La plimbare pe schiuri in Baiului (Muntii Baiului)
La plimbare pe schiuri in Baiului
Echipa: Mike, Radu, Adi, Cristi, Cioc.
Traseu: Busteni - Drum forestier Valea Fetei - Vf. Butca - Vf. Urechea - Azuga
Din nou un weekend cu cod galben anuntat pentru weekend, cu zapada multa si risc de avalansa. Ne hotaram cu greu pana la urma sambata dupa-masa sa incercam o tura prin Baiului, mergand pe ideea ca vom vedea la fata locului cum sta treaba.
Ne facem un plan aproximativ care prevedea sa urcam pe Culmea Zamora si sa coboram apoi spre partiile de schi (Sorica si Cazacu) si sa ajungem in Azuga.
Dam de veste, insa la prima strigare nu se gaseste nici un pinguin schior amator ... se pare ca i-a
speriat pe toti tura din Padina.
Insa pana la urma intregim echipa cu 3 schiori in cautare de iarna: Adi, Cristi si Cioc.
Astfel incat dupa un drum foarte scurt ajungem in Valea Prahovei (se verifica si acum zicala cu cine
se scoala de dimineata ajunge repede la munte) pregatiti sa infruntam nametii din Munti Baiului.
Insa nu suntem singuri in aceasta tentativa ... suntem pe jumatate plutitori, caci fara scandurile din picioare nu am avea nici o sansa .... Asa insa, cu picioare lungi de 1,7 m viata ne este usoara si putem
spera ca ne vom si bucura de pulverul proaspat nins din Baiului.
Desi ne gandisem initial sa urcam pe muchia Zamora forestierul plin de sleauri de tractoare ne facem sa reconfiguram (adica sa intoarcem schiurile la 180 de grade si sa alunecam pe forestierul de pe Valea Fetei pe care il descoperisem de voie sau de nevoie anul trecut. E un forestier frumos, care urca cam 6 km pe un drum lat si lin, ca mai apoi sa se ingusteze si sa ajunga sa fie covarsit de vegetatie, pana cand se termina intr-o vale plina de bolovani, practicabila pe schiuri doar pe zapada mare care sa acopere bolovanii.
Mici obstacole - la spagatul vesel
Drum, drum, drum ...
Partea finala reprezinta nota de originalitate, caci fiecare trebuie sa aleaga in functie de inspiratia de moment o varianta de iesire in muchia ce se arcuieste la 150 m mai sus, deasupra padurii de conifere.
Vremea a fost superba in prima parte a zilei, Valea Fetii fiind deosebit de frumoasa si de salbatica si mai ales foarte putin umblata. Ne bucuram de pe la jumatea forestierului de zapada neatinsa pe care alunecam cu spor pana la o cladire de beton. Aici traversam podul si ne orientam pe drumul forestier din dreapta. Drumul initial lat se tot ingusteaza si ne face sa ne aplecam, cocosam, sa trecem pe sub perdele de zapada, sa ferim cate o creanga aplecata pana la pamant de plapumioara alba care ii tine
de cald.
Iarna ...
Draperii succesive de zapada ne conduc din ce in ce mai adanc in inima muntelui, cautand in permanenta locul in care drumul se va sfarsi, arzand de dorinta de a iesi mai repede in creasta caci vremea ne indemna la privit, la visat. Era pe jos o iarna autentica dar in aer un miros de primavara timpurie.
Si pana la urma dam de sfarsitul drumului forestier care nu e decat un nou inceput, al unei vai largi, pe care ne distram ocolind bolovani, facand spagate peste rau si respirand miscare.
Tropaind fericiti pe vale
Respiram in ritmul in care impingeam la deal credincioasele foci, cu obrajii rosii de nerabdare, cu
privirea atintita la zapada ce se ghicea minunata pe culmea de la orizont, cu gandul cautand variante comode de urcare.
Pana la urma varianta aleasa a fost un valcel ce parea atat de dragut, de prietenos, de domol, de alb, de ce mai vreti voi. Ei pe naibii ... a fost doar iluzia primilor 15 m, pentru ca apoi am nimerit in niste
trunchiuri de copaci si tufisuri ce ne blocau calea, totul garnist cu o zapada mare pana la sold unde nu era neam sa inaintezi decat pe schiuri. Inaltam la maxim legaturile si ne punem pe spetit la deal, am stat cam 30 de min pe cateva zeci de metri si am asudat cat pentru toata tura.
