Lumina pentru copiii din munti - Scoala din Inelet (Muntii Cernei)

       Nota: In Romania sunt inca aproape 110.000 de gospodarii ce nu sunt racordate la reteaua de energie electrica . Aproape 300.000 de oameni sunt privati de o nevoie de baza intr-o tara membra UE ,in anul 2015. Foarte multi dintre acestia traiesc in zone montane, izolate. Desi media de varsta este de peste 60 de ani sunt si comunitati unde inca se gasesc copii, copii ce in ciuda greutatilor merg la scoala. Si spera la o viata mai buna.

     Am descoperit muntele acum mai bine de 10 ani. La inceput timid apoi din ce in ce mai implicat. Pana mi s-a imprimat in stilul de viata si intr-o anumita masura mi-l si dicteaza.      In tot acest univers fascinant ce il reprezinta, intotdeauna m-au atras satele de munte, acele locuri unde oamenii traiesc inca in stransa legatura cu natura, de la care iau doar atat cat au nevoie sa supravietuiasca. Multe ture mi le-am planificat astfel incat sa ajung si in astfel de locuri, sa cunosc oamenii, casele, universul lor. 

     De-alungul timpului am petrecut multe ore cu Google Earth in fata cautand noi zone de explorat, inca populate. Asa am descoperit prin 2012 catunele din Muntii Cernei. Copilaria, mai exact concediile de vara mi le petreceam cu parintii si la Baile Herculane. Ani la rand am pescuit si m-am balacit in Cerna. Privirile mereu imi erau atrase de stancile de pe inaltimi insa niciodata nu am banuit ce se afla deasupra lor. Cum spuneam, in 2012 am dat peste informatii vagi despre catunele de acolo. Ulterior prieteni de-ai mei, Ioan Stoenica si Paul Patratanu au ajuns si ei in zona si ne-au redat viata si frumusetile de acolo in albume foto. Mereu prins cu rutina si avand distanta ca principal impediment a venit vara lui 2013 fara sa reusesc sa ajung in zona. Insa atunci planificarea concediului a inceput cu valea Cernei si catunele. Baza de cazare am stabilit-o la motel Dumbrava de unde urma sa facem diferite trasee. Una din zile era rezervata circuitului catunelor.       Iar ziua aceea a venit. Am plecat foarte dimineata pentru a evita atat cat se poate caldura. Aveam in minte tot itinerariul, asezasem fiecare imagine din albumele vizualizate la locul ei. Am ajuns la acum celebrele scari de lemn ce reprezinta cea mai rapida legatura cu lumea de sus, cea a catunelor. Este fals faptul ca este singura legatura, mai exista cel putin 2 poteci ce duc sus, insa mult mai lungi.      Dupa 45 de minute suntem la bisericuta dintre cele 2 catune, Inelet si Scarisoara. Curtea era plina de flori. Aici se slujeste o data la 2 saptamani cand urca un preot din Baile Herculane. Ce m-a frapat a fost faptul ca fiecare mormant avea o bancuta in fata lui, loc unde rudele celor decedati sa se reculeaga, sa se odihneasca. Pentru oamenii de aici reprezinta un soi de acceptare a sortii, a cursului vietii, fara dramatism.      De la lacasul de cult am plecat catre zona unde stiam ca trebuie sa fie scoala. Fiind vacanta de vara am gasit-o incuiata. Am stat pret de 15 minute la umbra ei imaginandu-ne cum e sa fii elev acolo, inconjurat de munti, de pasuni si de livezi de pomi fructiferi. Soarele era déjà sus pe cer si caldura devenise insuportabila asa ca am plecat mai departe. Insa gandul meu ramasese cumva la scoala din Inelet. Inainte de a cobora la motel Dumbrava am trecut si pe la scoala din Dobraia, mult mai impunatoare si asezata la marginea padurii. Si aceasta era inchisa.       Concediul a trecut, vara a trecut si in tumultul vietii cotidiene Ineletul si scoala de acolo au ramas si ele in urma. Pana candva prin ianuarie cand am gasit intamplator pe youtube un reportaj al celor de la Kanal D. Era exact cu scoala din Inelet, invatatoarea de acolo, cei 4 elevi si greutatile pe care le intampina. Cu aceasta ocazie am vazut si interiorul scolii care era impropriu desfasurarii actului didactic. Practic intr-o camaruta deteriorata cei 4 impreuna cu dascalul incercau sa dezlege tainele matematicii, francezei, limbii romane, geografiei si istoriei. Este de mentionat ca in aceeasi camera dormea si invatatoarea ea urcand lunea dimineata in Inelet si plecand vineri dupa ore. Practic dormea in scoala. O scoala fara curent. Pe-un picior de munte si la 20 de km de cea mai apropiata localitate.       Atunci mi-a incolit in minte ideea de a incerca sa aduc cumva curent la scoala. Cu panouri fotovoltaice, singura varianta avand in vedere contextul. In prima faza nu m-am luat foarte in serios insa in zilele urmatoare crestea din ce in ce mai mult dorinta de a face ceva pentru copiii de acolo…pana cand m-am hotarat sa demarez lucrurile. Insa cum? Nu stiam nimic despre panouri fotovoltaice, cum functioneaza ele, ce sistem ar fi necesar acolo si mai ales, cat ar costa. Asa ca am inceput sa ma documentez. In teorie nu era foarte complicat insa totusi nu pot fi montate de oricine. Astfel, tot cautand informatii mi-am adus aminte ca vazusem in urma cu cateva luni un reportaj tot pe youtube cu o asociatie ce montase astfel de panouri la un catun intreg, Ursici, in judetul Hunedoara. Am regasit reportajul si in interviul principal l-am remarcat pe Iulian Angheluta, cel ce demarase Campania prin asociatia lui, FreeMiorita. Numele imi era cunoscut…insa nu stiam de unde. Dupa cateva ore mi-am adus aminte ca cineva cu un astfel de nume, dar fara poza de profil ma adaugase pe facebook in urma cu vreun an spunandu-mi ca imi urmareste pozele de prin munti. Il contactez prin imtermediul retelei, il intreb daca el e cel din interviu si imi raspunde ca da. Cum se aseaza lucrurile uneori… dupa 10 minute ne-am auzit la telefon, i-am povestit ce vreau sa fac, a rezonat imediat si si-a oferit ajutorul si a 2 a seara déjà ne intalneam sa stabilim detalii. Am stabilit un buget necesar, eu urma sa dau drumul campaniei de strangere de fonduri, pe facebook, el urma sa apeleze la toate relatiile pe care le avea printre companii, pentru sponsorizare. Aveam nevoie de 15.000 lei pentru a monta 4 panouri si sistemul aferent, circuite electrice, 4 calculatoare si 2 imprimante, una alb negru si alta color.

