Lacul Vulturilor - intors din drum (Muntii Siriu)

Miercuri seara - 28 octombrie 2015. Un comentariu interesant la filmul Backcountry de pe site imi atrage atentia. Ia sa il vad si eu, imi zic, sa mai invat ceva din intilnirea altora cu el. Interesant filmul. Dupa o poveste adevarata.

Vineri seara - 30 octombrie 2015. Jurnalul de stiri TV. “Mai multe comunitati din zona de deal a judetului Buzau sunt terorizate de ursi. Salbaticiunile ies din paduri, dau navala aproape in fiecare noapte in gospodariile localnicilor si sfarteca tot ce gasesc in grajduri.” Vad imagini cu oameni ingrijorati, povestind si aratind ce a facut ursul prin ograda lor. Da stiu, muntii Buzaului sint salbatici. Dar stirea asta nu ma va opri sa plec a doua zi la Lacul Vulturilor din muntii Siriu.

Simbata dimineata - 31 octombrie 2015. Trezirea de dimineata, drumul liber, supriza placuta pe ultima parte a drumul judetean 102B asfaltat recent, asta facind sa scurtez si mai mult timpul de a ajunge la lacul Siriu de pe riul Buzau. Ajung repede la destinatie, parchez, ma echipez si go! Ceasul 7:55. Fac o socoteala si imi zic ca in 2 ore si jumatate, poate chiar 3 ar trebui sa fiu la distinatie.

Vremea superba! Toamna, nici un nor pe cer, soarele acela placut cu dinti care te incalzeste in frigul diminetii, culorile fermecatoare, copacii, fosnetul fruzelor, iarba inca verde, Buzaul limpede. Ce imi doream mai mult? Pornesc hotarit cu gindul la Lacul Vulturilor, vf Malaia si vf Siriu. 

Pe poteca dau de stina. Un ciine se tot opreste si ma latra dar in cele din urma ajung la cioban. Vorbesc putin cu el si il depasesc pentru a-mi tine ritmul. Al doilea cioban, mai matur, se uita la mine si ma intreaba: “Singur?” Zimbesc. Da, am mai fost singur. “Si nu va e frica? Ar fi bine sa fiti mai multi”. “Eeeee, sint obisnuit, nu e prima data, si apoi, cint, strig sa alung animalele” ii spun.

“Poate nu ar fi bine sa strigati, acum toamna, ursii si lupii coboara pentru ca nu mai gasesc mincare si… cam umbla prin padure”. Ii multumesc frumos si ii spun ca obisnuiesc sa ma rog lui Dumnezeu ca El sa ma pazeasca. Dau binete si du-te Andruska, prinzind distanta.

“Ne’ la oi! Ne’ la oi” aud in spatele meu stringind ciobanul. Imi dau seama ca se intimpla ceva. Ma intorc brusc. In mare liniste, haita de ciini fugea inspre mine. Doar cind m-am intors si m-am oprit, au inceput sa latre. Ups! Si daca nu era ciobanul sa ii vada, cred ca nici nu ii simteam pina nu m-ar fi inhatat. 

Scap de ei si continui drumul. Drum prin padure. Padure de toamna. Merita! Ma bucuram cuprinzind cu ochii cit puteam de mult frumusetea culorilor si a naturii. Avem de gind sa ma misc repede si poate mai prindeam si ceva treaba la gradina, stiind ca e nevoie.

In fata mea poteca urca si putin se deschisese. In stinga vale, in dreapta, pieptisul muntelui impadurit. Poteca in capat se pierdea din vedere coborind usor. 

Trooosc! 

Trooosc! 

Se aud dintr-o data doua zgomote aproape simultan. Unul din fata, parca putin stinga, la vreo 10 metri sau poate pe cararea pe care nu o mai vedeam, altul in dreapta. Ma opresc la fel de brusc cum auzisem zgomotele. Cercetez cu atentie. Stinga-fata nu vad nimic. Dreapta, scrutez padurea spre culme si vad o miscare cam in dreptul meu, chiar putin in spate. Ma uit mai bine. Parea a fi o ciuta. Uff! Zimbesc. Si totusi, ce este cel de-al doilea zgomot a careui sursa nu o gaseam cu privirea?Mai stau putin gindindu-ma. O alta ciuta sau chiar un cerb, poate. Nu a mai avut timp sa traverseze poteca si s-a intors coborind la vale in partea stinga. Ok, Andrei. Hai inainte. Pornesc la drum. 

