Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Ianuarie 2020
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Februarie 2020
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

La plimbare prin Parang (Muntii Parang)

Am aflat de pe site că se pregătește o mare tură pe creasta Parângului și mi-am adus aminte că nu mai fusesem acolo de zece ani. Mă tentase cândva custura Cârjei, dar nu ajunsesem să o parcurg, mai ales din cauza vremii rele. Ce-ar fi să merg acum ?


Zis și făcut. Trec pe la un magazin montan din București, în care un tip negricios mă servește în sictir cu ce mai aveam nevoie: niște cordelină ca să trag eventual rucsacul, bețe noi, pentru că pe cele vechi am reușit să le îndoi, și o căciulă, soră cu cea uitată acum o lună la stâna de pe piciorul Iezerului din munții omonimi. Mă documntez pe alpinet și aflu că există un refugiu, Cârja. Ce bine, deci voi putea dormi în creastă. Plănuies să urc pe Mija, să dorm la refugiul Cârja, iar a doua zi să fac creasta și cobor pe piciorul Parângului, iar apoi la refugiul Agățat.


Mă trezesc duminică 29 aprilie la 5, în două ore am bagajul gata, iar la 7 mă urc în mașină și plec. O iau pe la Brezoi, știind din vară că se poate trece spre Petroșani fără mari probleme. Sus la Obârșia Lotrului mare aglomerație mare, deși voiam să mănânc ceva nu m-am oprit, semăna cu Padina. Urc spre pasul Groapa Seacă aproape bară la bară, pe un drum în care dacă se bloca vreun Tico plin de familiști acolo rămâneam (zăpadă mare, șosea îngustă). Zic merci că trec vis-a-vis cu bine și cobor la vale. Pe dreapta văd o cabană ca-n povești – Groapa Seacă. Oameni de omenie, prețuri mici, mâncare bună. Doar că ploua mărunțel. Un grup îmbufnat se agita totuși să facă un gratar, că doar de-asta veniseră („Pupla, ce facem cu pulpa ! Că doar n-o s-o luăm înapoi acasă !”). Îmi fac plinul și primesc drept bonus revista cabanei (!). Se numește chiar așa: „Cabana”. Include un articolaș al soților Mititeanu și un interviu cu unul dintre constructorii refugiului Agățat, care îi girează calitatea. Un loc de revenit.