      Ecoul pe facebook a fost mediu, reusisem sa strang undeva la 4.500 lei in aproape 2 saptamani, moment in care ma suna Iulian sa ma anunte ca Unicredit Bank sponsorizeaza cu toata suma necesara. Se intampla, lucrurile incepeau sa prinda forma! A urmat pregatirea logistica care ne-a dat mai multe batai de cap decat preconizasem. Procurarea echipamentelor necesare, instalarea de softuri educative pe calculatoare pentru copii, obtinerea aprobarilor necesare de la autoritatile din Cornereva, comuna de care apartine scoala, toate au durat peste o luna. Am aflat ca intre timp la scoala autoritatile renovasera sala de clasa si o camera in care dormea dascalul.      Astfel, la inceput de martie totul era pregatit, 32 de voluntari isi anuntasera prezenta, doar vremea ceva mai calda si mai stabila lipseau. Mai ales ca o parte din voluntari urmau sa participe si la o actiune de remarcare de trasee in Muntii Cernei si Mehedinti. Pentru ca trebuie spus, la un astfel de montaj 4-5 persoane sunt suficiente iar numarul mare de oameni era necesar pentru urcarea echipamentelor pe scari si mai departe la scoala. Am stabilit actiunea pentru week-end-ul de dinainte de Florii insa cu cateva zile inainte prognoza ne-a descurajat, se anuntau ploi abundente. Astfel ca am amanat cu saptamana.     Vineri la ora 14, 25 de oameni si un munte de bagaje si echipamente se gaseau langa podul peste Cerna. Ne pregateam de partea cea mai grea. De mare ajutor ne-a fost salvamontistul local, Bruno Adamcsek care a improvizat un soi de scripete pentru a trece echipamentele mai grele de scari. Trebuie spus ca o baterie necesara stocarii energiei cantareste undeva la 40 de kg. 

