Macin: Muntele Carol (Muntii Macin)

   Masivul Măcin e format în cea mai mare parte din culmi paralele orientate pe direcţia nord-sud.

   O ramură de circa 15-20km lungime se desprinde din culmea principală, transversal, spintecând câmpurile largi până la Braţul Măcin şi chiar trecând de el, până în Popina Blasova din Balta Mare a Brăilei.

   Acest ,,pod” , cu înălţimi de peste 250m, pare tocmai potrivit pentru a încerca o traversare a Dobrogei de la Dunăre la Mare, idee care ne-a tot dat târcoale în această primăvară.

   Pentru a vedea cum stau lucrurile în teren şi cum poate fi traversat răvăşitul Iacobdeal, am trecut Dunărea într-o dimineaţă a lunii aprilie.

 

   Din drumul Măcin-Constanţa facem dreapta spre localitatea Turcoaia şi după 5km de drum reabilitat ajungem pe malul Braţului Măcin.

 

 

   De la fluviu ne întoarcem privirea spre munte şi alegem din ochi calea cea mai scurtă de a ieşi din sat spre pantele vestice.

   Locul pe unde urcăm agale în soarele dimineţii se numeşte str. Bradului.

   În aceste împrejurări mă gândesc că numele ar putea veni de la vreun brăduleţ din acela parfumat găsit în colbul drumului. Despre vreo creangă de cetină nici nu poate fi vorba în arşiţa Dobrogei.

 

 

   În schimb găsim liliacul bătut în floare. Pare hotărât să sară gardul pentru a parfuma întreaga stradă.

 

 

   O carucioară pentru măgăruş. Pentru comparaţie gândul îmi zboară la faetoanele de la Izvoarele Sucevei, care lungi, trase de cai cu copitele cât casca infanteristului.

   Am văzut acolo cum loitrele gemeau sub greutatea a vreo 20 de marmite cu lapte adus la centrul de colectare.

 

 

   Într-o curte zărim un căţel ce-şi duce viaţa într-un butoi, asemeni lui Diogene din Sinope, filosof fondator al curentului cinic, cel care, la lumina zilei, căuta cu lampa sa un om.

   (Mai târziu Emil Cioran, sătul de atâţia ,,salvatori ai lumii” care făcuseră la vremea lor din lumea aceasta un iad, remerca: ,,cu lampa sa, Diogene cauta un indiferent”.)

 

 

   De oriunde e privit, Vârful Iacobdeal se înfăţişează ca un munte mâncat, la propriu, de carierele de exploatare a granitului.

   Numai un pinten vestic mai păstrează (încă) o imagine cât de cât alpina a locurilor.

 

 

   De pe o şa intermediară avem o primă vedere spre Culmea Pricopanului.

   În plan mai apropiat distingem un meandru al Braţului Macin şi balta Igliţa, amenajată acum ca fermă piscicolă.

   Dealtfel, cu ceva vreme in urmă şi comuna Turcoaia se numea tot Igliţa.

 

 

   Depăşim craterul unei exploatări parăsite şi ne inscriem pe un pinten stâncos.

 

 

   Fără o cărare bine conturată ne alegem singuri locurile prin care depăşim prispele stâncoase.

 

 

   Ajungem aproape de culmea muntelui şi admirăm versantul nordic, totdeauna mai sălbatic în peisaj.

 

 

   Facem un popas şi mai jos vedem (şi mai ales auzim) forfota concasoarelor ce mărunţesc blocurile de granit desprinse din pereţii carierelor.

 

   Mă gândesc la cele câteva cariere vechi, parăsite, de sub vârfurile Ghinaltu si Călcata. Acolo, la marginea prăpastiei, se pot vedea aşchiile de piatră rămase în urma cioplirii blocurilor de granit.

   Altădata din granitul de Măcin se obţineau pavele pentru multe din străzile Europei, borduri, pietre de moară, blocuri făţuite pentru faţadele edificiilor impunătoare, ori piedestalul statuilor...

 

   Acum munca meşterilor cioplitori (mulţi dintre ei italieni, ori nemţi) a fost preluată de maşinile zgomotoase, care marunţesc roca pentru obţinetrea diverselor materiale de construcţie, aşa-numitele ,,agregate de carieră”: macadam pentru terasamentele de cale ferată, ,,piatra mărgăritar” pentru betoane speciale şi mixturi asfaltice.

   Ştiu sigur că autostrada A2 are covorul asfaltic realizat cu pietris din carierele de la Iacobdeal.

 

   Am remarcat că pietrişul concasat si sortat pe platforma industriala din imagine cade intr-un put vertical, pâna la o bandă rulantă, la început subterană.

   Aceasta iese la lumina zilei la marginea satului, pentru a putea trece mai jos peste şosea.

   Transportul acesta mecanizat se face până în port, unde materialul e încărcat direct în barje, ori e stocat în grămedi de dimensiunile unor munţi.

 

   Când România va fi brăzdată de zeci de autostrăzi, Munţii Măcinului vor fi deja o amintire...

 

 

   Ne continuăm ascensiunea spre vârful muntelui.

 

 

   De sus privim în urmă localitatea Turcoaia şi panglica albastră a Braţului Măcin.