Pe la 13 sunt la cotul Jiețului. Las mașina lângă cantonul muncitorilor. O femeie care fierbe ceva într-un cazan imens la foc de lemne mă privește ciudat când îi dau bună ziua. Mă echipez de urcuș direct cu plasticii, ca să nu mai care încă o pereche de bocanci și pornesc la deal pe plaiul lui Dăncilă (conform hărții lui Nae Popescu). De fapt merg mai întâi câteva sute de metri pe forestier, căutând un loc bun de intrare în traseu. Apare: două marcaje cruce, una galbenă, alta roșie, fără nici un indicator. Urc pe ele până la o mare dobărâtură de vânt combinată cu tăietură (cam 1700m; n-am altimetru, dar m-am folosit ca reper de vf. Capra 1927m, de peste valea Jiețului). Pare să fie și un capăt de drum forestier, venind din stânga. Sau din dreapta ? Aici marcajele se pierd și nu am mai aflat unde se duc. De fapt nici nu am prea căutat, pentru că mă interesa vărful Mija, care era drept în sus. Zăpada mare mă ține, doar când mă apropii prea tare de vreun buștean căzut intru până la ... rucsac. Încet, încet găsesc drumul cel bun ca fiind locul geometric al distanței maxime față de copacii și stâncile pădurii. Încă puțin și ies la gol pe margine căldării Burtan, pe o pădure de jnepeni. Lacul e complet acoperit de zăpadă. Ba e ceață, ba plouă, ba se luminează. Un du-te vino de nori. Încerc să aplic aceeași tehnică de înaintare, cu ceva mai puțin succes, pentru că vârfurile jnepenilor sunt mult mai multe. Pe picior în jos se vede stâna din Dâlma Sliveiului, funcțională. Pe măsură ce prind înălțime zăpada e mai tare, dar și vântul. După un efort susținut văd prin ceață un par înclinat, care n-avea ce căuta acolo. Speram să fie vârful Mija (2390), și a fost. De fapt a fost un vârf, dar dacă era Mija sau nu, nu mai sunt sigur, pentru că a urmat o creastă lată cu suișuri și coborâșuri domoale. Zăpada era mult mai moale, înaintarea mai dificilă, rafalele mai puternice. La un moment dat creasta s-a îngustat cam la 1,5m, un fel de cornișă dublă. Pe ea trecuse un căine de curând (urme proaspete !). Dar nu-mi venea să intru fără colțari și piolet din cauza vântului, așa încât m-am echipat și am pus bețele pe rucsac. După  vreo 150 de m am ajuns iar pe niște plaiuri, trebuia să mă dezechipez, dar n-am mai făcut-o. Am mers ce-am mers prin ceață când, deodată, s-a luminat, și am vazut despicătura Cârjei și custura. Ooops ! Stâncă multă goală combinată cu mici cornișe. La mijloc un țugui stâncos care trebuia traversat. Arăta interesant, dar problema era că nu era nici de colțari, nici de fără colțari. Am lăsat-o cum eram deja echipat, cu colțari, și am pornit la treabă. Era deja cam ora 17. Custura e cam un 1A, nu ridică probleme de aproape. Cobori zdravăn până pe la 2100, traversezi țuguiul vreo 20 de m în sus și 50 în jos, iar apoi urcii muchia finală. Aceasta are la început vreo 45 de grade și se face pe latura stângă pe trepte de stâncă și iarbă, iar apoi are o pantă de vreo 75-80 de grade de cam 15m cu trepte de stâncă friabile, care se trece chiar pe creasta f.f. îngustă. Pare nițel surplombată peste căldarea vestică, ceea ce te face să te întrebi dacă ține piatra, dar a mers fără fie nevoie să trag rucsacul cu cordelina. Prizele sunt mari. După această porțiune creasta se înmoaie și ajunge la guguloiul final al Cârjei, pe care din cauza întunericului nu l-am mai abordat direct, ci printr-un horn micuț de pe partea lui stânga, după o ocolire de cam 20m. Sus pe vârf erau urme proaspete, pe care am coborât la frontală spre refugiul Cârja (vest).


Partea proastă a fost că nu am găsit refugiul. Ori am fost prea obosit să-l văd, ori era acoperit de zăpadă, ori amândouă. Am tot mers sperând că va apărea, dar n-a apărut. Nu era frig, așa că am dormit afară, după ce am încercat în zadar să topesc niște zăpadă călare pe primus ca să îl protejez de rafalele de vânt care îl tot stingeau. După vreo 40 min m-am mulțumit cu amestecul de apă și gheață, am întins izoprenul lângă un stâlp, l-am șters frumos de măzărichea adunată pe el și m-am introdus în sacul de puf și suprasacul din folie de supraviețuire (Gogo să trăiască, un amic din liceu, el l-a inventat). Înăuntrul a fost cald și bine, prima oară m-am trezit la patru, a doua oară la șase, a treia la șapte. A fost greu să decid să ies, dar a trebuit totuși să o fac. Renunțasem la gândul cu creasta pentru că nu aveam apă, așa că m-am gândit pe unde să cobor. Pentru început am luat-o spre Parângul mic, prin ceață.


Dar la 15 min s-a luminat deodată și am vazut tot împrejur: Mija, Cârja, etc. Așa încât am devenit mai optimist și primul gând a fost să cobor undeva de unde să iau apă. Am luat-o pe coastă spre lacul Mija, pe traseul de vară, acum acoperit de zăpadă, doar, doar. Cu atenție, era preferabil să nu pici, pentru că te opreai cam jos. Zăpada era cam 15 cm moale, iar sub destul de tare. Bățul se înțepenea adesea în tot felul de crengi subterane. Pe măsura ce intram în căldare se lumina și mai tare, până la urmă a ieșit soarele printre nori și am început să mă prăjesc. Parcă eram într-o fotografie alb negru, doar câte un petec de cer mai strica din cromatică. Pe fundul văii te simței minuscul, dar singur nu, nu știu de ce. Parcă răsufla muntele. Apoi mi se părea că aud apă șiroind. Halucinație ? Sau curgea pe dedesubt ? Curgea pe un perete la vreo 10m în sus. N-aveam cum să ajung. Nu vedeam nici lacul, dar privind în jur am zărit un pârâu dezgolit pe o porțiune de câțiva metri, la trecerea unui prag de piatră. Evrika ! Mi-am luat micul dejun. Acum puteam continua tura.


