Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Iunie 2024
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Iulie 2024
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Online

Vremea
Varful Sandru Mare
Muntii Nemira

La plimbare prin Costila (09.09.2006) (Muntii Bucegi)



Traseu: Busteni - V. Costila - Braul Mare al Costilei - V. Alba (partea finala) - platou - Busteni

In dimineata zilei de 9 septembrie Domnul C si Domnul R (pe care in continuare ii vom numi simplu C si R) coborau din batrana si obosita Dacie, lasata sa se odihneasca la poalele Munticelului.


Chinuisera fieratania pana acolo pentru a evita portiunea citadina a circuitului Busteni - urcare V. Galbinele - Braul Mare al Costilei - coborare V. Alba - Busteni. Se va dovedi insa ca planul din masina nu corespunde intotdeauna cu ce va fi mai tarziu.Dupa o leaca de dezmortire cei doi pornesc prin padure si prin ceata pe TR, pe care il parasesc pentru una dintre potecile din stanga, lasa un gand de bine langa peretele cu placutele in memoria unora dintre marii alpinisti romani, beau din izvorul tulbure cu apa limpede, si in sfarsit ajung in V. Costila sub refugiul cu acelasi nume.


Aici ceata este atat de deasa incat refugiul se ghiceste doar dupa vocile celor din el, si chiar C si R au indoieli unul despre pozitia celuilalt. Dupa vreo 30min de stat ca musca-n lapte, cei doi se hotarasc sa schimbe planul si sa nu mai urce V. Galbinele, a carei intrare, putea fi ratata, iar primele saritori puteau crea dificultati. Astfel cei doi se hotarasc s-o ia pe V. Costila, care ii era cunoscuta lui C.


inotand prin ceata de dimineata


In depasirea primelor saritori de la baza vaii, una dintre ele din cauza cetii ii face pe cei doi sa incerce s-o ocoleasca, sa se blocheze pe un perete alaturat, sa coboare de acolo folosind cordelina, pentru ca apoi sa treca fara probleme de obstacolul care parea dificil.escaladand saritorile din prima parte a vaii




Intre timp pe neanuntate ceata dispare, lasand Tancul Ascutit la vedere. Dupa putin timp apare si impresionantul perete al Costilei.tancul ascutit vegheaza la poarta vaii




se profileaza si peretele costilei





hornul mare din peretele costilei





privire spre traseele tehnice din peretele costilei



Pe nebanuite si nesimtite cei doi parasesc V. Costila si patrund in Valcelul de sub Perete, care repatrunde in vale printr-un horn ingust si umed al carui capat isca o divergenta de idei intre R si genunchiul sau stang. Totul se aplaneaza prin arbitrajul corect al lui C.



lasam in dreapta peretele






Urmeaza Amfiteatrul Costilei care este traversat de catre C prin valea propriu-zisa, iar de R pe lespezile cu o aderenta fantastica pentru inclinarea lor. Valea isi gaseste obarsia sub platou, cu care comunica prin cateva hornuri.



intram in marele amfiteatru de la obarsia vaii





Aici, dupa realimentare, cei doi lasa rucsacurile in grija unui corb cu glas de violoncel spart si pleaca pe brau inspre V. Scorusilor.



saua la pietris





creasta morarului





din varf ne priveste cu ingaduinta Omul








creasta costila galbenele intre cer si pamant





creasta costila galbenele





valea cerbului se ghiceste dincolo de muchii





Nu dupa mult timp sunt inconjurati de capre negre care le starneste pofta de vanatoare, foto bineinteles.

dusi cu caprele






doamna pajistilor alpine





Dupa mai bine de o ora de tupilat dupa stanci, tarat prin iarba si comunicat prin semne C si R considera ca e cazul sa-si recupereze bagajele, care desi parasite de corb sunt tot acolo.

asta-i pohta ce-am pohtit





cine indrazneste sa ne tulbure linistea ?





