Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Martie 2021
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Aprilie 2021
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

La limita posibilităților (Muntii Bucegi)

  Parcă era iarna anului trecut când bunul meu prieten și partener de tură Barni l-a întrebat la întoarcerea dintr-o tură în mașină pe celălalt bun prieten Laci, când mergem pe creasta Coștila-Gălbinele. Data nu l-am hotărât, dar traseul a fost pus pe listă. Personal nu prea eram sigur dacă pot să-l fac, dar dat fiind că am reușit parcurgerea crestei Arpășelului de la vest la est (https://www.carpati.org/jurnal/arp%C4%83sel_8211_v%C3%A2rtopel_un_cadou_mai_inedit/3538/), și chiar am mers între timp de câteva ori la escaladă sportivă în sală și pe stâncă (nimic mai mult de gradul 5+), aveam o atitudine pozitivă.

  Timpul trecea, am fost împreună pe creasta Picăturii unde am avut două momente emoționante, unul fiind chiar la urcarea pe Albișoara Turnurilor, unde am alunecat când încă urcam între brazi, noroc că am cerut să ne legăm în coarda chiar cu max. 5 minute înainte, astfel Laci m-a prins. Iar la diedrul din Fața Înaltă m-am chinuit până am ieșit, trecerea a lăsat ceva urme și pe rucsac.


Diedrul buclucaș pe partea dreapta a feței


Laci în diedru


  Anul trecuse, cumva nu s-a mai vorbit de Coștila-Gălbinele. Anul asta sezonul de iarnă/primăvară era compromis, singurele ture mai angajante tehnic erau Umerii Pietrei Craiului, cu oarecare bălăureală în porțiunea finală, escaladând peretele în loc să ieșim pe vâlcel; o tură pe un nemarcat pe Postăvaru (https://www.carpati.org/jurnal/post%C4%83varu_mai_deosebit/3586/) și o plimbare pe Valea Bucșoiului după carantină. În rest, numai ture pe marcate sau pe bicicletă, chiar multe comparativ cu anii precedenți. Se pare că nu eram singurul care mergea mai des pe munți, traseele mai cunoscute fiind foarte aglomerate, aglomerație la care și noi am contribuit în câteva cazuri. Pe de o parte e bine că oamenii se mișcă și ies în natură, dar cumva totuși îmi place mai mult când nu mă simt ca pe strada Republicii în Brașov.




Bujor undeva pe muntele Strunga


Picnic la Omu


  Nu mă plâng, am fost pe multe trasee noi, cum ar fi creasta Țigănești, o tură ad-hoc când am decis destinația dimineață în pat.  Sunt multe lucruri de exploatat și pe marcate. Dar cum jurnalul e despre Bucegi pun poze numai din Bucegi, cu o excepție. De altfel pentru mine anul acesta e anul Bucegi, mai ales zona Bucșoiu-Mălăiești-Țigănesti, am fost aici de 5 ori, și încă o dată la Strunga/Bucșa.


Model negru greu de fotografiat


Din nou la Mălăiești (Padina Crucii), cu aproape toată familia. Fata mai mare lipsește... Tot o tură ad-hoc, cu plecare târzie cu destinația Piatra Arsă cu mașina, dar traseul a fost reconfigurat din cauza traficului infernal începând de la Predeal.



Ultimul obstacol pe Traseul Dunăreanu, oare aici e vâlcelul de ieșire? Nu...aici intrăm în perete.



  Din august însă ideea crestei sus menționate a revenit, dar cumva nu am reușit să găsim un weekend când vremea era bună și toți trei eram disponibili. Sfârșitul sezonului de cățărare e aproape, săptămâna trecută ploua, dar totuși se anunță vreme stabilă pentru duminică. Oare e acum momentul? Nu eram convins că totul va fi în regulă, era un risc ca traseul să fie ud sau chiar înghețat, dar până la urmă am plecat.


   Ziua deja nu e prea lungă pe 11 octombrie, avem la dispoziție cca. 11-12 ore lumină. Ideea e să fim în Bușteni la răsărit, iar la coborâre eu speram să ajungem până la pădure pe lumină. Soția ne spunea că ar trebui să plecăm chiar mai devreme, dar nu ne place să ne trezim în mijlocul nopții. :) Astfel plec de acasă la 6:30, pe drum iau și pe ceilalți care vin din alt loc, ajungem la Bușteni în timp, lăsăm mașina la Căminul Alpin, și începem urcarea spre Refugiul Coștila pe la ora 7:40.