După ce am intrat în uluitoare căldare unde cred că se află lacul Mija (mai căldare ca ea nu am văzut până acum), am pornit la stânga pe o creastă laterală de contur, care m-a scos înapoi lângă vf. Mija. Traseul apare cu puncte puncte pe hărți. Jos se vedea cum lacul începe să dea semne de revenire la viață: zăpada se prăbușise pe conturul lui, sau cel puțin așa am interpretat eu. N-au fost probleme la urcuș, doar cu scufundarea periodică printre jnepeni, iar la final cu câteva stânculițe pentru a evita un traverseu de zăpadă cam expus. Chinul a fost abia sus, pe ultimii 2-300 de m care închid căldarea spre vf. Mija, pentru că zăpada era foarte moale: te urcai și cădeai, iarăși și tot așa. Dar a meritat efortul, pentru că de sus am vazut clar ce nu văzusem prea bine ieri: căldările, crestele, lacul verde dezghețat, hornuri, cornișe de 5m suspendate peste creasta principală.


M-am lăsat repejor în căldarea Cârjei pe un pinten de munte declanșând mici avalanșe superficiale în trecere și rugându-mă să nu fie zăpadă moale în căldări. N-a fost, și am avut și pârtie făcută de o căpriță care traversase și ea peste Sliveiul spre Roșiile. I-am mulțumit frumos și am ținut traseul de-a coasta după dânsa, prin zăpada nițel înmuiată, dar tare. Stâncile Sliveiului atârnau ca niște tavane negre deasupra capului. Să urc în creasta principală, să nu urc ? Făcusem într-o iarnă traseul, cerea doar de timp și efort. Am decis să nu forțez norocul, e totuși o tură de week-end. Din creasta Sliveiului nu am reușit să reperez stâna Roșiile, unde am dormit în alte ierni. Să se fi distrus ? M-am lăsat direct în valea Roșiile pe o limbă de zăpadă, dar n-a mai fost la fel de ușor ca la coborârea de pe Mija. Simțeam că n-am controlul, colțarii nu era locul să-i pun, așa că m-am întors cu fața la zăpadă și am coborât „regulamentar” cu prețul udării și a ultimei perechi de mânuși. După vreo 200 de m panta s-a mai înmuiat și am revenit la stilul pe călcâie și bețe.


Căldarea Roșiile m-a uluit, parcă niciodată nu am vazut-o atât de impresionantă ca acum. Stâncile negre al Gemănării, piscul Parângului Mare, imensitatea întregului peisaj, cred că oferă unul din cele mai magnifice priveliști din Carpați la vremea începutului de primăvară.


Din fundul văii m-am lăsat ușor la stânga spre refugiul Agățat, întrebându-mă dacă voi găsi locuri. În Bucegi reugiul ar fi fost arhiplin de 1 mai. Iată stânca pe care exersam rapel de revelionul din 1996 ! Amintiri din tinerețe... Iar la refugiu nu era nimeni. Dar fusese de curând. Pe policioare o mică bucătărie, destul de multă mâncare lăsată. Sătul de rahatul și ciocolat din dotarea proprie m-am repezit într-o jumătate de conservă de ton deja desfăcută și, după ce am mirosit-o de probă, am devorat-o. Să lichidez și conserva de porc ? Nu, poate vin alții mai nevoiași. Mai bine fac o supă din stocul personal. Am făcut un litru, apoi și pe al doilea, în timp ce citeam jurnalul refugiului. Oameni de munte, în general, dar și câțiva cu băutul pe munte (textul lor e utilizabil de către un psiholog în ale alcoolismului), sau alții, probabil complexați de generozitatea locatarilor obișnuiți, ne informează cum s-au șters la fund cu foi din jurnal...


După noaptea afară am dormit neîntors. Dimineață mi-am băut cafeaua citind mesajul unui alpinist elvețian, afișat pe perete. Vorbea despre confreria munților... O placă de lemn pusă pe partea exterioară a refugiului îndemna turiștii să își organizeze viața astfel încât să aibă timp de mers la munte, pentru că mintea le va fi atunci mai bine cumpătată. O mică eroare de ortografie în textul de pe placă nu schimbă mesajul, dar arăta că nu există o corelație între cunoștințele de gramatică și calitatea umană.


