Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Iulie 2022
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

August 2022
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Online

Vremea
Varful Baicu
Muntii Tarcu-Muntele Mic

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Lespezi, pe altă dată! (Muntii Fagarasului)

Lespezi, pe altă dată!


După multe amânări s-a ivit oportunitatea plecării pe munte, oscilam între Piatra Craiului și Făgăraș, până la urmă am hotărât Lespezi și au început pregătirile. Sun la Salvamont și întreb de starea zăpezii și pericolul avalanșelor, răspunsul este sec 4 pe o scară de la 1 la5, de la drumari culeg date despre drum, pluguit la negru până la Cabana Capra…ei! nu a fost chiar așa, dar s-a mers foarte bine până la Bârlogul Ursului, mai sus trecuse lama dar drumul avea gheată. 


Informațiile sunt încurajatoare, adun echipamentul coarda, colțarii și pioletul, renunț la bețe și rău am făcut și joi după amiază cu rucsacul  făcut sun pe la cabane pentru cazare.În zona Piscul Negru totul e închis sau nu fac focul pentru doi turiști, până în final găsesc cazare la Bârlogul Ursului, mai sus de punctul de intrare în traseu dar asta e.


Vineri, 07.02.2014, lopata, lanțurile și echipamentul la mașină și când să plec un telefon de la serviciu pentru o situație urgentă de realizat  mă trezește din visare. Situația se rezolvă în timp record, dar s-a dus ziua și pe la 11.30 plec spre Pitești pentru a culege coechipiera de traseu și drum întins până la Vidraru unde facem o haltă de ciugulit ceva și căscat gura, continuăm drumul și pe la 15,40 eram deja cazați. Ne echipăm și plecăm în recunoaștere, pe drumul spre Capra se poate merge și cu mașina dar cu ceva atenție, de la cabană tranșee spre cotă și fereastră, circulă lumea! 

De la Piscul Negru se văd ceva urme spre Lespezi și mă rog să fie măcar până la stână, revenim la cabană la o cană cu vin fiert și socializare, și surpriză apare un grup de la o școală de ghizi iar printre monitori și Conu cel cu accidentul cursanților din Strunga Dracului… se găsesc  încă mulți naivi – nu acuz pe nimeni, accidentele apar oricând, dar să afirmi în interviul de după accident că în alpinism se și moare, nu dă bine.  


Sâmbătă ne echipăm, umplem tremosurile cu ceai și pe la 9,20 prindem cărarea ce urcă printre două garduri de la Piscul Negru, trece pe lângă galeriile de prospecțiune din zonă și merge în urcuș ușor spre stânga prin pădure pentru a prinde un drum forestier. Poteca marcată cu punct roșu scurtează serpentinele drumului și după ceva muncă prin urmele anterioare sau pe lângă că mai alunecau bocancii ieșim la gol aproape de stână după ceva timp 1 oră și 20 minute, cam mult în condițiile date, se vede lipsa ieșirilor mă încurajez eu, realitatea este alta ceva kilograme în plus și mai mulți ani.

/Lespezi/dscf7989.jpg

La stână facem pauză de un baton de ciocolată și-o cană de ceai; stâna este curată, bine izolată și cu lemne pentru foc. Schimbăm tricourile ude,  ne reechipăm și plecăm la deal, dar după primul stâlp de marcaj de la stână tristețe, nu mai avem urme bătute și începe o muncă istovitoare și dai lupte cu o zăpadă tare nașpa făinoasă cu o crustă de gheață deasupra care se rupea la fiecare pas.

/Lespezi/dscf7994.jpg

Pauză la stână

/Lespezi/dscf7995.jpg

Pe picior alternau porțiuni cu zăpadă peste bocanc cu cele peste genunchi, spre Izvorul Sec sub culme era mai mică dar aveam șanse să plecăm la vale, spre Căpriorul era sub vânt și trecea binișor de genunchi plus posibilitatea unei hidratări direct de la sursa din vale. Când ne-am apropiat de jnepeni a mers mai bine dar s-a pornit și o adiere rece, tăioasă ce-ți îngheța  textila din dotare, așa ca să ne aducem aminte de Călțun.

/Lespezi/dscf8002.jpg

/Lespezi/dscf7992.jpg

Obiectivul turei

/Lespezi/dscf7996.jpg

La bătut urme

/Lespezi/dscf7999.jpg

Se vede vârful!

Am dus o muncă de Sisif până aproape de traverseu, dar oboseala deși s-a bătut alternativ, vremea cea dădea semne de schimbare și mai ales bocancii uzi ai partenerei asociați cu intensificarea vântului au fost elementele ce au hotărât renunțarea ascensiunii. Ce am urcat în două ore și jumătate am coborât în 40 minute.

/Lespezi/dscf7990.jpg

Desfigurat după urme

La stână facem pauză, mâncăm și socializăm cu un grup de 4 băieți și o fată ce aveau ca obiectiv vârful pentru a doua zi; le-am urat vreme bună, ne-au mulțumit pentru urme și am fugit spre cabană căci înghețau picioarele colegei.

Dacă reușesc să încarc un filmuleț, vedeți lupta cu zăpada.

Lespezi, rămâi pe altă dată!




Duminică, 16 februarie 2014 - 20:04 
Afisari: 8,295 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

edo
edo
Caraba
 
1
Frumoasă încercare, probabil daca coechipiera era mai bine echipată și ați fi avut rachete de zapadă, altul era rezultatul ascensiunii.


Marți, 18 februarie 2014 - 16:20  

casian
casian

 
2
...și bețe , obligatoriu !


Marți, 18 februarie 2014 - 16:50  

mihai.telemark
mihai.telema..
Rucsac
 
3
"... starea zăpezii și pericolul avalanșelor, ... este... 4 pe o scară de la 1 la 5, ...
Informațiile sunt încurajatoare..."

???


Luni, 24 februarie 2014 - 20:22  

marian
marian
Rucsac
 
4
Sambata, mai spre nord (adica urcusul spre Negoiu dinspre cabana omonima) zapada a fost inghetata


Miercuri, 26 februarie 2014 - 22:00  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0689 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org