  Nu mă simt foarte bine, am senzație de disconfort, rămân puțin în urmă, dar totuși ajungem la refugiu într-o oră jumate. Ne întâlnim cu câțiva cățărători, care dormeau în refugiu și suntem informați că un alt grup a plecat în fața noastră pe același traseu. Sperăm că nu ne vom încurca reciproc, dar suntem siguri că sunt deja mult în față și nu va fi o problemă. După o gustare ne echipăm parțial, punem hamurile pe noi, casca și plecăm spre traseu. E prima dată când trec spre Gălbinele în condiții de vară, mi se pare că urcușul e mai lung decât iarna.


  Ajungem sub fața căzută, unde pe prima parte mergem la liber, pe partea stângă. Auzim voci, și vedem cum două persoane sunt deasupra noastră, dar nu pe traseu. Laci dă indicații unde continuă traseul, el cunoscând zona, a mai fost pe aici de mai multe ori. Cum începea partea mai abruptă, scoatem o coardă, și mergem legați, dar concomitent. După puțin timp depășim grupul care era din Brașov: și ei au oprit pentru echipare. Fața căzută în general nu e grea, dar evident trebuie cățărată cu atenție. Din păcate temerea s-a adeverit, stânca în multe locuri e udă. E umezeală, ceața nu s-a ridicat încă. Vremea e friguroasă și umedă, simt că degetele îmi sunt puțin înghețate. Laci nu se oprește la regrupare înainte de traversarea pe stânga la Pintenul Coștilei, ci numai în șaua de după traversare. Acest loc e considerat unul din punctele cheie, mai ales psihologic, trebuie să te strecori sub o surplombă și după acela urci pe o fisură. Tehnic nu e grea, chiar dacă e cotat la 5+, dar e un loc unde nu e bine să cazi chiar și asigurat. Elegant sau nu, mă dau pe fund, și mă dau încet jos de pe stâncă până la punctul minim, de unde cumva cu un pas mai mare spre stânga mă echilibrez și urc. Barni vine în urmă, fără probleme majore, chiar dacă el spunea că prima dată când a fost aici considera pasajul respectiv ca fiind cel mai greu.

Spoiler: acum are altă părere.

  Ca o paranteză un alt prieten mă informează ulterior că traversarea poate fi evitată urcând pe pinten, printr-un horn/fisură. Poze nu prea am de pe aceste lungimi, cum lipsesc și din secțiunile mai grele...


   Urmează încă un pasaj ușor, mergem concomitent până la o altă față căzută și udă. Nu e clar unde e traseul, Laci pleacă la dreapta, revine spre stânga unde găsește un piton. Nu prea găsim asigurări pe această lungime destul de lungă, aproape 60m. Noi avem o coardă de 60 și unul de 50, astfel suntem îngrijorați când coarda de 60 aproape că se termină. Dar noroc, Laci ajunge la regrupare. Plec și eu, pe o altă variantă, la stânga de la regrupare și apoi sus, o traversare spre dreapta până la perete, și iar sus. Ultima parte e cea mai angajantă. Laci pusese un anou la un brad, singurul de pe traseu, fiindcă deasupra bradului e stâncă spălată și udă. Cum a doua coardă era mai scurtă, Barni pleacă când sunt încă în jurul bradului. Ca o măsură suplimentară, pun coarda lui în bucla care e pe brad.



Asigurare intermediară la brad și porțiunea de stâncă udă


  De aici începe traseul propriu-zis de creastă. Lungimea următoare e încă udă, încă suntem în bocanci de trei sezoane. Nu e foarte grea, dar încă o dată mâinile îmi sunt înghețate deja la mijlocul lungimii, iar pe partea superioară e nevoie de ceva căutări până găsesc linia potrivită. E o singură ancoră în regrupare, astfel Laci urcă puțin mai sus în jnepeniș până-l asigur pe Barni, ca să nu stăm toți trei într-un singur punct. Mai e o ancoră de rapel puțin mai jos, dar de acolo nu e foarte comodă asigurarea.