 

   În anul 1964 s-a încheiat construirea unui dig inelar în lungime de 152km şi o înălţime de 4m, care a transformat fosta Baltă Mare a Brăilei în 72 000ha de teren arabil.

   În vreme circula o glumă că ,,Balta Brăilei a fost atât de bine desecată că deja e nevoie masivă de irigaţii...”

 

   Dar în Balta Brăilei şi-au găsit adăpostul şi mulţi nelegiuiţi, unii dintre ei intrând demult în legendă.

   În anul 1900 copilul Adrian Zografi (Panait Istrati) se muta cu mama sa în Comorovca, mahala a Brailei unde avea să cunoască povestea proscrisului Codin, cel ascuns pe plăvile bălţii.

   În 1963 regizorul Colpi va ecraniza romanul lui Istrati ,,Codin”.

 

   În anii 20 ai secolului trecut, banditul Terente avea să devină la rândul său ,,regele bălţilor”, mai ales în 1924, când răpeşte doua fete de pension şi le ascunde pe canalul Craiva din Balta Brăilei.

 

   Mai încoace, prin 1970, parintele Manuil Petrov din Carcaliu va da o noua aură locurilor în urma minunilor la care se va fi dat. (Vezi Articolul meu ,,Oameni de lângă noi: ruşii lipoveni.)

 

 

   Ieşim la culmea principală a muntelui.

 

 

   Ne îndreptăm spre Vârful Iacobdeal, care acum e ascuns sub un val de steril de la un din carierele de pe celălalt versant.

 

 

   Ne apropiem cu grijă de marginea craterului, unde terenul e instabil de la numeroasele explozii.

 

 

   Ajunşi pe cel mai înalt loc ne dăm seama că Vârful Iacobdeal de 341m alt. va fi fost mâncat demult de catre cerierele de exploatare.

 

   Într-un timp Vârful Iacobdeal s-a numit Muntele Carol.

   Acest lucru s-a întâmplat după ce, la 28 aprilie 1902, el a fost urcat călare de către primulministru Dimitrie Sturza şi după ce pe vârf a fost montată o placă comemorativă legata de acest eveniment.

 

   Pe placa de bronz, sub însemnul coroanei regale, citim:

 

   ,,MUNTELE CAROL, 336 metrii dasupra nivelului Marei Negre.

     Denumirea dată acestui munte la 28 Aprilie 1902, cu ocaziunea inaugurărei Asociaţiei comercianţilor din Brăila, dă DIMITRIE STRRDZA, care a urcat în 38 minute, la vârsta de 70 ani.

     Fiind pentru a treia oară prim Ministru al României sub domnia Marelui Rege CAROL I ”

 

 

 

   În prezent placa desprinsă din munte se afla în holul principal al Şcolii generale din Turcoaia.

 

 

   De pe marginea instabilă a craterului privim la hăul creat de exploatare în inima muntelui şi încercăm să refacem cu ochii minţii forma iniţială a vârfului.

   Probabil că s-au excavat în timp atât de mult material cât ar fi fost necesar la ridicarea a 10 Piramide ale lui Keops...

 

   Am convingerea că toate astea şi dintr-un scop pragmatic, nu doar din ură faţă de monarhie...

 

 

   Spre sud-vest vedem cum în coasta Muntelui lui Manole s-a îndepărtat stratul de steril (aşezat mai încoace ca nişte muşuroaie) în vederea deschiderii unei alte cariere de granit.

   E momentul sa ne amintim şi de exploatările de sub Vârful Şerparu din culmea Pricopanului, exploatări parcă hotărâte să şteargă cu totul muntele de pe faţa pământului...

 

 

   Coborâm spre sat pe un alt traseu, pe piciorul ce se leagă în partea de jos cu Muntele lui Manole.

   Spre nord vedem locurile prin care am urcat ceva mai devreme.

 

 

   Înainte de a ajunge la primele case din sat, descoperim un mic izvoraş în coasta umbrită a muntelui.

   De partea cealalta a muntelui, un astfel de izvoraş firav a fost zgândărit de una din cariere şi, în timp, apa lui, încet-încet, a dus la crearea unui lac verde, cuprins ca într-un căuş între pereţii carierei astfel abandonate.

 

 

   Lângă drumul colbuit ce încinge muntele pe la poale privim o stână, ridicată în aceste locuri sterpe din alte materiale decât cele pe care le ştim din Carpaţi.

   Aici fundaţia e ridicată din pietre de granit, pereţii din chirpici, iar acoperişul e din stuf.

   Bănuim ca interiorul e aşa cum prevăd normele europene: gresie, faianţă, inox, mulgători automate, apă curentă etc.

 

  

 

   Şi ce brânză de capră găsim în pieţele din Brăila şi Galaţi!...

 

  

   Într-o economie globalizată stâna asta din Turcoaia poate zdruncina multe multinaţionale şi mari lanţuri comerciale doar prin simplul fapt că ea nu are costuri...

 

   Când Europa se clatină, iar tu eşti pe picioarele tale şi în curtea ta, n-ai unde cădea...

 

 

 

 

 

 

Joi, 10 mai 2012 - 16:46 
Afisari: 4,748 


gigicepoiu