murati pana in chiloti, chiar ne prinde bine miscarea. Urcam repejor, iar eu nu pot sa nu fiu uimit din nou, cat e de placuta trecerea de la bacancii si terenul aferent iernii la bocancii si poteca de vara. In scurt timp ajungem sa vedem si Prepeleacul, tragem cateva cadre si plecam mai departe. Intr-un final vedem ce am ratat in aprilie de nu am reusit sa continuam traseul, drumul se desparte subtil de BR (banda rosie) care urca sus pe Bucsoiu.

Continuam PR (punct rosu), trecem de podet, ajungem la Prepeleac, mai stam 2 minute si ii dam bataie la vale. Mai coboram un lant, mai topaim pe poteca, in scurt timp ajugem la Malaiesti. Vorba cantecului: „urci la Omu, cobori la vale/ multe cabane intalnesti/ dar niciuna nu-i mai frumoasa/ decat cabana Malaiesti”: suntem intampinati cu un „buna ziua” de catre fiul cabanierului, salutam si noi lumea de la cabana si apoi incepem operatiunea de stoarcere a sosetelor.

O privire spre capatul vaii

Si una in sus spre Bucsoiu

Hotaram, pe moment, eu cu Holban, sa tragem si o fuga mica pana la Tiganesti, la lac. La Tiganesti ne latra cainii un pic, admiram pisajul si ne bucuram de sorele bland de la apus (asa e la munte, acum cinci ore ploua de rupea). Ne intoarcem taman bine ca se insera, mai radem un pic de Marius care a stat la telefon cu o mandra vreo juma de ora, mai radem un pic si de alte telefoane, una peste alta ne bagam la somn.

Dimineata tezirea pe la vreo sapte, mancat, facut bagaje, toaleta si gata, suntem cu rucsacii in spate. Ne luam la revedere de la cabanier si de la fiul sau., plecam cu o impresie super despre cabana. Urcam prima treapta in circul glaciar, cotim stanga pe TA (trunghi albastru), un pic de urcus pieptis, dam in Brana Caprelor, dam si de capre, continuam traseul pe brana. Aproape de intersectia cu BR intalnim un grup care venea de la Omu; veste buna, nu mai e mult.

Spre turnul Malaiesti

Hornurile

Panorama de pe Brana Caprelor

Am zis ca am dat de capre pe brana :D

"Prietenii stiu de ce..." e atat de frumos la munte :)

Curand ajungem pe varful Bucsoiu (2492m), ne straduim sa aflam daca chiar e varful cu pricina si continuam. Admiram peisajul, vaile din jur si curand ajungem la Omu. Vremea incepea sa se strice, norii care acum cel mult o ora erau spre Scara acum ajunsesera si aici.

Intram, bem un ceai, mai mancam ceva si hotaram sacoboram pe cerb, ca nu ne prinda vreo surpriza, si bine am facut. Valea Cerbului, plicticoasa, coboram continuu pe serpentine; norii se mai subtiaza, lasandu-ne sa speram la un mic ragaz.

Ragazul e scurt si cand trecem de Poiana Costilei se aud primele tunete. Grabim pasul, coboram repede spre drumul de Gura Diham si scurtam prin padure pana la Caminul Alpin. Repede repede cerem bilete la primul accelerat si ne descotorosim de bocancii uzi care ne dadeau o senzatie fina de disconfort.

Trenul are o intarziere de vreo 25 de minute, dar nu-i bai, suntem cu totii in vacanta, ultima vacanta de liceu. Si, ca fapt divers, cand tocmai treceam de Sinaia realizat ce buna a fost ideea cu cerbul in locul Jepilor: incepe sa ploua cu galeata.

Pozele, in marea lor majoritate, sunt facute de Mihai.

Miercuri, 15 iulie 2009 - 21:56 
Afisari: 4,383 


vladonne