Am făcut curat, am lăsat și eu două ciocolate și două eugenii. Ușa de la intrare se cam bălăngănea fără închizătoare, așa că m-am gândit să improvizez una din cuie și cordelină. Încercarea inițială de a tăia un metru de cordelină cu toporul din dotarea refugiului, pentru rapiditatea execuției, mi-a demonstrat că forța nu e suficientă, ci mai trebuie și inteligență... Așa că am rezolvat problema tăiatului cu un cuțit de pe policioară prin mișcări lente și repetate... Mulțumit de improvizația făcută am pornit la vale pe urme. După drumul forestier de rigoare am aflat ce fierbea femeia de la canton în marele cazan: între brazi erau întinse funii cu rufe colorate la uscat. Pe la 12 am plecat de la canton. M-am întors prin Târgu Jiu, pe sub poalele Parângului, admirând defileul Jiului și frumusețile Gorjului și ale Vâlcii, chei, buile, alte cele. La 17:40 eram acasă.


Să ne dea Dumnezeu oameni mai buni, că țară avem.



Miercuri, 2 mai 2007 - 15:08 
Afisari: 1,333 


Postari similare:





Comentariile membrilor (9)

varverica
varverica
(admin)

 
1
Faina tura.
Intr-adevar, Parangul este suberb, mai ales cand e acoperit de zapada. "Refugiul" Carja este foarte scund si amplasat intr-un loc in care se aduna zapada, ceea ce il face mai greu de gasit dupa ninsori repetate.
Ma mir ca s-a putut circula pe portiunea Obarsia Lotrului - Groapa Seaca... m-as fi asteptat sa fie inca inzapezit.


Miercuri, 2 mai 2007 - 11:15  

mike
mike
Rucsac
 
2
Frumos jurnal....si confirm ce spune varverica in legatura cu refugiul...am dormit in el pe 1 dec 2006....oricum e amplasat genial in max 30 min esti pe carja....multumiri celor care l-au gandit Carpati.org


Miercuri, 2 mai 2007 - 14:00  

virgiliordache
virgiliordac..

 
3
Deci inseamna ca am calcat peste el, la propriu... Lopata nu m-am gandit sa iau la mine Carpati.org


Miercuri, 2 mai 2007 - 14:28  

va
va

 
4
faina descriere, am bagat si eu cateva la cap Carpati.org

si cum era vorba si de ortografie: pluralul de la ciocolata e ciocolate Carpati.org




Miercuri, 2 mai 2007 - 14:53  

virgiliordache
virgiliordac..

 
5
S-a marcat, "va", am schimbat cu "ciocolate" Carpati.org


Miercuri, 2 mai 2007 - 15:11  

catalina_curly
catalina_cur..

 
6
Salutare!
Refugiul este undeva sub stanca!Probabil l-ai ratat sau chiar era acoperit de zapada!Noi ,cand coboram de pe Carja , unii urcau la refugiu!
Numai bine!


Joi, 3 mai 2007 - 11:59  

va
va

 
7
hmm... logica asta...

Pai, omul chiar l-a ratat (nu probabil...) .
L-a ratat din cauza ca nu l-a vazut.
Nu l-a vazut din cauza ca era obosit, sau refugiul era acoperit cu zapada, sau ambele (dupa cum bine se exprima in RT).

De fapt, cred ca sunt eu obosit...


Joi, 3 mai 2007 - 17:55  

aghiutza
aghiutza

 
8
nais...1kg de zahar nu ai gasit???
Carpati.org


Joi, 3 mai 2007 - 21:40  

virgiliordache
virgiliordac..

 
9
Ba am gasit si zahar, mai aghiutza, si chiar am luat din el cand mi-am facut nessul de dimineata. Daca e de la tine, multumesc frumos. Dar erau multe chestii, parca era o camara, n-am stat sa fac inventarul.

Oare n-am putea sa construim un refugiu din acesta si in alte parti mai salbatice din munti ? M-as baga la asha ceva.



Vineri, 4 mai 2007 - 07:58  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0720 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org