Inainte de a o braulai (a o apuca pe brau) urca hornul domnului Gelepeanu pentru a admira panorama mistica-laica dintre Crucea Caraiman si Releul Costila.

draga gelepeanu unde sunt prietenii de acum o saptamana ?





florile muntilor







sic ca te-am vazut





spectaculosul perete nordic al caraimanului - albisoarelor





panorama




Daca pe portiunea parcursa inspre V. Priponului, Braul Mare al Costilei avea o infatisare cuminte de poteca alpina, inspre V. Alba este cu totul diferit: foarte ingust, traverseaza pante mult mai inclinate, are zone cu grohotis, iar in mare parte poteca, nefiind prea umblata, este acoperita cu iarba. Efortul depus pentru parcurgerea braului este mai de graba de natura psihica.

ne angajam pe brau in bazinul vaii albe





braul se desfasoara aspru in fata noastra





creasta picatura





partea cea mai expusa a braului





privire de ansamblu asupra braului






Privelistea insa merita orice efort: Blidul Uriasilor, Peretele Vaii Albe si Albisoarelor, V. Alba.....

anul acesta valea alba nu-si dezminte numele





partea superioara a vaii albe





pintenul vaii albe





poza marelui grup





Imaginea V. Albe le ofera si o surpriza celor doi: in partea inferioara este in mare parte acoperita de zapada. Asa ca sunt nevoiti pentru a doua oara sa schimbe planul si, ajunsi in V. Alba, in loc sa coboare spre poiana La Verdeata, sa urce in platou.

iesirea pe platou





De aici pana in Busteni totul e previzibil.

reintram in umanitate




"Oamenii nu pot invinge MUNTELE, pot invinge cel mult slabiciunea



din ei, ridicandu-se pentru o clipa la inaltimea muntilor."



Miercuri, 13 septembrie 2006 - 07:08 
Afisari: 2,376 


Postari similare:





Comentariile membrilor (9)

octavian67
octavian67
Caraba
 
1
Bravo Cosmine.

Felicitari pentru reusita turei si pentru jurnal.

Sa ne vedem cu bine in turele viitoare.



Miercuri, 13 septembrie 2006 - 02:36  

gabriella
gabriella
Caraba
 
2
Privesc mereu cu respect si admiratie catre "inaintasii" mei! Splendid RT si frumoase fotografii! Sunt un umil boboc in ale muntelui insa intr-o buna zi visez sa zburd pe piscurile sale batrane si semete! Multumesc mult pentru aceste imagini spectaculoase, insotite de comentarii! Sunt sigura ca ochiul capteaza si mai grozav insa pozarul si-a indeplinit cu varf si indesat misiunea! Felicitari! : )


Miercuri, 13 septembrie 2006 - 16:22  

adrias
adrias

 
3
E superd redat in cuvinte si imagini,esti mare omule.


Joi, 14 septembrie 2006 - 06:37  

pinguinul
pinguinul

 
4
Faina tura! Si ati vazut si releul pe care l-am ratat saptamana trecuta.



Joi, 14 septembrie 2006 - 12:16  

corinache
corinache

 
5
Bravo...felicitari pentru primul RT, domnule C....la cat mai multe ...sa inteleg ca planul cu V Seaca a Caraimanului a...picatCarpati.org...Sa ne revedem sanatosi pe munti!!!


Joi, 14 septembrie 2006 - 15:19  

mike
mike
Rucsac
 
6
Jos palaria Cosmine. Ai facut o tura in toata regula! Cum pana pe 7-8octombrie totul e blocat, poate dupa aceea mai haladuim pe vai caci se inaugureaza sezonul de iesit la 2 zile (caci unii incep facultatea altii serviciul). Ah si super poze ai facut...dau aroma jurnalului, serios!


Vineri, 15 septembrie 2006 - 02:16  

emils
emils

 
7
Va multumim ca prin astfel de ture ( si de rt-uri ) ne impartasiti si noua din cunostintele muntelui ( descrierile traseelor etc ) .
Multumim ink odata si felicitari atat pt tura cat si pt rt .


Luni, 18 septembrie 2006 - 17:38  

joan
joan

 
8
va multumesc la toti pentru mesajele primite;

pentru incurajare, acesta fiind primul meu RT.


Duminică, 24 septembrie 2006 - 20:26  

indy
indy

 
9
Foarte frumos...vreau si eu pe Braul Mare...


Luni, 2 octombrie 2006 - 10:29  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0587 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2024) www.carpati.org