     Planul de bataie era sa caram toate bagajele in partea de jos a scarilor si apoi usor usor sa le trecem deasupra. Cu cat distantele parcurse de voluntari cu bagaje in maini sau spate erau mai lungi cu atat oboseau mai repede. Metoda din aproape in aproape era mult mai eficienta.

     Buna dispozitie era pretutindeni, pe fetele si in sufletelor oamenilor ce veneau de departe pentru a incerca sa dea o sansa mai buna celor 3 copii (intre timp, de la reportajul de la Kanal D unul dintre ei plecare in Mehadia). 

     Pe la ora 5 aproape toate bagajele erau trecute de scari. Eu cu Iulian fiind inca prinsi in partea de jos cu diverse am realizat tarziu ca o mare parte din voluntari plecasera déjà , fiecare cu ce a putut duce spre scoala, direct. O urcare destul de grea de 45 de minute in mod normal, fara bagaj greu. In mare parte oameni de birou, dintre angajatii UniCredit care a sponsorizat actiunea, au ajuns sus epuizati, dupa cum urma sa constat. Cu toata bunavointa lor, nicio sansa sa mai coboare pentru inca un rand de bagaje. Era déjà 7 seara cand am ajuns din nou in partea superioara a scarilor unde Andreea Orosz, membra si ea aici pe carpati.org si jurnalist RFI venita sa documenteze actiunea, pazea restul de echipamente. Practic ramasesem vreo 5 oameni in stare sa mai caram ce mai ramasese, undeva la 4-5 drumuri de fiecare. A fost un moment in care m-am enervat putin si mi-am spus of-ul cu voce tare, cum ca niciunul dintre localnici nu a venit sa ajute, ca nu s-a respectat planul de a duce bagajele pe distante scurte pentru e evita oboseala etc. Iulian, mult mai linistit din fire incerca sa ma calmeze, cand vedem coborand dinspre biserica un barbat cu o femeie, o fetita si un cal. Era Luminita, una dintre eleve si parintii ei, ii cunoscusem la actiunea de documentare din luna martie. Desi noapte venisera de la peste o ora distanta sa ne ajute. Tatal a incarcat calul cat a putut si a luat-o usor inainte urmat de Luminita ce ducea o unitate de calculator in brate si de mama ei ce cara 2 (doua) panouri in spate. Nu a vrut sa o ajutam nici in ruptul capului. Si acum, cand scriu aceste randuri am imaginea aceea in fata ochilor, cu cei 3 urcand incarcati, sub o luna mare si rotunda. Mi-a fost rusine pentru faptul ca ceva mai devreme gandisem stramb si ii bagasem pe toti acei localnici in aceeasi oala.       La ora 21 ultimele bagaje ajungeau la scoala si fetele ne asteptau cu o masa calda. Fusese o zi lunga si dificila dar ce era mai greu trecuse. Domnul Avramica, localnicul ce locuieste langa scoala si ce o are si in grija ne-a omenit cu o tuica productie proprie licoare ce ne-a mai relaxat muschii dar care ne-a facut si sa mergem la culcare destul de repede.       Sambata la ora 8 unul cate unul voluntarii s-au trezit. Vremea era innorata dar speram sa nu ploua. O mare parte din ei au coborat la masini si urmau sa se intalneasca cu Bruno pentru a pleca la remarcari iar noi ceilalti, impreuna cu echipa de la Kanal D (ce venise sa faca un follow up al reportajului initial) am ramas la montaj.       Costin, creierul tehnic al actiunii, prieten cu Iulian si cel ce se ocupase de partea de montaj si la Ursici ne-a aratat cam ce aveam de facut si cum, astora ce eram la inceput de drum.Usor usor lucrurile au inceput sa se miste, panourile sa fie montate pe acoperis unul cate unul si instalatia electrica sa fie pozata prin scoala.    Intre timp au venit si cei 3 copii pentru a participa la inaugurarea calculatoarelor si pentru a aparea in follow-up-ul Kanal D. Initial au fost coplesiti de agitatia de acolo, de camera de filmat insa ulterior s-au obisnuit cu atatia straini in jurul lor si au inceput sa zambeasca si sa puna intrebari. Atata bun simt am intalnit rar la elevii de varsta lor din Bucuresti.