 

Ieșirea din lungimea 5 conform descrierii de pe Climbromania (https://www.climbromania.com/Ruta.aspx?ID_Ruta=214)


  Urmează o porțiune ușoară în jnepeni și ajungem sub diedru și fisură, care e cotat cu 5+, respectiv 6+. E partea de care m-am temut cel mai mult. Niciodată nu am escaladat fisuri de 6, și despre diedrul de la Picătura nu aveam amintiri bune. Văzând că Laci urcă foarte lent, atent, eram sigur că nu va fi ușor. Ajunge sus, pun espadrilele și pornesc. Primul diedru e mai ușor (nu ușor, ci mai ușor decât restul), urmează o traversare scrută spre dreapta și o fisură. La mijloc mă blochez, mâinile sunt obosite, strig că voi odihnii în coardă. De altfel strigătul cu „întinde coarda” era la modă la fiecare pas mai dificil.

Momentele de respiro mă ajută și cumva reușesc sa trec de pasul dificil, ieșind pe o brână sub fisura cea mai grea. Descrierea scrie că aici se poate regrupa sub fisură, dar noi nu am văzut ancore bune, deci urcam cele două lungimi legate. Fisura are o intrare dubioasă. Prize pentru mâini sunt, dar pentru picioare nu prea. Știu că trebuie să mă trag din mâini, dar cu o singură mână nu pot. Încerc să prind aceeași rocă din fisură și cu cealaltă mână, dar piciorul alunecă și... rămân agățat pe coardă. Strig să mă lasă jos, sunt numai vreo 20cm până la brână. Trebuie să mă odihnesc, că brațele îmi sunt obosite. Alt drum decât sus însă nu există, trebuie să încerc încă o dată. De data acesta reușesc să intru în fisură. În mijloc e o buclă, și elegant sau nu, o folosesc ca post de priză. Dar brațele mă cedează și aici, trebuie să mă odihnesc într-o poziție stranie, cu un braț complet băgat în fisură și punând greutatea pe cot. Partea superioară și ieșirea spre dreapta – fisura fiind blocată de un bolovan – tot nu e ușoară, la un moment dat și piciorul stâng începe să tremure, cum noi spunem "a fost pornită mașina de cusut", dar cumva reușesc pasul. Am ieșit! Sunt încă câteva metrii până la regrupare, dar de aici e mult mai ușor. Stau jos acolo, chiar trebuie să mă odihnesc. Ca să mă ajute, Laci îl filează pe Barni. Barni ajunge la fisură, pornește și ... cade. Exact unde am căzut și eu. Până la urmă ne spune că a folosit o scăriță din cordelină la intrare. Trebuie spus că el urca în bocanci.


Barni la ieșirea din cea mai grea parte, LC8  în descriere


   Următoare lungime se pare că e mai blândă, dar tot e cotat cu 5. Se urcă prin stânga unei colți, dar după aceea nu e clar. Descrierea scrie: „Din regrupare  pornim pe stânga pe o fisură, terminată într-o brână mare din stâncă. Pe brână, pe care am găsit piton, am traversat mult în stânga unde am ieșit pe o față cu iarbă. Se regrupează la o ancoră.” Ulterior am văzut în descrieri că drumul clasic s-ar putea să fie chiar deasupra regrupării, în dreapta colțului, dar acolo ni se părea că sunt căderi de pietre. Pe această variantă conform descrierilor și pozelor urmează o traversare relativ lungă spre stânga de aderență care nu arată deloc bine.  Noi pornim în stânga iar  după câțiva metrii Laci găsește un piton. Lungimea neasigurată era destul de lungă. Însă urcarea de la piton la brâna de deasupra era delicată. El trece, dar când ajung acolo, nu-mi inspiră încredere. Traversez mai la stânga unde chiar la capăt e o fisură care arată abordabilă. Primii pași sunt ok, dar la ieșire... nu găsesc prize bune. Apuc cu stânga o piatră, cu dreapta ceva pe un prag pământos, mă ridic și...piatra iese din loc, iar eu cad din nou. :( Locul este destul de friabil. Asta e, încerc încă o dată, iar acum ies cumva prin aderență.



Laci pornește pe LC9, dar nu pe traseul oficial, care ar fi în partea dreapta a stâncii. Lânga Laci în planul îndepărtat se vede fisura unde am urcat și unde am căzut în coardă


 Vremea de când am intrat pe porțiunile grele sa îndreptat, astfel avem o priveliște frumoasă spre vale. Stânca era uscată, speram ca să rămână așa și în continuare...