Iara sint suprins de un zgomot si iara ma opresc. De data asta din aer. Deasupra mea, o bufnita mare se lasa dintr-un copac si zboara spre directia din care eu veneam. Ooooo ce frumusete imi zic. O ciuta, acum o bufnita, sint binecuvintat. Si pornesc iara la drum.

Si atunci am auzit primul raget!

Ceva era acolo, era aproape, undeva in fata putin dreapta. Dar nu vedeam nimic. Nici nu stiu daca mai vedeam bine. Am inceput sa gindesc cu viteza luminii. Nu poate fi. L-as vedea. Fuge de oameni. Nu sta si pleaca. Nu are ce cauta chiar aici. Si chiar acum. Sigur trebuie sa fie un cerb care rage dupa ciuta lui. O fi timpul imperecherii.

A venit si al doilea raget! 

Era acolo, tot aproape. Tot in dreapta in sus. Ce mai era de gindit? Ce mai era de vazut? Nimic! M-am intors si da-i drumul la vale pe poteca. Intelegeti voi ce inseamna “da-i drumul la vale”. M-am uitat o data in spate sa vad daca vine dupa mine. Nu era nimic pe poteca. 

M-am oprit dupa o curba a potecii, cu vreo 20-30 m mai jos, de unde nu mai vedeam locul unde fusesem cu citeva secunde mai devreme. Paream a fi “acoperit”. Ca si strutul! Si daca a fost, ce? Ete na! Eu astept putin, el pleaca si eu imi continui drumul. Clasic nu? Si poate m-am speriat eu degeaba. Poate chiar a fost un cerb. Da chiar cum face cerbul? Poate chiar sa dau drumul la date sa aud si eu cum rage un cerb, sa nu ma fac de ras. 

Nu stiu daca am asteptat un miunut. Poate doua. Eram hotarit sa ma intorc. Si chiar am pornit din nou in sus pe poteca. Nu am facut 3 pasi si a avenit al treilea raget. Asta era semnul! Nu avem nevoie de mai mult. Era semnul de la Dumnezeu ca trebui sa fac cale intoarsa. Nu astazi Lacul Vulturilor! Nu acum. Nu mai avem nevoie de nimic! Am facut calea intoarsa si am plecat linistit la vale. Nu am fugit. Doar aveam un pas mai mare si hotarit stiind ca Dumnezeu m-a pazit sa nu continui in “curajul” meu de a ma intoarce.Poate 5-10 m daca am mai facut si a venit incununarea celor trei ragete din ultimile citevea minute. 

Ragetul Ursului!

Puternic, convingator, aproape asurzitor din ecoul pe care muntii il rezonau. A inghetat singele in vene. Era el fara nici un dubiu! Si parea destul de hotarit sa anunte ca pe acolo nu se trece. Si nu am trecut! Poate mai era o ora jumatate pina sus. Am coborit la vale gindindu-ma cind voi mai “ataca” Lacul Vulturilor. “Poate a fost cu pui de a facut asa urit”, mi-a zis ciobanul intilnit din nou in cale. O fi fost cu pui sau poate era la vinatoare. Nu stiu! Stiu ca era acolo si mai stiu ca nu astazi era ziua cind trebuia sa ajung in Siriu pentru ca am inteles semnul. 

Am ajuns repede acasa si am facut treburile gospodaresti de toamna. Si am zis ca o sa il scot pe Ursul meu la plimbare. Ciinele ciobanesc.

Daca ajungeam cu bine la Lac si tura era una obisnuita, probabil ca nu as fi scris nimic. Dar pentru ca era pe aproape si m-a intors din drum, am zis ca, nu strica sa stiti si voi.

Poteci fara ursi va doresc :-)!

Sâmbătă, 31 octombrie 2015 - 21:58 
Afisari: 3,461 


andruska