    Dupa-amiaza a ajuns si o echipa de la TVR 1 la scoala, sosita initial pentru a face un documentar despre viata oamenilor din catune. Cand au aflat despre ce e vorba au decis ca vor sa includa actiunea in materialul lor. Acela a fost un moment de inceput a unei colaborari foarte frumoase si pe alte actiuni alaturi de TVR 1.    Pe la ora 15 totul era gata si copiii au intrat in clasa si s-au asezat in fata calculatoarelor. Sclipirea din ochii lor a fost pentru noi, voluntarii, cea mare mare multumire pe care o puteam primi. Toata agitatia, toate pregatirile din ultimele luni ajunsesera la o concluzie, la un punct final. Este atat de usor sa faci un bine, cand este o asa prapastie intre lumile in care traiesc niste oameni, ce pentru tine poate fi un gest banal pentru altul poate insemna extrem de mult. Stand in usa si privind cum acei copii incercau sa invete sa foloseasca mouse-ul realizezi ca oricare dintre noi isi poate darui momente din viata pentru a-si ajuta aproapele, sub o forma sau alta. Pentru ca nu totul se invarte in jurul nostru. Noi doar am avut norocul sa ne nastem cu mai multe sanse, oportunitati. Unii dintre semenii nostri trebuie sa lupte ani sau o viata intreaga pentru lucruri ce noi le luam ca implicite.     Spre seara au revenit si voluntarii plecati la remarcari, epuizati dar multumiti pentru munca depusa si rezultatele avute. Ziua s-a incheiat cu un foc de tabara sub un cer plin de stele.          Duminica stabilisem sa recompensam eforturile voluntarilor cu o tura scurta in cheile Tesnei. Desi obositi, oamenii au fost incantati de traseu. Dupa-amiaza ne-am luat la revedere de la toti urmand ca Iulian, Andrei (fotograful actiunii) si cu mine sa ramanem pana luni cand urma sa urce invatatorul, pentru a-i face un mic instructaj in folosirea sistemului fotovoltaic si calculatoarelor. Am omis sa mentionez ca invatatoarea din materialul initial al Kanal D renuntase la post din motive familiale locul ei fiind luat de un invatator din Baile Herculane (intre timp si acesta a fost schimbat cu o doamna invatatoare foarte capabila).

     Astfel, luni, dupa ce am facut cunostinta cu domnul invatator si i-am explicat cum functioneaza tot ce am montat acolo, ne-am luat la revedere de la copii si de la Inelet. Inca nu stiam dar era inceputul unui drum lung si frumos, unul in care au fost electrificate inca 3 scoli din munti si 11 gospodarii de catre asociatia FreeMiorita in cadrul campaniei “Lumina pentru Romania”. Si campania continua. In masura in care voi avea timp voi scrie si povestile actiunilor de la scolile din Dobraia (Muntii Cernei), Cruhla (Obcina Mare) si Cornatea (Muntii Maramuresului) Mai jos aveti link-urile cu materialele filmate la actiunea de la Inelet din aprilie 2014. https://www.youtube.com/watch?v=-ARyqk8DZeg

http://www.kanald.ro/inelet--drumul-spre-lumina-o-poveste-impresionanta-despre-solidaritate-si-oameni-cu-suflet_39612.html

Marţi, 1 decembrie 2015 - 21:10 
Afisari: 3,211 


johnnutz