Culorile toamnei pe Coștila


  Urmează o lungime mai ușoară până ajungem sub un horn. Laci spunea că mai e un horn dificil pe traseu. De fapt sunt încă două, cotate cu 5+. Hornul ... e ud. La ieșirea din horn sunt două variante. Descrierea scria că spre dreapta e mai ușor, deci evident îl navigăm pe Laci spre dreapta. E un pas dificil la un moment dat, unde trebuie trecut spre dreapta sub un bolovan. Nu e ușor, dar trecem.



Ieșirea din hornul care se bifurcă, LC11



  Încă o urcare ușoară și ajungem sub ultimul obstacol...încă un horn blocat cu bolovan. Tot ud, și ca să fie mai interesant, aici și ieșirea expusă de sub bolovan e udă. Problemele continuă: traseul merge în zig-zag: sus, la dreapta, o cotitură bruscă spre stânga, o altă tot spre stânga, iar una bruscă spre dreapta. Chiar și cu bucle lungi, coarda se tot blochează, iar fără bucle ai un pendul ca lumea dacă cazi. Decidem să pun și a doua coardă în buclele cum trec prin ele, ca să fie mai sigur pentru Barni. Ajung la bolovanul care blochează fisura. Totul e ud, sunt prize numai cu prindere de jos. Nu mă jenez, apuc cordelina folosită pentru prelungirea buclei și astfel ies în siguranță. Mai montez o buclă pentru post de priză și urc pe bolovan. Asta e, oricum traseul are și o cotă de artificial A0. Pe bolovan situația e interesantă. E o oarecare copie a primei traversări din rută, trebuie să strecori jos pe sub un tavan. Aici nu merg pe fund, ci pe genunchi. Barni a mers pe burtă. Restul e ușor, un prag lat, o urcare pe o creastă până la cutia cu caiet. Regruparea e interesantă...la un jneapăn. Eventual se poate regrupa la caiet, caiet în care însemnarea scrisă de mine seamănă de parcă e de la un bolnav de Parkinson. De la caiet până la jneapăn tot e destul de expus și vertical, astfel dacă regrupare se face la caiet înseamnă adăugarea unei noi lungimi de coardă cu asigurare. Lângă jneapăn nu am găsit pitoane sau ancore, dar pe trunchi erau deja cordeline, dovadă că nu eram singurii care au poposit pe acolo. Partea cea mai proastă pe această lungime era frecarea corzii. La fiecare pas trebuia să mut coarda care venea de sus ca să evit un eventual pendul și să trag cu putere coarda care mergea în jos.



Fața căzută spre ultimul obstacol - LC 12 și 13



Poză clasică de cățărător: fundul . Sus se vede bolovanul buclucaș de la capătul hornului



Capul echipei din Brașov. Ei urcau folosind o altă tehnică, asigurare cu o singură coardă pentru cei doi secunzi



  Aici teoretic se termină creasta. Am mai mers legați, dar concomitent. Mai sunt porțiuni de stâncă, porțiuni cu iarbă, se poate asigura, am văzut și pitoane. La un moment dat am părăsit creasta, și am poposit la stânga în iarbă. Timpul trecea, am făcut în jur de 9 ore de la Bușteni, iar de la intrarea în traseu la fața căzută în jur de 6 ore și jumate. Mult sau nu, atât puteam. Cel puțin se pare că nu l-am deranjat foarte mult pe celălalt grup. Sper. Ei au ieșit din creastă când noi deja porneam spre Brâna Mare după pauza de masă.


Creasta după terminarea pasajelor grele



  Deja era clar că ne prinde seara pe coborâre, iar obosit, seara și pe iarbă udă nu vroiam să coborâm pe Brâna Aeriană. Rămânea Valea Albă sau eventual traseul pe Jepii Mici, pe care-l preferam. Ieșim pe Hornul lui Gelepeanu, și imediat e clar că am ales bine: culori minunate de înaintea apusului, nori impresivi, ceață în văi. O priveliște de neuitat. Am întâlnit multe capre negre, de fapt o turmă cu 10-20 inși, păscând liniștit deasupra Blidului Uriașilor.