Valceul garnisit cu obstacole
Trudind din greu la proba de 50 de m pe sub garduri
Insa osteneala a meritat, caci dupa 5 min de la urcarea cu bucluc padurea se rareste, apoi urmeaza cativa puieti de brad si pana la urma nu mai avem in fata decat zapada si cerul. Iesim la lumina soarelui, in umbra maiestuoasa a Bucegiului si ajunsi in muchia in care vantul spulerase cam toata zapada ne oferim o generoasa pauza.
Pauza pe terasa ... cu vedere panoramica
Cred ca locul din care se vad cel mai bine Bucegii sunt Baiului, iar perspectiva asupra versantului prahovean e geniala. Varfurile isi spun propria lor poveste, trebuie doar sa stii sa o asculti, trebuie doar sa stii ca sub stratul de zapada se ascund ture superbe, se ascund mai mult decat banalele pietre si smocuri de iarba, se ascund trairi, povesti, aventuri, prieteni ... se ascunde in multe locuri istorie montana si legende ale unor oameni adevarati care au trait infratiti cu Bucegii.
Si daca tot ati ajuns aici, intoarceti-va capul si spre Vf. Cazacu si spre cusmele pline de zapada ale Baiului ... pare asa, covarsit de zapada, un parinte in etate ce cauta doar odihna, ce a pastrat cu el doar
drumurile line, care cheama la el oile sa il pasca si ciobanii sa il pazeasca sprijiniti in bata, care priveste in 4 zari si care isi admira zilnic copilul - Bucegiul. Este un munte de inceput si un munte de sfarsit care mie imi este insa tare drag.
Gandurile zboara stol in cele 4 vanturi dar pana la urma e cazul sa ne mobilizam, si sa urcam si ultima portiune pana pe Varful Urechea.
Spre creasta Baiului
Pe Vf. Urechea
Si soarele ne indeamna sa coboram ...
De aici Adi ne propune sa uitam de coborarea spre Sorica si sa facem slalom printre brazi. Asa incat ii urmam pe baieti. Cioc si Adi tin muchia matematic, Cristi insa face la un moment dat stanga si dispare dupa muchie desenand un model superb in pulverul de vis ce ii sare pe langa schiuri. Hotaram ca vrem si noi o parte din povestea asta cu pulverul de vis si desi urmele noastre sunt cam hidoase ... Radu a lasat niste grote de toata frumusetea de la imprastierile artistice iar eu ... deh, sper ca in 23 de ani sa ajung sa schiez macar ca si Cristi.
Dar partea interactiva abia acum incepe caci dupa zapada inghetata, crusta parsiva de pe muchie si zapada superba din ultimele sute de metri ma vad in fata padurii ... pe unde trebuie sa coboram ... speram la un culoar,un valcel, dar nu, sunt numai copaci in fata ... Incep sa fac pariuri cu mine legate de cati pomi voi lua in brate, trag aer adanc in piept si dupa ce toti baietii dispar din raza mea vizuala, viraj cu viraj incep sa cobor ... Mai o tufa intre schiuri, mai o radacina ocolita la milimetru, dar ce conteaza, zapada e perfecta si dupa 10 minute padurea se rareste si mie incepe sa imi placa, din ce in ce mai mult ... Cobor in ocoluri largi dupa urmele baietilor, dar pe peticul meu de zapada neatinsa si ma bucur, imi depasesc un prag legat de frica de a schia prin padure si gasesc puterea sa ascult fasaitul
schiurilor, sa ma las pe canturi, sa virez din scurt, sa gasesc toata aceasta coborare neasteptat de frumoasa. Pana la momentul sleauri si santuri cand nu am mai rezistat si am plecat la vale cu scandurile in brate pana la drumul forestier pe care ne dam drumul cat mai aerodinamic cu putinta asteptand din
clipa in clipa (mie mi-au parut cam lungi clipele alea) sa ajungem in Azuga.
Ziua am incheiat-o cu o coborare pe Sorica in Azuga, coborare ce nu prea m-a impresionat, in afara de portiunea superioara unde era zapada cat de cat ok. In rest zapada intarita cu ceva zapada artificiala pe jos, una peste alta scump pentru 14 de lei cat a fost urcarea. De aceea am facut viraje
fara numar, m-am oprit hlizindu-ma in susul partiei si visand la iarna ce va sa vie, caci aceasta deja se topeste usor, usor sub primele adieri caldute ale primaverii ...
Spor la admirat ghiocei, mirosit zambile, si la redescoperit primavara din suflet.
Luni, 1 martie 2010 - 22:48
Afisari: 4,127
mike
Marți, 2 martie 2010 - 15:17