Linistea Craiului in lumina de februarie (Muntii Piatra Craiului)

Inceput de februarie...Inca putin si se termina iarna, dar nu si pe munte, pentru ca desi pe strazile oraselor vedem doar gheata aceea mizerabila sau nici atat, acolo sus, zapada e mai mare decat credem si limitele anotimpului alb nu sunt niciodata bine definite.Totusi, cel putin pentru cateva zile, parca soarele s-a aliat cu Craiul si ne-au oferit senzatii si imagini superbe, imortalizate undeva acolo intr-o nevazuta cutie cu amintiri... Desi soarecul a tras de mine sa plecam mai devreme, recunosc ca am fost lenesa, ceea ce a facut sa ajungem la Cabana Curmatura noaptea.Am mers pe traseul cu banda galbena, de la fantana lui Botorog pornind in dreapta pe poteca.Nu urcasem mult si deodata observ ceva miscare undeva mai in departare.M-am agitat cam mult incercand sa-i atrag atentia soarecului meu, el crezand ca e vorba de vreun urs :)Totusi erau niste caprioare care zburdau aproape fara zgomot, dar care m-au entuziasmat tocmai pentru ca erau primele animalute salbatice pe care le vedeam in Crai si m-am simtit un pic de parca as fi surprins un moment care apartine exclusiv naturii... In continuare am urcat si atunci cand nu prea mai vedeam pe unde calc, mi-am pus frontala pe cap.In Zanoaga vantul batea mai tare, dar lumina de luna imi arata cum straluceste zapada si ma gandeam cat de frumos trebuie sa fie primavara in poiana asta.La cabana ne-a intampinat uriasul saint bernard care imediat s-a lasat alintat de mine si de soarec.Fiinta asta cu capul mai mare decat al meu nici nu-si da seama cat inseamna pentru locul asta si instinctul lui de a fi folositor omului parca tine loc de bunatatea pe care ar fi avut-o ca om.Ne-am cazat imediat, am baut un ceai si am adormit pe sunetul lemnelor trosnind in foc, sunet minunat pentru urechile mele satule de agitatia cotidiana.

Dimineata am iesit sa admiram peisajul delicios de la Curmatura , care de data asta mi-a smuls tot felul de sentimente pentru care nu s-au inventat cuvinte in masura sa le descrie, asa ca nu am stat sa filosofez prea mult cu soarecul pe tema asta.Am facut niste poze dragute si am admirat in liniste.Pentru ca soarele era atat de generos si cerul limpede forma o combinatie minunata cu albul crestei si verdele brazilor,ne-am hotarat sa facem cateva plimbari pentru a capta cat mai multe imagini, eliminand cazul in care am face un traseu lung in intregime. Am plecat pe traseul spre Piatra Mica, marcat cu punct albastru.Ascensiunea este usoara si urmele erau foarte clare.Ne-am oprit in Saua Crapaturii pentru ca ni se cam taiase respiratia privind in jur.Pe langa faptul ca aveam in fata un peisaj intr-un detaliu uimitor parca pus la punct de natura, ma gandeam a nu stiu cata oara la magia aceea aparte a iernii, de putine ori dezvaluita, dar atunci cand se intampla asta, te simti stapanul lumii, chiar daca pietrele acelea enorme te inconjoara si se uita la tine cu niste ochi mari, in toata splendoarea lor.Privilegiul de a le putea vedea, admira, te face sa zburzi, sa vrei sa zbori..si toate reactiile acelea inocente de copil...

Ne-am intors la cabana veseli si am plecat pe traseul spre Vf.Ascutit, marcat cu triunghi albastru.Traseul e placut, Padinile Frumoase impresioneaza si isi confirma realitatea numelui ce-l poarta.Undeva aproape de creasta ne-am oprit si privind inapoi, puteam vedea mai clar ca oricand Bucegii care luceau in lumina soarelui si pareau atat de aproape, precum si Vf.Moldoveanu, complet alb, inconjurat de celelalte varfuri mai mici ca un rege printre slujitorii lui.Am facut multe poze si am coborat repede ca sa prindem apusul la cabana.I-am urmarit fiecare etapa, de la primele nuante de rosu deschis, trecand prin acel rosu aprins si pana pana la ultimele linii, cand cerul se intuneca, dar jocul culorilor si formelor conturate de nori e sublim... A doua zi urma sa plecam.Uf, era o zi atat de senina...Ceata era mai jos de noi, undeva deasupra oraselor, a oamenilor cu framantarile lor, dar aici sus era liniste...

Fagaras...

apus...

Pe drum, in Zanoaga am prins cateva poze minunate si lanad-o in urma cu parere de rau, am intrat in padure sa coboram spre Zarnesti. Chiar daca am stat putin, bucatica aceea de liniste a Craiului ne-a incarcat cu buna dispozitie, atat la suprafata, cat si in interior si..parca muntele ar sti ca il iubim si in schimb, ca sa completeze echilibrul, ne da ce are el mai bun...

Nota:alte poze gasiti in albumul meu Zile de vis in Piatra Craiului

Luni, 6 februarie 2006 - 08:38 
Afisari: 3,109 


bebesoarec