Caraiman colorat Coștila în flăcăriTurmă de capre ... negre


Imagini mai speciale de pe platou:

  


  Până la urmă am ales Valea Albă, astfel ieșeam exact la mașină, nu în capătul celălalt al orașului. Nu am făcut valea în condiții de vară de vreo 20 ani sau mai mult, fiind prima mea vale de abrupt. Iarna am coborât de multe ori, dar vara nu-i ca iarna. Porțiunea de sus e de fapt grohotiș, stâncă instabilă cu urme vizibile de căderi de pietre recente. Am aprins frontalele la prima săritoare (în coborâre). Pe întuneric mai căutăm drumul ce bun. Coborâre e de obicei fără probleme, dar necesită atenție maximă. La săritoarea Cârnului Barni spune că a auzit că e un lanț montat. Nu știam pe ce variantă, dar aveam o suspiciune și ar fi bine să-l găsim că ar fi mai ușor decât să folosim coarda. Până la urmă ne lămurim, lanțul e pe varianta din stânga când cobori. O fi schimbat gradul de dificultate al urcării, dar la coborâre e foarte utilă. Pe această variantă urcasem o singură dată cu rucsac mare și tot ce țin minte că era vegetație multă. Nici urmă de așa ceva acum. Normal urcam drept sub săritoare și urcam pe o perete din dreapta unde traseul e blocat.  Mai jos după ce se termină coarda fixă e o coborâre mai dubioasă cu o cordelină lungă și un șurub în stâncă pe post de priză de picior. Am trecut, mergem, mergem parcă nu se mai termină valea. La un moment dat nu suntem siguri dacă am trecut de La Verdeață sau nu, până la urmă scot telefonul și confirm că mai trebuie să coborâm puțin. În sfârșit, am ajuns jos, urmează numai poteca în pădure, care în câteva locuri e blocată de copaci căzuți. Luăm apă din izvor și gata, acum e partea relaxantă. Din fericire și moșul ne-a ocolit, astfel ajungem la ora 22 obosiți, dar teferi la mașină. Sper că și cealaltă echipă a ajuns jos în siguranță. 


Merită traseul făcut? Da. E frumos, e variat. Dar recomand într-o zi de vară sau de septembrie mai caldă, uscată și mai lungă. Îl voi reface? Nu sunt sigur. E clar, că ce este peste 5 momentan e mai mult chin, decât satisfacție. Evident, când treci ai satisfacție, dar nu și în perete când brațele te lasă, piciorul tremură și ești blocat. Poate dacă mai exersez pe trasee sportive unde nu e o problemă că nu te poți retrage, și ai timp ca să lucrezi la tehnică îmi mai schimb părerea. Dar acum cred că mă opresc la acest grad de dificultate. Și Barni e de acord cu mine, a ajuns independent la aceeași concluzie, chiar dacă el a mai fost aici acum vreo 13 ani. Creasta acestă a fost la limita posibilităților mele, chiar și puțin deasupra.

  Oare eram inconștient că m-am băgat? Cred că nu, fiindcă aveam încredere mare în parteneri, mai ales în „ghidul” nostru. De fapt turele și mai ales cățărările înseamnă și adâncirea prieteniei, punerea vieții în mâinile altcuiva. Cea ce este un lucru bun într-un final, nu?


Mulțumesc lui Laci că a avut grijă de noi. :)


Ture și priveliști faine pentru toată lumea




Luni, 12 octombrie 2020 - 23:51 
Afisari: 680 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

markbv
markbv
Caraba
 
1
Felicitări pentru traseu și jurnal! Faină descriere, transmite emoțiile din perete.
Diedrul ăla din Picatura mi-a dat și mie de furcă acum vreo 2 ani, cred. Cât despre Costila-Galbinele, e încă în lunga lista de așteptare.

Felicitări încă o dată, tine-o tot așa!


Marți, 13 octombrie 2020 - 11:05  

andras
andras

 
2
Mersi Marius!

Sunt sigur ca pentru tine nu va fi o problema, din jurnalele tale reiese ca ai experienta necesara. Daca ai un coechipier de incredere, incearca! Pe stanca uscata va fi o placere.


Marți, 13 octombrie 2020 - 11:45  

adrianita
adrianita
Caraba
 
3
Multumim pentru un jurnal ce face cinste maretiei si frumusetii salbatice a Bucegilor! Palpitant traseul; ma bucur ca ati reusit sa il parcurgeti cu succes!


Joi, 15 octombrie 2020 - 11:57  

andras
andras

 
4
Mersi Adriana pentru apreciere.

Am citit jurnalele tale si sper sa ajung si eu sa fac Biancograt si Hornli, cu toate ca timpul lucreaza in defavoarea noastra. Carpati.org Evident trebuie sa fac mai multe catarari pe stanca ca sa miscam mai repede. Laci tare vrea sa mearga pe Matterhorn....


Vineri, 16 octombrie 2020 - 15:30  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0730 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org